Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Modificări

Constantin cel Mare

7.718 octeți adăugați, 23 martie 2007 00:43
fără descrierea modificării
Obiectivul principal al conducerii lui Constantin era asigurarea stabilităţii imperiului, iar pentru a-şi îndeplini această dorinţă, va întreprinde dese expediţii militare împotriva triburilor rebele germanice, demonstrându-şi potenţialul militar de care dispunea prin înfrângerea inamicilor aflaţi de cealaltă parte a Rinului. Strategia s-a dovedit a fi de succes, astfel încât frontiera de pe Rin a rămas relativ liniştită în perioada sa.
 
==Constantin - împărat creştin==
Născut din părinţi nobili, împăratul Constantius Chlorus şi Elena, '''Constantin cel Mare''' a fost un om providenţial pentru Biserica creştină, mai ales după anul 312, când - înaintea unei lupte decisive cu rivalul sau la tron, Maxenţiu - s-a produs convertirea sa.
 
Istoricii bisericeşti [[Eusebiu de Cezareea]] şi [[Lactanţiu]] afirmă că în ajunul bătăliei de la Pons Milvius (Podul Vulturului) din 28 Octombrie 312, contra lui Maxenţiu, Constantin a văzut pe cer, ziua, o cruce luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripţia "in hoc signo vinces" (prin acest semn vei învinge).
 
Noaptea, în vis, i s-a arătat Mântuitorul cerându-i să pună pe steagurile armatei sale simbolul Său, ca semn protector în lupte. Steagul cu monograma creştină s-a numit labarum.
 
Victoria miraculoasă a armatei sale de numai 20 000 de soldaţi, contra celei lui Maxenţiu, de 150 000 de soldaţi, Constantin a considerat-o ca ajutor de la Dumnezeu. Dovada acestei convingeri a lui Constantin în ajutorul divin este inscripţia de pe Arcul lui Constantin din Roma, păstrat până astăzi, prin care mărturiseşte că a câştigat lupta "instinctu divinitatis" (prin inspiraţie divină).
 
Apoi i-a mărturisit lui Eusebiu, sub jurământ, ca semnele care i s-au arătat l-au făcut să treacă de partea creştinilor, el fiind mai înainte, ca şi tatăl său, adept al cultului lui Sol Invictus (Soarele Nebiruit - cult cu origini orientale).
 
În ianuarie 313, împăratul Constantin cel Mare dă Edictul de la Milan (numit atunci Mediolanum), prin care creştinismul devine "religio licita", adică religie permisă, la fel cu celelalte religii din imperiu. Mai mult, convins de valoarea religioasă şi morală a creştinismului, l-a recomandat tuturor. Nu l-a declarat religie de stat - cum greşit se afirmă uneori, acest lucru făcându-l mai târziu împăratul Teodosie cel Mare, în anul 380.
 
Politica religioasă a împăratului Constantin cel Mare a fost marcată de câteva evenimente deosebite : Edictul de la Milan din 313, înfrângerea lui Liciniu în 323, convocarea Sinodului I Ecumenic din 325, alegerea unei noi capitale ( fostul oraş trac Bizanţ, numit Constantinopolis – "oraşul lui Constantin") în 330 etc.
 
Prin Edictul de la Milan din anul 313, Constantin devine protector al creştinismului. Ia măsuri în favoarea Bisericii creştine, scuteşte pe preoţi de obligaţia funcţiilor municipale şi le acordă subvenţii. Înlătură din legile penale pedepsele contrare spiritului creştin (răstignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea sau arderea cu fierul roşu). Îmbunătăţeşte tratamentul în închisori, uşurează eliberarea sclavilor acordând episcopilor şi preoţilor dreptul de a-i declara liberi în biserici. Protejează prin lege pe săraci, orfani şi văduve. Modifică legislaţia privind căsătoria, îngreunează divorţul, pedepseşte adulterul. Atribuie Bisericii creştine casele imperiale de judecată ("basilikos oikia"),care vor purta în continuare numele de basilici, nume păstrat în limba română sub termenul de biserică.
 
Împăratul Constantin cel Mare a generalizat în 321 Duminica drept zi de odihnă în imperiu, sărbătoarea săptămânală a creştinilor, când soldaţii asistau la slujbe. Încă din anul 317 a început să bată monedă cu monogramul creştin.
 
Împăratul şi familia sa au ajutat moral şi material în repararea bisericilor sau în construirea altora mai mari şi mai frumoase la Ierusalim, Roma, Antiohia, Nicomidia, Tyr etc.
 
Din dorinţa de a ajuta Biserica, a convocat Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, împotriva ereziei lui Arie, care socotea pe Fiul o creatură subordonată Tatălui. Sub influenţa sfântului Atanasie cel Mare, Sinodul a proclamat învăţătura ortodoxă despre dumnezeirea Fiului care este "Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut" (Simbolul Credinţei sau [[Crezul]]). Acelaşi Sinod a stabilit principiul alegerii datei Paştilor - prima duminică după lună plină după echinocţiul de primăvară - şi a dat 20 de canoane bisericeşti. Aici, la Niceea, împăratul Constantin cel Mare a învăţat despre modestia şi credinţa minunată a sfântului Spiridon, despre puterea rugăciunii şi adâncimea evlaviei sfântului Alexandru şi despre bărbăţia evanghelică a sfântului Nicolae, [[ierarh]]ul din Mira Lichiei.
 
Împăratul Constantin cel Mare a trimis solie oficială, cu o misiune sfântă, în frunte cu sfânta Elena, mama sa, la Ierusalim, care să caute crucea pe care a fost răstignit Domnul Iisus Hristos. Cu osteneală şi rugăciune fierbinte, Sf. Elena a reuşit sa afle Sf. Cruce, înălţată solemn în văzul poporului creştin de Episcopul cetăţii Ierusalimului, Macarie I, la 14 septembrie 326.
 
Împăratul Constantin cel Mare a hotărât sa zidească o nouă capitală, Constantinopolul sau oraşul lui Constantin, inaugurată la 11 mai 330. Din fostul Bizanţ, Constantin face o capitală de imperiu creştin, cu biserici minunate - ca aceea a Sf. Apostoli - oraş strategic, de un pitoresc deosebit. L-a numit "Roma cea nouă", umbrind Roma antică. Mai mult, episcopul noii capitale va fi ridicat la rang de cinste egal cu cel al Romei vechi, prin canonul 3 al Sinodului II Ecumenic din anul 381 şi prin canonul 28 al Sinodului IV ecumenic din 451.
 
Dar meritele lui Constantin cel Mare sunt deosebite: prin libertatea acordată creştinismului a făcut din comunitatea prigonită, o religie liberă şi chiar privilegiată în imperiu şi a asigurat unitatea Bisericii creştine. De exemplu, la terminarea Sinodului I ecumenic, când ereticul Arie a fost excomunicat, când s-a reafirmat şi proclamat divinitatea Mântuitorului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, "Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat", iar [[Osiu de Cordoba]] a rostit pentru prima oară Crezul formulat de cei 318 Părinţi sinodali, marele Constantin ar fi exclamat: "Da, acesta este adevărul. Nu sunt teolog, dar simt că aici este adevărul. Sunt convins că nu voi l-aţi făcut, ci Dumnezeu care a lucrat cu voi." (Eusebiu de Cezareea, ''De vita Constantini'') Era un mare moment din istoria Bisericii şi a mântuirii. Duhul Sfânt lucra în Biserica, iar Biserica lui Hristos îşi afirma unitatea.
I s-a reproşat lui Constantin cel Mare faptul că nu s-a botezat decât pe patul morţii şi că a păstrat titlul de "pontifex maximus" (titlu de conducător suprem al cultelor păgâne). Adevărat, dar în primele veacuri ale creştinismului mulţi catehumeni (cei care doreau să se boteze şi erau în stadiul de învăţare a normelor credinţei creştine) amânau botezul cu anii, iar dacă ar fi renunţat la titlul mai sus numit îşi ridica un rival puternic şi păgân, care ar fi încercat să restabilească vechea religie idolatră.
 
Primul împărat creştin al imperiului roman, apoi bizantin, Constantin cel Mare, a avut o domnie lungă, de peste 30 de ani (306-337), în care s-a dovedit un om de mare voinţă, un înţelept, un strateg, făcând Bisericii cel mai mare serviciu - dându-i libertatea dupa lunga perioadă de persecuţii care au tulburat-o, de la Nero până la Diocleţian.
 
Constantin cel Mare a murit în Duminica Rusaliilor, la 22 mai 337, şi a fost înmormântat în biserica Sf. Apostoli din Constantinopol, ctitoria sa.
 
Pentru meritele şi serviciile aduse creştinismului,Biserica l-a cinstit în mod deosebit, trecându-l în rândul sfinţilor, împreună cu mama sa, sfânta Elena, şi numindu-l "cel întocmai cu Apostolii", atribuindu-i cu înţelepciunea lui Solomon şi blândeţea lui David.
 
==Note==
</div>
==Surse==
Acest articol este parţial bazat pe http://en.wikipedia.org/wiki/Constantine_I
[[Categorie:Sfinţi]]
[[Categorie:Împăraţi şi regi]]
[[Categorie:Istoria Bisericii]]
[[en:Constantine the Great]]
Birocrați, interwiki, renameuser, Administratori
18.160 de modificări