'''Altarul''' (lat. ''altarium'') este partea cea mai de răsărit a [[Biserică|bisericii ]] (ca locaş locaș de rugăciune) şi și este rezervat slujitorilor ([[episcop]]i, [[Preot|preoţipreoți]], [[diacon]]i), având în mijloc [[Sfânta Masă]], în stânga [[Proscomidiar]]ul, iar în dreapta [[diaconicon]]ul unde se păstrează [[veşminteveșminte]]le, vasele şi și [[Obiecte liturgice|obiectele liturgice]].

Altarul are de obicei o formă dreptunghiulară în planul arhitectural al bisericilor vechi, el fiind construit în continuarea zidurilor [[naos]]ului, dar este semicircular în cele mai multe din bisericile de astăzi. În bisericile mari, unde se slujeşte slujește în sobor, altarul e de obicei spaţiosspațios, cu nişe nișe mari, şi și poate fi considerat ca fiind cel mai important element al bisericii. În partea de răsărit, altarul este închis printr-un zid semicircular.

Intrarea în altar, din naos, se face prin "[[Uşile Împărăteşti|uşile împărăteştiUșile Împărătești]]", amplasate central în catapeteasmă, sau uşile "''uşile diaconeşti''" [[Ușile diaconești]] (numite astfel pentru că prin ele intră şi și ies diaconii în timpul [[Sfânta Liturghie|slujbeslujbelor]]lor), aflate la stânga şi și la dreapta uşilor împărăteştiușilor împărătești. Doar [[cler]]ul hirotonit poate trece prin uşile împărăteştiușile împărătești. Adesea altarele mai au o ieşire ieșire laterală, legată istoric de existenţa existența diaconiconului în afara bisericii.

Şi Și alte diverse religii utilizează altarul, ca loc sacru destinat depunerii ofrandelor şi și oficierii sacrificiilor.