Modificări

Salt la: navigare, căutare

Apostolul Petru

522 de octeți adăugați, 19 iunie 2011 04:28
Viaţa: completări
Greşeala i-a fost iertată căci, după Învierea Sa, Mântuitorul s-a arătat Apostolilor şi l-a întrebat pe Petru de trei ori dacă îl iubeşte. Cel ce a zis în Joia Mare de trei ori că nu-L cunoaşte, acum spune de trei ori: "Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc", iar Iisus i-a zis: "Paşte oile Mele" (Ioan 21, 17), reaşezându-l în misiunea de apostol.
După Înălţarea Mântuitorului la cer şi [[Pogorârea Sfântului Duh]], plin de curaj şi de Duh Sfânt, Sf. Apostol Petru a propovăduit pe Hristos în Ţara Sfântă, în cetăţile din Asia Mică, şi până a ajuns până la Roma împăraţilor păgâni(în jurul anului 57 d.Hr.).  În timpul [[Persecuţii împotriva creştinilor|persecuţiilor]] împotriva creştinilor declanșate de către împăratul Nero după incendierea Romei în anul 64 d.Hr., a fost arestat împreună cu [[Apostolul Pavel]]. Sf. Petru a fost condamnat la moarte şi executat prin răstignire pe cruce cu capul în jos (la cererea lui, spre a se deosebi de modul răstignirii lui [[Iisus Hristos]]), în anul 67 d.Hr., lângă fostul circ al lui Caligula din afara zidurilor de atunci ale Romei.
De la Sfântul Apostol Petru avem mărturisirea adevărului că Iisus este Fiul lui Dumnezeu. Aflându-se cu ucenicii Săi în Cezareea lui Filip, Iisus le-a pus întrebarea: "Cine ziceţi voi că sunt ?". Petru a răspuns: "Tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu" (Matei 16, 16).
14.991 de modificări

Meniu de navigare