Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Tânăr îmbrăcat cu stihar în timpul slujbei
Stiharul (gr. Στιχάριον) este un veşmânt liturgic, lung şi îngust, cu mâneci largi şi strâns pe gât. Nu trebuie confundat stih, stihiră, stihoavnă - termeni din imnografie.

Purtat pe dedesubt de către episcopi şi preoţi, este făcut, de obicei, dintr-un material alb sau auriu.

Purtat ca veşmânt pe deasupra de către diaconi şi subdiaconi, este, de obicei, mult mai decorat şi poate reflecta culoarea zilei. Este despicat pe lateral dar părţile sunt prinse cu butoni sau nasturi.

În unele tradiţii liturgice, stiharul purtat de diacon se numeşte dalmatikon, în concordanţă cu terminologia folosită de Biserica primară în secolul al IV-lea, la introducerea sa.

Purtat ca veşmânt de deasupra de către acolit, de obicei, are o cruce brodată sau aplicată în mijlocul spatelui, între omoplaţi.

În timpul rânduielii de pregătire pentru Sfânta Liturghie, preotul ia stiharul, binecuvântează crucea de pe spate şi spune: "Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin." Şi îmbrăcând veşmântul spune: "Bucura-se-va sufletul meu întru Domnul, că m-a îmbrăcat în veşmântul mântuirii şi cu haina veseliei m-a împodobit; ca unui mire mi-a pus cunună şi ca pe o mireasă m-a împodobit cu podoabă." (Isaia 61:10)

Veşmântul latin echivalent cu stiharul este numit "alb". La fel, este un veşmânt lung purtat de episcop sau preot pe sub "chasuble" care la rândul lui este echivalent cu felonul răsăritean. Alb-ul poate fi simplu sau decorat cu broderii sau cu dantelă, dar este în majoritatea cazurilor alb.

Legături externe