Modificări

Mircea a intrat în conflict cu Imperiul Otoman datorită intervențiilor sale în sprijinul popoarelor creștine de la sud de Dunăre. În anul 1395, sultanul Baiazid I (poreclit ''Ildîrîm'', „Fulgerul”) a trecut Dunărea în fruntea unei forțe impresionante (circa 40.000 de soldați, după unii autori). Mircea, care nu a putut aduna decât o armată relativ mică (aproximativ 12.000 de soldați), neputându-se opune într-o luptă deschisă, a ales o tactică de hărțuire. În ziua de 17 mai 1395, armata Țării Românești a înfrânt avangarda otomană într-un loc mlăștinos și împădurit, numit [[Rovine]]. Bătălia nu a fost însă decisivă, căci Mircea, după încă o luptă dată lângă Curtea de Argeș, a fost nevoit să se retragă în Transilvania. În 1396 Mircea, în calitate de principe creștin, participă la cruciada anti-otomană inițiată și condusă (însă doar cu numele) de regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg. După câteva mici succese, cruciada s-a încheiat cu dezastrul de la Nicopole din 25 septembrie 1396, Baiazid I înconjurând și zdrobind cavaleria grea a cruciaților apuseni. Oastea românească, formată îndeosebi din cavalerie ușoară, nefiind chemată să ia parte la șarja cavaleriei grele, s-a retras fără a intra practic în luptă. În anul următor (1397), pe râul Ialomița, precum și în anul 1400, Mircea cel Bătrân înfrânge categoric două incursiuni otomane care se întorceau peste Dunăre din expedițiile de jaf efectuate în Transilvania.      Mahomed IAnul următor, în 1397, pe râul Ialomița, precum și în anul 1400, Mircea cel Bătrân zdrobește categoric două incursiuni otomane ce se întorceau peste Dunăre din expediții de jaf în Transilvania.