Modificări

Salt la: navigare, căutare

Paisie de la Neamț

406 octeți adăugați, 20 mai 2007 18:02
Viaţa
Din motive binecuvântate, în vara aceluiaşi an, se reîntoarce în Moldova împreună cu toţi ucenicii săi şi se stabileşte la [[Mănăstirea Dragomirna]], unde se nevoieşte doisprezece ani, până în 1775. Aici, Cuviosul Paisie formează o obşte mare de 350 de călugări şi traduce, împreună cu ucenicii săi români, care erau buni cunoscători ai limbii eline vechi, o parte din scrierile filocalice ale Sfinţilor Părinţi, devenind, astfel, ctitorul Filocaliei în limbile română şi slavonă. Filocalia de la Dragomirna din 1769 este prima colecţie majoră de traduceri româneşti filocalice (626 pagini), adunate de monahul Rafail.
În anul 1775, Moldova de Nord (Bucovina) căzând sub ocupaţie austriacă, Cuviosul Paisie a fost nevoit să se stabilească la [[Mănăstirea Secu]], cu încuviinţarea Mitropolitului Gavriil Calimachi şi a domnitorului Grigorie Ghica, în data de 14 octombrie, împreună cu 200 de monahi, lăsând la Dragomirna o obşte de 150 de monahi. Aici se nevoieşte patru ani, continuând aceeaşi rânduială de viaţă duhovnicească atonită, ca şi la Dragomirna. Cuviosul Paisie Velicicovski a fost stareţ la Secu de la 14 octombrie 1775 până la 15 august 1779. Aşezarea pitorească şi liniştea de aici au produs asupra cuviosului şi a ucenicilor săi o impresie atât de puternică, încât în august 1779, când primeşte scrisoare din partea domnitorului Moldovei, Alexandru Moruzi, şi a boierilor ţării, prin care i se cerea să fie stareţ al Mănăstirii Neamţ, el refuză. În cele din urmă însă acceptă şi, cu o parte din călugarii de la Secu, se mută la Neamţ, unificând astfel cele două mănăstiri sub povăţuirea unui singur stareţ.
Cu binecuvântarea mitropolitului Moldovei Gavriil Calimachi şi la îndemnul domnitorului Alexandru Moruzi, Cuviosul Paisie s-a mutat la Mănăstirea Neamţ, cu o mare parte din obştea de la Secu, în ziua de 14 august 1779, unificând astfel cele două mănăstiri sub povăţuirea unui singur stareţ.
Timp de cincisprezece ani, cât a fost stareţ al celor două mănăstiri unificate, Neamţ - Secu, Cuviosul Paisie păstrează cu sfinţenie acelaşi regulament de viaţă monahală din Sfântul Munte Athos, atât în ceea ce priveşte rânduiala sfintelor slujbe, cât şi nevoinţa monahilor la chilie. La biserică erau datori să ia parte toţi părinţii şi fraţii, afară de cei bolnavi sau cei trimişi la ascultări. Marele stareţ venea cel dintâi la sfintele slujbe şi neîncetat se ruga cu rugăciunea inimii, vărsând în taină multe lacrimi. În obştea Cuviosului Paisie de la Neamţ se aflau mai mulţi călugări, sporiţi duhovniceşte, care aveau darul lacrimilor şi al neîncetatei rugăciuni, căutând să-i urmeze întru toate părintelui lor sufletesc.
Spovedania fraţilor obştii se făcea în fiecare seară, iar pentru cei mai sporiţi, o dată la trei zile. Pentru aceasta, Cuviosul Paisie a rânduit 24 de duhovnici, care spovedeau şi îndrumau duhovniceşte întreaga obşte, iar marele stareţ supraveghea bunul mers al celor două mănăstiri, atât în cele duhovniceşti, cât şi în ascultările de obşte, primind la chilia sa pe cei care veneau pentru sfat şi binecuvântare. Cei neascultători primeau canon şi mustrare părintească.
Pentru sfinţenia vieţii sale, numele Cuviosului Paisie de la Neamţ era cunoscut în toate ţările ortodoxe, începând din Muntele Athos până în Lavra Peşterilor din Kiev şi de la Mănăstirea Optina până în sihăstriile din nordul Rusiei. De aceea, în 1790, mitropolitul Ambrozie, trecând prin Moldova, l-a făcut arhimandrit. În vremea aceea, mulţi dregători, boieri şi chiar ierarhi sau domnitori poposeau la Mănăstirea Neamţ, dorind să vadă pe acest mare stareţ cu viaţă sfântă. Influenţa lui a fost mare asupra multor mănăstiri şi schituri din Moldova: Dragomirna, Secu, Neamţ, Agapia, Văratec, Bisericani, Râşca, Vovidenia, Pocrov, Tarcău, precum şi Cernica, Robaia, Căldăruşani etc., din ţara Românească.
În toamna anului 1794, îmbolnăvindu-se, şi-a dat sufletul său curat în mâinile Domnului nostru Iisus Hristos în seara zilei de joi, 15 noiembrie, la vârsta de 72 de ani. A fost plâns de toată obştea celor două mănăstiri, cu schiturile lor, care numărau peste 1000 de călugări români, ruşi, ucraineni, greci, bulgari. Sâmbătă, 17 noiembrie, a fost înmormântat în gropniţa bisericii mari, zidită de Binecredinciosul Voievod [[Ştefan cel Mare ]] şi Sfânt. Fiind cinstit ca sfânt, încă din viaţă, ucenicii săi i-au săvârşit slujba de pomenire, rânduindu-i ca zi anuală de prăznuire 15 noiembrie. În ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, precum şi în secolul al XIX-lea, ucenicii lui români au răspândit isihasmul [[isihasm]]ul în ţările Române, iar cei slavi în peste 100 de mănăstiri din Rusia şi Ucraina.
În 1988, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse l-a canonizat pe Cuviosul Paisie de la Neamţ. În 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a rânduit pomenirea ca sfânt a Cuviosului Paisie de la Neamţ, fiind trecut în calendar la data de 15 noiembrie. La mormântul lui de la Mănăstirea Neamţ vin să se închine şi să-i ceară ajutor nu numai credincioşi din România, ci şi din alte ţări.
Birocrați, interwiki, renameuser, Administratori
16.576 de modificări

Meniu de navigare