Birocrați, renameuser, Administratori
14.991 de modificări
Modificări
referințe
Pe plan intern, el a întărit economia țării prin măsuri privind sistemul de impozite și taxe, prin emiterea de monedă în cantități suficiente și cu valori potrivite, precum și prin stimularea schimburilor comerciale cu țările vecine, țari cu care încheie tratate și privilegii în acest sens. Au apărut noi surse de venit datorită deschiderii minelor de aramă, în timp ce producțiile de cereale, animale și sare au crescut. Administrația este organizată centralizat, punându-se accentul pe sfatul boieresc („Sfatul Țării”) alcătuit în principal din dregătorii curții domnești (aflată în acele timpuri la Curtea de Argeș). Armata era organizată în „oastea cea mare”, alcătuită în principal din țărani, și „oastea cea mică” (boierii și curtenii). Mircea a înzestrat armata cu arme noi, a întărit cetățile din punctelele strategice ale țării și chiar a înființat unele noi.
Pe plan extern, în paralel cu organizarea și întărirea țării, Mircea a pus bazele unor alianțe solide pentru a-și mări șansele de a păstra independența Țării Românești. Astfel, el a păstrat relații strânse cu Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei (și ulterior împărat al ''Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană''), bazate pe interesul reciproc în lupta împotriva extinderii Imperiului Otoman, aflat pe atunci în plină expansiune spre centrul Europei. Mircea a fost vasal al regelui Sigismund de Luxemburg, dar numai pentru feudele din Transilvania pe care acesta i le-a recunoscut: Făgărașul, Amlașul și Banatul de Severin; în plus, Sigismund i-a mai acordat castelul Bran și domeniul Bologa cu 18 sate.<ref>P. P. Panaitescu, ''Mircea cel Bătrân'', ediția a II-a, Editura Corint, București, (2000), ppp. 231-247</ref>
Mircea cel Bătrân a stabilit o alianță cu voievodul Petru Mușat al Moldovei în 1389, iar mai târziu, în 1401, l-a îndepărtat de la tronul moldovean pe Iuga ''Ologul '' și l-a impus ca domn pe [[Alexandru cel Bun]], fiul lui Roman I Mușat. <ref>Xenopol, 1925, vol. III, p. 126.</ref> Până la moartea sa, relațiile dintre cele două țări au rămas cordiale.><ref>M. Manea, A. Pascu, B. Teodorescu, ''Istoria Românilor din cele mai vechi timpuri până la revoluția din 1821'', Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1997, p. 231.</ref> A întreținut relații de bună vecinătate și cu țarii slavi de la sud de Dunărei. În perspectiva iminentă a căderii Dobrogei sub stăpânirea otomană, ceea ce i-ar fi adus inamicul în zona porturilor dunărene, Mircea a preluat inițiativa și a alipit-o la Țara Românească în 1388.<ref>Panaitescu (2000), pp. 254- 58.</ref>
===Sfârșitul===
