Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Modificări

Sunt ortodox pentru că:
==Sunt ortodox pentru că:==
* Am fost spiritist, buddhist, yogin, ateu, dar în toate aceste religii nu am găsit ceea ce căutam. Spiritismul nu este, de fapt, o religie, ci doar o încercare de a comunica cu spiritele oamenilor decedaţi. Pentru buddhist, totul este suferinţă, iar ţelul suprem este nirvana, vidul. Buddhistul nu are Dumnezeu. Yoginul vrea să scape de reîncarnări şi să se unească cu Brahman. Atât buddhistul, cât şi yoginul se consideră proprii lor dumnezei (vezi Lucifer). Ateismul este prostesc, dacă privim cât de minunat e alcătuit universul în care trăim. Probabilitatea ca universul şi viaţa să se fi născut din întâmplare, dintr-un big bang, tinde la 0... Sunt ortodox pentru că Dumnezeu mi-a arătat că există. Acum câţiva ani, mi-am cerut iertare cu lacrimi de la Dumnezeu, pentru că nu am crezut în El.Am simţit ceva ce nu am mai simţit decât peste mulţi ani. Pur şi simplu sufletul meu era înconjurat de o căldură şi pace imensă.Parcă pluteam...Am simţit ceva ca un mic curent apoi prin mâini şi o stare de linişte inexplicabilă timp de o săptămână...Această întâmplare m-a făcut să cred că Dumnezeu există şi că ne veghează mereu. El ne aşteaptă să ne întoarcem la el, aşa cum un tată îşi aşteaptă fiul... Apoi am început să citesc despre yoga, să învăţ sanscrita, să citesc texte antice yoghine. Începusem să mă cred una cu Brahman, cu Absolutul, să mă simt puternic. Consideram că totul e o iluzie. Puteam să-mi opresc orice gânduri după voinţă...Până când a apărut o persoană care m-a rugat să citesc nişte cărţi ortodoxe. Bineînţeles că le-am luat cu scârbă, dar nu am vrut să jignesc persoana respectivă, aşa că am început să citesc. Citindu-le, parcă ardea ceva în mine. Simţeam cum cuvântul lor mă arde şi mă macină. Acum ştiu că era ceva sau cineva în mine care mă făcea să fiu aşa, să fug de adevăr... În fine, am citit mai multe cărţi, am început să citesc şi Noul Testament şi până la urmă mi-am dat seama de groapa în care căzusem... Am fost şi la prima spovedanie dupa aproape 6 ani de pauză şi atunci am avut convingerea finală că ortodoxia este religia creştină adevărată, apostolică. În momentul când preotul a început să rostească rugăciunea de dezlegare, am simţit ceva care ieşea din mâinile lui şi intra înăuntrul meu, prin creştetul capului, până în adâncul inimii. Am simţit atunci ca şi cum aş fi fost cercetat până în adâncul sufletului şi apoi o căldură în inimă, un foc purificator. Apoi m-am simţit liber. Am ştiut că Dumnezeu m-a iertat cu adevărat şi am înţeles de ce este nevoie să vii în faţa unui preot ca să ţi se ierte păcatele. După ce am ieşit din Biserică, simţeam o pace nemaipomenită şi totul părea mai luminos. Era o lumină aparte în jur, toate mi se păreau bune şi simţeam un imbold de a-I da slavă lui Dumnezeu...Poate că toate acestea mi s-au întâmplat şi le-am observat tocmai pentru că mă îndepărtasem pentru mult timp de Dumnezeu. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dăruit mie, păcătosul, să gust puţin din frumuseţea Raiului... Dumnezeu să ne lumineze pe toţi şi să ne îndrepte pe toţi pe calea adevărului ortodox! Doamne ajută!
* Dumnezeul la care se roagă creştinii şi iudeii nu apare într-un Univers predefinit, nu a apărut datorită unor legităţi aflate înaintea şi înafara Lui. El este în afara timpului şi tot ce există a fost creat de El.
* Morala şi tot ce ţine de bine ar fi fraze fără valoare dacă n-ar exista El. Doar Dumnezeu este Cel care dă valoare moralei.
33 de modificări