Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Modificări

Ioan Botezătorul

160 de octeți adăugați, 19 ianuarie 2012 17:00
separare capitole: viaţa şi moartea
Sfântul [[Ioan Botezătorul]] a fost ultimul dintre [[prooroc]]i, înainte-mergător şi botezător al Domnului nostru [[Iisus Hristos]], „cel mai mare dintre cei născuţi dintre femei” ([[Evanghelia după Matei|Matei]] 11,11; [[Evanghelia după Luca|Luca]] 7,28), aşa cum îi spune Mântuitorul. Iisus mai afirmă că el nu este nici o „trestie clătinată de vânt”, nici un „om îmbrăcat în haine moi” (Matei 11,7-8), indicând astfel caracterul neclintit și auster al profetului.
==Viaţa Sf. Ioan Botezătorul== ===Naşterea===
Naşterea Sfântului Ioan a fost ea însăşi o minune. Părinţii Sfântului Ioan, preotul şi proorocul [[Zaharia]] şi [[Elisabeta]], din neamul lui [[Aaron]], au ajuns la bătrâneţe fără să aibă copii, lucru ruşinos în rândul poporului evreu în acea vreme (Luca 1,25). Un înger pe nume Gavriil îl anunţă pe Zaharia că rugăciunea sa a fost ascultată şi că nevasta sa, Elisabeta îi va naşte un fiu căruia îi va pune numele de Ioan. Zaharia însă nu a crezut aceste vorbe (Luca 1,20), invocând faptul că şi el şi nevasta sa erau bătrâni (Luca 1,18). Drept pedeapsă pentru necredinţa lui, Zaharia a rămas mut până când s-a săvârşit ceremonia tăierii-împrejur, cu punerea numelui pruncului.
În ziua a opta, când avea loc ceremonia tăierii împrejur, participanţii vroiau să îi pună numele de Zaharia, după numele tatălui său. Elisabeta se opune, spunând că numele noului născut avea să fie Ioan. Cei de faţă au insistat, spunându-i Elisabetei că nimeni dintre rudele ei nu purta acest nume și l-au întreabă și pe Zaharia care era numele pe care dorea să îl dea pruncului. Acesta a scris pe o tăbliță același nume, Ioan, pentru că acesta era numele pe care i-l spusese mai înainte îngerul. Toți s-au minunat, pentru că cei doi soţi nu se înțeleseseră de mai înainte unul cu altul asupra numelui pruncului. Din acel moment Zaharia şi-a recăpătat darul vorbirii şi la rândul său a început să profeţească despre fiul său ca înaintemergător al lui Mesia (Luca 1,59-79).
Când, după naşterea Domnului Iisus, regele Irod a poruncit uciderea pruncilor de până la doi ani, Sf. Elisabeta şi pruncul ei s-au refugiat, potrivit [[Protoevanghelia lui Iacov|Protoevangheliei lui Iacov]] (cap. XXII-XXIII), pe dealurile din jurul Ierusalimului. Urmăriţi cu insistenţă de soldaţi, întrucât se ştia despre naşterea miraculoasă a lui Ioan, Elisabeta s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu să o apere, iar pământul s-a deschis şi i-a adăpostit, mamă şi prunc, până la trecerea primejdiei. Zaharia a fost însă ucis, chiar în Templul din [[Ierusalim]], de către ostaşii trimişi de Irod (Matei 23,35).
==Viaţa=Pustnicia===
Când a ajuns aproape de vârsta adultă, Ioan s-a retras în pustiu, ducând o viaţă aspră, de post şi rugăciune. Purta o haină aspră, din păr de cămilă (în semn de pocăinţă) şi încinsă cu o curea de piele (care, potrivit exegeţilor, simbolizează stăpânirea pornirilor trupeşti). Se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică şi îşi petrecea vremea în rugăciune şi contemplare (Luca 1,80). Sfântul Ioan, Înainte-mergătorul şi Botezătorul Domnului avea să primească de la însuşi Domnul Hristos mărturia că el era cel mai mare dintre toţi oamenii născuţi din femeie (Matei 11,11; Luca 7,28), cel dintâi între prooroci şi prooroc al Celui Preaînalt (Luca 1,76).
Între cei care veneau la Ioan pentru a-i asculta cuvintele se afla şi [[Irod Antipas]], tetrarhul Galileei, care la început îl respecta pe Ioan ca pe un om drept şi sfânt şi asculta sfaturile lui, dar se şi temea de el, pentru că era foarte iubit de popor. Însă sfântul Ioan nu s-a [[teama|temut]] să adreseze aspre mustrări nici lui Irod. Astfel, Ioan l-a mustrat pe faţă pe Irod Antipas, pe care l-a învinuit că trăiește într-un păcat grav, acela de a o fi luat de soție pe [[Irodiada]], soția lui Filip, fratele său, aflat încă în viață. Căci, potrivit legii ebraice, era interzis cu desăvârșire oricui să „descopere goliciunea” nevestei fratelui, căci ea echivala cu descoperirea goliciunii fratelui (Levitic 18,16; 20,21), fiind, în plus, o preacurvie care se pedepsea cu moartea ambilor păcătoși (Levitic 20,10; Deuteronom 22,22). De asemenea, Ioan l-a mustrat pe Irod și pentru toate relele pe care le făcuse (Luca 3,19). Irod l-a întemnițat pe Ioan și ar fi vrut să-l omoare (Matei 14,5), la fel ca și Irodiada (Marcu 6,24). Irod se temea însă de popor, pentru că acesta îl privea pe Ioan ca pe un prooroc (Matei 14,5, Luca 20,6) și se temea și de Ioan, căci știa că era „bărbat drept și sfânt” (Marcu 6,20). Irod îl şi ocrotea și, când îl auzea, de multe ori stătea în cumpănă, neștiind ce să facă; și îl asculta cu plăcere (Marcu 6,20).
==Moartea Sf. Ioan Botezătorul==
===Uciderea lui Ioan===
[[Imagine:Ioan Botezătorul 4 800px-Odilienberg-Kreuzgang3.jpg|thumb|300px|left|Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul; frescă medievală]]
 
Temându-se de reputaţia de prooroc de care se bucura Sfântul Ioan şi pentru a evita cumva ca mustrările pe care i le adresa proorocul să nu mai ajungă la urechile poporului (şi probabil la insistenţele Irodiadei), Irod Antipas l-a aruncat în închisoare pe Ioan. O vreme, a fost probabil tratat mai bine, întrucât li se îngăduia ucenicilor săi să-l vadă şi să vorbească cu el, acesta primind astfel ştiri din afară (Matei 11, 2).
După moartea acestuia, ucenicii Sfântului Ioan i-au luat trupul şi l-au îngropat în Sevastia, dându-i apoi de ştire şi lui Iisus. Moaştele sale au fost regăsite mult mai târziu, în chip miraculos, iar acum fragmente din acestea se găsesc în mai multe locuri din lume.
===Moştenirea lăsată de Sf. Ioan===
Sfântul Ioan Înaintemergătorul este pentru toţi creştinii cel mai mare dintre prooroci, întruchipare a vieţii duhovniceşti. Viaţa lui este ea însăşi ea însăşi un model pentru toţi creştinii: trăitor în nevoinţă şi în rugăciune, grăitor şi apărător al [[dreptatea|dreptăţii]], propovăduind ascultarea faţă de Legea lui Dumnezeu şi curăţirea de orice [[păcat]]e.
14.991 de modificări