{{În curs}}'''Vulgata''' este o traducere a [[Sfânta Scriptură|Sfintei Scripturi]] în limba latină, făcută la sfârşitul sfârșitul secolului al IV-lea şi și începutul secolului al V-lea. Această traducere şi și adaptările pentru limba latină i se datorează [[sfânt]]ului [[Ieronim]], la cererea papei [[Damasus I al Romei]].

Termenul de ''Vulgata'' pentru această traducere a [[Biblie]]i provine de la expresia latină folosită în mod curent pentru a o desemna: ''versio vulgata'', care înseamnă „traducerea folosită în mod obişnuit”obișnuit”<ref>Adjectivul ''vulgata'' nu are nici o conotaţie conotație negativă în limba latină, el însemnând doar „obişnuită” „obișnuită” sau „curent”. La fel, în expresia cunoscută azi drept „limba latină vulgară”, adjectivul „vulgară” nu are o conotaţie conotație negativă, ci se referă la limba folosită în mod curent.</ref>.

''Vulgata'' a devenit în timp cea mai cunoscută şi și cu autoritate traducere a Sfintei Scripturi în limba latină pentru [[Biserica Romei]].

Versions of the Scriptures in Latin were used as early as the second century[[Imagine:Vulgata.jpg|thumb|280px|right|Pagina de titlu a ediției din anul 1590 (Vulgata Sixtina)]]Încă din secolul al II-lea d.Hr. au fost folosite versiuni în limba latină ale [[Sfânta Scriptură|Sfintei Scripturi]], deși Biserica timpurie folosea îndeosebi limba greacă, although the Church then in the West was largely Greekchiar și în Occident. Trimiteri la aceste texte latine timpurii se găsesc în lucrările Sf. References to these early Latin texts are found in the works of [[Ciprian al Cartaginei]] and și ale lui [[Tertulian]]. These Old Latin translations, however, were considered to be crudely done and "provincial"; that isTotuși, not authenticaceste traduceri vechi latine erau considerate a fi prea „grosolane” și „provinciale” pentru a fi autentice.

Încă din secolul al II-lea dOdată cu răspândirea creștinismului în Italia și în apusul imperiului roman, unde era preponderentă limba latină, vechile traduceri „provinciale” nu au mai fost considerate ca satisfăcătoare. A devenit necesară o [[Biblie]] standard în limba latină pentru Biserica apuseană.Hr Sf. au fost folosite versiuni ale [[Sfânta ScripturăDamasus I al Romei|Damasus]], [[papă|papă al Romei]] (366-384), l-a însărcinat pe Fericitul [[Ieronim]], unul dintre cei mai învățați [[Sfinți Părinți]] ai Bisericii apusene, să traducă și să revizuiască toate cărțile Sfintei Scripturiîn limba latină, bazându-se pe textele grecești. La acea dată, [[canon]]ul [[Vechiul Testament|Vechiului Testament]] era [[Septuaginta]] (în limba greacă), iar cărțile [[Noul Testament|Noului Testament]] (cele patru [[Evanghelie|Evanghelii]], deşi Biserica timpurie folosea îndeosebi [[Faptele Apostolilor]], Epistolele Pauline, Epistolele sobornicești și [[Apocalipsa Sf. Ioan Teologul|Apocalipsa]]) erau scrise, de asemenea, tot în limba greacă. Inițial, chiar şi Sf. Ieronim a tradus în Occidentlimba latină manuscrisele Noului Testament. Trimiteri Apoi, a continuat traducând în latină textul Vechiului Testament, pornind de la aceste texte ''Septuaginta'' din limba greacă. A început cu [[Psaltirea]] în anul 384, realizând o primă versiune numită ''Psaltirea romană''. Considerând însă că această versiune era „coruptă” datorită intercalărilor din vechile traduceri latine timpurii , Ieronim a realizat o altă versiune, în anul 387, care a devenit cunoscută sub numele de ''Psaltirea galică''. Dorind apoi să lucreze cu textele ebraice, fără a se găsesc în lucrările mai baza pe ''Septuaginta'', Sf. Ieronim a călătorit la [[Ciprian al CartagineiBetleem]] şi , unde a fondat o ''mănăstire'', iar în anul 390 a început lucrul la o nouă traducere a Vechiului Testament. Comparând versiunile Vechiului Testament redactate în limbile ebraică, aramaică și greacă și traducând Evangheliile din greacă în latină, Sf. Ieronim a dat creștinătății cea de-a doua versiune a Bibliei în limba latină, după ''Vetus Latina'' (traducerile latine vechi, din secolul al II-lea d.Hr.). ''Vulgata'' nu a fost imediat acceptată în toate bisericile apusene, dar în secolul al V-lea devenise deja o carte universală. S-a transmis prin numeroase variante, copiate de călugări. Cu timpul, aceste manuscrise au început să prezinte interpolări ale lui copiștilor, interpolări care au necesitat corecturi permanente. În anul 1456, Johannes Gutenberg a scos prima ediție tipărită a ''Bibliei Vulgata''; această nouă tehnologie a confirmat faptul că Biblia în limba latină avea nevoie de o nouă ediție corectată. În decursul timpului, [[TertulianBiserica Romano-Catolică]]a decretat mai multe versiuni succesive ale Vulgatei ca fiind oficiale:* La Conciliul de la Trent (1546) ''Biblia Vulgata'' tipărită de Gutenberg a fost examinată și decretată ca singura autentică.* O ediție revizuită a fost finalizată în timpul Papei Clement al VIII-lea și a apărut la Roma în 1592. TotuşiAceastă versiune, aceste traduceri vechi latine erau considerate cunoscută și sub numele de ''Sixtina-Clementina'', a fost revăzută și corectată în edițiile din 1593 și 1598, devenind „textus receptus” al Bisericii Romano-Catolice.* La începutul secolului XX, Papa Pius al X-lea a inițiat o nouă traducere a Vulgatei, iar un edict dat de papa Ioan Paul al II-lea a fi prea „grosolane” şi „provinciale” pentru declarat că aceasta este conformă cu ideile și filosofia secolului respectiv.* Versiunea curentă oficială latină a fi autenticeBibliei este ''Nova Vulgata''<ref>[http://www.vatican.va/archive/bible/nova_vulgata/documents/nova-vulgata_praenotanda_lt.html Praenotanda]</ref>, începută în 1965 în timpul Papei Paul al VI-lea și promulgată ulterior de Papa Ioan Paul al II-lea<ref>[http://www.ewtn.com/library/PAPALDOC/JPTHESAU.HTM ''Scripturarum Thesaurus''], English translation, 1979</ref>.

*[[http://ro.wikipedia.org/wiki/Biblia_vulgata Wikipedia.ro - Biblia vulgata]