Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Modificări

Constantin cel Mare

337 de octeți adăugați, 2 aprilie 2013 12:39
Epoca timpurie: referințe
==Viaţa==
===Epoca timpurie===
Sfântul Constantin s-a născut la Naissus (astăzi localitatea Niš, în din Serbia) în provincia romană Moesia Superior în , la data de [[27 februarie]] 272 sau 273<ref>Au existat controverse privind data exactă a nașterii, dar majoritatea istoricilor moderni o consideră în anul 272 d.Hr.: Lenski, Noel, ed., ''The Cambridge Companion to the Age of Constantine'', Cambridge University Press, New York, 2006, p. 59. ISBN 0-521-52157-2</ref>, fiind fiul generalului roman Constantius Chlorus şi al primei sale soţii, Sfânta [[Elena]], fiica unui hangiu, în vârstă de numai 16 ani la acea vreme. Tatăl său o va părasi părăsi pe Elena în jurul anului 292 pentru a se recăsători cu Flavia Maximiana Theodora, fiica împăratului roman din Apus [[Maximian]]. Theodora va da naştere la nu mai puţin de 6 copii, printre care şi Iulius Constantius(tatăl viitorului împărat [[Iulian Apostatul]]).
Tânărul Constantin a fost trimis la curtea lui [[Diocleţian]] în [[Nicomidia]], imediat după numirea tatălui său ca unul din cei doi Cezari ai Tetrarhiei, în anul 293. În 305, Diocleţian şi Maximian se decid să abdice împreună, Constantius succedând Chlorus succedându-i lui Maximian în poziţia de Augustus al Imperiului Roman de Apus. Deşi fiecare dintre noii auguşti aveau fii legitimi capabili de a fi numiţi în cinstea de Cezar (e vorba de Constantin si Maxenţiu, fiul lui Maximian), ei sunt lăsaţi la o parte în favoarea lui Severus şi a lui Maximin Daia. În aceste condiţii, Constantin părăseşte Nicomidia pentru a se alătura tatălui său în Galia. Pe de altă parte, Constantius cade grav bolnav în timpul unei expediţii militare împotriva Picţilor în Caledonia, şi moare în cele din urmă în [[25 iulie]] 306 la Eboracum (York, în Anglia). În puţină vreme, generalul Chrocus alături de trupele loiale lui Constantius îl proclamă pe Constantin ''Augustus''.
Totuşi, în cadrul Tetrahiei ascensiunea lui Constantin apare ca fiind cel puţin nelegitimă. Pe când Constantius, aflându-se în poziţia de împărat senior (Augustus), ar fi putut „crea” un nou ''Caesar'', proclamarea lui Constantin ca Augustus de către armatele sale ignora sistemul de succesiune stabilit în 305. De aceea, Constantin îi cere lui Galerius, împăratul roman din răsărit, să-i recunoască succesiunea la tronul tatălui său. Galeriu îi acordă titlul de ''Caesar'', confirmând astfel jurisdicţia lui Constantin asupra teritoriilor deţinute de tatăl său. De asemenea, Galerius îl declară pe Severus ca împărat senior (''Augustus'') al Imperiului de Apus.<ref>Edward Gibbon, ''Istoria declinului şi a prăbuşirii imperiului roman'', Editura Minerva, Bucureşti, 1976</ref>
12.679 de modificări