Modificări

Cuviosul părintele nostru '''Serghie de Radonej''' a fost unul din înnoitorii [[monahism]]ului în Rusia secolului al XIV-lea, întemeietor al mănăstirii [[Sfânta Treime]] din nordul Moscovei. [[Prăznuire]]a sa se face pe [[25 septembrie]], ziua adormirii sale, şi și pe [[5 iulie]], ziua aflării sfintelor sale [[moaştemoaște]].

== Viaţa Viața Sfântului Serghie de Radonej ==

[[Cuvios]]ul şi și de [[Dumnezeu]] purtătorul părintele nostru Serghie s-a născut în cetatea Rostovului, din părinţi binecredincioşipărinți binecredincioși, pe nume Chiril şi și Maria. Deci, l-a ales pe el Dumnezeu pentru slujba Sa încă din pîntecele mamei sale, căci, intrând oarecând mama lui după obiceiul său în Biserică, la Sfânta Liturghie, şi și având în pântece pe acest prunc, când au vrut să înceapă a citi Sf. Evanghelie pruncul a glăsuit, încât au auzit toţi toți cei ce erau aproape de maica sa. De-asemenea, în vremea cântării heruvicului, a doua oară a strigat pruncul. Şi Și când preotul a glăsuit "Sfintele sfinţilorsfinților", a treia oară s-a auzit, glasul pruncului din pântecele mamei. Din aceasta au, înţeles toţi înțeles toți că o să se arate mare luminător lumii şi și slujitor Sfintei Treimi. Căci, precum Sfântul [[Ioan Botezătorul]] a săltat cu bucurie în pântece înaintea Maicii Domnului, aşa şi așa și acesta a săltat înaintea Domnului în sfânta biserică. Deci s-a cuprins de frică şi și de spaimă mama lui de minunea aceea, şi toţi și toți cei ce auziseră se mirau foarte. Iar după acestea s-au împlinit zilele naşterii şi nașterii și a născut fiu şi și i-a pus numele Vartolomeu. ŞiȘi, de când s-a născut, nu sugea Miercurea şi și Vinerea niciodată şi și nici altceva nu gusta. Iar aceasta era începătura a înfrânării şi și a postirii lui celei mari, pe care mai pe urmă a arătat-o în vârsta cea desăvârşitădesăvârșită. Iar fiind de şapte șapte ani a fost dat la învăţătura cărţiiînvățătura cărții, dar nu învăţa învăța lesne, căci era zăbavnic la minte. Şi Și cu multă silinţă silință îl învăţa învăța pe el dascălul, însă cu greu sporea ceva. Aceasta era însă după rânduiala lui Dumnezeu, ca de la Duhul Sfânt, iar nu de la oameni, să se dea copilului înţelegerea cărţiiînțelegerea cărții.

Într-o zi umblând singur printr-o dumbrava - căci iubea din tinereţe liniştea şi tinerețe liniștea și de multe ori se preumbla singur prin locuri liniştite liniștite - a găsit un călugăr, sau mai curând un înger în chip călugăresc, trimis de Dumnezeu, stând acolo şi și făcând rugăciuni. Iar el, apropiindu-se, a aşteptat sfârşitul așteptat sfârșitul rugăciunii, şi și apoi i-a făcut închinăciune. Iar călugărul l-a întrebat: "Ce-ţi ți trebuie, fiule?" A răspuns copilul, zicând: "M-au dat, părinte, să învăţ învăț carte şi și nu pot să înţeleg înțeleg nimic; din cele ce-mi spune dascălul meu, de care lucru tare mă necăjesc şi și nu ştiu știu ce să fac. Mă rog sfinţiei sfinției tale, roagă-te Lui Dumnezeu pentru mine ca să mă înţelepţească înțelepțească cu sfintele tale rugăciuni". Iar călugărul, făcând rugăciune, l-a binecuvântat, zicându-i: "Iată, de acum, fiule, îţi dăruieşte îți dăruiește Dumnezeu să înţelegi înțelegi cele ce-ţi ți trebuie, încât să poţi şi poți și pe alţii alții să-i ajuţiajuți!"

Din vremea aceea fericitul copil, precum pământul adăpat din destul de ploaie se face roditor, luând binecuvântare de la sfântul acela călugăr - mai bine zis de la înger - s-a făcut lesnicios spre învăţătura învățătura a toată înţelepciunea cărţii înțelepciunea cărții fără de osteneală. Pentru că, Dumnezeu i-a deschis lui mintea să înţeleagă înțeleagă scripturile”.

Şi creştea Și creștea copilul cu anii, cu înţelegerea şi înțelegerea și cu faptele bune, căci iubea postul şi și înfrânarea, fugea de jucăriile cele obişnuite copilăreştiobișnuite copilărești; iar la citirea dumnezeieştilor cărţi şezânddumnezeieștilor cărți șezând, învăţa învăța acea înţelepciuneînțelepciune, a cărei începătură este frica Domnului. Şi aşaȘi așa, din treapta în treapta mergând, creştea creștea spre bărbăţia bărbăția cea desăvârşitădesăvârșită.

După aceasta, părinţii părinții lui s-au mutat din cetatea Rostovului la locul ce se chema Radonej, nu pentru că era acel loc mai mare sau mai vestit, ci pentru că Dumnezeu aşa așa a binevoit, ca la acel loc să proslăvească pe plăcutul său, despre care ne este nouă acum cuvântul. Drept aceea, mutându-se acolo părinţii părinții fericitului, nu după multă vreme s-au mutat şi și din viaţa viața aceasta la locurile cele luminoase şi și răcoroase, lăsându-şi și toată averea moştenitorului moștenitorului lor, Vartolomeu. Iar el se gândea întru sine la moartea părinţilor părinților săi, zicând: "Şi Și eu sunt muritor, şi și cu adevărat voi muri şi și eu ca şi părinţii și părinții mei". Deci binecunoscătorul copil, socotind viaţa viața aceasta scurtă, a împărţit împărțit averea ce rămăsese după părinţipărinți, nelăsându-şi și lui nimic spre hrana cea de nevoie, căci nădăjduia spre Dumnezeu Cel ce dă hrană celor flămânzi.

Apoi s-a dus în pustie şiși, făcându-şi și o chiliuţăchiliuță, petrecea acolo nevoindu-se şi și rugându-se Lui Dumnezeu neincetat. Iar după o vreme a venit la dânsul un sfinţit sfințit călugăr, anume Mitrofan, de către care fericitul Vartolomeu s-a tuns în călugărească rânduială, având de la naşterea nașterea sa douazeci şi și trei de ani, şi și l-a chemat din călugărie cu numele de Serghie. Deci a petrecut acel sfânt călugăr cu Serghie puţine puține zile şi și după aceasta i-a zis lui: "Eu, fiule, mă duc în calea mea, iar pe tine te dau în mâinile Lui Dumnezeu”. Şi Și a proorocit, zicând: “Va face Dumnezeu la locul acesta o mănăstire mare şi și preamărită". Şi Și făcând rugăciune s-a dus.

Iar Sfântul Serghie a rămas la locul acela şi și se ostenea, zdrobindu-şi și trupul sau cu privegherea, cu postul şi și cu multe feluri de osteneli, în vreme de iarnă, crăpând pământul de ger, el răbda într-o haina, ca unul fără de trup arătându-se. Iar diavolii, nesuferind nevoinţele nevoințele lui, se sârguiau să-l alunge de la locul acela, închipuindu-se uneori în fiare, alteori în şerpișerpi, înfricoşând înfricoșând pe sfântul şi și repezindu-se la dânsul cu sălbăticie. Iar el, cu rugăciunea, precum cu o armă, îi alunga pe ei şi și înfierbântările lor le rupea ca păianjenul, prin vitejia sufletului. Odată, într-o noapte, a năpădit aievea o tabără drăcească asupra lui, ca o oaste oarecare şi și cu mânie mare striga: "Ieşi Ieși din locul acesta, ieşiieși, să mori ca un rău!"

Şi Și acestea zicându-le, o văpaie mare ieşea ieșea din gurile lor. Iar el, cu rugăciunea înarmându-se, îndată a alungat tabăra drăcească şi și fără de temere a rămas, cântând şi și lăudând pe Dumnezeu. Acestea făcându-se aşaașa, a început a străbate pretutindeni slava despre dânsul şi și se adunau la el mulţi mulți din cetăţile şi ţinuturile cetățile și ținuturile dimprejur pentru folos sufletesc. Alţii Alții voiau să locuiască împreună cu dânsul şi și să fie povăţuiţi povățuiți de el la calea mântuirii; iar el cu dragoste-i primea pe cei ce veneau. Şi Și a zidit mai întâi o biserică mica, din porunca lui Teognost, care atunci era arhiereu, s-a sfinţit sfințit în numele Preasfintei Treimi, apoi şi și mănăstire cinstită a ridicat, care este şi și astăzi cu darul lui Hristos.

Deci, rugat fiind de fraţifrați, a luat preoţiapreoția, prin hirotonire de către [[episcop]]ul Atanasie, şi păştea și păștea binecuvântătoarea turmă cea încredinţată încredințată lui, povăţuindpovățuind-o la păşunea pășunea cea duhovnicească, iar pe lupii cei rau gânditori îi alunga cu rugăciunea.

Dar după puţină puțină vreme iar se sculară diavolii, nesuferind a fi alungaţi alungați de sfântul. ŞiȘi, închipuindu-se în şerpișerpi, au intrat în chilia lui, încât era chilia plină de şerpișerpi. Iar sfântul, degrabă s-a întors la rugăciune şi și îndată diavolii cu nălucirile lor s-au stins ca fumul. Din acea vreme i s-a dat de la Dumnezeu putere asupra duhurilor celor necurate, încât nici nu îndrăzneau a se mai apropia de dânsul. Iar ducându-se vestea despre dânsul pretutindeni şi mulţi și mulți din părţile părțile dimprejur adunându-se, a venit un arhimandrit de la Smolensc, anume Simon, care s-a dat pe sine în supunere sfântului şi și multă avere aducând a dat-o în mâinile lui, ca să zidească o biserică mai mare.

Şi Și ajutând Dumnezeu, Cuv. Serghie degrab a ridicat, cu acea avere, o biserica mai mare şi și mănăstirea a lărgit-o şi vieţuia îngereşteși viețuia îngerește, ca în cer, cu ceata fraţilor fraților săi, ziua şi și noaptea lăudând pe Dumnezeu. Deci s-a întâmplat oarecând în mănăstirea lui a fi lipsă de hrană şi și erau fraţii frații în mâhnire mare, petrecând flămânzi fără de hrană trei zile. Iar rânduiala cuviosului era ca să nu iasă călugării din mănăstire să ceara la mireni pâine, ci să-şi și pună nădejdea spre Dumnezeu Cel ce hrăneşte hrănește toată suflarea, şi și de la Acela cu credinţă credință sa-şi și ceară cele trebuincioase.

În timpul acela nu era viaţa viața de obşte obște în mănăstirea cuviosului. Deci fraţii frații fiind strâmtoraţi strâmtorați de foamete, au început a cârti împotriva sfântului, zicând: “Până când ne opreşti oprești pe noi a merge la lume şi și a cere cele de trebuinţătrebuință? Vom mai răbda încă această noapte, iar dimineaţa dimineața vom ieşi ieși din locul acesta, ca să nu murim de foame”. Iar sfântul îi mângâia pe ei, spunându-le din vieţile sfinţilor părinţiviețile sfinților părinți, cum au răbdat multe necazuri, foame şi și sete şi și lipsă de îmbrăcăminte pentru Domnul şi și le grăia lor cuvintele lui Hristos: "Căutaţi Căutați la păsările cerului, că nici nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţejitnițe, şi și Tatăl Ceresc le hrăneşte hrănește pe ele. Şi Și dacă hrăneşte hrănește păsările, oare pe noi nu poate să ne hrănească? Iată acum este vremea răbdării, iar noi ne-am arătat nerăbdători, nevrând a suferi puţină puțină vreme ispita ce ni s-a întâmplat, pe care de am fi primit-o cu mulţumiremulțumire, mare folos ni s-ar fi socotit nouă, căci fără de lămurire aurul nu se săvârşeştesăvârșește!" Şi Și a proorocit, zicând: "Acum puţină puțină vreme ni s-a întâmplat lipsa, iar dimineaţă dimineață va fi îndestulare de toate bunătăţilebunătățile."

Şi Și s-a împlinit proorocirea sfântului, căci a doua zi s-au adus în mănăstire mulţime mulțime de pâini proaspete şi peşte și pește mult şi și alte feluri de bucate de curând gătite, de la un om neştiutneștiut, care le zicea: "Un iubitor de Hristos a trimis acestea lui [[Avva]] Serghie şi fraţilor și fraților celor ce locuiesc cu dânsul?" Deci rugau fraţii frații pe aceia ce le aduseseră, ca să mănânce cu dânşii dânșii bucate, iar ei n-au vrut, spunând ca li s-a poruncit ca degrabă să se întoarcă şiși, grăbindu-se, au ieşit ieșit din mănăstire. Apoi fraţii frații văzând mulţimea mulțimea de bucate, au înţeles înțeles că o cercetare cerească este, şi și făcură ospăţospăț, mulţumind mulțumind lui Dumnezeu.

Deci au fost acele bucate pentru multe zile fraţilorfraților, şi și le-a zis cuviosul: "VedeţiVedeți, fraţilorfraților, şi și vă minunaţi minunați ce fel de răsplătire dă Dumnezeu răbdării, pentru că nu va uita pe săracii Săi pană în sfârşitsfârșit. Niciodată nu va trece cu vederea locul acesta sfânt şi și pe robii Săi cei ce locuiesc într-însul şi și îi slujesc Lui ziua şi și noaptea."

Încă se cade a pomeni şi și aceasta: “La începutul venirii sale în pustie, Cuviosul părinte Serghie s-a sălăşluit sălășluit la un loc fără de apă şi și aceasta spre adăugarea ostenelii; ca, de departe aducând apa, să-şi și ostenească trupul său mai mult. Iar când, cu voia lui Dumnezeu, s-au înmulţit fraţii şi înmulțit frații și mănăstirea s-a aşezatașezat, era nevoie mare pentru apă, căci se aducea de departe cu multă osteneala. Şi Și pentru acea pricină cârteau unii împotriva sfântului, zicând: “Pentru ce cu rea chibzuire ai întemeiat mănăstirea pe acest loc şi și s-au fâcut atâtea zidiri, nefiind apă aproape?” Iar sfântul le răspundea: “Eu, fraţilorfraților, singur am vrut să mă liniştesc liniștesc în locul acesta, dar de vreme ce bine a vrut Dumnezeu ca atâtea clădiri să fie ridicate, apoi puternic este ca să dea şi și apă nelipsită, numai să nu slăbiţi slăbiți de la datorie, ci rugaţirugați-vă cu credinţăcredință. Pentru că dacă poporului celui neplecat i-a izvorât apa din piatră în pustie, cu atât mai mult nu vă va trece cu vederea pe voi, cei ce slujiţi slujiți Lui!” Iar odată, luând în taină pe un frate cu sine, s-a pogorât în valea de sub mănăstire şi și în valea aceea nu era apă curgătoare mai înainte, precum spuneau oamenii bătrâni. Deci sfântul, aflând într-o groapă puţină puțină apă strânsă din ploaie, şiși-a plecat genunchii şi și s-a rugat lui Dumnezeu cu dinadinsul. Şi Și îndată s-a arătat un izvor mare, care şi și până astăzi este văzut de toţitoți; şi și se scoate dintr-însul apă pentru toată trebuinţa trebuința mănăstirească, şi și multe tămăduiri se fac cu apa aceea la cei ce o iau cu credinţacredința. Şi Și făcea Cuviosul Serghie şi și alte feluri de minuni. Pentru că atâta putere făcătoare de minuni luase de la Dumnezeu, încât a înviat şi și un mort. Un om credincios din hotarele locaşului locașului lui, având un fiu, singurul născut, cuprins de boală, l-a dus la cuviosul spre a-l tămădui. Dar copilul, slăbind de boală, a murit. Şi Și se tânguia tatăl lui după el nemângâiat. Deci, văzând Cuv. Serghie tânguirea omului aceluia, i se făcu mila de el şiși, făcând rugăciune, a înviat copilul şi și l-a dat viu tatălui lui. Şi Și s-a întors omul bucuros cu fiul viu şi și sănătos la casa sa. Încă veneau la dânsul şi și cei cuprinşi cuprinși de duhuri necurate şiși, înainte de a ajunge ei la sfântul, fugeau dintr-înşii înșii necuratele duhuri. Şi Și cei leproşi leproși se curăţeau şi curățeau și orbii vedeau şiși, în scurt a zice, toţi toți cei cuprinşi cuprinși de felurite neputinţe şi neputințe și care mergeau la sfântul, cu credinţăcredință, primeau nu numai sănătate trupului, ci şi și folos sufletului, şi și se întorceau cu îndoita tămăduire la casele lor. Pentru aceea era cinstit şi și slăvit de toţi toți Cuviosul Serghie şi mulţiși mulți, dorind a vedea cinstita lui faţă şi față și a se îndulci de vorba lui cea dulce, se adunau la dânsul din nenumărate cetăţi şi ţinuturicetăți și ținuturi. Iar mulţi mulți din călugări, lăsându-şi și mănăstirile lor, veneau la dânsul, dorind să vieţuiască şi viețuiască și să fie povăţuiţi povățuiți de el. Domnii, boierii şi și oamenii de rând alergau cu sârguinţă sârguință la acest fericit părinte, căci toţi toți îl aveau în mare cinste, ca pe unul din părinţii părinții cei de demult, au ca pe unul din prooroci.

Un ţăran țăran oarecare, lucrător de pământ, din locuri îndepărtate, auzind de Sfântul Serghie a vrut să-l vadă. Mergând în mănăstirea cuviosului, întreba de dânsul. Se întâmplase însă că atunci cuviosul era în grădină şi și săpă, pământul. Spunându-i-se aceasta acelui om, el a mers acolo, şi și văzând pe sfântul în haină proastă, ruptă şi și mult cârpită, săpând pământul, i se părea că cei ce i-au spus au glumit, pentru că nădăjduia să-l vadă pe sfânt în mare slavă. Întorcându-se în mănăstire, iar a întrebat, zicând: "Unde este Sfântul Serghie? ArătaţiArătați-mi, căci am venit de departe ca să-l văd!" Iar ei i-au zis:

"Cu adevărat acela este pe care l-ai văzut." După aceea, ieşind ieșind sfântul din grădina, l-a văzut ţăranul şițăranul și, îngreţoşânduîngrețoșându-se de el, şiși-a întors fata şi și nu voia nici să caute la fericitul. Şi Și se defăima în sinea lui, zicând: "O, câtă osteneală am suferit în deşertdeșert! Eu am venit să văd un prooroc mare, de care auzeam, şi și nădăjduiam să-l văd în mare cinste şi și iată acum văd un sărac şi și necinstit stareţstareț."

Deci sfântul, înţelegânduînțelegându-i gândurile lui, era foarte mulţumitmulțumit, căci, precum mândrul de laudă şi și de cinste se bucura, aşa așa se bucura cel smerit cu gândul de necinstire şi și de defăimare. Şi Și luând pe ţăranul țăranul acela la sine, i-a pus masa şi și l-a ospătat cu dragoste. După aceasta i-a zis: "Să nu te mâhneştimâhnești, omule, că pe acela pe care doreşti dorești să-l vezi, degrab îl vei vedea."

Iar când sfântul grăia acestea, iată un vestitor a venit, spunându-i de venirea unui domn mare în mănăstire. Şi Și sculându-se, sfântul a ieşit ieșit în întâmpinarea acelui domn, care venea cu mulţime mulțime de slugi. Şi Și văzând acel domn pe sfântul sârguindu-se, a alergat la dânsul şiși, apucând înainte cu închinăciune până la pământ, a luat binecuvântare de la cuviosul, iar el, binecuvântându-l, l-a dus în mănăstire cu cinstea ce i se cădea. Şi Și mergând amândoi împreună, stareţul şi starețul și domnul vorbeau, iar ceilalţi toţi ceilalți toți mergeau înainte. Iar ţăranul țăranul acela a fost împins undeva departe de slugile ce mergeau înainte, şi și pe stareţul starețul de care se îngreţoşa îngrețoșa uitându-se la dânsul de departe, dorea să-l vadă, dar nu putea. Deci a întrebat în taină pe unul din cei ce mergeau înainte zicându-i: "Cine este, stăpâne, stareţul starețul cel ce şade șade cu voievodul?" Şi Și i-a spus lui acela că este Sfântul Serghie. Apoi a început ţăranul țăranul a se necăji şi și a se ocărî pe sine, zicând: "O, Doamne, căt m-ai orbit şi și n-am crezut celor ce-mi arătau pe sfântul părinte şi și nu i-am dat lui vrednica cinste? Cu dreptate este numele nostru ţăran şi țăran și prost. Cum mă voi arăta feţei feței sfântului, cuprins fiind de ruşinerușine?"

După ce a plecat voievodul din mănăstire, ţăranul țăranul a alergat la cuviosul şiși, ruşinândurușinându-se a privi la faţa fața lui, i-a căzut la picioare, cerându-i iertare, căci din neştiinţă neștiință a greşitgreșit. Sfântul l-a mângâiat cu dragoste, zicându-i: “Să nu te mâhneştimâhnești, fiule! Pentru că tu singur ai socotit adevărul despre mine, zicându-mi ca sunt nimic, iar toţi ceilalţi toți ceilalți s-au amăgit, parându-le ca sunt mare”. De aici s-a arătat aievea în câtă smerenie era Cuviosul părinte Serghie, căci pe lucrătorul de pământ, ce se îngreţoşa îngrețoșa de el, l-a iubit mai mult decât cinstea ce i se făcea de voievod.

Oarecând, într-o seară târziu, stând fericitul după obiceiul său la citirea rugăciunilor şi și rugându-se cu dinadinsul lui Dumnezeu pentru ucenicii săi, a auzit un glas, zicându-i: "Serghie!"

Iar el, mirându-se de neobişnuita neobișnuita chemare noaptea târziu, a făcut rugăciune şi și a deschis fereastra chiliei, vrând să vadă cine l-a chemat. Şi Și iata a văzut o lumina mare din cer strălucind, încat s-a luminat noaptea aceea mai mult decât o zi luminoasă, apoi a venit la dânsul a doua oară glasul, zicând: Serghie, te rogi pentru fiii tăi şi și rugăciunea ta este primită. Căută şi și vezi numărul călugărilor celor adunaţi adunați în numele Sfintei Treimi la păstoria ta”. Şi Și căutând, sfântul a văzut mulţime mulțime multă de pasări preafrumoase, nu numai în mănăstire, ci şi și împrejurul mănăstirii, şezând şi șezând și cântând cântări îngereşti îngerești cu nespusă dulceaţădulceață. Şi Și iar se auzea glasul, zicându-i: “În ce chip ai văzut pasările acestea, aşa așa se va înmulţi înmulți turma ucenicilor tăi, şi și după tine nu se va împuţinaîmpuțina, şi aşa și așa cu minune şi și în multe feluri vor fi împodobiţi împodobiți cu bunătăţile bunătățile lor, cei ce vor urma paşilor pașilor tăi”. Iar sfântul, văzând, se mira de acea minunată vedenie. Şi Și vrând să aibă părtaş şi părtaș și martor la vedenia aceea, a chemat pe Simeon cel mai sus pomenit, căci era aproape, iar Simeon, mirându-se de neobişnuita neobișnuita chemare a stareţuluistarețului, a alergat degrab la dânsul, dar nu s-a învrednicit să vadă toată vedenia ci numai o parte a văzut din lumina aceea cerească. Însă sfântul i-a spus lui toate cele ce a văzut şi și s-au bucurat amândoi împreună, proslăvind pe Dumnezeu.

După aceasta, într-una din zile, au venit grecii de la Constantinopol, trimişi trimiși la sfântul de Preasfinţitul Preasfințitul Patriarh Filotei, şi și i-au adus lui de la patriarh binecuvântare şi și daruri: “o cruce, un paraman, o schimă şi și o scrisoare care avea în sine scris aşaașa: “Cu mila lui Dumnezeu arhiepiscop al Constantinopolului şi și a toată lumea patriarh, Domnul Filotei, celui întru Sfântul Duh fiu şi și împreună slujitor al smereniei noastre, Serghie, dar şi și pace şi și a noastră binecuvântare să fie cu voi! Am auzit de viaţa viața voastră cea după Dumnezeu foarte îmbunătăţită şi îmbunătățită și am lăudat şi și am preamărit pe Dumnezeu. Însă o rânduială încă vă mai trebuie, căci n-aţi câştigat ați câștigat încă viaţa viața cea de obşteobște. Căci ştiiștii, cuvioase, că şi și singur Sf. Prooroc şi și împărat David, cel ce pe toate le-a cercetat cu înţelegereînțelegere, nimic alt n-a putut să laude, fără numai a locui fraţii frații împreună. Iar după acela şi și noi sfat bun vă dăm, ca să alcătuiţi viaţa alcătuiți viața de obşteobște, şi și mila lui Dumnezeu şi și binecuvântarea noastră să fie cu voi”. Aceasta scrisoare a patriarhului luând-o cuviosul, a mers la Preasfinţitul Preasfințitul Alexie, fericitul mitropolit a toată Rusia şiși, arătându-i scrisoarea, îl întrebă, zicându-i: “Tu, preasfinţite preasfințite stăpâne, cum porunceştiporuncești?” Iar mitropolitul a răspuns stareţuluistarețului, zicând: “De vreme ce te-ai învrednicit de atâtea bunătăţibunătăți, cuvioase, preamărind Dumnezeu pe cei ce-L slăvesc pe El, încât şi și în ţările țările cele depărtate a ajuns auzul numelui şi și al vieţii vieții tale, iar marele patriarh a toată lumea te sfătuieşte sfătuiește spre folos, apoi şi și noi la aceeaşi aceeași te sfătuim şi și lăudăm o aşa așa rânduială”. Deci din vremea aceea Cuviosul Serghie a aşezat viaţa așezat viața de obşte obște în locaşul locașul său, poruncind să se păzească statornic rânduielile vieţii vieții de obşteobște: “nimic să nu câştige câștige cineva pentru sine, nici să numească ceva al sau, ci toate de obşte obște să le aibă, după poruncile sfinţilor părinţisfinților părinți. Iar după aşezarea vieţii așezarea vieții de obşte obște a vrut să fugă de mărirea omenească şi și să slujească lui Dumnezeu în loc neştiutneștiut, sălăşluindusălășluindu-se în linişteliniște, la singurătate.

Deci, găsind o vreme cu înlesnire, a ieşit ieșit în taină din mănăstirea sa, neştiind neștiind nimeni, şi și a plecat în pustie. Iar mergând ca la patruzeci de stadii, a aflat un loc bineplăcut lui, aproape de râul ce se numeşte numește Carjaci, şiși, acolo sălăşluindusălășluindu-se, vieţuiaviețuia. Apoi fraţiifrații, văzându-se părăsiţi părăsiți de părintele lor, erau în mare necaz şi și tulburare, ca oile fără de păstor, şi și cu dinadinsul îl căutau pretutindeni. După câtăva vreme, au aflat fraţii frații locul şiși, mergând, rugau pe sfântul cu lacrimi să se întoarcă în mănăstire. Dar el nu voia, iubind mai mult liniştea şi liniștea și singurătatea. Din această pricină, mulţi mulți din ucenicii lui, lăsând [[lavra]], s-au aşezat așezat cu dânsul în pustia aceea şi și după o vreme oarecare au ridicat mănăstire şi și biserică în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Iar fraţii frații din lavra cea mare, neputând a vieţui viețui fără de părintele lor şi și neizbutind a-l îndupleca ca să se întoarcă la dânşiidânșii, au mers la Preasfinţitul Preasfințitul Mitropolit Alexie, rugându-l să trimită el la cuviosul, poruncindu-i să se întoarca la locul lui cel dintâi. Deci fericitul Alexie a trimis doi arhimandriţiarhimandriți, rugându-l să asculte şi și să mângâie pe fraţii frații săi prin întoarcerea sa la dânşiidânșii, ca nu cumva fiind fără de dânsul să se supere şiși, risipindu-se, locul sfânt să se pustiască. Apoi Cuv. Serghie, trebuind să asculte de arhiereu, s-a intors în lavra la petrecerea sa cea dintâi, unde s-au mângâiat fraţii frații foarte mult de venirea lui.

Episcopul Permului, Sfântul ŞtefanȘtefan, având mare dragoste către cuviosul, mergea oarecând pe cale, de la episcopia să catre cetatea Moscovei, care este de la mănăstirea lui Serghie ca la cinci stadii. Grăbindu-se spre cetate, s-a gândit să nu meargă atunci la mănăstirea sfântului, ci să vadă pe cuviosul când se va întoarce către casă. Şi Și când era el în dreptul mănăstirii, s-a sculat din căruţa căruța sa şiși, citind "Cuvine-se cu adevărat să te fericim" şi și făcând obişnuita obișnuita rugăciune, s-a închinat fiind cu faţa fața spre mănăstirea Cuviosului Serghie, zicând aşaașa: "Pace ţieție, duhovnicescule frate!"

Şi Și s-a întâmplat ca atunci fericitul Serghie mânca la masă. Şi înţelegând Și înțelegând cu duhul închinăciunea episcopului, s-a sculat numaidecât de la masă şiși, stând puţin şi puțin și rugăciune făcând, s-a închinat asemenea episcopului celui ce se afla, care vieţuind viețuind încă în trup, se învrednicea cu cei fără de trupuri, căci, slujind el Sf. Liturghie, îngerul Domnului slujea cu el, precum mărturiseau ucenicii lui, Isachie tăcutul şi și Macarie, bărbaţi bărbați vrednici de credinţă şi desăvârşiţi credință și desăvârșiți în fapte bune, care într-adevăr au văzut pe îngerul lui Dumnezeu slujind cu Cuv. Serghie în altar şi și s-au spăimântat văzând podoaba lui negrăită: După acestea, fericitul mitropolit Alexie, slăbind de bătrâneţe şi bătrânețe și văzând că se apropie de sfârşitsfârșit, a chemat la sine pe Cuviosul Serghie şiși, luând crucea sa cea arhierească, pe care o purta la piept, împodobită cu aur şi și cu pietre scumpe, o dădu cuviosului. Iar el, închinându-se cu smerenie, i-a zis: “Iartă-mă, stăpâne, căci din tinereţe tinerețe n-am fost purtător de aur, iar la bătrâneţe bătrânețe mai mult decât atunci vreau ca să petrec în sărăcie”. Iar arhiereul i-a zis: “Ştiu“Știu, iubite, că acestea le-ai isprăvit, dar să faci ascultare şi și să primeşti primești de la noi binecuvântarea ce ţi ți se dă”. Şi aşa Și așa a pus cu mâinile sale crucea pe pieptul sfântului, ca o logodire, apoi a început a grăi: “Sa ştiiștii, fericite, pentru ce te-am chemat şi și ce vreau să rânduiesc pentru tine. Iată eu am ţinut ținut Mitropolia Rusiei, Dumnezeu încredinţânduîncredințându-mi-o cât a vrut El. Iar acum mă văd apropiat de sfârşitsfârșit, numai nu ştiu știu ziua sfârşitului sfârșitului meu, şi și doresc, în viaţă viață fiind să găsesc un bărbat ce ar putea să pască turma lui Hristos după mine. Şi Și nu aflu altul aşa așa după cum doresc eu, decât numai pe tine. Încă ştii știi cu încredinţare încredințare ca şi și marii stăpânitori, domni şi toţi și toți oamenii laici şi duhovniceştiși duhovnicești, până la cel de pe urmă, pe tine te vor iubi, şi și nu pe altul, ci numai pe tine te vor cere la scaunul acela, ca cel ce eşti ești vrednic. Deci acum, preacuvioase, primeşte primește rânduiala episcopiei. Iar după ieşirea ieșirea mea din trup vei lua scaunul meu”.

Auzind aceste cuvinte, cuviosul s-a mâhnit foarte, căci se socotea pe sine a fi nevrednic de o rânduiala ca aceea. Şi Și a răspuns către arhiereu: “Iartă-mă, stăpâne sfinte, dar pui pe mine sarcina mai presus de puterea mea, şi și aceasta nu se poate întâmpla niciodată. Cine sunt eu, păcătosul şi și mai smeritul decât toţi toți oamenii, ca să îndrăznesc a mă atinge de o rânduială ca aceasta?” Apoi fericitul Alexie a zis multe cuvinte către Sfântul din dumnezeieştile dumnezeieștile Scripturi, ca să-l înduplece pe el la voia sa. Dar iubitorul de smerenie nu s-a plecat nicidecum. La urmă i-a răspuns: "Stăpâne sfinte, de nu vei vrea să alungi smerenia mea din hotarele acestea şi și de la auzul tău, apoi să nu mai adaugi a grăi despre aceasta către mine, nici pe altcineva să-l laşi lași să mă supere cu acest fel de cuvinte, de vreme ce nimeni nu va putea să afle întru mine vrere la aceasta". Iar arhiereul, văzând pe sfântul neplecat, a încetat a-i grăi lui despre urmarea la scaunul episcopal, temându-se ca nu cumva, supărându-se cuviosul, să se duca în cele mai depărtate părţi şi pustietăţi şi părți și pustietăți și să lipsească Moscova de un luminător ca acesta. Şi Și mângâindu-l cu cuvinte duhovniceştiduhovnicești, i-a dat voie să plece cu pace la mănăstire. Iar nu după multă vreme, cel între sfinţi sfinți Alexie mitropolitul s-a dus din viaţaviața, şi și fericitul Serghie era silit prin rugăminte de domnii cei mari stăpânitori şi și de mulţimea mulțimea pravoslavnicilor să primească scaunul Mitropoliei Rusiei, dar sfântul a rămas neînduplecat şi și tare ca un diamant.

Atunci a fost suit pe scaun un [[arhimandrit]], anume Mihail, care a îndrăznit mai înainte de sfinţire sfințire a se îmbrăca în veşminte arhiereşti şi veșminte arhierești și a-şi și pune camilafca alba. Încă începuse şi și asupra Sfântului Serghie şi și a locaşului locașului lui a se înarma. I se părea că Serghie îi taie îndrăzneala, căutându-şi și pentru sine Mitropolia. Iar fericitul, auzind ca Mihail se lauda împotriva lui, a zis către ucenicii săi: “Mihail, lăudându-se împotriva locaşului locașului acestuia, împotriva smereniei noastre, nu va câstiga ceea ce doreşte şidorește și, de vreme ce este biruit de mândrie, nici cetatea împărăţească împărățească nu va vedea”. Şi Și s-a împlinit proorocia sfântului, căci, calatorind Mihail în corabie spre Constantinopol pentru hirotonie, a căzut în boala trupească şi și s-a sfârşitsfârșit. Iar pe scaun a fost ridicat Ciprian.

În acei ani, prin voinţa voința lui Dumnezeu, pentru păcatele noastre a fost năvălirea necuratului Mamae, împăratul tătăresc, asupra pământului Rusiei. De acest lucru marele domn Dimitrie întristându-se, Sfântul Serghie l-a înarmat cu rugăciunea şi și i-a proorocit biruinţabiruința, zicând: “Să ieşi ieși împotriva barbarilor, lepădându-ţi ți toata îndoiala, şiși, Dumnezeu ajutându-ţiți, vei birui pe vrajmaşii vrajmașii tăi şi și te vei întoarce sănătos la scaunul tău”. Deci marele domn, nădăjduind spre ajutorul lui Dumnezeu şi și rugăciunile sfântului, a mers, făcând război cu tătarii, şi și i-a biruit pe ei, astfel că abia cu puţini tovarăşi puțini tovarăși a scăpat Mamae. Iar cuviosul, fiind înaintevăzator, vedea cele de departe ca pe cele de aproape şi și când era război între creştini şi creștini și între tătari, stând cu fraţii frații la rugăciune în mănăstirea sa spunea ca în acea vreme marele, domn Dimitrie a biruit pe tătari. Mai spunea apoi şi și care anume din ostaşii creştini ostașii creștini au fost ucişi uciși în război şi și aducea jertfe lui Dumnezeu pentru dânşiidânșii, pentru că toate i se descopereau lui de la Domnul. Iar cneazul, întorcându-se izbânditor de la război, a mers în mănăstire la cuviosul, mulţumind mulțumind mult sfântului că i-a ajutat cu rugăciunile sale către Dumnezeu.

Stând oarecând fericitul părinte noaptea la obişnuita obișnuita sa pravilă înaintea icoanei Preacuratei Maici a lui Dumnezeu şi și adeseori privind la icoană, zicea: “Preacurată, Maica Hristosului meu, apărătoare şi și tare ajutătoare a neamului omenesc, fii mijlocitoare nouă nevrednicilor, pururea rugându-te Fiului tău şi și Dumnezeului nostru, ca să caute spre locul acesta sfânt, care este întemeiat spre lauda şi și cinstea sfântului Lui nume, în veci. Pe tine, Maica dulcelui meu Hristos, ca pe ceea ce ai câştigat câștigat multă îndrăzneală către Dânsul, înainte-rugătoare te punem noi, robii tăi, căci tu eşti ești tuturor nădejde de mântuire şi și adăpostire”. Aşa Așa se ruga, şi și canonul cel de mulţumiremulțumire, adică Acatistul Preacuratei, cântându-l, a şezut puţin șezut puțin să se odihnească. Iar ucenicului sau, Mihail, i-a zis: “Fiule, trezeştetrezește-te şi și priveghează, de vreme ce cercetare minunată şi înfricoşătoare și înfricoșătoare o să ne fie noua în ceasul acesta”.

Acestea grăindu-le, îndată se auzi un glas, zicând: “Iată, vine Preacurata!” Iar sfântul, auzindu-l, a ieşit ieșit degrab din chilie în tindă, şi și iată o lumină mare, mai mult decât Soarele strălucind, a luminat pe sfântul, şi și îndată a văzut pe Preacurata cu doi apostoli, cu Petru şi și Ioan, strălucind într-o negrăită lumină. Când a văzut-o, sfântul a căzut cu faţa fața la pământ, neputând suferi raza aceea strălucitoare. Iar Preacurata s-a atins de sfântul cu mâinile sale, zicându-i: “Nu te spăimânta, alesul Meu! Iată am venit să te cercetez, căci s-a auzit rugăciunea ta pentru ucenicii tăi şi și pentru locaşul locașul tău să nu te mai mâhneştimâhnești, că de acum înainte vei fi îndestulat cu de toate, nu numai până ce vei fi în viaţa viața aceasta, ci şi și după ducerea ta către Domnul, nedepărtată voi fi de locaşul locașul tău, cele trebuitoare dându-i nelipsit, păzindu-l şi și acoperindu-l”.

Acestea zicând, s-a făcut nevăzută. Iar sfântul, ca într-o uimire a minţiiminții, era cuprins de frică şi și de cutremur mare şiși, venindu-şi și în sine după puţinpuțin, a aflat pe ucenicul său zăcând de frica, ca mort, si l-a ridicat. Iar el a început a se arunca la picioarele stareţuluistarețului, zicând: “Spune-mi, părinte, pentru Domnul, ce era aceasta minunată vedenie de vreme ce duhul meu numai puţin puțin de nu s-a despărţit despărțit de trupeasca-mi legătura, pentru vedenia cea strălucită?” Iar sfântul se bucura cu sufletul şi faţa și fața lui strălucea de acea negrăită bucurie, neputând să grăiască altceva nimic, fără numai atât: “Aşteaptă“Așteaptă, fiule, fiindcă duhul meu tremură în mine de acea minunată vedenie”. Şi Și se afla tăcând şi și mirându-se. Apoi, după puţin puțin timp, a zis ucenicului sau: “Fiule, cheamă la mine pe Isaac şi și pe Simon”. Şi Și venind ei, le-a spus toate pe rând, cum a văzut pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu cu apostolii şi și ce i-a zis lui. Acestea auzindu-le ei, se umplură de bucurie şi și de veselie şi toţi și toți împreuna au cântat Paraclisul Maicii lui Dumnezeu. Iar sfântul a petrecut toată noaptea aceea fără somn, socotind cu mintea pentru milostiva cercetare a Stăpânei celei Preacurate.

Slujind oarecând cuviosul dumnezeiasca Liturghie, ucenicul lui, Simeon, de care am pomenit înainte, fiind desăvârşit desăvârșit cu viaţaviața, era atunci [[eclesiarh]]. Acela a văzut foc umblând pe jertfelnic, înconjurând altarul şi și pe Serghie când slujea. Şi Și stătea sfântul în foc de la cap până la picioare. Iar sosind vremea împărtăşiriiîmpărtășirii, s-a luat focul acela dumnezeiesc şiși, învăluindu-se ca o pânză curată, a intrat în sfântul [[potir]], şi și cu acela s-a împărtăşit împărtășit vrednicul slujitor, Sfântul Serghie.

Vieţuind Viețuind cuviosul ani îndestulaţi îndestulați în mare înfrânare şi și osteneli şi și făcând multe minuni, a ajuns la adânci bătrâneţibătrâneți. Acum îi erau anii lui de la naştere şaptezeci şi naștere șaptezeci și opt. El şiși-a văzut mutarea să către Dumnezeu cu şapte șapte luni mai înainte şi și a chemat fraţiifrații, încredinţând încredințând egumena ucenicului sau cu numele Nicon, care deşi deși era tânăr de ani, mintea lui înflorea cu cărunteţele şi căruntețele și în toată viaţa viața urma învăţătorului şi povăţuitorului învățătorului și povățuitorului său Serghie. Punându-l pe Nicon egumen, Serghie a început singur a se liniştiliniști, iar în luna lui septembrie, căzând în boala trupească şi și cunoscându-şi și cea de pe urmă ducere a sa către Dumnezeu, a chemat şi și a învăţat învățat pe fraţi frați îndestul, dându-le binecuvântare şi și iertare; iar în ceasul din urmă s-a împărtăşit împărtășit singur cu Preacuratele Taine, dându-şi și astfel sfântul sau suflet în mâinile lui Dumnezeu. Fata lui era luminoasa, nu ca a mortului, ci ca a unui om care doarme, ceea ce era un semn încredinţat încredințat de luminarea lui cea sufletească şi și de răsplata dumnezeiască. Iar cinstitul lui trup a fost pus în locaşul locașul în care s-a nevoit. După trei ani de zile însă s-au aflat moaştele moaștele lui cele sfinte întregi şi și nestricate. Nici de hainele lui nu se atinsese stricăciunea, ci ieşea ieșea mireasmă bună negrăită şi și multă tămăduire se dădea bolnavilor. Chiar şi și până acum curg de la cinstita lui racla, ca dintr-un izvor, tămăduiri tuturor celor ce aleargă cu credinţăcredință. Căci, precum în viaţa viața sa, aşa şi așa și după mutare, el face nenumărate minuni pentru mărirea lui Hristos, Dumnezeul nostru, Căruia se cuvine cinstea şi mulţumita și mulțumita în veci. Amin