Tațian Sirianul: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Viața)
(Viața: corr.)
Linia 4: Linia 4:
  
 
==Viața==
 
==Viața==
În privința<ref>Cf. http://www.earlychristianwritings.com/info/tatian.html Introductory Note To Tatian the Assyrian, Jonathan Edwards Ryland - earlychristianwritings.com</ref><ref>Cf. http://www.earlychurch.org.uk/tatian.php Tatian, Address, 42, Ante-Nicene Fathers, vol.2, p. 81–82</ref><ref>Cf. http://www.ccel.org/ccel/schaff/anf02.iii.i.html ANF02. Fathers of the Second Century: Hermas, Tatian, Athenagoras, Theophilus, and Clement of Alexandria (Entire) - Christian Classics Ethereal Library</ref><ref>The Origins and Emergence of the Church in Edessa during the First Two Centuries A.D. Author(s): L. W. Barnard Source: Vigiliae Christianae, Vol. 22, No. 3 (Sep., 1968), pp. 161-175.</ref> datei și locului în care s-a născut, se cunosc puține dincolo de ceea ce mărturisește el însuși în lucrarea sa ''Oratio ad Graecos'', cap. xlii<ref>''Ante-Nicene Fathers'', ii. 81–82 : http://www.ccel.org/ccel/schaff/anf02.toc.html</ref>:și anume că s-a născut în "țara [[Assyrian people|Asirienilor]]"; consensul academic din prezent este că a murit în 185 D.Cr., probabil în [[Assyria (Roman province)|Asiria]].
+
În privința<ref>Cf. http://www.earlychristianwritings.com/info/tatian.html Introductory Note To Tatian the Assyrian, Jonathan Edwards Ryland - earlychristianwritings.com</ref><ref>Cf. http://www.earlychurch.org.uk/tatian.php Tatian, Address, 42, Ante-Nicene Fathers, vol.2, p. 81–82</ref><ref>Cf. http://www.ccel.org/ccel/schaff/anf02.iii.i.html ANF02. Fathers of the Second Century: Hermas, Tatian, Athenagoras, Theophilus, and Clement of Alexandria (Entire) - Christian Classics Ethereal Library</ref><ref>The Origins and Emergence of the Church in Edessa during the First Two Centuries A.D. Author(s): L. W. Barnard Source: Vigiliae Christianae, Vol. 22, No. 3 (Sep., 1968), pp. 161-175.</ref> datei și locului în care s-a născut, se cunosc puține dincolo de ceea ce mărturisește el însuși în lucrarea sa ''Oratio ad Graecos'', cap. xlii<ref>''Ante-Nicene Fathers'', ii. 81–82 : http://www.ccel.org/ccel/schaff/anf02.toc.html</ref>:și anume că s-a născut în "țara [[Assyrian people|Asirienilor]]"; consensul academic din prezent este că a murit în 185 d.Hr., probabil în [[Assyria (Roman province)|Asiria]].
  
A ajuns la [[Roma]], unde se pare că a rămas o vreme. Aici se pare că a avut primul contact cu Creștinismul. După propria sa declarație, a reflecat asupra problemelor religioase mai ales din cauza scârbei provocate de cultele păgâne. Potrivit [[Vechiul_Testament|Vechiului Testament]], zice el,a fost convins de nerezonabilitatea pagânismului. S-a converit la Creștinism și a devenit discipolul lui [[Iustin_Martirul|Iustin Martirul]]. Era perioada când [[Christian philosophy|filosofii creștini]] îi combăteau pe sofiștii greci, și la fel ca Sfântul Iustin, a deschis p școală creștină în Roma. Nu se știe cât timp și-a continuat misiunea în Roma fără a fi deranjat.
+
A ajuns la [[Roma]], unde se pare că a rămas o vreme. Aici se pare că a avut primul contact cu creștinismul. După propria sa declarație, a reflectat asupra problemelor religioase, mai ales din cauza scârbei provocate de cultele păgâne. Potrivit [[Vechiul Testament|Vechiului Testament]], zice el, a fost convins de nerezonabilitatea pagânismului. S-a converit la creștinism și a devenit discipolul lui [[Iustin Martirul]]. Era perioada când [[Christian philosophy|filosofii creștini]] îi combăteau pe sofiștii greci, și la fel ca Sfântul Iustin, a deschis o școală creștină în Roma. Nu se știe cât timp și-a continuat misiunea în Roma fără a fi prigonit.
  
După moartea Sfântului Iustin în 165 D. Cr., viața lui Tațian este într-o oarecare măsură necunoscută. [[Irenaeus]] susține (''Haer.'', I., xxvlii. 1, ''Ante-Nicene Fathers,'' i. 353) că după moartea Sfântului Iustin a fost excomunicat din biserică din cauza [[Encratites|Encratitic]] ([[asceticism|ascetic]]) opiniilor sale ([[Eusebius]] claims he founded the Encratitic sect), dar și pentru că l-ar fi urmat pe capul [[Gnosticism|gnosticilor]] [[Valentin]]. Este știut că Tațian a părăsit Roma, stând o vreme probabil fie în Grecia fie în  [[Alexandria, Egypt|Alexandria]], unde s-ar putea să-l fi avut discipol pe  Clement.{{Citare}} [[Epiphanius]] relatează că Tațian a stabilit o școală în Mesopotamia a cărei influență s-a extins către [[Antiohia]] în Siria, și chiar și în Cilicia și mai ales în Pisidia.
+
După moartea Sfântului Iustin în 165 d.Hr., viața lui Tațian este într-o oarecare măsură necunoscută. [[Irenaeus]] susține (''Haer.'', I., xxvlii. 1, ''Ante-Nicene Fathers,'' i. 353) că după moartea Sfântului Iustin a fost excomunicat din biserică din cauza [[ascet]]icismului encratitic al opiniilor sale ([[Eusebius]] pretinde că Tațian a întemeiat o sectă encratitică), dar și pentru că l-ar fi urmat pe capul [[Gnosticism|gnosticilor]], [[Valentinius]]. Este știut că Tațian a părăsit Roma, stând o vreme probabil fie în Grecia, fie în  [[Alexandria]], unde s-ar putea să-l fi avut ca discipol pe  Clement.{{Citare}} [[Epiphanius]] relatează că Tațian a stabilit o școală în Mesopotamia a cărei influență s-a extins către [[Antiohia]] în Siria, și chiar și în Cilicia și mai ales în Pisidia.
  
Caracterul ascepti al Creștinismului siriac care s-a născut pe vremea [[Aphraates]] nu a fost influențat de Tațian, ci are rădăcini care ajung mai adânc.
+
Caracterul ascetic al creștinismului siriac care s-a născut pe vremea lui [[Aphraates]] nu a fost influențat de Tațian, ci are rădăcini care ajung mai adânc în timp.
  
Dezvoltarea timpurie a bisericci siriene oferă un comentaria asupra atitudinii lui Tațian în viața practică. Astfel pentru botezare Aphraates condiționau asumarea votului celibatului pentru catehumeni. Aceasta arată cât de înrădăcinate erau opiniile lui Tațian în Siria și susține ipoteza cum că el ar fi fost misionarul țărilor din jurul [[Eufratului]].
+
Dezvoltarea timpurie a bisericii siriene oferă un comentariu asupra atitudinii lui Tațian în viața practică. Astfel, pentru botezare Aphraates condiționa asumarea celibatul pentru catehumeni. Aceasta arată cât de înrădăcinate erau opiniile lui Tațian în Siria și susține ipoteza cum că el ar fi fost misionarul țărilor din jurul fluviului Eufrat.
  
 
==Scrieri==
 
==Scrieri==

Versiunea de la data 29 august 2015 17:32

Acest articol (sau părți din el) este propus spre traducere din limba engleză!

Dacă doriți să vă asumați acestă traducere (parțial sau integral), anunțați acest lucru pe pagina de discuții a articolului.
De asemenea, dacă nu ați făcut-o deja, citiți pagina de ajutor Traduceri din limba engleză.

Ilustrație pe un manuscris reprezentându-l pe Tațian Sirianul

Tațian Sirianul (c. 120 - c. 185 d.Hr.), sau Asirianul, este un apologet cunoscut al creștinismului în secolul al II-lea. Tațian a venit din Siria (Asiria) la Roma; aici se convertește la creștinism și urmează școala sfântului Iustin Martirul și Filosoful. După moartea martirică a sfântului Iustin (165 d.Hr.), Tațian alunecă spre curentele gnostice ale sectei encratiților, devenind chiar liderul lor. Cele mai importante lucrări ale sale sunt traducerea epistolelor sf. ap. Pavel în siriacă și Diatessaron-ul.

Viața

În privința[1][2][3][4] datei și locului în care s-a născut, se cunosc puține dincolo de ceea ce mărturisește el însuși în lucrarea sa Oratio ad Graecos, cap. xlii[5]:și anume că s-a născut în "țara Asirienilor"; consensul academic din prezent este că a murit în 185 d.Hr., probabil în Asiria.

A ajuns la Roma, unde se pare că a rămas o vreme. Aici se pare că a avut primul contact cu creștinismul. După propria sa declarație, a reflectat asupra problemelor religioase, mai ales din cauza scârbei provocate de cultele păgâne. Potrivit Vechiului Testament, zice el, a fost convins de nerezonabilitatea pagânismului. S-a converit la creștinism și a devenit discipolul lui Iustin Martirul. Era perioada când filosofii creștini îi combăteau pe sofiștii greci, și la fel ca Sfântul Iustin, a deschis o școală creștină în Roma. Nu se știe cât timp și-a continuat misiunea în Roma fără a fi prigonit.

După moartea Sfântului Iustin în 165 d.Hr., viața lui Tațian este într-o oarecare măsură necunoscută. Irenaeus susține (Haer., I., xxvlii. 1, Ante-Nicene Fathers, i. 353) că după moartea Sfântului Iustin a fost excomunicat din biserică din cauza asceticismului encratitic al opiniilor sale (Eusebius pretinde că Tațian a întemeiat o sectă encratitică), dar și pentru că l-ar fi urmat pe capul gnosticilor, Valentinius. Este știut că Tațian a părăsit Roma, stând o vreme probabil fie în Grecia, fie în Alexandria, unde s-ar putea să-l fi avut ca discipol pe Clement.[citare / referință critică necesară] Epiphanius relatează că Tațian a stabilit o școală în Mesopotamia a cărei influență s-a extins către Antiohia în Siria, și chiar și în Cilicia și mai ales în Pisidia.

Caracterul ascetic al creștinismului siriac care s-a născut pe vremea lui Aphraates nu a fost influențat de Tațian, ci are rădăcini care ajung mai adânc în timp.

Dezvoltarea timpurie a bisericii siriene oferă un comentariu asupra atitudinii lui Tațian în viața practică. Astfel, pentru botezare Aphraates condiționa asumarea celibatul pentru catehumeni. Aceasta arată cât de înrădăcinate erau opiniile lui Tațian în Siria și susține ipoteza cum că el ar fi fost misionarul țărilor din jurul fluviului Eufrat.

Scrieri

His Oratio ad Graecos (Address to the Greeks) condemns paganism as worthless, and praises the reasonableness and high antiquity of Christianity. As early as Eusebius, Tatian was praised for his discussions of the antiquity of Moses and of Jewish legislation, and it was because of this chronological section that his Oratio was not generally condemned.

His other major work was the Diatessaron, a "harmony" or synthesis of the four New Testament Gospels into a combined narrative of the life of Jesus. Ephrem the Syrian referred to it as the Evangelion da Mehallete ("The Gospel of the Mixed"), and it was practically the only gospel text used in Syria during the 3rd and 4th centuries.

In the 5th century the Diatessaron was replaced in those Syrian churches that used it by the four original Gospels. Rabbula, Bishop of Edessa, ordered the priests and deacons to see that every church should have a copy of the separate Gospels (Evangelion da Mepharreshe), and Theodoret, Bishop of Cyrus, removed more than two hundred copies of the Diatessaron from the churches in his diocese.

A number of recensions of the Diatessaron are available. The earliest, part of the Eastern family of recensions, is preserved in Ephraim's Commentary on Tatian's work, which itself is preserved in two versions: an Armenian translation preserved in two copies, and a copy of Ephraem's original Syriac text from the late 5th/early 6th century, which has been edited by Louis Lelow (Paris, 1966). Other translations include translations made into Arabic, Persian, and Old Georgian. A fragment of a narrative about the Passion found in the ruins of Dura-Europos in 1933 was once thought to have been from the Diatessaron, but more recent scholarly judgement does not connect it directly to Tatian's work.

The earliest member of the Western family of recensions is the Latin Codex Fuldensis, written at the request of bishop Victor of Capua in 545 AD. Although the text is clearly dependent on the Vulgate, the order of the passages is distinctly how Tatian arranged them. Tatian's influence can be detected much earlier in such Latin manuscripts as the Old Latin translation of the Bible, in Novatian's surviving writings, and in the Roman Antiphony. After the Codex Fuldensis, it would appear that members of the Western family lead an underground existence, popping into view over the centuries in an Old High German translation (c. 830), a Dutch (c. 1280), a Venetian manuscript of the 13th century, and a Middle English manuscript from 1400 that was once owned by Samuel Pepys.

In a lost writing, entitled On Perfection according to the Doctrine of the Savior, Tatian designates matrimony as a symbol of the tying of the flesh to the perishable world and ascribed the "invention" of matrimony to the devil. He distinguishes between the old and the new man; the old man is the law, the new man the Gospel. Other lost writings of Tatian include a work written before the Oratio ad Graecos that contrasts the nature of man with the nature of the animals, and a Problematon biblion which aimed to present a compilation of obscure Scripture sayings.

Teologie

The starting-point of Tatian's theology is a strict monotheism which becomes the source of the moral life. Originally the human soul possessed faith in one God, but lost it with the fall. In consequence man sank under the rule of demons into the abominable error of polytheism. By monotheistic faith the soul is delivered from the material world and from demonic rule and is united with God. God is spirit (pneuma), but not the physical or stoical pneuma; he was alone before the creation, but he had within himself potentially the whole creation. Some scholars consider Tatian's creation theology as the beginning of teaching "ex nihilo" (creation from "nothing").[6]

The means of creation was the dynamis logike ("power expressed in words"). At first there proceeded from God the Logos who, generated in the beginning, was to produce the world by creating matter from which the whole creation sprang. Creation is penetrated by the pneuma hylikon, "world spirit," which is common to angels, stars, men, animals, and plants. This world spirit is lower than the divine pneuma, and becomes in man the psyche or "soul," so that on the material side and in his soul man does not differ essentially from the animals; though at the same time he is called to a peculiar union with the divine spirit, which raises him above the animals. This spirit is the image of God in man, and to it man's immortality is due.

The first-born of the spirits fell and caused others to fall, and thus the demons originated. The fall of the spirits was brought about through their desire to separate man from God, in order that he might serve not God but them. Man, however, was implicated in this fall, lost his blessed abode and his soul was deserted by the divine spirit, and sank into the material sphere, in which only a faint reminiscence of God remained alive.

As by freedom man fell, so by freedom he may turn again to God. The Spirit unites with the souls of those who walk uprightly; through the prophets he reminds men of their lost likeness to God. Although Tatian does not mention the name of Jesus, his doctrine of redemption culminates in his Christology.

Surse

Note

  1. Cf. http://www.earlychristianwritings.com/info/tatian.html Introductory Note To Tatian the Assyrian, Jonathan Edwards Ryland - earlychristianwritings.com
  2. Cf. http://www.earlychurch.org.uk/tatian.php Tatian, Address, 42, Ante-Nicene Fathers, vol.2, p. 81–82
  3. Cf. http://www.ccel.org/ccel/schaff/anf02.iii.i.html ANF02. Fathers of the Second Century: Hermas, Tatian, Athenagoras, Theophilus, and Clement of Alexandria (Entire) - Christian Classics Ethereal Library
  4. The Origins and Emergence of the Church in Edessa during the First Two Centuries A.D. Author(s): L. W. Barnard Source: Vigiliae Christianae, Vol. 22, No. 3 (Sep., 1968), pp. 161-175.
  5. Ante-Nicene Fathers, ii. 81–82 : http://www.ccel.org/ccel/schaff/anf02.toc.html
  6. {{ Edwin Hatch, The Influence of Greek Ideas and Usages upon the Christian Church, 195–196. The basis of the theory [ex nihilo] was Platonic, though some of the terms were borrowed from both Aristotle and the Stoics. It became itself the basis for the theory which ultimately prevailed in the Church. The transition appears in Tatian [ca. 170 A.D.]}}

Studii

  • Petersen, W. The Diatessaron and Ephrem of Syrus as Sources of Romanos the Melodist (Tournout, Peeters, 1985) (CSCO 475 [Subsidia 74]).
  • Neymeyr, U. Die christliche Lehrer im zweiten Jahrhundert. Ihre Lehrtätigkeit, ihr Selbsverständnis und ihre Geschichte (Leiden, 1989) (Vigiliae Christianae. Supplements, 4), 182-194.
  • Petersen, W. Tatian's Diatessaron: Its Creation, Dissemination, Significance and History in Scholarship (Leiden, Brill, 1994).
  • Hunt, E. J. Christianity in the 2nd Century: The Case of Tatian (London, Routledge, 2003).
  • Gaca, K. L. "Driving Aphrodite from the World: Tatian and His Encratite Argument," in Eadem, The Making of Fornication: Eros, Ethics, and Political Reform in Greek Philosophy and Early Christianity (Berkeley, University of California Press, 2003), 221-246.
  • Petersen, W. L. "Tatian the Assyrian," in Antti Marjanen and Petri Luomanen (eds), A Companion to Second-Century Christian “Heretics” (Leiden: Brill, 2005), 125-158.
  • Harris, J. R. "The First Tatian Reading in the Greek New Testament," in Idem, New Testament Autographs and Other Essays (Sheffield: Sheffield Phoenix, 2006) (New Testament Monographs, 7).
  • Zola, N. J. Tatian's Diatessaron and the Passion Chronology. M.A. diss., Abilene Christian University, 2009, 177 pp., #050-0171.

Legături externe