Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Modificări

Donatism

1 octet adăugat, 18 noiembrie 2013 14:26
ortografie
==Istoric==
Originile schismei au apărut datorită dezacordurilor dintre membrii unei secte, numiţi ulterior donatişti, şi membrii Bisericii Ortodoxe. Împăratul [[Diocleţian]] a iniţiat o serie de persecuţii împortiva împotriva creştinilor în timpul domniei sale de la sfârşitul secolului al III-lea şi începutul secolului al IV-lea, în special în anii 302 şi 305. El îi acuza pe creştini că ar fi vinovaţi de molimele şi ciumele care s-au năpustit peste imperiul apusean cauzând instabilitate socială şi economică. Persecuţiile au fost foarte aspre cu precădere în nordul roman al Africii, în jurul Cartaginei. Acei creştini care renunţau la credinţa creştină şi distrugeau scrierile creştine sfinte şi apoi se închinau cultului divin imperial şi zeilor oficiali ai statului roman erau eliberaţi. Aceia care nu renunţau la credinţa creştină erau întemniţaţi şi, de obicei, omorâţi. Deoarece posesia de literatură creştină era adesea felul în care se stabilea dacă cineva este creştin, membrii clerului erau dintre cei mai vulnerabili la persecuţii. În timp ce mulţi au suferit moarte [[mucenic]]ească, mulţi alţii au renunţat la credinţă.
Odată cu moartea lui Diocleţian în 305 şi cu promulgarea [[Edictul de la Milano|Edictului de la Milano]] în 313 de către [[Constantin cel Mare]] s-au încheiat şi persecuţiile. Odată cu pacea care a venit asupra Bisericii, a apărut şi problema împăcării cu cei care renunţaseră la credinţă şi care acum doreau să se reîntoarcă în Biserică, în special clerul. În timp ce Biserica a urmat, în general, un drum al ispăşirii şi iertării, în Africa a apărut un sentiment al purităţii ascetice. Membrii acestei secte a “purităţii” au fost foarte puternic împotriva celor care renunţaseră la credinţă, numindu-i pe aceştia ''trădători'', creştini care trădaseră alţi creştini. Membrii sectei nu au acceptat nici un fel de pocăinţă din partea celor care erau consideraţi trădători şi nu i-au primit pe aceştia înapoi în Biserică.
Schisma donatistă a crescut până în 350, depăşindu-i numeric pe ortodocşii din Africa de Nord. Fiecare oraş avea doi episcopi, unul ortodox şi unul donatist. Fluxul nu s-a întors împotriva donatiştilor decât în secolul al V-lea când Sfântul [[Augustin de Hipona|Augustin]] a atacat puternic poziţia donatiştilor în scrierile sale şi în disputele cu episcopii donatişti. Apoi, mişcarea donatistă a regresat puternic, iar după cucerirea musulmană din secolul al VII-lea, a dispărut complet.
Atitudinea Ortodoxiei faţă de donatism o formulează clar sfântul [[Simeon al Tesalonicului]](† 1429) care, în ''Tratatul despre Simboalele de credinţă ortodoxe'', spune: “[[Duhul Sfânt]] nu hirotoneşte pe toţi cu voinţa Sa, dar lucrează prin toţi... Cel ce nu s-a hirotonit după pravilă, [[arhiereu]], [[preot]] sau cleric, darul lui Dumnezeu lucrează printr-însul în virtutea [[hirotonie]]i, pentru credinţa şi mântuirea celor ce vin la el, care primesc darul sfinţirii întru credinţă, adică cei hirotoniţi sunt sfinţiţi, cei legaţi sau dezlegaţi de păcate sunt legaţi şi dezlegaţi, şi Tainele sunt Taine, căci nu lucrează omul, ci darul ca printprintr-un organ; dar vai de acel organ, de va lucra cu nevrednicie, potrivnic voinţei lui Dumnezeu, şi vai de omul care batjocoreşte toate acestea” (IX, 10-13)
==Legături externe==
5.288 de modificări