[[Sfinți|Sfântul]], slăvitul şi și drept-biruitorul sfinţit sfințit mucenic '''Irineu de Lyon''' (c. 130-202) a fost [[episcop]] de Lugdunum din Galia, în prezent Lyon, FranţaFranța. Scrierile lui au servit la alcătuirea [[teologie]]i creştinecreștine, la începutul dezvoltării acesteia, având o influență considerabilă. El a fost [[ucenic ]] al lui sfântului [[Policarp al Smirnei]], care la rândul lui a fost ucenicul Sfântului [[Apostolul Ioan|Ioan Evanghelistul]]. Prăznuirea sa se face în [[23 august]].

==ViaţaViața==Despre Irineu se crede că a fost un grec din oraşul orașul natal al lui [[Policarp al Smirnei| Policarp]], oraşul orașul Smyrna din Asia Mică, în prezent Izmir, Turcia. Este mult mai probabil că s-a născut într-o familie creştină creștină decât că s-a convertit ca adult, ceea ce poate explica apropierea râvna sa puternică pentru Ortodoxie. Irineu a fost unul din primii scriitori creştini creștini care a folosit principiul [[Succesiunea Succesiune apostolică|succesiunii apostolice]] pentru a-şi și respinge oponenţiioponenții.

Irineu este pomenit ca fiind al doilea episcop de Lyon, cu toate că nu există dovezi clare că el şiși-ar fi asumat oficial îndatoririle episcopale. Primul episcop, [[Pothinus Phothinus de Lyon|PothinusFotin]], a suferit moarte mucenicească în jurul anului 177 în timpul persecuţiilor persecuțiilor lui [[Marc Aurelius]], în timp ce Irineu vizita Roma.

Recunoscut pentru ortodoxia credinței sale, Irineu este trimis în două rânduri ca ambasador la Roma. Aici, Irineu îl informează pe episcopul Romei despre pericolele [[erezie]]i [[Montanism|montaniste]], dar în același timp îl convinge să nu excomunice Bisericile din Asia pentru poziția lor asupra datei sărbătoririi Paștilor. De asemenea, Irineu este pomenit de cea mai mare parte a [[Sfânta Tradiție|tradiției]] Bisericii ca [[mucenic]], deşi deși nu există dovezi privind felul în care a murit, probabil la scurt timp după intrarea în secolul al III-lea. El a fost îngropat în [[biserică|biserica]] Sfântului Ioan din Lyon, care ulterior a fost numită Sfântul Irineu. Mormântul şi moaştele și moaștele sale au fost distruse în 1562 de către calviniştii hughenoţicalviniștii hughenoți. (Printre altele şi rămăşiţele și rămășițele lui Leonardo da Vinci şi și ale lui Kepler au fost, de asemenea, pierdute în războaiele religioase ale acelor timpuri.)

Irineu a scis scris câteva cărţicărți, dar cea mai importantă care s-a păstrat până în zilele noastre este lucrarea în cinci volume ''Despre depistarea şi și combaterea aşaașa-numitelor gnoze'', cunoscută mai ales sub numele de ''Adversus Haereses'' („''Împotriva ereziilor''”). Din originalul în limba greacă există numai fragmente, dar există o copie completă tradusă într-o latină de lemn, făcută la scurt timp după publicarea acesteia în greceştegrecește, iar volumele IV şi și V există într.-o traducere literară în armeană.

Scopul cărţii cărții ''Adversus Haereses'' a fost să combată învăţăturile învățăturile diverselor grupuri [[gnosticism|gnostice]]. Până la descoperirea Bibliotecii din Nag Hammadi în 1945, ''Adversus Haereses'' era cea mai bună descriere care a supravieţuit supraviețuit a [[gnosticism]]ului. În plus, descrierile lui Irineu privind învăţăturile învățăturile gnostice au fost mult timp puse sub semnul întrebării de către savanţi savanți ca fiind produsul unei exagerări polemice, dar descoperile descoperirile de la Nag Hammadi au confirmat descrierile lui Irineu prin cuvintele gnosticilor înşişiînșiși.

Irineu citează din majoritatea canonului [[Noul Testament|Noului Testament]], dar şi și din lucrări ale [[Părinţi Părinții apostolici|Părinţilor Părinților apostolici]], [[Clement Romanul]] şi și [[Păstorul lui ErmieHerma]]. Totuşi Totuși el nu face referiri la epistolele [[Epistola către Filimon a Sfântului Apostol Pavel|Filimon]], [[A doua epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Petru|II Petru]], [[A treia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan|III Ioan]] şi și [[Epistola lui sobornicească a Sfântului Apostol Iuda|Iuda]], ceea ce nu este o surpriză deoarece canonul [[Sfânta Scriptură|Sfintelor Scripturi]] nu fusese încă definitivat. Irineu a fost primul scriitor creştin creștin care a catalogat toate cele patru şi și exact patru [[Evanghelie|Evanghelii]] canonice, ca fiind inspirate de [[Duhul Sfânt]], probabil ca reacţie reacție la ediţia tipărită ediția publicată a lui [[Marcion din Sinope|Marcion]] a [[Evanghelia după Luca|Evangheliei după Luca]], pe care Marcion o considera ca fiind singura şi și adevărata [[Evanghelie]].

Lucrările lui Irineu au fost publicate în engleză în 1885 în colecţia colecția ''Părinţi Părinți pre-nicenieni''.

Punctul central al teologiei lui Irineu este unitatea lui [[Sfânta Treime|Dumnezeu]], în opoziţie opoziție cu divizarea gnostică a lui Dumnezeu în câţiva "eoni" câțiva „eoni” divini şi și cu deosebirea dintre "zeu puternic" şi „zeu puternic” și netrebnicul "demiurg" „demiurg” care a creat lumea. Irineu foloseşteteologia folosește teologia [[LogosCuvânt|Logosului]]ului pe care a moştenitmoștenit-o de la Sfântul [[Iustin uceniculMartirul]], dar preferă să vorbească despre Fiu şi și Duhul Sfânt ca fiind "mâinile „mâinile lui DumnezeuDumnezeu”," folosind persoane ale Sfintei Treimi care premerg limbajului mult mai precis al [[Părinții capadocieni|capadocieni]]lor. Pentru el, Hristos este Tatăl invizibil care s-a revelat, s-a făcut vizibil. Accentuarea sa asupra unității lui Dumnezeu este reflectată în accentuarea corespunzătoare a unității istoriei mântuirii. Irineu insistă în mod repetat asupra faptului că Dumnezeu a creat lumea și o supraveghează de atunci. Tot ceea ce s-a întâmplat este parte din planul său privind umanitatea. Esența acestui plan este maturizarea: Irineu crede că umanitatea a fost creată imatură iar Dumnezeu le-a dat creațiilor sale timp să crească în asemănarea cu El. Astfel, [[Adam și Eva]] au fost creați copii. Căderea lor a fost astfel nu o rebeliune în adevăratul sens al cuvântului ci o zgândărire copilărească, o dorință de a crește înainte să-i vină timpul acestei creșteri și o dorință de a avea totul ''acum.''

Accentuarea sa asupra unităţii lui Dumnezeu este reflectată în accentuarea corespunzătoare a unităţii istoriei mântuirii. Irineu insistă în mod repetat asupra faptului că Dumnezeu a creat lumea şi o supraveghează de atunci. Tot ceea ce s-a întâmplat este parte din planul său privind umanitatea. Esenţa acestui plan este maturizarea: Irineu crede că umanitatea de atunci încolo a fost creată imatură iar Dumnezeu le-a creaţiilor sale timp să crească , în asemănarea cu El. Astfelconsecință, sub [[Adam şi EvaPronie|îndrumarea lui Dumnezeu]] au care ajută omenirea să depășească aceasta și să crească. Lumea a fost creaţi copiiconcepută de Dumnezeu ca un loc dificil unde ființele umane sunt obligate să ia decizii morale - doar în acest fel ei se pot maturiza. Irineu aseamănă moartea cu balena care l-a înghițit pe [[Căderea omului|CădereaIona]] lor : doar în adâncurile stomacului balenei a fost astfel putut Iona să se reîntoarcă spre Dumnezeu și să facă voia Sa. În același fel, moartea și suferința apar ca fiind demonice, dar fără ele nu o rebeliune în adevăratul sens al cuvântului ci o zgândărire copilărească, o dorinţă de a creşte înainte vom putea niciodată să-i vină timpul acestei creşteri ţi o dorinţă de a avea totul ''acumL cunoaștem pe Dumnezeu.''

Tot ceea ce s-a întâmplat de atunci încolo a fost, în consecinţă, sub îndrumarea lui Dumnezeu care ajută omenirea să depăşească aceasta şi să crească. Lumea a fost concepută de Dumnezeu ca un loc dificil unde fiinţele umane sunt obligate să ia decizii morale - doar în acest fel ei se pot maturiza. Irineu aseamănă moartea cu balena care l-a înghiţit pe [[Iona]]: doar în adâncurile stomacului balenei a putut Iona să se reîntoarcă spre Dumnezeu şi să facă voia Sa. În acelaşi fel, moartea şi suferinţa apar ca fiind demonice, dar fără ele nu vom putea niciodată să-L cunoaştem pe Dumnezeu.Apogeul istoriei mântuirii este [[Iisus Hristos]]. Irineu crede că Hristos oricum ar fi fost trimis, chiar dacă lumea nu ar fi păcătuit niciodată; dar faptul că lumea a căzut în păcat Îl face să fie Mântuitorul. Irineu îl vede pe Hristos ca Noul Adam, care desface în mod sistematic tot ceea ce [[Adam și Eva|Adam ]] a făcut: astfel, unde Adam a fost neascultător privind fructele copacului, Hristos a fost ascultător chiar până la moartea moarte pe lemnul copacului. Irineu este primul care stabileşte comparaţii stabilește comparații între Eva şi și [[Maica Domnului]], punând în comparaţie necredinţa primeia comparație necredința celei dintâi cu credinţa credința deplină a celei din urmă. Pe lângă repararea răului făcut de Adam, Irineu crede că Hristos "recapitulează" „recapitulează” sau "însumează" viaţa „însumează” viața omului. Aceasta înseamnă că Hristos trece prin fiecare stadiu al vieţii vieții omului, de la copilărie la bătrâneţe şi bătrânețe și pur şi și simplu trăind-o, o sfinţeşte sfințește cu dumnezeirea Sa. În consecinţăconsecință, Irineu este obligat să demonstreze că Hristos nu a murit până nu a îmbătrânit!

Astfel, Irineu crede că mântuirea noastră vine, în principiu, prin [[întruparea ]] lui Dumnezeu în om. El consideră că pedeapsa pentru [[păcat]] este moartea şi și coruperea. În schimb, Dumnezeu este nemuritor şi și nestricăcios iar pur şi și simplu prin unirea cu firea umană în Hristos El ne transmite aceste calităţicalități: ele se împrăştieîmprăștie, aşa așa cum sunt, ca o infecţie infecție benignă. AşadarAșadar, Irineu înţelege înțelege [[ispăşireispășire]]a lui Hristos ca având loc prin [[întrupare]]a întruparea Sa mai degrabă decât prin [[crucificare]]a Sa, cu toate că ultima este parte componentă din prima.

:Domnul a toate a dat Apostolilor Săi puterea Evangheliei şi și prin ei, de asemenea, noi am primit adevărul, care este, învăţătura învățătura Fiului lui Dumnezeu—aşa Dumnezeu—așa cum Domnul le-a spus: ''Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi și cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine.'' [Luca 10:, 16]. Pentru că noi am aflat planul mântuirii noastre de la aceia prin care Evanghelia a venit la noi. Prima dată au propovăduit-o pretutindeni, iar mai târziu, prin voinţa voința lui Dumnezeu, au pus pe hârtie pentru noi Scripturile, să ne fie temelie şi și sprijin în credinţăcredință. De aceea nu e bine să spunem că ei au propovăduit înainte de a avea înţelegerea înțelegerea deplină, aşa așa cum îndrăznesc unii să spună, lăudându-se că ei sunt cei ce îi corectează pe Apostoli. De aceea, după ce Domnul s-a ridicat din morţi şi morți și ei au fost îmbrăcaţi îmbrăcați cu putere de sus atunci când Duhul Sfânt s-a coborât peste ei, au fost umpluţi umpluți cu toate lucrurile de ştiut şi știut și au primit cunoaştere cunoaștere perfectă. Au mers până la capătul Pământului, propovăduind vestea cea bună care ne-a adus-o Domnul şi și proclamând pacea Raiului peste toţi toți oamenii, toţi şi toți și fiecare dintre ei fiind în posesia Evangheliei lui Dumnezeu. (''Împotriva ereziilor'', cartea a 3-a) :„Dumnezeu fiind întreg rațiune și întreg cuvânt spune ceea ce gândește și gândeşte ceea ce spune căci gândirea Sa este cuvântul Său. Cuvântul Său e rațiunea Sa și rațiunea care cuprinde totul este Tatăl Însuși” (''Împotriva ereziilor'', cartea a 2- a, cap. 28). :Credința în Sfânta Treime este în teologia Sfântului Irineu principiul credinței creștine căci după el „cei ce sunt din biserică urmează o singură cale care pătrunde lumea întreagă pentru că are tradiția puternică venind de la Apostoli, oferindu-ne imaginea unei singure și aceleași credințe la toți căci toți cred într-un singur și același Dumnezeu, primind aceeași iconomie a întrupării Fiului lui Dumnezeu, recunoscând același dar a Sfântului Duh” (''Împotriva ereziilor'', IIIcartea a 4-a, cap. 25).

[[Categorie:Sfinţi PărinţiMucenici]][[Categorie:SfinţiSfinți Părinți]][[Categorie:Sfinți]]