Modificări

Salt la: navigare, căutare

Matei Basarab

332 de octeți adăugați, 21 august 2019 05:55
m
Sfârșitul domniei: leg. int.
[[Imagine:Matei_Basarab.jpg|thumb|right|240px|<center>Matei Basarab</center>]]
'''Matei Basarab''' (1580 - 1654) a fost Domn al Ţării Româneşti Țării Românești între anii 1632-1654.
Elogiat de Papa Inocenţiu Inocențiu al X-lea pentru minunata sa bunătate sufletească, respectat de turci ca al doilea Mihai Vodă, considerat de Nicolae Iorga că adevărat „păstor şi și domn părinte”, caracterizat de istoricul C.C. Giurăscu drept un domn cu remarcabile însuşiri însușiri („viteaz ostaşostaș, ctitor desăvârşit şi desăvârșit și diplomat încercat, tipul reprezentativ al domnului de ţară”țară”), Matei Basarab, cel mai de seamă ctitor bisericesc al neamului românesc, şiși-a văzut domnia caracterizată astfel de cronica vremii: „''Ţara Țara iubea pe Domn şi și Domnul pe ŢarăȚară''”.<ref name="Loreta Popa">[http://www.jurnalul.ro/jurnalul-national/matei-basarab-ctitor-bisericesc-45139.htm Loreta Popa - Umbrele trecutului: Matei Basarab, ctitor bisericesc]</ref>
==ViaţaViața==
Prin bunicul său, Vâslan din Caracal, Matei Basarab descindea din puternica familie a boierilor Craiovești. Această origine l-a făcut să adopte numele de „Basarab”, imediat după urcarea sa pe tron, considerându-se nepot al lui [[Neagoe Basarab]] și deci urmaș al acestuia.
Matei Basarab era fiul lui „Danciul ot Brâncoveni”, fost mare vornic și oștean al lui Mihai Viteazul. Danciu ot Brâncoveni a murit în bătalia bătălia de la Șelimbăr (1599) și a fost înmormântat la Alba Iulia. Mama lui Matei era jupâneasa Stanca, tot din Brâncoveni (actualmente în judeţul județul Olt).
Ca şi și tatăl său, Matei Basarab a fost, la rândul lui, căpitan în oastea lui Mihai Viteazul, comandând grupul de oaste al târgoveţilor şi breslaşilor târgoveților și breslașilor din Craiova.<ref name="Xenopol">Alexandru D. Xenopol, ''Istoria românilor din Dacia Traiană'', Ed. Cartea Românească, BucureştiBucurești, 1925</ref>
===Urcarea pe tronul Ţării RomâneştiȚării Românești===Matei Basarab a încercat să urce pe tronul Ţării Româneşticu Țării Românești încă din timpul domniei lui Leon Tomșa, având sprijinul principelui Gheorghe Rákóczi I al Transilvaniei, în 1630. Deoarece situaţia situația din țară era foarte agitată și în timpul lui Radu Iliaș, urmaşul urmașul lui Leon Tomșa, Poarta Otomană îi încredințează domnia lui Matei Basarab în martie 1633 (la aceasta contribuind şi și darurile substanţiale substanțiale făcute personal de Matei marelui vizir de la Istanbul).
În timpul domniei sale, Matei Basarab a menținut pacea cu Turcia, dar a încheiat şi și tratate de alianță și prietenie cu Gheorghe Rákóczi I al Transilvaniei (1635), precum și cu Sfântul Imperiu Roman, Polonia și Veneția (în 1636, 1637 şi și 1639).<ref name="Xenopol"/>
===Relaţiile Relațiile cu Vasile Lupu===Domnia lui Matei Basarab a fost marcată de îndelungatul conflict cu omologul său din Moldova, voievodul [[Vasile Lupu]]. Acesta dorea să-l detroneze pe voievodul muntean, utilizând în acest scop atât intrigi şi și pâri la Înalta Poartă, dar şi și atacuri armate directe.
Matei Basarab a contracarat aceste atacuri atât pe cale diplomatică, demascând manevrele voievodului moldovean demnitarilor otomani (care chiar îi pedepsesc cu moartea pe dregătorii turci corupți de Vasile Lupu), cât şi și pe câmpul de luptă, respingând atacurile intrigantului vecin la Focșani (noiembrie 1637) și la Ojogeni pe râul Prahova (decembrie 1639).
Vasile Lupu, al cărui fiu Ioan (căruia voia să-i lase domnia Moldovei, el intenționând să o ia pe cea a Munteniei) murise între timp, văzând că intrigile sale la Înalta Poartă nu mai au efect, s-a împăcat cu Matei, prin intermediul [[mitropolit]]ului [[Varlaam al Moldovei]] (1644). În semn de pace, fiecare voievod a ridicat câte o [[mănăstire]] în țara celuilalt (Mănăastirea Mănăstirea Stela în Târgoviște, respectiv Mănăstirea Soveja în Putna).
Împăcarea dintre cei doi nu a durat însă mult. Vasile Lupu a găsit noi motive să se supere din nou pe Matei Basarab (în 1650) și l-a amenințat că îl atacă, chiar în momentul în care acesta se îmbolnăvise (1652). Matei, aliat cu principele Transilvaniei Gheorghe Rákóczi al II-lea, îl ajută pe Gheorghe Ștefan, care se răsculase, să-l detroneze pe Vasile Lupu (aprilie 1653). Vasile Lupu izbutește cu ajutorul ginerelui său Timuș, fiul hatmanului cazacilor Bogdan Hmelnițki, să-l respingă pe Gheorghe Ștefan și invadează Muntenia, împreună cu cazacii. Matei Basarab îi bate însă cumplit la Finta, pe râul Ialomița (în mai 1653) și îl alungă pentru totdeauna pe Vasile Lupu de pe tronul Moldovei.<ref name="Xenopol"/>
===Sfârșitul domniei===
După biruinţa din bătălia de la Finta, pe Ialomița (mai 1653), asupra lui [[Vasile Lupu]], se părea că nimic nu-i va mai tulbura domnia lui Matei Basarab, voievod creştin, paşnic şi iubitor de cultură. Din păcate, nu s-a putut bucura multă vreme de liniște deplină. Bătrânețea și o rană căpătată la Finta, precum şi o răscoală a seimenilor (mercenari străini) și a dorobanților, i-au grăbit sfârșitul, el săvârşindu-se din viaţă la [[9 aprilie]] 1654.<ref name="Xenopol"/>
[[Imagine:Arnota_monastery_51.jpg|thumb|left|300px|<center>Mormântul lui Matei Basarab, de la Mănăstirea Arnota</center>]]
După biruința din bătălia de la Finta, pe Ialomița (mai 1653), asupra lui [[Vasile Lupu]], se părea că nimic nu-i va mai tulbura domnia lui Matei Basarab, voievod creștin, pașnic și iubitor de cultură. Din păcate, nu s-a putut bucura multă vreme de liniște deplină. Bătrânețea și o rană căpătată la Finta, precum și o răscoală a seimenilor (mercenari străini) și a dorobanților, i-au grăbit sfârșitul, el săvârșindu-se din viață la [[9 aprilie]] 1654.<ref name="Xenopol"/>
A fost înmormântat la Târgoviște, de unde a fost mutat în 1658 la ctitoria sa - [[Mănăstirea Arnota]] - de către un sobor de [[preoţipreot|preoți]], în frunte cu [[patriarh]]ul [[Macarie al III-lea (Zaim) al Antiohiei |Macarie al Antiohiei]] și secretarul acestuia, [[diacon]]ul și cărturarul Paul de Alep, care se aflau atunci în Ţara Țara Românească.<ref>Nicolae Iorga, p. 150.</ref>
Pe piatra sa de mormânt se află inscripţiainscripția:
:„''Aici zace Matei Basarab, cu mila lui Dumnezeu odinioară stăpân și Domn al Țării Românești, bărbat înțelept, îndurător și milostiv, întemeietor, înnoitor a multe biserici și mănăstiri; niciodată biruit, ci biruitor; și a multor învingeri învingător prea slăvit, dușmanilor înfricoșat, prietenilor de folos, îmbogățitor al țării sale, cel ce, cu multă bogăție și întru toate îndestulat, în plină pace, a domnit douăzeci și trei de ani; a adormit întru Domnul, la cinstite bătrânețe, în anul Domnului 1654''”.
Matei Basarab a fost urmat la tron de către [[Constantin ŞerbanȘerban]] ([[ctitor]]ul, printre altele, [[Catedrala patriarhală din BucureştiBucurești|Catedralei patriarhale din BucureştiBucurești]]).
==Ctitor de sfinte lăcaşurilăcașuri==
În perioada domniei lui Matei Basarab cultura românească a cunoscut o perioadă de înflorire, domnitorul fiind un fervent sprijinitor al acesteia. În cei 22 de ani de domnie, Matei Basarab s-a dovedit un bun gospodar și administrator al avuțiilor țării, instaurând o epocă de prosperitate și de pace.
Epoca lui Matei Basarab a fost una de înflorire culturală şi și de închegare a unei școli artistice, fără de care „şcoala „școala brâncovenească” nu ar fi fost posibilă. A fost un adevărat protector al culturii, dar şi și un puternic sprijin al ortodoxiei, acţionând acționând energic pentru păstrarea nealterată a tradiției ortodoxe. [[Imagine:Arnota_monastery_24.jpg|thumb|right|310px|<center>Matei Basarab şi și Doamna Elina, ctitori ai Mănăstirii Arnota</center>]]
Matei Basarab a fost unul dintre cei mai mari ctitori ortodocşi ortodocși români. A ridicat din temelie 46 de biserici, la care se adaugă refacerea multor altora, atât în ţarățară, cât și la [[Muntele Athos]], precum şi și pe teritoriul actualei Bulgarii, la Vidin și la Şistov. Dacă [[Ştefan Ștefan cel Mare şi și Sfânt]] a zidit 45 de biserici şi și mănăstiri, Matei Basarab a zidit 46, atestate documentar, fiind astfel cel mai de seamă ctitor bisericesc al neamului românesc (conform lui C. C. Giurăscu<ref>Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, ''Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi'', Editura Albatros, BucureştiBucurești, 1972</ref>).
Cea mai cunoscută dintre ctitoriile lui Matei Basarab este [[Mănăstirea Arnota]] (din actualul judeţ județ Vâlcea), ridicată între anii 1633-1636, pe locul unui sfânt lăcaş lăcaș mai vechi. Biserica mănăstirii a fost pictată de Stroe din TârgovişteTârgoviște. Pe lângă temele religioase tradiţionale tradiționale sunt de remarcat portretele votive ale ctitorilor (Matei Basarab şi și Doamna Elina), din pronaos, precum şi și o remarcabilă decoraţie decorație florală în locurile libere dintre medalioane. Portretul lui Matei Basarab, înfăţişat înfățișat bătrân, cu părul alb, este considerat unul dintre cele mai frumoase portrete de voievozi români care s-au păstrat până în zilele noastre.<ref name="Loreta Popa"/> Tot la Mănăstirea Arnota se află şi și mormântul lui Matei Basarab, precum şi și cel al Doamnei Elina, soţia soția voievodului.
O altă ctitorie monumentală a lui Matei Basarab este [[Mănăstirea CăldăruşaniCăldărușani]] (din actualul judeţ județ Ilfov), construită între anii 1637-1638. Mănăstirea est situată în apropierea BucureştiuluiBucureștiului, într-o poziţie poziție pitorească, fiind înconjurată din trei părţi părți de lacuri.
În anul 1649 Matei Basarab a reconstruit Episcopia Buzăului, „''după ce mai întâiu au dărâmat din temelie pre cea veche, făcută de strămoșii săi, arsă și stricată de năvălirile varvaricești''”, așa cum scria un cronicar al vremii.<ref>Nicolae Iorga, p. 148.</ref>
Episcopia ortodoxă cu sediul la Buzău exista încă de la începutul secolului al XVI-lea, din timpul domniei lui Radu cel Mare. Ceva mai târziu, sub domnia lui Radu Paisie, „''pentru Buzău se făcu o noua orânduire, fixându-se județele supuse cu judecata lor oblăduirii episcopului de acolo: Buzăul, Râmnicul-Sărat, Brăila și Secuienii''”<ref>Nicolae Iorga, p. 67.</ref> Din această ctitorie a lui Matei Basarab s-a păstrat actuala catedrală episcopală, care a fost însă consolidată și refăcută în mai multe rânduri (1840, 1939 și 1999).<ref>[http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/episcopia-buzaului-vrancei-91059.html Catedrala Episcopiei de Buzau si Buzău și Vrancea], accesat 3 martie 2013.</ref>
Alte ctitorii de seamă ale lui Matei Basarab sunt:
*Mănăstirea Sadova, în judeţul județul Dolj*Mănăstirea Măxineni (1637), în fostul judeţ județ Râmnicu Sărat, în 1637, distrusă în Primul Război Mondial*Mănăstirea Plătăreşti Plătărești (1646), judeţul județul Ilfov*Mănăstirea Strehaia (1645), judeţul Mehedinţi județul Mehedinți *Mănăstirea Cornăţel Cornățel (1648), în prezent aceasta fiind biserica de mir din comuna Mănăstirea, , judeţul județul Ilfov*Mănăstirea Negoesti Negoești (1648-1649), judeţul județul Ilfov*[[Mănăstirea Brebu]], judeţul județul Prahova*Schitul Bărbăteşti Bărbătești (1645-1646), judeţul Dâmboviţajudețul Dâmbovița*Schitul Pinul (1647-1648), judeţul județul Buzău
*Catedrala episcopală din Râmnicu Vâlcea
*Biserica Sărindar din BucureştiBucurești*[[Biserica Sfinții Apostoli (București)|Biserica Sf. Apostoli din BucureştiBucurești]]
*Biserica Sf. Dumitru din Craiova (1651), care se afla pe locul actualei catedrale mitropolitane
*Biserica Sfinţii Împăraţi Sfinții Împărați Constantin şi și Elena din Târgovişte Târgoviște (1650)*Biserica Sf. Nicolae ''AndroneştiAndronești'', tot în Târgovişte Târgoviște (1653)*Biserica Sf. Apostoli din Ploieşti Ploiești (1639)*Biserica Sf. Procopie din GherghiţaGherghița, judeţul județul Prahova (1641)*Biserica Sf. Gheorghe din PiteştiPitești*Bisericile din Caracal, DrăgăneştiDrăgănești-Teleorman, Pârscovani şi Dobroteştiși Dobrotești-Olt
De asemenea, a refăcut o serie de sfinte lăcaşuri lăcașuri ca:
*Mănăstirea „Negru Voda din Câmpulung” (1635-1636)
*[[Mănăstirea Plumbuita]] de lângă Bucureşti București (1647)*Mănăstirea Brâncoveni, din judeţul județul Olt (ctitorie a boierilor CraioveştiCraiovești)*Mănăstirea Cârnu, judeţul județul Buzău, care există încă din secolul al XVI-lea*Mănăstirea DrăgăneştiDrăgănești, de lângă Roşiorii Roșiorii de Vede (1647)
După pilda voievodului, doamna Elina, soţia soția sa, a ctitorit biserica din HoreştiHorești, judeţul județul Ilfov, între 1643-1644 şi și a refăcut Mănăstirea Slătioarele din Ocnele Mari, iar fratele ei, Udrişte Udriște Năsturel, biserica „Târgului” din TârgovişteTârgoviște.
În afara hotarelor ţăriițării, Matei Basarab a ridicat Mănăstirea Soveja din judeţul județul Vrancea (1644-1645), biserica Turnu Roşu Roșu din judeţul județul Sibiu (1645), bisericile din Sviştov şi Sviștov și Vidin în Bulgaria, precum şi și biserica Sfântul Sinadon din [[Marea Lavră]] de la [[Muntele Athos]].
==Influenţa Influența asupra dezvoltării vieţii vieții spirituale a românilor==
Matei Basarab a fost un sprijinitor al vieţii vieții spirituale a românilor, atât a celei religioase cât şi și a celei culturale. Împreună cu cumnatul său, marele logofăt Udrişte Udriște Năsturel, a înfiinţat înființat două tipografii, una la [[Mănăstirea Govora]] şi și cealaltă la TârgovişteTârgoviște.
Prima carte tipărită la Târgovişte Târgoviște a fost un ''Trebnic'', în 1636, iar la Govora, ''[[Pravilă|Pravila Mică]]'' din 1640. Udrişte Udriște Năsturel a tradus din latină în slavonă opera ascetică medievală ''De imitaţio imitațio Christi'' a lui Thomas de Kempis, tipărită la [[Mănăstirea Dealu]] în 1647. De remarcat că în prefaţa prefața adresată mitropolitului [[Varlaam al Moldovei]] se arată, printre altele, înrudirea dintre limbile latină şi și română.
În timpul domniei lui Matei Basarab a fost introdusă limba română în slujbele religioase, căci, după cum spunea voievodul: „''Am văzut că în întreaga mea ţară țară este foame, este sete, nu însă de pâine şi și apă, ci din pricina împuţinării împuținării sfintelor cărţicărți''”.<ref name="Loreta Popa"/>.
==Note bibliografice==
==Bibliografie==
* Nicolae Iorga, ''Istoria Bisericii Româneşti şi Românești și a vieţii vieții religioase a Românilor'', Tipografia "Neamul Românesc", Vălenii de Munte, 1908.
==Legături externe==
* [http://jurnalul.ro/vechiul-site/old-site/suplimente/jurnalul-old/matei-basarab-ctitor-bisericesc-45139.html ''Matei Basarab, ctitor bisericesc'', Loreta Popa, ''Jurnalul NaţionalNațional'', 13 mai 2005] * [http://ziarullumina.ro/documentar/biserica-pilda-de-pace-intre-domnitorii-matei-basarab-si-vasile-lupu ''Biserica - pildă de pace între domnitorii Matei Basarab și Vasile Lupu'', Alexandru Briciu, ''Ziarul Lumina'', 3 august 2009]
{{start box}}
{{succesiune|
înainte=Radu IliaşIliaș|titlu=[http://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_domnilor_%C8%9A%C4%83rii_Rom%C3%A2ne%C8%99ti [Listă a Domnilor Țării Românești|Domn al Țării Românești]]|
ani=1632 - 1654|
după=[[Constantin ŞerbanȘerban]]}}
{{end box}}
[[Categorie:Voievozi români]]
[[Categorie:Ctitori]]
14.991 de modificări

Meniu de navigare