Steag

Steag bisericesc cu chipul Maicii Domnului cu Pruncul

Steagurile bisericeşti sau praporii (din sl. praporu) sunt un tip particular de stindarde folosite în Biserica Ortodoxă şi în Biserica Catolică, la procesiunile din cadrul unor slujbe bisericeşti. Steagurile sunt alcătuite din bucăţi de pânză în general de un metru lungime şi 60 cm lăţime sau chiar mai mari. Sunt fixate pe un suport de lemn alcătuit de obicei dintr-o prăjină lungă şi o bară orizontală de care se prinde steagul, acestea fiind împodobite în vârf cu o cruce. Pe pânză sunt pictate, brodate sau, mai nou, imprimate chipul Mântuitorului (sau al unor scene din viaţa Acestuia, precum Botezul Domnului sau Învierea Sa), al Maicii Domnului, ale sfinţilor îngeri sau ale altor sfinţi cinstiţi în mod deosebit, sau icoana hramului bisericii. Pânza mai poate fi brodată cu diferite motive (vegetale, cruci, îngeri) În partea de jos, pânza este de obicei tăiată rotund, formând un fel de franjuri.

În unele locuri, se obişnuieşte ca steagurile să fie alcătuite în întregime din lemn traforat sau sculptat ori din metal (preţios), având în centru o icoană pictată pe lemn.

Steagurile se păstrează în biserică. În funcţie de tradiţia locală, acestea se ţin în pronaos, sau, în Ardeal, de-a lungul pereţilor laterali ai naosului bisericii.

Originea

Labarum, steagul lui Constantin cel Mare cu monograma lui Hristos

Se crede că steagurile bisericeşti îşi au originea în aşa-numitul Labarum, steagul împodobit cu monograma lui Hristos purtat de împăratul Constantin cel Mare, ca urmare a unui vis în care i s-a arătat Mântuitorul, în bătălia împotriva duşmanului său Maxenţiu. Steagurile cu însemne creştine – atât cu crucea, cât şi cu monograma lui Hristos au fost folosite mai târziu de împăraţii creştini din Imperiul Bizantin şi a intrat şi în uzul liturgic al bisericii, pentru procesiuni. În unele limbi (de ex. engleză) steagurile bisericeşti sunt desemnate în continuare cu termenul labarum.

Simbolistica

Simbolistica steagurilor bisericeşti este una de origine militară. Astfel, după cum, în război, steagurile care merg înaintea armatelor este în acelaşi timp un simbol al suveranului, dar şi al însuşi corpului de armată respectiv, tot astfel, steagurile care merg înaintea procesiunilor bisericeşti arată unirea creştinilor sub stindardul, în numele şi sub ocrotirea Mântuitorului Hristos şi al sfinţilor Săi, în războiul împotriva patimilor şi a duşmanilor văzuţi şi nevăzuţi. Semnifică totodată biruinţa lui Hristos asupra morţii şi le aminteşte creştinilor că viaţa lor este închinată Mântuitorului, Împăratul tuturor.

În practica liturgică

În practica liturgică, steagurile se folosesc la toate slujbele bisericeşti care presupun procesiuni: la Botezul Domnului, când se mergea (şi se mai merge în unele locuri) până la râu, pentru sfinţirea apelor; la procesiunile din ziua de Florii şi din Săptămâna Mare. Steagurile bisericeşti se mai folosesc şi la înmormântări, la procesiunea spre cimitir, ca semn al credinţei celui adormit şi a celor adunaţi în biruinţa lui Hristos asupra morţii.

Galerie de imagini

• 

  Steag bisericesc din lemn, cu chipul Mântuitorului

• 

  Steag bisericesc împodobit cu metale preţioase

• 

  Steag bisericesc

• 

  Procesiune cu steagurile bisericeşti, la Botezul Domnului (Polonia)

Sursa

• Pr.Prof.Dr. Ene Branişte, Prof. Ecaterina Branişte, Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase, Editura Diecezană Caransebeş, 2001, ISBN 973-97569-7-2

Legături externe

• Steagurile bisericesti sau praporii, pe crestinortodox.ro