Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Modificări

Serafim din Virița

34 de octeți adăugați, 13 noiembrie 2007 13:40
fără descrierea modificării
==Primii ani==
Vasile Muraviev (viitorul Sfânt Serafim) s-a născut în 1865 în satul Cheremovsky Ceremovski în regiunea YaroslavIaroslav. Părinţii săi, Nicolae şi Chione Chiona erau ţărani. Când Vasile avea numai 10 ani, tatăl său a trecut la Domnul şi a fost trebuit ca el să aibă grijă de mama şi de sora sa, Olga.
Un vecin l-a luat pe Vasile cu el la Sank Sankt Petersburg şi i-a găsit o slujbă ca vânzâtor vânzător într-o prăvălie, (probabil ca băiat de prăvălie). Dar tânărul Vasile avea o dorinţă tainică de a deveni călugăr, aşa că intrîntr-o zi s-a dus la mânăstirea Sfântul Alexandru Nevski, pentru a vorbi cu un duhovnic despre acest gând al său. Duhovnicul l-a sfătuit să rămână în lume, să îşi întemeieze o familie, iar apoi, după ce copii lui o să fie mari, el si soţia sa vor putea să-I slujească Lui Dumnezeu în viaţa monahală.
==Viaţa de familie==
Vasile a primit aceste cuvinte ca fiind voinţa Lui Dumnezeu. Aşadar, şi-a trăit viata asa viaţa aşa cum fusese sfătuit.
Vasile a continuat sa lucreze la magazin şi să trimită bani acasă, la familia sa. Când avea 24 de ani Vasile s-a căsătorit. Pe soţia sa o chema tot Olga, ca şi pe sora sa. Şi-a început propria afacere ca blănar (Blănarul este acea persoana care se ocupa cu prelucrarea, modificarea, curaţarea curăţarea sau repararea hainelor din blană de animale), devenind foarte bogat.
A avut un fiu, Nicolae şi o fatafată, Olga. După moarte ficei fiicei lor, Vasile si şi soţia sa au căzut deacord de acord ca sa traiască trăiască de acum în ainte înainte ca fratele frate şi sorasoră.
==Viaţa monasticămonahală==
Când avea în jur de 30 de ani, Vasile dăduse deja mare parte din averea strânsă, ca donaţii către diferite mânăstiri.
Cand Când Nicolae a crescut, Vasile şi Olga şi-au îndreptat paşii spre mânăstiri, pentru a sluji Lui Dumnezeu. Olga a fost tunsă în monahism în anul 1919 cu numele de Cristina Hristina şi a vieţuit în Mânăstirea Mănăstirea Învierii Domnului - Noul Diveoo Diveievo din Sank Petersburg. Mai târziu a fost tunsă schimonahie (schima mare) primind numele de Serafima. A trecut la Domnul în 1945.
Nu se ştie exact unde a primit Vasile tunderea în monahism, (se presupune ca ar fi primit-o în Sfântul Munte Athos), sau noul nume care i-ar fi fost dat.
În 1927 ajunge la mânăstirea mănăstirea Sfântul Alexandru Nevski, unde devine parinte duhovnic ajunge părinte duhovnicesc al călugărilor. Acolo a fost tuns schimonah , primind numele Serafim. Datorită faptelor sale asceticede nevoinţă, Sfântul Serafim a primit de la Dumnezeu darul Clarviziunii (Străvederii) si străvederii şi al tămăduirii bolilor si , şi mulţi oameni veneau la el, cerându-i ajutorul şi sfatul.
Episcopul Alexei Shimansky, Şimanski al Novgorodului a venit la sfânt in 1927, vrând sa-i ceară sfatul, dacă să plece din Rusia, de moment vreme ce mulţi episcopi şi preoţi erau arestaţi şi executati executaţi de către regimul comunist Bolşevicbolşevic. Înainte ca episcopul să apuce să spună ceva, Sfântul Serafim i-a grăit: ,,"Mulţi acum pleacă din Rusia, dar nu ai de ce să te temi. Este nevoie de tine aici. Vei ajunge patriarh si vei păstori timp vreme de 25 de ani”ani".
==Anii de prigonire==
S-a abătut prigoana comunistă şi asupra Lavrei. Călugării erau arestaţi, exilaţi şi trimişi în lagăre de muncă. Mulţi erau executaţi. Începând cu 1929 , sfântul fost arestat de 14 ori. A continuat misiunea sa ca preot şi în lagărele de concentrare unde fusese deportat, unde întărea şi îi încuraja pe prizonierii care erau împreuna cu el.
În 1933 sfântul s-a întors din lagăr şi s-a stabilit în VyritsaViriţa. Acesta era un loc foarte frumos, cu păduri si şi râuri şi era , cunoscut pentru clima sa blânda şi sănătoasă. Sănătatea Sfântului Serafim se deteriorase în lagar lagăr datorită condiţiilor grele şi pentru că fusese bătut de multe ori.O biserică de lemn a fost construita în cinstea Icoanei KazanKazanskaia, a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în VyritsaViriţa, în anul 1913. Aceasta a fost construită ridicată pentru a comemora prăznui 300 de ani de la naşterea dinastiei Romanov.
După o oarecare îmbunătăţirea îmbunătăţire a stării sale de sănătate, Sfântul Serafim a început sa primească vizitatori, care căutau sfat duhovnicesc. Mulţi dintre cei bolnavi se vindecau cu rugăciunile sale. Autorităţile au sesizat numărul mare de oameni care veneau la el. Chilia lui era căutată de un număr mare de oameni, de obicei noaptea, datorita temerilor de autorităţi. Odata Odată, poliţia a venit sa îl aresteze din nou, dar doctorul le-a spus că Sfântul Serafim nu va supravieţui călătoriei datorita stării precare de sănătate. Atunci au decis să îl lase singur şi aşa Dumnezeu a ocrotit viaţa plăcutului Său.
Germanii au intrat în Vyritsa Viriţa în decembrie 1941, dar nimeni nu a fost rănit şi nu au fost luaţi prizonieri. În timpul războiului Sfântul Serafim devenise tot mai slăbit şi nu mai slujea decât rar în capela Sfântul Serafim de din Sarov. Începând cu 1945 părintele Alexei Kibardin a început să slujească în biserica Kazan. În primâvara primăvara lui 1949 Sfntul , Sfântul Serafim devenise ajunsese foarte slăbit şi rămase zăcea la pat. Dar şi aşa, mai primea vizitatori ca şi înainte.
==Adormire şi preaslăvireproslăvire==
La Cu puţin timp înainte de adormirea sa, i s-a arâtat arătat Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care l-a îndemnat să se Împărtăşească cu Sfintele Taine în fiecare zi. Părintele Alexei Kibardin îi aducea Sfintele Taine în fiecare noapte , la ora 2 adimineaţa.m. Dar o data Odată a aţipit si nu i le-a adus decât la ora 4 a.mdimineaţa. I-a cerut iertare Sfântului pentru întârziere şi a remarcat observat ca era învăluit de o radiere strălucire de luminalumină. Atunci Sfântul i-a spus: ,,"Părinte, nu îţi face griji. Sfinţii Îngeri mi-au adus deja Sfintele Taine. " Văzându-l învăluit în lumină parintele , părintele Alexie ştia că ceeace ceea ce îi spunea Sfântul era adevărat.
Sfântul i-a spus părintelui Alexei, să se ducă la Moscova, ca să îl informeze pe Patriarhul Alexei I ca are să plece la Domnul în doua săptamânidouă săptămâni. Când părintele Alexei a transmis mesajul, Patriarhul şi-a întors privirea spre Sfintele Icoane şi s-a însemnat cu Semnul Sfintei Cruci. Apoi când s-a reîntors spre părintele Alexei, lacrimile îi curgeau pe obraji. Atunci a spus: ,, "Sunt Patriarh de patru ani. 21 mi-au mai rămas. Aceasta este ceeace ceea ce mi-a spus mie acest sfânt părinte”părinte. " Patriarhul Alexei a trecut la cele veşnice în 1970, întocmai cu proorocia prorocia Sfântului Serafim.
Sfântul Serafim a trecut la Domnul la [[3 aprilie]] ([[21 martie]] S.V.) 1949. Cu o oră înainte de a adormi , a cerut să i se citească acatistele acatistul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a al Sfântului Serafim de din Sarov şi al Sfântului Nicolae. Timp de o săptămână dupa după adormirea sa , s-a simţit o mireasmă placută plăcută în VyritsViriţa.
Sfântul Serafim a fost înmormântat în cimitirul bisericii ,,Icoanei "Icoana din Kazan”Kazan", din VyritsViriţa. Mulţime de oameni au participat la funerariislujba de îngropare, iar Vyritsa Viriţa a devenit loc de pelerinaj.
Sfântul Schimonah Serafim a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă Rusă în august 2000, cu ziua de prăznuire pe 21 martie.
[[Categorie:Sfinţi]]
324 de modificări