Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Modificări

Arsenie (Boca)

15.240 de octeți adăugați, 16 septembrie 2019 18:11
Legături externe: alți părinți duhovnicești de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus
[[Imagine:Arsenie Boca1.jpg|thumb|430 px|Părintele Arsenie Boca]]'''[[Arsenie ]] Boca''' (n. [[29 septembrie]] 1910 la , Vaţa de Sus, jud. Hunedoara - m. [[28 noiembrie]] 1989; , Sinaia), după numele de mirean Zian Boca, a fost un [[ieromonah]], [[teolog]] şi artist român din secolul XX.
==Biografie==
S-a născut la 29 septembrie 1910 la Vața de Sus în județul Hunedoara. Părinții săi, Iosif și Cristina, i-au pus la botez numele de Zian.
 
===Studiile şi formarea===
Zian Boca a făcut școala primară în satul natal (4 clase). A urmat apoi Liceul naţional ortodox "Avram Iancu" din Brad, pe care l-a terminat ca şef de promoţie în 1929. În acelaşi an se înscrie la Academia Teologică din Sibiu, pe care o absolvă în 1933. Primeşte o bursă din partea Mitropolitului Ardealului , Nicolae Bălan, pentru a urma cursurile Institutului de Arte Frumoase din Bucureşti. În paralel, audiază cursurile de medicină (în special cele de anatomie) ţinute de profesorul Francisc Rainer şi pe cele de [[mistică]] creştină predate de [[Nichifor Crainic]]. Frecventează și alte cursuri în domeniul culturii și artei. Remarcându-i talentul artistic, profesorul Costin Petrescu i-a încredinţat pictarea scenei care îl reprezintă pe [[Mihai Viteazul]] de la Ateneul Român. Trimis de [[episcop|chiriarhul]] său, călătoreşte la [[Muntele Athos]] pentru documentare şi experienţă duhovnicească. ===Hirotonirea şi tunderea în monahism la Mănăstirea Sâmbăta===Pe [[29 septembrie]] 1935 este [[Hirotonie|hirotonit]] [[diacon]] celibatar de către [[mitropolit|mitropolitul]] [[Nicolae Bălan]]. În anul 1939 petrece trei luni la [[Schitul românesc Prodromu (Muntele Athos)|Schitul Românesc Prodromu]] de la [[Muntele Athos]], apoi este închinoviat la [[Mănăstirea Brâncoveanu (Sâmbăta de Sus)|Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus]] (judeţul Braşov), iar la [[3 mai]] 1940, în Vinerea [[Izvorul Tămăduirii|Izvorului Tămăduirii]] din acel an, este tuns în [[monahism]], primind acum numele de '''Arsenie'''. La [[10 aprilie]] 1942 este hirotonit [[preot]]. Din 1940 declanşează la [[Mănăstirea Brâncoveanu (Sâmbăta de Sus)|Mănăstirea de Sâmbăta de Sus]] ceea ce s-a numit "mişcarea de reînviere duhovnicească de la Sâmbăta", despre care Nichifor Crainic spunea: "Ce vreme înălţătoare când toată ţara lui Avram Iancu se mişca în [[pelerinaj]], cântând cu zăpada până la piept, spre Sâmbăta de Sus, ctitoria voievodului martir [[Constantin Brâncoveanu]]!". Mișcarea de aici capătă o anvergură națională până în 1948, când este obligat să părăsească această mănăstire. La [[7 mai]] 1948, de [[Izvorul Tămăduirii]], este ultimul mare [[praznic]] sărbătorit la Sâmbăta. Tot în 1948 [[Iustinian Marina|Patriarhul Iustinian]] se gândește să-l cheme pe Părintele Arsenie la treapta arhieriei, dar renunță în urma violenței cu care Părintele era hărțuit de Securitate. ===Mănăstirea Prislop===1948 - în [[25 noiembrie]] Mitropolitul Nicolae Bălan îl aduce personal pe ieromonahul Arsenie Boca la Mănăstirea Prislop. 1949 - în [[8 mai]], de pomenirea Sfântului [[Ioan Evanghelistul]], este primul [[hram]] la Prislop. 1949 - în [[14 septembrie]], de [[Înălţarea Sfintei Cruci]], Vlădica Andrei săvârşeşte, în curtea mănăstirii, prima liturghie arhierească ortodoxă. Cu acest prilej, Părintele stareţ Arsenie este hirotesit [[protosinghel]]. 1950 - Activitatea Părintelui Arsenie ca stareţ se încheie în 1950. Prislopul devine mănăstire de maici. Părintele rămâne în continuare la Prislop ca duhovnic, ajutat pentru o vreme şi de Ieromonahul [[Dometie Manolache]]. 1951 - în noaptea de 15 spre 16 ianuarie oamenii autorităţii de stat îl „ridică” pe Părintele Arsenie pentru anchetă. Nu se prezintă nici un ordin. Procedeul e brutal. Părintele este dus la Canal. 1952 - în 17 martie este eliberat. Se întoarce la Prislop în aprilie. Participă la slujbe, pictează şi lucrează în grădina mănăstirii. Evită contactul cu pelerinii. 1955 - Este anchetat la Timişoara. Urmează 6 luni de detenţie. 1959 - Prin actul Episcopiei Aradului nr. 2407/1959 semnat şi parafat de Episcopul Andrei Mageru, este îndepărtat din mănăstire. ===București===1959 - Părintele Arsenie îşi începe pribegia în Bucureşti. Este angajat la Biserica Sfântul Elefterie ca pictor secund pe lângă pictorul Vasile Rudeanu.
Remarcându1961 -i talentul artistic, profesorul Costin Petrescu i-a încredinţat pictarea scenei care îl reprezintă pe [[Mihai Viteazul]] Este angajat la Atelierul de la Ateneul Român. Trimis pictură al Patriarhiei de [[episcop|chiriarhul]] său, călătoreşte la [[Muntele Athos]] pentru documentare şi experienţă duhovniceascăSchitul Maicilor.
===Hirotonirea şi tunderea în monahism===Pe [[29 septembrie]] 1935 este [[Hirotonie|hirotonit]] [[diacon]] celibatar de către [[mitropolit|mitropolitul]] [[Nicolae Bălan]]1968 - Iese la pensie. În anul 1939 petrece trei luni la [[Schitul românesc Prodromu (Muntele Athos)|Schitul Românesc Prodromu]] de la [[Muntele Athos]]începe pictura bisericii parohiale din Drăgănescu, apoi este închinoviat la [[Mănăstirea Sâmbăta de Sus]] (judeţul Braşov), iar în Vinerea [[Izvorul Tămăduirii|Izvorului Tămăduirii]] din anul 1940 este tuns în [[monahism]]. În 1942 este ridicat la [[Preot|treapta preoţească]]lângă Bucureşti.
Din 1940 declanşează la [[Mănăstire]]===Între București și Sinaia===1969-1989 - După izgonirea forţată din Mănăstirea Prislop, obştea de maici se reorganizează într-un aşezământ mănăstiresc în oraşul Sinaia (acum Metocul Mănăstirii Prislop). În acest aşezământ Părintele Arsenie şi-a avut chilia şi atelierul de Sâmbăta de Sus ceea ce spictură din anul 1969 până în anul 1989. Aici lasă într-o rânduială desăvârşită predici, meditaţii şi desene. 1989 -a numit "mişcarea în 28 noiembrie se mută la Domnul. Prohodit de reînviere duhovnicească o mulţime impresionantă de la Sâmbăta"credincioşi, despre care Nichifor Crainic spunea: "Ce vreme înălţătoare când toată ţara lui Avram Iancu se mişca Părintele Arsenie este înmormântat în [[pelerinaj]]cimitirul Mănăstirii Prislop, cântând cu zăpada până la piept, spre Sâmbăta în ziua de Sus, ctitoria voievodului martir [[Constantin Brâncoveanu]]!"4 decembrie 1989.
===Contribuţia la colecţia ''Filocalia''===
Îl Începând cu anul 1939, Părintele Arsenie îl ajută pe părintele profesor [[Dumitru Stăniloae]] (fostul său profesor de la Sibiu) în demersul de a traduce ''[[Filocalia]]''. Îi aduce o serie de manuscrise din călătoria la [[Muntele Athos]], îl încurajează la lucru, recitind textele, scrie după dictarea Părintelui Stăniloae, realizează coperta colecţiei, susţine lucrarea pentru tipărire prin numărul mare de abonamente pe care le procură. Drept pentru care Părintele Dumitru Stăniloae îl numește "ctitor de frunte al Filocaliei româneşti".
===Prigoana===
Încă din 1943 intră în vizorul Siguranței, pe baza unor presupuse legături cu Mișcarea Legionară. În 1945 este anchetat la Râmnicu Vâlcea, iar în 1946 la Brașov. Imediat după instaurarea regimului comunist, Părintele Arsenie a intrat în vizorul Securităţii, fiind arestat pentru prima oară în 1948și anchetat la Făgăraș, pentru a-i fi ajutat creştineşte pe luptătorii anticomunişti din Munţii Făgăraşului. Atât pentru aceste bănuieli, cât şi datorită notorietăţii sale în creştere printre credincioşii creştini, este anchetat de SiguranţăSecuritate, invocându-se pretinse legături cu [[Mişcarea Legionară]]. Părintele Arsenie a respins însă acuzaţiile, demonstrând inexistenţa oricărei legături cu lumea politică.
Strămutat forţat de la Sâmbăta la [[Mănăstirea Prislop]] (1948), devine acolo [[stareţ]]; iar după ce sălaşul s-a transformat în [[mănăstire]] de maici, a rămas acolo ca [[duhovnic]] până în 1959, când comuniştii au risipit obştea şi părintelui Arsenie Boca i-au stabilit domiciliul forţat la Bucureşti.
[[Mormânt]]ul părintelui Arsenie de la mănăstirea Prislop constituie azi unul din importantele locuri de pelerinaj din ţară, unii considerându-l [[sfânt]] pe Părintele Arsenie Boca.
 
==Autobiografia scrisă după arestarea de către Securitate==
{{Citat|Subsemnatul m-am născut în 1910, septembrie 29, în Vața de Sus, jud. Hunedoara. Școala primară și liceul în orășelul Brad, același județ. De pe atunci mi se remarca o anumită înclinație spre singurătate și spre probleme de religie, chiar peste puterile mele de atunci. Așa spre pildă am o carte a lui Immanuel Kant: „Religia în limitele rațiunii” iscălită: „Boca Zian cl. IV. lic.”
 
La intrarea în cursul superior de liceu am rămas orfan de tată, care era cizmar de meserie și foarte bun pedagog cu fiul său. Știu până astăzi că m-a bătut odată pentru ca să nu mai pierd timpul – ceea ce i-am făgăduit cu lacrimi și n-am uitat până acum, și de multe ori mi-a folosit în viață.
 
În cursul liceului mi-au plăcut foarte mult: matematicile, fizica, religia, desenul și muzica. Terminând liceul și luând bacalaureatul la prima prezentare, înclinam spre științele pozitive, dar dacă aveam avere sau garantau tutorii pentru mine intram la aviație la Cotroceni – ceea ce n-a fost, împiedicându-mă sărăcia. Drept aceea a biruit înclinația contemplativă, sau speculativă și în 1929 m-am înscris la Academia Teologică din Sibiu.
 
În cursul teologiei mi-am vândut casa părintească spre a-mi putea continua studiile. Eram și bursier. Mamei nu i-am cerut niciun ajutor și nici nu mă înduram, întrucât era divorțată de tata iar eu eram dat tatii prin sentința de divorț, ca fiind, pe baza meseriei, mai sigur că mă va da la școală. În timpul teologiei mi se lămurea frumusețea chipului viețuirii călugărești și doream să mă instruiesc, pe cât puteam, mai temeinic, cu deosebire în latura mistică a vieții. Cu prilejul acela aveam următoarele note caracteristice: deprindeam pe mama cât mai fără mine și cât mai fără corespondență, ca oarecum să mă uite și să nu-i vie greu când va afla că m-am călugărit. Apoi, de la plecarea din Brad, mi-am pus o anumită disciplină austeră, care avea mai multe amănunte greu de crezut. Așa de pildă mi-am propus ca toată vremea teologiei să nu fac nici o cunoștință cu fete. Ceea ce n-am reușit, întrucât tocmai în anul acela 1929 Ministerul îngăduie și fetelor să studieze teologia, și m-am pomenit cu câteva colege. Dar cunoștințe în oraș am izbutit să n-am. Asta am reușit toată vremea teologiei, deși făceam parte și din „Reuniunea de muzică Gh. Dima” din Sibiu, de sub dirijorul N. Oancea, și care era mixtă. Aveam problema voinței în stăpânirea simțurilor. Mai mult chiar, mă preocupa, studiind mistica comparată a diferitelor religii superioare, ca să văd prin proprie experiență, cât se întinde sfera voinței în domeniul vieții sufletești și biologice. Mă interesa să văd dacă e adevărat ce afirmă cărțile asupra actelor reflexe, și asupra instinctelor, că anume sunt independente de voință și controlul conștiinței. Experiența mea personală însă mi-a dovedit că acțiunea voinței și a conștiinței se poate întinde și peste instincte și actele reflexe după o oarecare variabilă. Mă ajutau la aceste adânciri și studiile ce le făcea pe vremea aceea Mircea Eliade la Ecutta, trimis de Universitatea din București, pentru studii orientalistice. Iar parte de studii le tipărea în Revista de filosofie din București, și-mi parveneau pe această cale.
 
Toate acestea mă interesau să le aflu și să le probez în vederea călugăriei. Mă abțineam de la „voia în oraș”, ci stam în curtea școlii cu poarta deschisă. Cu colegii nu ieșeam în oraș decât dacă trebuia în interesul școlii, a vreunui profesor, sau însoțiți de profesori, cum era cazul cu reuniunea de muzică. N-am dansat și n-am învățat lucrul acesta. Îmi dase tata grija asta – și mai cu deosebire când eram teolog nu-mi puteam închipui să fac așa ceva.
 
De viața altora în afara zidurilor teologiei am fost în cea mai perfectă indiferență și necunoștință. Toate preocupările mele erau și sunt până astăzi interioare, nu exterioare. Vorbirea mi-a fost urâtă de când mă știu. Chiar numele călugăresc l-am ales pentru că Avva Arsenie își alesese nevoința tăcerii, prin care s-a desăvârșit interior.
 
Teza de licență în Academia Teologică rezuma strădaniile mele spre acea desăvârșire interioară a omului, și purta titlul: „Încercări asupra vieții duhovnicești”. Terminam teologia prin 1933.
 
În vacanță mă ocupam cu pictura.
 
Pictura mi-a lungit școala. Căci aflând Mitropolitul Nicolae Bălan că am talentul acesta, m-a trimis anul următor 1933/34 la Academia de Arte frumoase din București, care am terminat-o în cinci ani. Profesori principali aveam pe dl. Francisc Șirato, Costin Petrescu și Fr. Reiner, ultimul de la Facultatea de medicină. La medicină de multe ori nu puteam merge din cauza frământărilor și grevelor studențești, care mă supărau pentru motivul că pierdeam vremea și cunoștințele de anatomie și antropologie cu profesorul meu, care de multe ori era pus în imposibilitatea să-și țină cursul. Abia aci m-am lovit de mișcările politice studențești, care mi-au produs o impresie neplăcută. În mișcări studențești n-am intrat nici de fapt, nici de drept, întrucât Academia de Arte frumoase nu era considerată în cadrul Universității, ci ca o școală aparte. Deci pe noi de la Bellearte ne tratau ca fiind înafară de studenții ce să se poată înscrie în centrul studențesc București. Am fost complet în afară de orice mișcare studențească sau înscriere în vreo mișcare politică.
 
Vremea în București am petrecut-o nelipsind de la școală niciodată. Bolnav încă n-am fost, ca să lipsesc pe pricina asta. Lucram la atelier foarte mult. Primăvara mergeam de la 5 dimineața și mă întorceam la internatul Radu Vodă unde locuiam, seara la cină. Trei ani am stat la internat, ca să fie o garanție pentru mine că nu mă ocup cu nici o pierdere de vreme. Pe-acolo mai veneau și studenți legionari care ne chemau cu ei. Nu m-am dus niciodată. Școala mă absorbea total și n-aveam vreme de pierdut. (Bătaia din copilărie pentru a nu pierde vremea mă urmărea ca un înger păzitor.)
 
Studiam foarte mult. Timpul ce-mi mai rămânea liber acasă îl foloseam citind și discutând teologie cu încă un coleg de-al meu care studia Conservatorul. Așa s-a întâmplat că odată, plăcându-mi foarte mult scrierea mistică a sfântului Ioan Scărarul, am tradus-o în românește, în vreme de 5 luni. M-a ajutat foarte mult la încheierea convingerii mele de-a intra în călugărie.
 
În vremea aceea, mișcarea legionară era în toi și se discuta de ea în toate părțile. Eu ca un independent de politic, nu mi-am găsit înclinație către mișcare. Apoi s-a întâmplat că nici nu m-a mai chemat nimeni. Singura mea participare a fost asta: când se întorceau din Spania, morți, Moța și Marin, am ieșit cu colegi întâmplători prin curte până la trotuarul străzii „Calea Griviței”, pe care trecea convoiul de la Gara de Nord spre Calea Victoriei. Căci Academia noastră era pe Calea Griviței. Deci am privit o parte din convoi și pe cei doi morți. Atâta tot.
 
Colegi la școală am avut de toate soiurile și neamurile. Aveam, la alți profesori, pe unul Vulpescu; ăsta era comunist, purta cravată roșie, însă discuții n-am avut împreună niciodată. Aveam coleg de clasă pe un evreu Ițhoc Steinberg – eram prieteni. Îi spuneam câteodată: Măi Steinberg, tu ești evreu și eu creștin, deci ar fi să fim unul împotriva altuia. Eu însă am să fiu mai bun ca tine și tu n-ai să te poți supăra pe mine, dacă în felul acesta te voi concura în viață.
 
Mai pe urmă, când am citit Biblia, am văzut că ultima misiune mondială e a evreilor, eventual a unei idei a evreilor.
 
Am terminat Belleartele cu bine, am făcut anul de practică, ce însă a fost mai scurt; am plecat, trimis de Mitropolitul Nicolae Bălan, în Sfântul Munte, ca să deprind călugăria de acolo. La plecare erau cele mai aspre cercetări ca nimeni din cei ce-au fost legionari vreodată să nu poată ieși din țară. Eu, neavând absolut nimic la activ, am obținut pașaport de călătorie: în Europa „sans Russie”, de la Prefectura poliției din Sibiu.
 
Iar întrucât eram diacon, am obținut și încuviințările speciale de la cele trei Patriarhii: a României, a Constantinopolului și a Atenei, precum și a celor două guverne: român și grec, precum că n-am nimic suspect la activ, ci simpla chemare către desăvârșirea interioară prin meșteșugul călugăriei.
 
M-am întors în țară la 8 iunie 1938. Țin minte data pe aceea, că intrând în țară prin Moravița am văzut drapelele românești, de acel 8 Iunie de odată.
 
De la data aceasta, până la Paștile anului viitor când am intrat în călugărie, mi-am adunat unelte de pictură, materiale, am mai învățat la Chișinău cu niște meșteri ruși poleitura cu aur „cicanca”, și alte lucruri trebuitoare unui atelier de pictură.
 
În Vinerea Izvorului după Paștile anului 1939, am fost tuns în călugărie primind numele Arsenie.
 
Un an m-am ocupat cu gospodăria, eram primul și singurul călugăr la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus jud. Făgăraș. De pictură nu-mi mai rămânea vreme. Al doilea an la fel. Până când m-am luat de grijă că am învățat pictura degeaba. Se întâmplă în vremea asta că ne veneau oameni cu durerile lor și evlavie la Mănăstire și călugări. Mai intrase în călugărie Părintele Serafim Popescu. L-am rugat pe el să primească preoția – eu simțindu-mă nevrednic. A primit-o. Așa au început slujbele la Mănăstire după puteri.
 
Într-o iarnă, probabil prin 1941, ne trezim cu o avalanșă de oameni de toate vârstele și treptele, năpădindu-mă să stau de vorbă cu ei despre necazurile lor. Aci m-am trezit să fac duhovnicie cu oamenii, deși nu eram preot. Știam că tot ce pățesc oamenii, li se trage de pe urma greșelilor sau păcatelor. Așa m-am văzut silit să primesc preoția și misiunea majoră a propovăduirii lui Hristos-Dumnezeu adevărat și Om adevărat, precum și a sfințirii omului, ca să aibă pacea lui Dumnezeu în sine, absolut în orice împrejurări s-ar afla în viață. I-am învățat să fie curați față de oameni și față de Dumnezeu; să dea Cezarului ce e al Cezarului (ascultare cetățenească, dajdie etc.) și lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu (cuget curat, suflet purificat și trup curățit de patimi).
 
Despre această învățătură, martori îmi sunt toți cei ce-au ascultat povețele cele după Dumnezeu pe care li le-am dat: iubirea de Dumnezeu, iubirea de toți oamenii, fără deosebire, și viața curată, care fac cu putință reîntoarcerea noastră, a împlinitorilor, iarăși în Împărăția de obârșie, de unde ne-a trimis Dumnezeu spre scurtă cercare a cumințeniei și a iubirii noastre, pe pământ, în stadia și arena vieții.
 
Asta îmi este toată misiunea și rostul pe pământ, pentru care m-a înzestrat cu daruri – deși eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat în toate părțile, ca să propovăduiesc iubirea lui Dumnezeu și sfințirea oamenilor prin iubire.
 
De alte gânduri și rosturi sunt străin.|R. Vâlcii. 17 iulie 1945 Ieromonahul Arsenie.}}
==Scrieri==
*Păstrarea capacităţii de încadrare în disciplină a unui suflet face dovada armoniei şi valorii sale.
*Când ţi-a dat Dumnezeu un dar, asigură-1 l cu întrebarea şi ocroteşte-1 l cu smerenia şi cu atât mai vârtos nu ieşi din sfatul unuia dintre nebăgaţii în seamă slujitori ai lui Dumnezeu.
*Convertirea talentelor este un mare talent. înzestrările Înzestrările lui Dumnezeu nu sunt date ca simple ornamente de care să ne bucurăm numai noi.
*Să nu vorbeşti niciodată despre proiectele tale, căci cel rău ştie doar ce vorbeşti nu şi ce gândeşti şi ţi le nimiceşte.
*Nu uita că Iisus a fericit pe săraci, pe Lazări şi pe smeriţi.
 
==A se vedea și==
* [[Teofil (Părăian)|Teofil Părăian]]
* [[Serafim Popescu]]
==Legături externe==
*http://ro.wikipedia.org/wiki/Arsenie_Boca
 [[Categorie:Părinţi duhovniceşti Părinți duhovnicești ai secolului XX|Boca, Arsenie]][[Categorie:Monahi|Boca, Arsenie]]
14.991 de modificări