Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Modificări

Constantin cel Mare

Nicio modificare în dimensiune, 20 august 2013 13:32
m
diacritice noi (cu virgulă)
{{Format:Articol de calitate}}
[[Image:Constantine the Great.jpg|right|frame|<center>'''Sf. Constantin cel Mare'''</center>]]
'''Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus''' <ref>În (latină titlul imperial oficial al lui Constantin a fost <small>IMPERATOR CAESAR FLAVIVS CONSTANTINVS PIVS FELIX INVICTVS AVGVSTVS</small>, ''Imperator Caesar Flavius Constantinus Augustus, piosul, fortunatul, neînvinsul''. După anul 312, el adaugă <small>MAXIMVS</small> ("cel Mare"), pentru ca după anul 325 să înlocuiască ''invictus'' ("neînvinsul") cu <small>VICTOR</small>, deoarece ''invictus'' reamintea de ''Sol Invictus'', Zeul Soare.</ref> ([[27 februarie]] 272 &ndash; [[22 mai]] 337), cunoscut și sub numele de '''Constantin I''', sau în cadrul Bisericii Ortodoxe <ref>Bisericile Răsăritene l-au declarat pe Constantin [[sfânt]], spre deosebire de [[Biserica Romano-Catolică]], care nu a urmat aceeaşi aceeași cale.</ref> sub titulatura de '''Sfântul Constantin cel Mare''', a fost un împărat roman, proclamat ''Augustus'' de către trupele sale în data de [[25 iulie]] 306 d.Hr. şi și care a condus Imperiul Roman până la moartea sa, survenită în anul 337.
Sfântul Constantin a rămas cunoscut până în timpurile noastre mai ales pentru [[Edictul de la Milano]] din anul 313, care marchează intrarea în legalitate a religiei creştine creștine pe întreg cuprinsul imperiului, pentru prima oară în istorie, precum şi și pentru organizarea [[Sinodul I Ecumenic|Primului Sinod Ecumenic]] de la Niceea în anul 325; aceste acţiuni acțiuni sunt considerate factori majori ai răspândirii religiei creştinecreștine. Reputaţia Reputația sa de ''primul împărat creştincreștin'' a fost recunoscută de către istorici, începând cu [[LactanţiuLactanțiu]] şi și [[Eusebiu de Cezareea]], până în timpurile noastre, deşi deși în mediile neortodoxe încă mai există dispute cu privire la sinceritatea convingerilor sale religioase. Acestea ar fi fost alimentate de sprijinul pe care l-a arătat în continuare zeităţilor zeităților păgâne, precum şi și de faptul că s-a botezat abia spre sfârşitul vieţiisfârșitul vieții.
Biserica îl cinsteşte cinstește în rândul [[sfinţisfinți]]lor, în ceata drepţilordrepților, [[prăznuire|prăznuindu-l]] împreună cu mama sa, sfânta împărăteasă [[Elena]], pe [[21 mai]], fiind numiţi numiți „''Sfinţii Sfinții Mari ÎmpăraţiÎmpărați, întocmai cu [[Apostoli]]i, Constantin şi și mama sa Elena''”.
==ViaţaViața==
===Epoca timpurie===
Sfântul Constantin s-a născut la Naissus (astăzi localitatea Niš din Serbia) în provincia romană Moesia Superior, la data de [[27 februarie]] 272<ref>Au existat controverse privind data exactă a nașterii, dar majoritatea istoricilor moderni o consideră în anul 272 d.Hr.: Lenski, Noel, ed., ''The Cambridge Companion to the Age of Constantine'', Cambridge University Press, New York, 2006, p. 59. ISBN 0-521-52157-2</ref>, fiind fiul generalului roman Constantius Chlorus şi și al primei sale soţiisoții, Sfânta [[Elena]], fiica unui hangiu, în vârstă de numai 16 ani la acea vreme. Tatăl său o va părăsi pe Elena în jurul anului 292 pentru a se recăsători cu Flavia Maximiana Theodora, fiica împăratului roman din Apus [[Maximian]]. Theodora va da naştere naștere la nu mai puţin puțin de 6 copii, printre care şi și Iulius Constantius (tatăl viitorului împărat [[Iulian Apostatul]]).
Tânărul Constantin a fost trimis la curtea lui [[DiocleţianDioclețian]] în [[Nicomidia]], imediat după numirea tatălui său ca unul din cei doi Cezari ai Tetrarhiei, în anul 293. În 305, Diocleţian şi Dioclețian și Maximian se decid să abdice împreună, Constantius Chlorus succedându-i lui Maximian în poziţia poziția de Augustus al Imperiului Roman de Apus. Deşi Deși fiecare dintre noii auguşti auguști aveau fii legitimi capabili de a fi numiţi numiți în cinstea de Cezar (e vorba de Constantin si MaxenţiuMaxențiu, fiul lui Maximian), ei sunt lăsaţi lăsați la o parte în favoarea lui Severus şi și a lui Maximin Daia. În aceste condiţiicondiții, Constantin părăseşte părăsește Nicomidia pentru a se alătura tatălui său în Galia. Pe de altă parte, Constantius cade grav bolnav în timpul unei expediţii expediții militare împotriva Picţilor Picților în Caledonia, şi și moare în cele din urmă în [[25 iulie]] 306 la Eboracum (York, în Anglia). În puţină puțină vreme, generalul Chrocus alături de trupele loiale lui Constantius îl proclamă pe Constantin ''Augustus''.
TotuşiTotuși, în cadrul Tetrahiei ascensiunea lui Constantin apare ca fiind cel puţin puțin nelegitimă. Pe când Constantius, aflându-se în poziţia poziția de împărat senior (Augustus), ar fi putut „crea” un nou ''Caesar'', proclamarea lui Constantin ca Augustus de către armatele sale ignora sistemul de succesiune stabilit în 305. De aceea, Constantin îi cere lui Galerius, împăratul roman din răsărit, să-i recunoască succesiunea la tronul tatălui său. Galeriu îi acordă titlul de ''Caesar'', confirmând astfel jurisdicţia jurisdicția lui Constantin asupra teritoriilor deţinute deținute de tatăl său. De asemenea, Galerius îl declară pe Severus ca împărat senior (''Augustus'') al Imperiului de Apus.<ref>Edward Gibbon, ''Istoria declinului şi și a prăbuşirii prăbușirii imperiului roman'', Editura Minerva, BucureştiBucurești, 1976</ref>
===Epoca Imperiului de Apus===
[[Imagine:ConstantineTheGreat_York.jpg|thumb|280px|right|Statuia lui Constantin cel Mare, la York, orașul unde a fost proclamat împărat, în 306]]
Teritoriile din Imperiul Roman aflate sub conducerea lui Constantin cuprindeau provinciile Galia, Britania, Germania şi și Hispania. Ca urmare, sub comanda sa se va regăsi una din cele mai mare armate ale Imperiului roman (staţionată staționată pe de-a lungul frontierei de pe Rin). Galia, odată una dintre cele mai bogate provincii ale imperiului, se găsea într-o situaţie situație de criză: multe regiuni fuseseră depopulate, oraşele orașele căzuseră în ruină etc. Constantin continuă însă eforturile tatălui său de a securiza frontiera de pe Rin si de a reclădi Galia. De aceea, între anii 306 şi și 316, îşi stabileşte reşedinţa își stabilește reședința principală în oraşul orașul Trier.
Imediat ce Constantin va deveni împărat, va abandona şi și campania începută de Constantius în Britania şi și se va reîntoarce în Galia pentru a pune capăt unei rebeliuni a francilor. Va întreprinde o altă expediţie expediție victorioasă împotriva triburilor francilor în anul 308. Apoi va căuta să-şi și consolideze prezenţa prezența în regiune, construind un pod peste Rin la Cologne, căruia îi va adăuga mai apoi o fortăreaţă fortăreață permanentă pe malul drept al fluviului. O alta campanie începută în 310 va trebui să fie întreruptă datorită rebeliunii lui Maximian. Ultimul război al lui Constantin la frontiera de pe Rin va fi în anul 313, după care va reveni în Italia.
Obiectivul principal al conducerii lui Constantin era asigurarea stabilităţii stabilității imperiului, iar pentru a-şi și îndeplini această dorinţădorință, va întreprinde dese expediţii expediții militare împotriva triburilor rebele germanice, demonstrându-şi potenţialul și potențialul militar de care dispunea prin înfrângerea inamicilor aflaţi aflați de cealaltă parte a Rinului. Strategia s-a dovedit a fi de succes, astfel încât frontiera de pe Rin a rămas relativ liniştită liniștită în perioada sa.
==Constantin - împărat creştincreștin==Născut din părinţi părinți nobili, împăratul Constantius Chlorus şi și Elena, '''Constantin cel Mare''' a fost un om providenţial providențial pentru Biserica creştinăcreștină, mai ales după anul 312, când - înaintea unei lupte decisive cu rivalul sau la tron, Maxenţiu Maxențiu - s-a produs convertirea sa.
Istoricii bisericeşti bisericești [[Eusebiu de Cezareea]] şi și [[LactanţiuLactanțiu]] afirmă că în ajunul bătăliei de la Pons Milvius (Podul Vulturului) din [[28 octombrie]] 312, contra lui MaxenţiuMaxențiu, Constantin a văzut pe cer, ziua, o [[cruce]] luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripţia inscripția ''in hoc signo vinces'' („prin acest semn vei învinge”).
Noaptea, în vis, i s-a arătat [[Iisus Hristos|Mântuitorul]], cerându-i să pună pe steagurile armatei sale simbolul Său, ca semn protector în lupte. Steagul cu monograma creştină creștină s-a numit ''labarum''.
Victoria miraculoasă a armatei sale de numai 20.000 de soldaţi soldați împotriva celei a lui MaxenţiuMaxențiu, de 150 000 de soldaţisoldați, Constantin a considerat-o ca ajutor de la Dumnezeu. Dovada acestei credințe a lui Constantin în ajutorul divin este inscripţia inscripția de pe Arcul lui Constantin din [[Roma]], păstrată până astăzi, prin care mărturiseşte mărturisește că a câştigat câștigat lupta ''instinctu divinitatis'' („prin inspiraţie inspirație divină”).
Apoi i-a mărturisit lui Eusebiu, sub jurământ, că semnele care i s-au arătat l-au făcut să treacă de partea creştinilorcreștinilor, el fiind mai înainte, ca şi și tatăl său, adept al cultului lui Sol Invictus (Soarele Nebiruit - cult cu origini orientale).
În ianuarie 313, împăratul Constantin cel Mare dă Edictul de la Milan (numit atunci Mediolanum), prin care creştinismul creștinismul devine "religio licita", adică religie permisă, la fel cu celelalte religii din imperiu. Mai mult, convins de valoarea religioasă şi și morală a [[creştinismcreștinism]]ului, l-a recomandat tuturor. Nu l-a declarat religie de stat - cum greşit greșit se afirmă uneori, acest lucru făcându-l mai târziu împăratul [[Teodosie cel Mare]], în anul 380.<ref>Peter N. Stearns (ed.), ''The Encyclopedia of World History'', 6th Edition, Boston: Houghton Mifflin Company, 2001. ISBN 0-39565-237-5</ref>
Politica religioasă a împăratului Constantin cel Mare a fost marcată de câteva evenimente deosebite: Edictul de la Milan din 313, înfrângerea lui Liciniu în 323, convocarea [[Sinodul I Ecumenic|Primului Sinod Ecumenic]] din 325, alegerea unei noi capitale (fostul oraş oraș trac BizanţBizanț, numit [[Constantinopol]]is – "oraşul orașul lui Constantin") în 330 etc.
[[Imagine:Constantine_I_Hagia_Sophia.jpg|thumb|280px|right|Împăratul Constantin I prezentând Fecioarei Maria un model al Constantinopolului; detaliu al unui mozaic din [[Sfânta Sofia (Constantinopol)]]]]
Prin Edictul de la Milan din anul 313, Constantin devine protector al creştinismuluicreștinismului. Ia măsuri în favoarea Bisericii creştinecreștine, scuteşte scutește pe preoţi preoți de obligaţia funcţiilor obligația funcțiilor municipale şi și le acordă subvenţiisubvenții. Înlătură din legile penale pedepsele contrare spiritului creştin creștin ([[răstignirea]], zdrobirea picioarelor, stigmatizarea sau arderea cu fierul roşuroșu). Îmbunătăţeşte Îmbunătățește tratamentul în închisori, uşurează ușurează eliberarea sclavilor acordând [[episcop]]ilor şi și [[preot|preoţilorpreoților]] dreptul de a-i declara liberi în [[biserică|biserici]]. Protejează prin lege pe săraci, orfani şi și văduve. Modifică legislaţia legislația privind căsătoria, îngreunează divorţuldivorțul, pedepseşte pedepsește adulterul. Atribuie Bisericii creştine creștine casele imperiale de judecată (''basilikos oikia''),care vor purta în continuare numele de basilici, nume păstrat în limba română sub termenul de biserică.
Împăratul Constantin cel Mare a generalizat în 321 [[Duminica]] drept zi de odihnă în imperiu, [[sărbătoare]]a săptămânală a creştinilorcreștinilor, când soldaţii soldații asistau la slujbe. Încă din anul 317 a început să bată monedă cu monogramul creştincreștin.
Împăratul şi și familia sa au ajutat moral şi și material în repararea bisericilor sau în construirea altora mai mari şi și mai frumoase la [[Ierusalim]], Roma, [[Antiohia]], Nicomidia, Tyr etc.
Din dorinţa dorința de a ajuta Biserica, a convocat Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, împotriva ereziei lui [[Arie]], care socotea pe Fiul o creatură subordonată Tatălui. Sub influenţa influența sfântului [[Atanasie cel Mare]], Sinodul a proclamat învăţătura învățătura ortodoxă despre dumnezeirea Fiului care este "Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o fiinţă ființă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut" (Simbolul Credinţei Credinței sau [[Crezul]]). Acelaşi Același Sinod a stabilit principiul alegerii datei Paştilor Paștilor - prima duminică după lună plină după echinocţiul echinocțiul de primăvară - şi și a dat 20 de canoane bisericeştibisericești. Aici, la Niceea, împăratul Constantin cel Mare a învăţat învățat despre modestia şi credinţa și credința minunată a sfântului [[Spiridon al Trimitundei|Spiridon]], despre puterea rugăciunii şi și adâncimea evlaviei sfântului [[Alexandru]] şi și despre bărbăţia bărbăția evanghelică a sfântului [[Nicolae al Mirelor|Nicolae]], [[ierarh]]ul din Mira Lichiei.
Împăratul Constantin cel Mare a trimis o solie oficială, cu o misiune sfântă, în frunte cu sfânta [[Elena]], mama sa, la Ierusalim, care să caute crucea pe care a fost răstignit Domnul [[Iisus Hristos]]. Cu osteneală şi și rugăciune fierbinte, Sf. Elena a reuşit reușit sa afle Sf. [[Cruce]], [[Înălţarea Înălțarea Sfintei Cruci|înălţatăînălțată]] solemn în văzul poporului creştin creștin de Episcopul cetăţii cetății Ierusalimului, [[Macarie I al Ierusalimului|Macarie I]], la [[14 septembrie]] 326.
Împăratul Constantin cel Mare a hotărât sa zidească o nouă capitală, [[Constantinopol]] (grec. ''Constantinopolis'', „oraşul „orașul lui Constantin”, inaugurată la [[11 mai]] 330. Din fostul BizanţBizanț, Constantin face o capitală de imperiu creştincreștin, cu biserici minunate - ca aceea a [[Biserica Sfinţilor Sfinților Apostoli (Constantinopol)|Sf. Apostoli]] - oraş oraș strategic, de un pitoresc deosebit. L-a numit "Roma cea nouă", umbrind Roma antică. Mai mult, [[episcop]]ul noii capitale va fi ridicat la rang de cinste, egal cu cel al Romei vechi, prin canonul 3 al [[Sinodul II Ecumenic|Sinodului al II-lea Ecumenic]] din anul 381 şi și prin canonul 28 al [[Sinodul IV Ecumenic|Sinodului de la Calcedon]] din 451.
Dar meritele lui Constantin cel Mare sunt deosebite: prin libertatea acordată creştinismului creștinismului a făcut din comunitatea prigonită o religie liberă şi și chiar privilegiată în imperiu şi și a asigurat unitatea Bisericii creştinecreștine. De exemplu, la terminarea Sinodului I ecumenic, când ereticul Arie a fost excomunicat, când s-a reafirmat şi și proclamat divinitatea Mântuitorului [[Iisus Hristos]], Fiul lui Dumnezeu, "Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat", iar [[Osiu de Cordoba]] a rostit pentru prima oară [[Crezul]] formulat de cei 318 Părinţi Părinți sinodali, marele Constantin ar fi exclamat: "Da, acesta este adevărul. Nu sunt teolog, dar simt că aici este adevărul. Sunt convins că nu voi l-aţi ați făcut, ci Dumnezeu care a lucrat cu voi." <ref>Eusebiu de Cezareea, ''De vita Constantini''</ref> Era un mare moment din istoria Bisericii şi și a mântuirii. [[Duhul Sfânt]] lucra în Biserică, iar Biserica lui Hristos îşi își afirma unitatea.
I s-a reproşat reproșat lui Constantin cel Mare faptul că nu s-a botezat decât pe patul morţii şi morții și că a păstrat titlul de "pontifex maximus" <ref>titlu de conducător suprem al cultelor păgâne</ref>. În primele veacuri ale creştinismului creștinismului însă, mulţi mulți [[catehumen]]i (cei care doreau să se boteze şi și erau în stadiul de învăţare învățare a normelor credinţei creştinecredinței creștine) amânau botezul cu anii, iar dacă ar fi renunţat renunțat la titlul mai sus numit îşi își ridica un rival puternic şi și păgân, care ar fi încercat să restabilească vechea religie idolatră.
Primul împărat creştin creștin al imperiului roman, apoi bizantin, Constantin cel Mare, a avut o domnie lungă, de peste 30 de ani (306-337), în care s-a dovedit un om de mare voinţăvoință, un înţeleptînțelept, un strateg, făcând Bisericii cel mai mare serviciu - dându-i libertatea după lunga perioadă de [[Persecuţii Persecuții împotriva creştinilorcreștinilor|persecuţiipersecuții]] care au tulburat-o, de la Nero până la DiocleţianDioclețian.
Constantin cel Mare a murit în [[Pogorârea Sfântului Duh|Duminica Rusaliilor]], la [[22 mai]] 337 şi și a fost înmormântat în biserica Sf. Apostoli din Constantinopol, ctitoria sa.
Pentru meritele şi și serviciile aduse creştinismuluicreștinismului, Biserica l-a cinstit în mod deosebit, trecându-l în rândul [[sfinţisfinți]]lor, împreună cu mama sa, sfânta Elena, şi și numindu-l ''isapostolos'' - "cel întocmai cu Apostolii", atribuindu-i cu înţelepciunea înțelepciunea lui [[Solomon]] şi blândeţea și blândețea lui [[David]].
==Imnografie==
[[Tropar]], [[glas]]ul al 8-lea:
:Chipul Crucii Tale pe cer văzându-l şi și ca [[Apostolul Pavel|Pavel]] chemarea nu de la oameni luând, cel între împăraţi împărați apostolul Tău, Doamne, împărăteasca cetate în mâinile Tale o a pus. Pe care păzeştepăzește-o totdeauna în pace, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Unule, Iubitorule de oameni.
[[Condac]], glasul al 3-lea:
:Constantin astăzi, cu maica sa Elena, Crucea a arătat, lemnul cel preacinstit, care este ruşinea rușinea tuturor iudeilor şi și arma credincioşilor împăraţi credincioșilor împărați asupra celor potrivnici. Că pentru noi s-a arătat semn mare şi și în războaie înfricoşătorînfricoșător.
==Iconografie==
Conform ''Erminiei'' lui Dionisie din Furna (ed. Sophia, BucureştiBucurești, 2000, pp. 145, 164, 174, 205, 214, 218, 236), Sf. Constantin poate fi reprezentat după cum urmează:
*în rândul drepţilordrepților, este reprezentat, în veşminte împărăteştiveșminte împărătești, ca tânăr cu un început de barbă, ţinând ținând în mână o [[Cruce]] şi și o [[Evanghelie]];
*împreună cu Sfânta împărăteasă [[Elena]], mama sa (pentru prăznuirea din [[21 mai]]);
* în registrul de jos din [[naos]]ul bisericii, în dreptul [[strană|stranei]] mici, spre stânga, înspre [[Altar]], sunt reprezentaţi reprezentați Sf. Constantin şi și mama sa Elena împreună cu [[Cruce]]a Domnului. *la reprezentarea Mântuitorului de la versetul "Toată suflarea să laude pe Domnul...", conducând ceata împăraţilorîmpăraților, zicând: "Slava şi și întărirea împăraţilor împăraților celor drept-credincioşicredincioși."*la reprezentarea ''Acatistului Buneivestiri'', la "De tine se bucură, ceea ce eşti ești plină de dar", înaintea cetei Sfinţilor împăraţiSfinților împărați, zice: "Bucură-te, puterea şi și coroana împăraţilorîmpăraților, Fecioară!";
*la reprezentarea [[Sinodul I Ecumenic|Sinodului Ecumenic de la Niceea]] (325), stând pe tron în mijlocul adunării Sfântului Sinod Ecumenic.
*la reprezentarea minunilor Sf. Nicolae, vedenia împăratului: palate, în care dreptul Constantin "doarme sus pe un pat de aur, învelit până la brâu cu o plapumă ţesută țesută cu aur; şi și sfântul ([[Nicolae al Mirelor|Nicolae]]) deasupra capului lui îl înfricoşeazăînfricoșează; şi puţintel și puțintel mai încolo alt pat şi și Avlavie dormind, pe care de asemenea îl înspăimântă sfântul" (despre această minune, a se vedea, de exemplu ''[http://www.sfantulnicolae.info/viata.php Viaţa Viața Sf. Nicolae]'').
Cel mai adesea, Sf. Constantin este reprezentat împreună cu mama sa Elena şi și cu Sfânta Cruce a Domnului.
==Onomastică==
Conform statisticilor Direcţiei Direcției pentru Evidenţa Evidența Persoanelor şi și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în anul 2013, în România 635.068 bărbați purtau numele ''Constantin'' sau diminutive ale acestuia (Costel, Costică, Costin, Costinel, Costi etc.).<ref>[http://www.evz.ro/detalii/stiri/aceste-nume-le-poarta-11-milioane-de-femei-romanii-isi-serbeaza-onomastica-de-sfintii-im-10.html Petrișor Cană: ''Românii își serbează onomastica de Sfinții Împărați Constantin și Elena'', 20 mai 2013, ''Evenimentul zilei''], accesat 21 mai 2013.</ref>
==A se vedea și==
*[[Elena|Sfânta Elena]]
*[[Sinodul I Ecumenic]]
*[[Înălţarea Înălțarea Sfintei Cruci]]
==Note==
{{start box}}
{{succesiune|
înainte=[[Constanţiu Constanțiu I]]|titlu=[http://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_împăraţilor_bizantini Lista_împăraților_bizantini Împărat Roman]|
ani=306-337|
după=[[Constanţiu Constanțiu al II-lea]]}}
{{end box}}
[[Categorie:SfinţiSfinți]][[Categorie:Împăraţi Împărați romani]]
[[Categorie:Istoria Bisericii]]
[[Categorie:Articole de calitate]]
14.991 de modificări