Sfântul '''Antonie cel Mare''' (251-356), "părintele monahilor", este poate cel mai popular [[ascet]] şi socotit a fi începătorul vieţii [[călugăr]]eşti. Este considerat de tradiţia monastică drep întemeietor al [[monahism]]ului, împreună cu Sfântul [[Pahomie cel Mare]].

Prăznuirea lui se face la data de [[17 ianuarie]] de către în toate tradiţiile creştine.

*în [[limba greacă]] este numit ''Ο άγιος Αντώνιος ο Μέγας''

*în [[limba latină]] este numit ''Antonius Abbas'', ''Antonius Eremita'' sau ''Antonius Magnus Eremita''

Viaţa lui a fost povestită de sfântul [[Atanasie cel Mare]] (298-373), [[arhiepiscop]] de [[Biserica Ortodoxă a Alexandriei|Alexandria]] (Egipt), într-o carte rămasă clasică în genul ei (biografia unui călugăr vestit), ''Vita Antonii'' - ''Viaţa lui Antonie''<ref>Ediţii româneşti: Atanasie cel Mare, ''Viaţa cuviosului părintelui nostru Antonie'', traducere de Pr. Dumitru Fecioru în colecţia PSB (Părinţi şi scriitori bisericeşti) 16, E.I.B.M., Bucureşti, 1988 ; Sfântul Atanasie cel Mare, ''Viaţa sfântului Antonie cel Mare urmată de cele mai frumoase predici'', traducere şi studiu introductiv de Ştefan Bezdechi, Ed. Anastasia, Bucureşti, 2000</ref> -, scrisă la puţină vreme după moartea lui Antonie (+356), între anii 357 şi 359<ref>autori despre data scrierii cărţii</ref>.

Vestitul părinte al monahismului s-a născut în satul Coma din [[Egipt]]ul Egiptul de Mijloc în anul 251 , ca fiul fiu al unor ţărani [[creştin]]i înstăriţi, în care ; aici a învăţat să practice credinţa, mergând des la biserică. După moartea părinţilor săi - Antonie avea pe atunci vârsta de 20 de ani -, întrebându-se care este calea lui în viaţă, a auzit în biserică cuvântul [[Evanghelie]]i, care zice: "De voieşti să fii desăvârşit, mergi, vinde avuţiile tale şi , venind , urmează Mie" ([[Evanghelia după Matei|Matei]] 19, 21). Antonie primit acest cuvânt ca şi cum îi era adresat lui direct şi , după ce şi-a împărţit averea la săraci şi a dat -o pe sora lui în grija unei comunităţi de fecioare, s-a retras în singurătate. A vieţuit la început într-o colibă la marginea satului natal, sub ascultarea unui alt ascet din regiune, mai vârstnic şi mai experimentat, iar apoi într-un mormânt idolesc părăsit.

În 286, la vârsta de 35 de ani, se aşează aşază într-o fortăreaţă părăsită situată pe malul drept al Nilului, la marginea deşertului, "muntele dinafară", în locul numit Pispir, unde rămâne timp de 20 de ani, până în 306, când ucenicii lui îl obligă să părăsească acest loc de asceză, în urma atacurile diabolice ce l-au lăsat mai-aproape mort. În acest moment devine părintele spiritual al multor călugări din diferitele "colonii monastice" din deşerturile Egiptului, dintre care cele mai vestite erau cele din [[Nitria]] şi Schitul Schit (SketisSkete).

Către anul 310 , întreprinde o călătorie la [[Alexandria]], căutând să îmbărbăteze pe [[Mucenic|martir]]ii [[creştin]]i prigoniţi de stăpânirea romană în timpul [[Persecuţii împotriva creştinilor|persecuţiei lui [[Maximin]].

În anul 312 se instalează deşertul adânc, pe muntele Kolzim (sau Kolzum / Qolzum, nu departe de malul Mării Roşii, unde se găseşte azi astăzi mănăstirea care-i poartă numele). Aici trăieşte până la moartea sa (356) împreună cu doi ucenici[[ucenic]]i, nepărăsind locul decât pentru a-şi vizita discipolii sau pentru a face o a doua călătorie la Alexandria, spre a-l susţine pe [[Atanasie cel Mare|Atanasie]], persecutat de partidul partida pro-arian[[arianism|ariană]].

Singurele scrieri care sunt sigur de mână mâna lui Antonie sunt scrisorile pe care sfântul [[sfânt]]ul le-a scris de-a lungul timpului diferitelor comunităţi monastice aflate pe linia sa duhovnicească, precum cele din Arsinoe (la Fayum - pe care sfântul o vizita destul de des), de la Pispir (70 km sud-est de Cairo, care se afla sub îndrumarea lui Macarie şi Amatas<ref>Macarie şi Amatas sunt cei doi discipoli care au trăit 15 ani cu Amtonie în muntele Kolzim (''Vita Antonii'' 91, 1), care au asistat la moartea lui şi care l-au îngopat într-un loc de nimeni cunoscut, după cum Antonie însuşi le-a cerut (VA 91, 6-7). Acest Macarie este altul decât [[Macarie cel Mare]], zis şi Egipteanul (şi, desigur, altul decât [[Macarie Alexandrinul]]). Aceste informaţii vin prin [[avva]] [[Cronie]], ucenic de-al lui Antonie, devenit mai târziu [[preot ]] în deşertul Nitriei (cf. Paladie, ''Istoria lausiacă'' 21).</ref>), sau de la Nitria (la sud de Alexandria), aflată sub îndrumarea lui [[Ammona]], prieten al lui Antonie.

*o colecţie de 7 (şapte) scrisori, a căror autenticitate nu este pusă la îndoială de nimeni <ref>Către 392/393 sfântul Fericitul [[Ieronim ]] scrie că a văzut o traducere greacă a acestor scrisori, iniţial redactate de Antonie în limba coptă - ''De viris illustribus'', 87-88 (PL 23, 693.711-713)</ref>*o colecţie de 20 (douăzeci) de scrisori, integral păstrate doar în arabă (şi parţial în siriacă, greacă şi georgiană), şi a căror autenticitate este contestată <ref>Părintele Matta el-Maskin vede o unitate de învăţătură duhovnicească între aceste 7+13 epistole şi ''Vita Antonii'', aşa încât conclude căconchide: char chiar dacă am accepta cu o parte din cretici critici că aceste ultime 13 scrisori nu sunt de mâna lui Antonie, în ele se recunoaşte totuşi personalitatea lui Antonie, ceea ce duce cu gândul la un ucenic apropiat de-al lui, ca precum Ammona (cf. Matta el-Maskin, ''Sainte Saint Antoine - Ascète selon l'Evangile'', Abbaye de Bellefontaine, 1993, ppp.12-14)</ref>

Se mai cunoaşte, de asemeni, o scurtă scrisoare adresată de sfântul Antonie lui [[Teodor]], "prea iubitul" său fiu, despre [[pocăinţă ]] şi iertarea păcatelor[[păcat]]elor, păstrată doar în limba greacă, şi a cărei autenticitate este în general recunoscută.

Cuvintele de duh, sau apoftegmele atribuite lui Antonie cel Mare s-au transmis prin mai multe culegeri de apoftegme (sau [[Pateric]]e), dintre care principalele sunt:

*În siriacă, îi sunt atribuite 49 de apoftegme, culese în secolul VI la SketisSkete.

La acestea se mai pot adăuga diferite apoftegme culese de [[Paladie ]] sau alţii. <ref>Şi pe care colecţiile ortodoxe tardive, ca precum cea slavonă şi cea română, le-au adăugat Patericului egiptean.</ref>

''Viaţa lui Antonie'' a fost scrisă oarecum în grabă, imediat după moartea sfântului, de către Sfântul [[Atanasie cel Mare]] , acesta folosindu-se mai ales de propriile-i amintiri şi note, şi mai puţin folosind apoftegmelecu ajutorul apoftegmelor, scrisorile scrisorilor sau alte al altor documente provenind ce proveneau direct de la [[avva]] Antonie. Cu toate acestea, ''Viaţa lui Antonie'' a devenit unul din textele fundamentale ale literaturii monastice, atât în Orient cât şi în Occident.

:Asemănându-te obiceiurilor râvnitorului [[Ilie ]] şi urmând [[Ioan Botezătorul|Botezătorului ]] pe drepte cărări, Părinte Antonie, te-ai făcut locuitor pustiului şi ai întărit lumea cu rugăciunile tale. Pentru aceasta, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.<ref>Mineiul [[Minei]]ul pe luna ianuarie, ediţia 1954.</ref>

*Matta el-Maskin, ''Sainte Saint Antoine - Ascète selon l'Evangile'', Abbaye de Bellefontaine, 1993