Călugărul [[Varlaam din Calabria]] era un teolog învăţat care mai înainte de izbucnirea disputei isihaste, în tratativele de unire de la Avignon, din 1339, dintre Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică, condusă de papa Benedict al XII-lea (1334-1342), de la Avignon, din 1339, a apărat doctrina ortodoxă.

Totuşi, venind la Constantinopol în 1340, el a condamnat metoda şi doctrina isihastă. Ca şi alţi teologi raţionalişti aflaţi sub influienţa teologiei scolastice apusene, el critica, uneori în termeni batjocoritori şi ironici, diferite aspecte teologice ale mişcării isihaste (harul Harul necreat, unirea cu Dumnezeu prin energiile necreate etc.), dar şi unele aspecte ale practicii Rugăciunii lui Iisus. Bunăoară, Varlaam parodia şi batjocorea practica unor isihaşti de a-şi aduna mintea în inimă, înlocuind inima cu buricul...

El susţinea că lumina care emană din fiinta ființa sau subsţanta substanța lui Dumnezeu nu este necreată, căci în felul acesta s-ar admite în Dumnezeire existenţa a doi dumnezei - esenţa divină, invizibilă, şi energia divină, vizibilă, deci creată -, şi-i acuza pe isihasti isihaști de diteism.

În sprijinul isihaştilor s-a ridicat atunci sfântul Sfântul [[Grigorie Palama]], bun cunoscător al practicii isihaste, pe care însuşi a practicaturmat-o, mai întâi pe când era încă în lume, apoi în [[pustnicie]] , la [[Muntele Athos]] (între anii 1318-1326), iar apoi – între 1326-1331 – într-un loc singuratic lângă Bereea, în Macedonia.

Atât Sfântul Grigorie cât şi ceilalţi isihaşti învăţau că există deosebire între fiinţa lui Dumnezeu - nevazută nevăzută şi inaccesibilă oamenilor – şi puterile sau energiile Sale necreate, care emană în mod personal din fiinţa divină, prin care Dumnezeu Se descoperă oamenilor. Această învăţătură este deosebit de importantă, întrucât fără legătura dintre Dumnezeu şi om prin energiile necreate, "Dumnezeu ar rămâne faţă de oameni într-o splendidă izolare".

El învăţa că nu este imposibil de a vedea lumina Dumnezeirii, necreată şi incoruptibilă, identică cu lumina Taborului, ea fiind numai o lucrare, energie şi putere a lui Dumnezeu, care emană din fiinţa Sa nevazută, fără să fie identică cu ea. Este deci o deosebire între fiinţa lui Dumnezeu cea nevăzută şi inaccesibilă oamenilor - căci "pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodatavăzut vreodată" (In. 1, 18; I In. 4,12) - şi puterile sau energiile Sale necreate, care emană din ea, prin care Dumnezeu Se descoperă oamenilor, asupra carora cărora revarsă harul Său, puterea Sa, spre a dobândi mântuirea şi îndumnezeirea pâna la "măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos" (Ef. Efeseni 4, 13).

Aceste energii sau lucrări sunt comune celor trei persoane Persoane ale Sfintei Treimi şi, prin lucrarea lor, Dumnezeu se manifestă în lume. Această doctrină nu este ceva nou, căci ea îşi are izvorul în revelaţia [[Noul Testament|Noului Testament]] şi în învăţătura [[Sfinţii Părinţi|Sfintilor Sfinților Părinti]] greci. Prin [[energiile necreate]] ale lui Dumnezeu, oamenii ajung, cum ne spune Sf. Apostol Petru, "părtaşii firii celei dumnezeieşti" (II Petru 1, 4), fără ca prin aceasta fiinţa noastră omenească să devină [[fiinţa lui Dumnezeu]], adică fără să devenim coesenţiali cu Dumnezeu, Care rămâne în veşnicie ascuns în esenta esența Sa, cunoscută numai de [[Dumnezeu-Fiul|Fiul ]] şi de [[Duhul Sfânt]]. "Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om, pentru ca noi să fim indumnezeiţiîndumnezeiţi" (Sf. [[Atanasie cel Mare ]] († 373), ''Cuvânt despre întruparea Logosului'', Migne, P.G., XXV, 192 B).

În Apus, [[Toma de Aquino]] († 1274) învăţa că între [[fiinţa lui Dumnezeu]] şi energiile Sale divine, care, după el şi [[teolog|teologii]]ii latini, sunt create, nu există deosebire reală, ceea ce face imposibilă [[îndumnezeire|îndumnezeirea]] omului, deoarece Dumnezeu rămâne faţă de oameni într-o "splendidă izolare".

În Sinodul ţinut la [[27 mai]] 1351, la Constantinopol, s-a pronunţat în favoarea isihaştilor. Isihasmul a fost proclamat doctrină oficială a Bisericii Ortodoxe, patrunzând în tot Răsăritul ortodox: [[fiinţa lui Dumnezeu]], inaccesibilă omului, şi [[Energiile necreate|energiile ]] Sale divine nu sunt separate, deşi se deosebesc, ci formează o unitate, dar până la om ajung energiile sau puterile divine, nu fiinţa însăşi a Dumnezeirii, căci Dumnezeu în fiinţa Sa rămâne inaccesibil oamenilor (dar împărtăşibil însă li Se poate împărtăşi prin energiile divine).

Isihasmul avea şi adversari politici de temut, în persoana împărătesei [[Ana de Savoia]] († 1347) şi a patriarhului ecumenic [[Ioan al XIV-lea Calecas ]] (1334-1347), care îi susţineau pe varlaamiţi. În sinodul întrunit în 1345 la Constantinopol, sub presedinţia patriarhului Ioan al XIV-lea Calecas, Sfântul [[Grigorie Palama]] a fost condamnat şi anatematizat.

În două sinoade ţinute la Constantinopol, însă, unul în 1347 şi altul în 1351, se aprobă doctrina isihastă, căci din 1347 ajunse pe tron împăratul [[Ioan al VI-lea Cantacuzino ]] (1347-1355) ca asociat al împăratului [[Ioan al V-lea Paleologoul ]] (1341-1391), care era susţinatorul susţinătorul isihaştilor. După 1355, el deveni devine monah, mai întâi în mănăstirea Manganelor din [[Constantinopol]], apoi într-una din mănăstirile [[Muntele Athos|Muntelui Athos]], sub numele de Ioasaf.

În 1347 deci, patriarhul Ioan al XIV-lea Calecas a fost înlăturat, iar sinodul din acest an a aprobat isihasmul, în timpul patriarhului ecumenic [[Isidor de Monemvasia]] (1347-1350). Aceasta a ridicat în 1347 pe Sfântul [[Grigorie PalmaPalama]] la rangul de arhiepiscop al Tesalonicului, unde a păstorit până la moartea sa, în [[13 noiembrie]] 1359.

În sinodul tinut la [[27 mai]] 1351, în biserica [[Vlaherne ]] din Constantinopol, în timpul patriarhului ecumenic [[Calist I ]] (1350-1353; 1355-1363) isihasmul a fost proclamat doctrină oficială a Bisericii Ortodoxe , pătrunzând şi el a pătruns şi a fost fiind receptat ca atare în tot Răsăritul ortodox.