Modificări

{{Diacritice}}[[Image:Manolache.jpg|thumb|right|250px|Părintele Dometie Manolache]]Arhimandritul [[Arhimandrit]]ul '''Dometie Manolache''' s-a născut în satul Mărculești, la poalele Munților Pănătău (jud. Buzău) la [[15 octombrie]] 1924. A - [[6 iulie]] 1975) a fost cel de-al patrulea din doisprezece copii ai unor părinți evlavioși și muncitori care l-au crescut prin truda brațelor, în frica de Dumnezeu, în ascultarea și respectul celor mai mari, cu simțul răspunderii și un mare [[duhovnic]] şi părinte duhovnicesc român al munciisecolului XX.

Cele șase clase primare le-a absolvit la Târlele-Filiu. În anul 1937 ==Elemente biografice==Părintele Dometie s-a înscris născut în satul Mărculeşti, la Seminarul Teologic din poalele Munţilor Pănătău (judeţul Buzău, pe care l-a absolvit în anul 1945 ca șef ) la [[15 octombrie]] 1924. A fost cel de promotie. În acelasi an s-a înscris la Institutul Teologic al patrulea din Bucuresti, iar în anul 1949 a fost declarat licentiat în teologie, în urma prezentãrii tezei de licentã Mãrturisirea Ortodoxã a lui Petru Movilã, notatã cu calificativul “exceptional”. Vocatia deosebitã pentru viata monahalã îl determinã ca la 6 iulie 1949, în aceeasi zi si lunã în doisprezece copii ai unor părinţi evlavioşi şi muncitori care a trecut la cele vesnice, sã se închinovieze la Mânãstirea Prislop. Este hirotonit preot la 6 august 1949, în Mânãstirea Hodosl- Bodrog, si duhovnicia o primeste în catedrala episcopalã din Arad, au crescut prin Episcopul Andrei Mageru. Pe data de 14 septembrie primeste chipul îngeresc la Mânãstirea Prisloptruda braţelor, în acelasi timp cu colegul sãu de facultate, viitorul Mitropolit Antonie Plãmãdealã, avându-l drept nas de cãlugãrie pe Pãrintele Arsenie Boca. Desi avea doar 25 de ani, pãtruns adânc frica de responsabilitatea luatã înaintea lui [[Dumnezeu]], a respectat cu strictete cele trei voturi monahale, aplicându-le în mod consecvent, fãrã sovãire, în duh de smerenie si jertfã totalã. Rãmâne la Prislop pânã în 18 ascultarea şi respectul celor mai 1952mari, când se transferã la Mânãstirea Afteia Cioaracu simţul răspunderii şi al muncii.

Viata mânãstireascã în Transilvania nu era întrCele şase clase primare le-o stare înfloritoare, ca în Muntenia si în Moldova, realitate pe care o cunostea atât din studiul Istoriei Bisericii Ortodoxe Române, cât si nemijlocit, de aceea Pãrintele dorea sãa absolvit la Târlele-si închine toatã puterea de muncã întãririi credintei strãmosesti si unitãtii neamuluiFiliu (judeţul Brăila). Pãrintele Dometie a socotit cã nu putea sã slujeascã mai bine acestui ideal decât printrÎn anul 1937 s-o reînviorare a vietii mânãstiresti înscris la Seminarul Teologic din Transilvania. Din rândul tinerelor care veneau la Prislop si AfteiaBuzău, douãzeci si trei de fete de pe Valea Sebesului scare l-au decis sã intre în cinul monahal sub îndrumarea Pãrintelui Dometie. Cu sprijinul lor, al pãrintilor lor si al unor credinciosi, Pãrintele a pus la cale construirea unei mânãstiri absolvit în apropierea comunei Strungari-Sebesanul 1945 ca şef de promoţie. Pentru ca tinerele sã învete viata cãlugãreascã întrÎn acelaşi an s-o mânãstire cu veche traditie monahalã, cu binecuvântarea Prea Sfintitului Antim Angelescu de a înscris la Buzãu au fost primiteInstitutul Teologic din Bucureşti, iar în anul 1952, la Mânãstirile Rãtesti si Barbu, Pãrintele Dometie fiind închinoviat la Mânãstirea Ciolanu. Timp de trei ani a fost duhovnicul lor, precum si al vietuitoarelor Mânãstirii Rãtesti. Concomitent 1949 a fost numit director si profesor la scolile monahale ce functionau la cele trei mânãstiri. Dupã ce au învãtat rânduiala monahalã, tipicul slujbelor si muzica psalticã, dupã ce au absolvit scoala monahalã si s-au calificat declarat licenţiat în meseria de tesãtoareteologie, au fost închinoviate la Mânãstirea Râmet care tocmai fusese transformatã în mânãstire urma prezentării tezei de maicilicenţă ''Mărturisirea Ortodoxă a lui Petru Movilă'', deoarece forurile superioare bisericesti si de stat nu au permis înfiintarea proiectatei mânãstiri pe Valea Sebesuluinotată cu calificativul "excepţional". Pãrintele Dometie a întâmpinat multe dificultãti pânã sã ajungã Vocaţia deosebită pentru viaţa monahală îl determină ca duhovnic la Râmet, atât din partea Prea Sfintitului Antim[[6 iulie]] 1949, în aceeaşi zi şi lună în care nu dorea ca el sã plece din eparhieavea să treacă la cele veşnice, cât si din partea Prea Sfintitului Nicolae al Clujului, care cunostea sãlbãticia tinutului Râmet si sãrãcia locuitorilorsă se închinovieze la [[Mănăstirea Prislop]]. Abia la 1 martie 1959 este numit Este hirotonit [[preot-duhovnic ]] la Mânãstirea Râmet si parohia Râmet-Sat[[6 august]] 1949, dupã ce a trebuit sã rãmânã câtva timp la Mânãstirile Piatraîn [[Mănăstirea Hodoş-Fântânele si Dragomiresti. Viata Pãrintelui Dometie Bodrog]] şi este strâns legatã [[hirotesie|hirotesit]] duhovnic în catedrala episcopală din Arad de obstea Mânãstirii Râmetcătre [[episcop]]ul [[Andrei Magieru]]. În primii ani ai înjghebãrii mânãstirii, Pãrintele si cele 40 Pe data de vietuitoare au îndurat multe neajunsuri: chilii putine, un atelier necorespunzãtor, lipsa hranei, a îmbrãcãmintii si a medicamentelor. În anul 1960, luna mai, în urma decretului 410, maicile au fost nevoite sã plece pe [[14 septembrie]] primeşte chipul îngeresc la casele pãrintilor sau sã lucreze în lumeMănăstirea Prislop, mânãstirea fiind desfiintatã. Aceastã pribegie a durat pânã în 1969, acelaşi timp în care cea mai mare parte din ele au lucrat într-o sectie cu colegul său de covoare ce apartinea Cooperativei Record din Aiud. În tot acest timpfacultate, Pãrintele Dometie si-a întãrit obstea risipitã în tarãviitorul [[Mitropolit]] [[Antonie (Plămădeală) al Ardealului|Antonie Plămădeală]], direct sau prin scrisori, iar maicilor din Aiud leavându-a cumpãrat douã case în care sã locuiascã împreunã. Mânãstirea Râmet a fost transformatã în cabanã si bufet, maicile reusind sã se întoarcã întâi ca civile, cu sectia l drept naş de covoare, fiind chiriase si locuind împreunã cu turistii. Pãrintele reuseste sã construiascã o cabanã în care o mutã [[călugărie]] pe cea din incinta mânãstiriiPărintele [[Arsenie Boca]]. Toate edificiile pe care le-a fãcut aici au însemnat un riscDeşi avea doar 25 de ani, unele fiind construite fãrã acte: atelierele pătruns adânc de covoare, arhondaricele, trapezaresponsabilitatea luată înaintea lui Dumnezeu, paraclisul, introducerea curentului electric si a apei potabile, respectat cu stricteţe cele douã case parohiale. A sãdit livadãtrei [[voturi monahale]], a instalat o stupinã, a amenajat un lac aplicându-le în duh de peste[[smerenia|smerenie]] şi jertfă totală. De asemeneaRămâne la Prislop până în [[18 mai]] 1952, scând se transferă la [[Mănăstirea Afteia]]-a ocupat de restaurarea bisericii vechi si a ajutat la înfiintarea muzeului. A introdus cursa pe Valea Mânãstirii, plãtind biletele multã vreme ca sã fie rentabilãCioara (judeţul Alba).

Pe lângã activitatea administrativViaţa mănăstirească în Transilvania nu era într-gospodãreascão stare înfloritoare, Pãrintele Dometie a acordat o importantã deosebitã si studiului. În anul 1972 s-a înscris la cursurile de doctorat ca în Muntenia şi în teologieMoldova, la Institutul Teologic realitate pe care o cunoştea atât din Bucurestistudiul Istoriei [[Biserica Ortodoxă Română|Bisericii Ortodoxe Române]], cât şi nemijlocit, pe care lede aceea Părintele dorea să-şi închine puterea de muncă întăririi credinţei ortodoxe. Părintele Dometie considera că nu putea să slujească mai bine acestui ideal decât printr-o reînviorare a terminat cu media 10, cu o lunã înainte de sfârsitul sãu fulgerãtorvieţii mănăstireşti din Transilvania.

Pãrintele Din rândul tinerelor care veneau la Prislop şi Afteia, douăzeci şi trei de fete de pe Valea Sebeşului s-au decis să intre în [[cin|cinul]] monahal sub îndrumarea Părintelui Dometie . Cu sprijinul lor, al părinţilor lor şi al unor credincioşi, Părintele a murit pus la cale construirea unei mănăstiri în apropierea comunei [[Mănăstirea Strungari]]-Sebeş (judeţul Alba). Pentru ca tinerele să înveţe viaţa călugărească într-o duminicã, pe data de 6 iulie 1975. În cuvântul rostit la înmormântarea sa[[mănăstire]] cu veche tradiţie monahală, cu binecuvântarea Prea Sfintitul Sfinţitului [[Emilian Antim (BirdaşAngelescu)al Buzăului]] sintetizeazã personalitatea duhovniceascã a Pãrintelui: “Teolog distinsau fost primite, în anul 1952, pãrinte duhovnicescla Mănăstirile Răteşti şi [[Mănăstirea Barbu|Barbu]], spirit Părintele Dometie fiind închinoviat la [[Mănăstirea Ciolanu]]. Timp de înaltã jertfelnicietrei ani a fost duhovnicul lor, altruist gospodar de o mare capacitateprecum şi al vieţuitoarelor [[Mănăstirea Răteşti|Mănăstirii Răteşti]].Concomitent a fost numit director şi profesor la şcolile monahale care funcţionau la cele trei mănăstiri..siDupă ce au învăţat [[rânduiala monahală]], [[tipic]]ul slujbelor şi [[muzica psaltică]], după ce au absolvit şcoala monahală şi s-a dat necontenit silinta pentru a îmbogãti, lãrgi si aprofundaau calificat în meseria de ţesătoare, au fost închinoviate la [[Mănăstirea Râmeţ]] care tocmai fusese transformată în toate fibrele fiintei pãstoritilor sãimănăstire de maici, constiinta dãruirii deoarece autorităţile bisericeşti şi de sine pentru interesele obsteistat nu au permis înfiinţarea proiectatei mănăstiri pe Valea Sebeşului. Părintele Dometie a întâmpinat multe dificultăţi până să ajungă, ca [[duhovnic]], pildã dându-sela Râmeţ, atât din belsugpartea Prea Sfinţitului Antim (Angelescu), care nu dorea ca unul care toatã viata a ars pentru ideea dãruirii de sine...Cel mai viu si mai frumos omagiu pe care i-l putem aduce este sã-i urmãm îndemnurileel să plece din [[eparhie]], dar mai ales pilda vietii salecât şi din partea Prea Sfinţitului [[Nicolae (Colan) al Ardealului|Nicolae (Colan)]] al Clujului, dupã puterile noastre”care cunoştea sălbăticia ţinutului Râmeţ şi sărăcia locuitorilor.

La [[1 martie]] 1959 este numit preot-duhovnic la Mănăstirea Râmeţ şi [[parohia]] Râmeţ-Sat, după ce a trebuit să rămână câtva timp la Mănăstirile [[Mănăstirea Piatra-Fântânele|Piatra-Fântânele]] si [[Mănăstirea Dragomireşti|Dragomireşti]]. Viaţa Părintelui Dometie este strâns legată de obşte a Mănăstirii Râmeţ. În primii ani ai înjghebării mănăstirii, Părintele şi cele 40 de vieţuitoare au îndurat multe neajunsuri: [[Chilie|chilii]] puţine, un atelier necorespunzător, lipsa hranei, a îmbrăcăminţii şi a medicamentelor. În anul 1960, luna mai, în urma [[Decretul 410/1959|decretului 410]], maicile au fost nevoite să plece pe la casele părinţilor sau să lucreze în lume, mănăstirea fiind desfiinţată.  Această pribegie a durat până în 1969, timp în care cea mai mare parte din ele au lucrat într-o secţie de covoare ce aparţinea Cooperativei Record din Aiud. În tot acest timp, Părintele Dometie şi-a întărit obştea risipită în ţară, direct sau prin scrisori, iar maicilor din Aiud le-a cumpărat două case în care să locuiască împreună. Mănăstirea Râmeţ a fost transformată în cabană şi bufet, maicile reuşind să se întoarcă întâi ca civile, cu secţia de covoare, fiind chiriaşe şi locuind împreună cu turiştii. Părintele reuşeşte să construiască o cabană în care o mută pe cea din incinta mănăstirii. Toate edificiile pe care le-a făcut aici au fost făcute cu asumarea unor riscuri, unele fiind construite fără acte: atelierele de covoare, arhondaricele, trapeza, paraclisul, introducerea curentului electric şi a apei potabile, cele două case parohiale. A sădit o livadă, a instalat o stupină, a amenajat un lac de peşte. De asemenea, s-a ocupat de restaurarea bisericii vechi şi a ajutat la înfiinţarea muzeului. A introdus cursa pe Valea Mănăstirii, plătind biletele multă vreme pentru ca linia să fie rentabilă. Pe lângă activitatea administrativă şi gospodărească, Părintele Dometie a acordat o importanţă deosebită studiului. În anul 1972 s-a înscris la cursurile de doctorat în teologie, la Institutul Teologic din Bucureşti, pe care le-a terminat cu media 10, cu o lună înainte de sfârşitul său fulgerător. Părintele Dometie a murit într-o [[duminică]], pe data de [[6 iulie]] 1975. În cuvântul rostit la înmormântarea sa, Prea Sfinţitul [[Emilian Birdaş]] sintetizează personalitatea duhovnicească a Părintelui: "Teolog distins, părinte duhovnicesc, spirit de înaltă jertfelnicie, altruist gospodar de o mare capacitate... şi-a dat necontenit silinţa pentru a îmbogăţi, lărgi şi aprofunda, în toate fibrele fiinţei păstoriţilor săi, conştiinţa dăruirii de sine pentru interesele obştei, pildă dându-se, din belşug, ca unul care toată viaţa a ars pentru ideea dăruirii de sine... Cel mai viu şi mai frumos omagiu pe care i-l putem aduce este să-i urmăm îndemnurile, dar mai ales pilda vieţii sale, după puterile noastre." A fost, asa aşa cum afirma Pãrintele Părintele [[Dumitru StãniloaeStăniloae]], "un erou al credinteicredinţei, un suflet de mare sfintenie si [[Sfânt|sfinţenie]] şi puritate". ==Legături externe==* http://www.nistea.com/dometie.htm* http://www.crestinortodox.ro/arhimandritul_dometie_manolache_-c308-p296-new.html

[[Categorie:Părinţi duhovniceşti Părinți duhovnicești ai secolului XX]]