Stihiră

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Stihira (pl. stihiri) este un fel de imn folosit în timpul slujbelor zilei, care pot fi reunite într-o carte numită Stihirar (care cuprinde stihirile pentru slujbele de dimineața și de seara pentru tot parcursul anului), sau mai pot fi găsite în Minei sau în Octoih. Stihira nu trebuie confundată cu stiharul (unul dintre veşmintele liturgice). În limba greacă, înseamnă "imnuri în versuri" (stichos).

În mod tradițional, stihirile sunt cântate în forma stihirarică a muzicii modale canonice în Biserica Ortodoxă. Odată cu apariția muzicii armonice, polifonice, ne-modale într-unele din bisericile ortodoxe, unele din formele tradiționale s-au pierdut. În cântarea bizantină, modurile stihirarice sunt de viteză "medie" (mai lentă decât modul irmologic, dar mai rapid decât cel papadic), cântarea fiecărei silabe acoperind adesea două sau trei note. Modul stihiraric este folosit cel mai adesea pentru cântarea stihirilor, dar nu în mod exclusiv.

În anumite tradiții, modul stihiraric este folosit doar pentru slujbele de Duminica sau pentru zilele de praznic, în timp ce stihirile de la slujbele zilnice sunt cântate în modul irmologic.

Folosirea

Stihirile sunt adesea scrise în cicluri tematice sau pentru utilizarea în contexte liturgice specifice. Dăm mai jos câteva exemple în acest sens:

Stihirile sunt folosite cel mai frecvent în contexte liturgice precum:

Stihirile se cântă de regulă alternativ cu versete din Psalmi sau din alte părți ale Scripturii. În cărțile liturgice, se specifică pentru ele cântarea pe un anumit glas.

Găsim adesea melodii pe tema stihirilor în înregistrările cu muzică liturgică ortodoxă, unele alcătuite de compozitori cunoscuți.

Stihirile de la stihoavnă

Stihirile de la stihoavnă (gr. Άπόστιχα'; slavonă: stikhíry na stikhóvne) sau Stihirile de la "Doamne, strigat-am" sunt un set de imnuri (stihiri) şi versuri cântate spre sfârşitul Vecerniei şi Utreniei. " Particularitatea acestor stihiri este că încep cu un imn, iar nu cu versetul din Psalmi, cum se întâmplă în cazul celorlalte stihiri. Duminica se cântă cu o stihiră mai mult decât în zilele săptămânii. La Vecernia de Duminica (i.e. sâmbătă seara), stihirile de la "Doamne, strigat-am" iau forma unui acrostih alfabetic în versiunea greacă originară. Prima stihiră nu este parte a acrostihului.

Surse

Surse primare:

  • Arhimandrit Efrem, "Aposticha" şi "Sticheron" în Blackwell Dictionary od Eastern Christianity (Oxford: Blackwell Publishing, 1999.) ISBN 0631189661
  • Călugării din New Skete, "Introducerea" la Hymns of Entreaty (Cambridge, New York: New Skete, 1987.) ISBN 093512909X

Sursele articolului:

Legături externe