[[Imagine:Par.porfirie.jpg|right|thumb|300 px|Cuviosul Porfirie Bairaktaris]]
Sfântul [[Cuvios]]ul Părintele nostru '''Porfirie din KafsokaliviaKavsokalivitul''' (1906-1991) a fost un [[monah]] și mare [[duhovnic]] grec contemporan de la [[Muntele Athos]]. A adormit întru Domnul în Chilia (Coliba) Sfântului Gheorghe de la Schitul Sfintei Treimi din Kafsokalivia Kavsokalivia de la [[Muntele Athos]], la orele patru și treizeci dimineața, în ziua de [[2 decembrie]] 1991, în al optzeci și șaselea an al vieții sale.
Începând cu anul 2013, [[prăznuire]]a sa se face în ziua trecerii sale la Domnul, pe [[2 decembrie]].
==Viața==
S-a născut la [[7 februarie]] 1906, lângă satul Sfântul Ioan din Karystia (Evvia), aproape de Aliveri, din părinți săraci, pe nume Leonidas și Eleni BairaktariBairaktaris.
Tatăl său, Leonidas, care din pricina sărăciei a fost silit să plece în lume ca să lucreze la canalul Panama, a fost și [[psalt]] (cântăreț la biserică) în satul său. Ca psalt, l-a însoțit adesea pe [[Nectarie din Eghina|Sfântul Nectarie]], fiindu-i ajutor în călătoriile sale.
Citind silabisit viața Sfântului [[Ioan Kalivitul]] în timp ce păștea oile, dar și pe când lucra la băcănia din Pireu, a simțit o dorință fierbinte de a-l imita. De aceea, a pornit-o în mai multe rânduri spre [[Muntele Athos]] dar, din diferite pricini, se întorcea înapoi. În cele din urmă, pe când avea doisprezece sau paisprezece ani, a pornit, fără știrea alor săi, hotărât să ajungă la Sfântul Munte, iar dorința i s-a împlinit, cu binecuvântarea Domnului nostru [[Iisus Hristos]].
Pronia cea dumnezeiască a iconomisit astfel lucrurile încât a fost primit ca [[ucenic]], în ciuda vârstei sale fragede, de către doi frați împreună nevoitori, evlavioși și plini de virtuți, pe nume Pantelimon și Ioanichie, ce viețuiau în Chilia Sfântului Gheorghe din KafsokaliviaKavsokalivia.
I-a îndrăgit de îndată pe cei doi Bătrâni, cu tot entuziasmul inimii sale tinere și s-a supus lor fără gânduri de prisos, ca lui Hristos Însuși și, cu multă râvnă, bunăvoință și [[smerenie]] le împlinea tot cuvântul. Singurul lui [[necaz]] era că nu îl puneau la și mai multă [[nevoință]], despre care, din puținele lucruri pe care ni le-a spus despre acea perioadă, știm ca era o nevoință neîncetată, intensă, plină de bucurie și de asprime în același timp. Mergea desculț prin zăpadă, bătând cărări anevoioase. Dormea foarte puțin, întins pe podea, acoperit doar cu o pătură, chiar și pe timpul iernii. Făcea multe metanii, cu trupul gol de la brâu în sus, ca să nu-l fure somnul. Sculpta lemnul, dar lucra și în aer liber, unde aduna lemne și melci, căra pământ cu spinarea de la mari distanțe, fiindcă voiau să facă o mică grădină în părțile stâncoase ale Chiliei Sfântului Gheorghe. Totodată se străduia să aibă atenția îndreptată la citirile și troparele sfintelor slujbe și să le învețe pe de rost. A învățat pe de rost Sfintele Evanghelii în timpul [[rucodelie]]i și le repeta întruna, ca să nu-i poată pătrunde în minte nici un gând. Așa cum spunea mai târziu el însuși, în vremea aceea era „în necontenită mișcare".
În cele din urmă Domnul, dulcele Iisus, a venit. Cuviosul suflet al Bătrânului Porfirie i-a părăsit trupul la ora patru și jumătate dimineața, în ziua de 2 decembrie 1991 și s-a îndreptat spre ceruri.
Sfintele sale moaște au fost depuse la Kyriakonul din Kafsokalivia(biserica centrală) de la Kavsokalivia, unde toată ziua părinții au citit, așa cum cere [[tradiția]], toate Evangheliile, iar noaptea au făcut priveghere până la ziuă.
În zorii zilei de 3 decembrie 1991 pământul a acoperit cinstitul trup al cuviosului părinte, în prezența câtorva părinți de la Sfântul Schit din Kafsokalivia. Abia atunci, împlinind dorința Părintelui Porfirie, au vestit moartea sa.