Tămâie: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
 
m (În creștinism)
(Nu s-au afișat 17 versiuni intermediare efectuate de alți 8 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
<>Tămâia</> este sucul (răşina) unor arbori, care ajungând în contact cu aerul, se încheagă, la fel ca şi răşina brazilor. Ea era adusă ca ofrandă la templul iudaic, iar în creştinism este considerată ca un prinos sfânt, al cărui fum înmiresmat însoţeşte toate actele cultului.
+
'''Tămâia''' (probabil din lat. ''thymanea'') este sucul (rășina) unor arbori/arbuști exotici <ref>Boswellia Carteri, Boswellia Serata, din familia ''Burseraceae'', care ar proveni din Peninsula Arabică (Sultanatul Oman de astăzi, cf. wikipedia) și creste în: India, China, Somalia, Etiopia, Egipt. (cf. [http://www.parohiamacin4.org/tamaie_smirna.htm])</ref>, care ajungând în contact cu aerul se încheagă, la fel ca și rășina brazilor. Ea era adusă ca ofrandă la templul iudaic, iar în [[creștinism]] este considerată ca un prinos [[sfânt]], al cărui fum înmiresmat însoțește toate actele cultului.
  
În cultul Vechiului Testament trebuia să se aducă dimineaţa şi seara sacrificii de tămâie, pe altarul special amenajat în cortul Mărturiei şi apoi în templu, numit altarul tămâierii (Ieşire 30, 1-8); pe acest altar nu se ardea numai tămâie curată, ci erau amestecate încă patru ingrediente (Ieşire, 30, 34). Proorocul Maleahi (cap. 1, 11) prezice că după venirea lui Mesia se va aduce jertfă de tămâie de la răsăritul soarelui până la apus.
+
==În Vechiul Testament==
  
În cultul creştin găsim întrebuinţarea tămâiei încă din cele mai vechi timpuri. Astfel, canonul 3 al Sfinţilor Apostoli spune: “…Dar nu fie iertat a se aduce altceva în altar decât untdelemn pentru candele şi tămâie la vremea aducerii înainte”. Sf. Ap. Pavel, în epistolele sale, inspirat de tămâierile din Vechiul Testament, zice că Mântuitorul S-a dat pe Sine jertfă lui Dumnezeu pentru noi “spre miros de bună mireasmă” (Ef. 5, 2), iar la II Cor. 2, 15, vorbind despre apostoli, zice ei sunt lui Dumnezeu “bună mireasmă”.
+
În cultul [[Vechiul Testament|Vechiului Testament]] trebuia să se aducă dimineața și seara sacrificii de tămâie, pe altarul special amenajat în Cortul Mărturiei și apoi în Templu, numit altarul tămâierii ([[Cartea Ieșirii|Ieșire]] [http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=32&cap=30 30, 1-8]); pe acest [[altar]] nu se ardea numai tămâie curată, ci erau amestecate încă patru ingrediente (Ieșire, [http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=32&cap=30#34 30, 34]). Proorocul [[Maleahi]] (Cartea Proorocului Maleahi [http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=52&cap=1#11 1, 11]) prezice după venirea lui [[Iisus Hristos|Mesia]] se va aduce jertfă de tămâie de la răsăritul soarelui până la apus.
  
Despre folosirea tămâiei în cadrul Sfintei Liturghii găsim menţiuni în rânduiala Liturghiei Sfântului Iacob şi în Liturghia Sfântului Marcu, iar mai târziu şi în liturghiile Sfinţilor Vasile şi Ioan Gură de Aur, unde avem şi formule speciale de binecuvântare a tămâiei folosită la cădire.
+
==În creștinism==
  
Dar tămâierea nu era folosită numai încadrul Sfintei Liturghii, ci şi la alte sfinte slujbe şi manifestări de cult, ca: procesiuni, înmormântări şi altele. Obligaţia tămâierii o aveau diaconii; de aceea Sf. Arhidiacon Stefan este zugrăvit de obicei cu o cădelniţă în mână. Din pricina mirosului plăcut pe care îl răspândeşte, îmbălsămând aerul şi alungând miasmele, tămâia, în Sf. Scriptură, este privită ca un simbol al rugăciunilor pioase, care, asemenea fumului de tămâie, se ridică în sus, ca unul dintre cele mai preţioase daruri de jertfă aduse lui Dumnezeu. Astfel de daruri au fost aduse şi pruncului Iisus de către magi: aur, smirnă şi tămâie. Smirna este tot un fel de tămâie, însă mai de preţ şi cu un miros mai plăcut decât al tămâiei.
+
În cultul creștin se întâlnește întrebuințarea tămâiei încă din cele mai vechi timpuri. Astfel, canonul 3 al Sfinților Apostoli spune: "(...) Dar nu fie iertat a se aduce altceva în altar decât untdelemn pentru candele și tămâie la vremea aducerii înainte". Sf. Ap. [[Apostolul Pavel|Pavel]], în epistolele sale, inspirat de tămâierile din Vechiul Testament, zice că Mântuitorul S-a dat pe Sine jertfă lui Dumnezeu pentru noi "spre miros de bună mireasmă" (Efeseni [http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=19&cap=5#2 5, 2]), iar la 2Corinteni [http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=13&cap=2#15 2, 15], vorbind despre [[apostol]]i, zice că ei sunt lui Dumnezeu "bună mireasmă".
  
Tămâierea are două înţelesuri: când se tămâiază persoane sfinte sau icoane, ea este semn de veneraţie şi respect, iar când se tămâiază  lucruri asupra cărora se invocă trimiterea harului de la Dumnezeu-Tatăl, simbolizează harul Sfântului Duh, care ni se trimite de sus, după cum spune şi rugăciunea tămâierii. Precum am spus mai sus, ea este simbolul rugăciunilor noastre, care se înalţă spre Dumnezeu ca fumul de tămâie. Cei 24 de bătrâni din viziunea Sfântului Ioan Evanghelistul au căzut înaintea Mielului având fiecare alăute şi năstrape de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor (Apocalipsa 5, 8). Acelaşi înţeles îl au şi cuvintele Psalmistului, care zice: „Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta, ridicarea mâinilor mele jertfa de seară” (Ps. 140, 2). Pentru tămâierile sau cădirile din rânduiala sfintelor slujbe se întrebuinţează cădelniţa (căţuia sau tămâierul), în care se pune tămâia.
+
Despre folosirea tămâiei în cadrul Sfintei Liturghii se găsesc mențiuni în rânduiala de la [[Liturghia Sfântului Iacov]] și în [[Liturghia Sfântului Marcu]], iar mai târziu și în liturghiile Sfinților [[Vasile cel Mare]] și [[Ioan Gură de Aur]], unde există și formule speciale de binecuvântare a tămâiei folosită la [[Cădelniță#Cădirea|cădire]].
  
=== sursa ===
+
Dar tămâierea nu era folosită numai în cadrul [[Sfânta Liturghie|Sfintei Liturghii]], ci și la alte sfinte [[slujbă|slujbe]] și manifestări de cult, ca: procesiuni, [[înmormântare|înmormântări]] și altele.
  
Liturgica teoretică – Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Arhim. Prof. Ghenadie Niţoiu, Pr. Prof. Gheorghe Neda – E.I.B.M.B.O.R., 2002
+
[[Image:Stephen the Protomartyr.jpg|thumb|right|150px|Sf. Arhidiacon Ștefan, purtând în mână o cădelniță]]
 +
Obligația tămâierii o aveau [[diacon]]ii; de aceea Sf. [[Arhidiacon]] Ștefan este zugrăvit de obicei cu o [[cădelniță]] în mână. Din pricina mirosului plăcut pe care îl răspândește, îmbălsămând aerul și alungând miasmele, tămâia, în Sf. Scriptură, este privită ca un simbol al [[rugăciuni]]lor pioase, care, asemenea fumului de tămâie, se ridică în sus, ca unul dintre cele mai prețioase daruri de jertfă aduse lui Dumnezeu. Astfel de daruri au fost aduse și pruncului Iisus de către magi: aur, [[smirnă]] și tămâie. Smirna este tot un fel de tămâie, însă mai de preț și cu un miros mai plăcut decât al tămâiei.
  
 +
Tămâierea are două înțelesuri: când se tămâiază persoane sfinte sau icoane, ea este semn de venerație și respect, iar când se tămâiază lucruri asupra cărora se invocă trimiterea harului de la Dumnezeu, simbolizează harul Sfântului Duh, care ni se trimite de sus, după cum spune și rugăciunea tămâierii. Tămâia este simbolul rugăciunilor noastre, care se înalță spre Dumnezeu ca fumul de tămâie. Cei 24 de bătrâni din viziunea Sfântului [[Ioan Evanghelistul]] au căzut înaintea Mielului având fiecare alăute și năstrape de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile [[sfinți]]lor ([[Apocalipsa Sf. Ioan Teologul|Apocalipsa]] [http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=4&cap=5#8 5, 8]). Același înțeles îl au și cuvintele [[David|Psalmistului]], care zice: "Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta, ridicarea mâinilor mele jertfa de seară" ([[Psalmi|Ps.]] [http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=65&cap=140#2 140, 2]). Pentru tămâierile sau cădirile din rânduiala sfintelor slujbe se întrebuințează cădelnița (cățuia sau tămâierul), în care se pune tămâia.
  
[[categorie: obiecte liturgice]]
+
==Rugăciunea tămâierii==
 +
:"Tămâie îți aducem Ţie, Hristoase, Dumnezeul nostru, întru miros de bună-mireasmă duhovnicească, pe care primind-o în jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh."
 +
 
 +
==Note==
 +
<references/>
 +
 
 +
== Surse ==
 +
 
 +
*''Liturgica teoretică'' – Pr. Prof. Dr. [[Ene Braniște]], Arhim. Prof. [[Ghenadie Nițoiu]], Pr. Prof. [[Gheorghe Neda]] – E.I.B.M.B.O.R., 2002
 +
*ro: [http://www.parohiamacin4.org/tamaie_smirna.htm Tămâia și smirna], pe siteul Parohiei ortodoxe Măcin 4.
 +
*fr: [http://fr.wikipedia.org/wiki/Encens Encens]
 +
 
 +
[[Categorie:Obiecte liturgice]]
 +
[[Categorie:Casa creștinului]]
 +
 
 +
[[en:Incense]]

Versiunea de la data 29 martie 2016 09:15

Tămâia (probabil din lat. thymanea) este sucul (rășina) unor arbori/arbuști exotici [1], care ajungând în contact cu aerul se încheagă, la fel ca și rășina brazilor. Ea era adusă ca ofrandă la templul iudaic, iar în creștinism este considerată ca un prinos sfânt, al cărui fum înmiresmat însoțește toate actele cultului.

În Vechiul Testament

În cultul Vechiului Testament trebuia să se aducă dimineața și seara sacrificii de tămâie, pe altarul special amenajat în Cortul Mărturiei și apoi în Templu, numit altarul tămâierii (Ieșire 30, 1-8); pe acest altar nu se ardea numai tămâie curată, ci erau amestecate încă patru ingrediente (Ieșire, 30, 34). Proorocul Maleahi (Cartea Proorocului Maleahi 1, 11) prezice că după venirea lui Mesia se va aduce jertfă de tămâie de la răsăritul soarelui până la apus.

În creștinism

În cultul creștin se întâlnește întrebuințarea tămâiei încă din cele mai vechi timpuri. Astfel, canonul 3 al Sfinților Apostoli spune: "(...) Dar să nu fie iertat a se aduce altceva în altar decât untdelemn pentru candele și tămâie la vremea aducerii înainte". Sf. Ap. Pavel, în epistolele sale, inspirat de tămâierile din Vechiul Testament, zice că Mântuitorul S-a dat pe Sine jertfă lui Dumnezeu pentru noi "spre miros de bună mireasmă" (Efeseni 5, 2), iar la 2Corinteni 2, 15, vorbind despre apostoli, zice că ei sunt lui Dumnezeu "bună mireasmă".

Despre folosirea tămâiei în cadrul Sfintei Liturghii se găsesc mențiuni în rânduiala de la Liturghia Sfântului Iacov și în Liturghia Sfântului Marcu, iar mai târziu și în liturghiile Sfinților Vasile cel Mare și Ioan Gură de Aur, unde există și formule speciale de binecuvântare a tămâiei folosită la cădire.

Dar tămâierea nu era folosită numai în cadrul Sfintei Liturghii, ci și la alte sfinte slujbe și manifestări de cult, ca: procesiuni, înmormântări și altele.

Sf. Arhidiacon Ștefan, purtând în mână o cădelniță

Obligația tămâierii o aveau diaconii; de aceea Sf. Arhidiacon Ștefan este zugrăvit de obicei cu o cădelniță în mână. Din pricina mirosului plăcut pe care îl răspândește, îmbălsămând aerul și alungând miasmele, tămâia, în Sf. Scriptură, este privită ca un simbol al rugăciunilor pioase, care, asemenea fumului de tămâie, se ridică în sus, ca unul dintre cele mai prețioase daruri de jertfă aduse lui Dumnezeu. Astfel de daruri au fost aduse și pruncului Iisus de către magi: aur, smirnă și tămâie. Smirna este tot un fel de tămâie, însă mai de preț și cu un miros mai plăcut decât al tămâiei.

Tămâierea are două înțelesuri: când se tămâiază persoane sfinte sau icoane, ea este semn de venerație și respect, iar când se tămâiază lucruri asupra cărora se invocă trimiterea harului de la Dumnezeu, simbolizează harul Sfântului Duh, care ni se trimite de sus, după cum spune și rugăciunea tămâierii. Tămâia este simbolul rugăciunilor noastre, care se înalță spre Dumnezeu ca fumul de tămâie. Cei 24 de bătrâni din viziunea Sfântului Ioan Evanghelistul au căzut înaintea Mielului având fiecare alăute și năstrape de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinților (Apocalipsa 5, 8). Același înțeles îl au și cuvintele Psalmistului, care zice: "Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta, ridicarea mâinilor mele jertfa de seară" (Ps. 140, 2). Pentru tămâierile sau cădirile din rânduiala sfintelor slujbe se întrebuințează cădelnița (cățuia sau tămâierul), în care se pune tămâia.

Rugăciunea tămâierii

"Tămâie îți aducem Ţie, Hristoase, Dumnezeul nostru, întru miros de bună-mireasmă duhovnicească, pe care primind-o în jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh."

Note

  1. Boswellia Carteri, Boswellia Serata, din familia Burseraceae, care ar proveni din Peninsula Arabică (Sultanatul Oman de astăzi, cf. wikipedia) și creste în: India, China, Somalia, Etiopia, Egipt. (cf. [1])

Surse