Sfântul şi Prea [[Cuvios|Preacuviosul]]ul Părintele nostru '''Efrem Sirul''' a fost un prolific [[Imnograf|scriitor de imnuri]] şi teolog din secolul IV. El este cinstit de creştini din lumea întreagă, dar în mod deosebit de creştinii siriaci, ca [[sfânt]]. [[Prăznuire|Prăznuirea]] sa în [[Biserica Ortodoxă]] este în [[28 ianuarie]].

Efrem s-a născut în jurul anului 306, în oraşul Nisibis Nisibe (actualul Nusaybin, la graniţa cu Siria). Dovezi cuprinse în imnografia sa sugerează că ambii săi părinţi făceau parte din comunitatea creştină în creştere a oraşului, deşi hagiografii târzii au scris că tatăl său era [[preot]] păgân. În Nisibis-ul zilelor lui Efrem erau vorbite numeroase limbi, îndeosebi dialecte ale aramaicii. Comunitatea creştină folosea dialectul siriac. Numeroase religii păgâne, [[iudaism|iudaismul]] şi grupările creştine timpurii concurau una cu cealaltă pentru inima şi sufletul locuitorilor. Erau vremuri de puternice tensiuni religioase şi politice. Împăratul roman [[Diocleţian]] semanse un tratat cu omologul său persan, Nerses în 298 care trecuse Nisibis în mâinile romanilor. [[Persecuţii împotriva creştinilor|Persecuţiile]] sălbatice ale lui Diocleţian sunt o parte importantă a moştenirii bisericii Nisibene din perioada creşterii lui Efrem.

Sfântul [[Iacov din NisibisNisibe|Iacov]] (Mar Jacob), primul [[episcop]] din NisibisNisibe, a fost ales în 308, Iar Efrem a crescut sub îndrumarea sa. Sfântul Iacov este cunoscut ca unul din participanţii la [[Primul Sinod Ecumenic|Primul Sinod Ecumenic]] din 325. Efem a fost [[botez|botezat]] de tânăr, Iacov i-a fost profesor (în siriacă ''malpânâ'', un titlu cu o mare încărcătură de respect pentru creştinii siriaci). A fost [[Hirotonie|hirotonit]] ca [[diacon]] or atunci ori mai târziu. A început să compună imnuri şi să scrie comentarii biblice ca parte a sarcinilor sale educative. În imnurile sale, adeseori se referă la sine însuşi ca la un "om care adună laolaltă", (''`allânâ''), la episcopul său ca "păstorul" (''râ`yâ'') iar la comunitatea sa ca "ţarc" (''dayrâ''). Popular, Efrem este creditat ca fondatorul Şcolii din NisibisNisibe, care în secolele următoare a a fost centrul învăţăturilor [[Biserica Asiriană de Răsărita Răsăritului|Bisericii Asiriene de Răsărita Răsăritului]] (i.e., [[Nestorianism|Nestorieninestoriene]]).

O legătura fizică importantă cu viaţa lui Efrem o constituie baptisteriul din Nisibis. Inscripţia spune că a fost construit sub episcopul Vologese în 359. Acesta este anul în care Shapur a început iarăşi să jefuiască regiunea. Oraşele din jurul Nisibisului au fost distruse pe rând iar locuitorii lor ucişi sau deportaţi. Imperiul Roman avea interese predominante în vest, iar [[ConstanţiusConstanţiu al II-lea|Constanţiu]] şi [[Iulian Apostatul]] se luptau pentru controlul întregului imperiu. În cele din urmă, la moartea lui Constanţius, Julian şi-a început marşul către Mesopotamia. El a adus cu sine persecuţiile sălbatice din ce în ce mai puternice asupra creştinilor. Julian Iulian a început un marş temerar cu destinaţia finală capitala perşilor, Ctesiphon, unde, suprasolicitat şi depăşit numeric, a început imediat retragerea pe acelaşi drum. Julian Iulian a fost omorât în timp ce asigura retragerea, iar armata l-a ales pe Jovian Iovian ca împărat în locul lui. Spre deosebire de predecesorul său, Jovian Iovian era un creştin nicenianniceean. A fost silit de circumstanţe să încheie pace cu Shapur, şi a cedat Nisibisul Persiei, cu condiţia ca toţi creştinii să poată părăsi liberi oraşul. Episcopul AbrahamAvraam, succesorul lui Vologeses şi-a condus poporul în exil.

Efrem s-a alăturat unui grup numeros de refugiaţi care s-a îndreptat către vest, iniţial către Amida (Diyarbakir), şi în cele din urmă în Edessa (actualul Sanli Urfa) în 363. Efrem, spre sfârşitul celui de al VI-lea deceniu de viaţă a candidat la preoţie în noua biserică, şi se pare că şi-a continuat munca de profesor (probabil în şcoala din Edessa). Edessa fusese dintotdeauna inima lumii vorbitoare de siriacă, iar oraşul era plin de filizofii şi religii păgâne. Efrem spune despre creştinii ortodocşi nicenieni că erau numiţi, pur şi simplu, "Palutians" în Edessa, după un episcop decedat. [[Arianism|ArianiiArienii]], [[Marcionism|Marcioniţii]], [[Maniheism|Maniheiştii]], [[Bardaisan|Bardaisan-iştiiBardaisaniştii]] şi diverse mişcări [[Gnosticism|Gnosticegnostice]] se autoproclamau ca fiind adevărata biserică. În toată această confuzie, Efrem a scris un mare număr de imnuri în apărarea ortodoxiei. Un scriitor siriac ulterior mai târziu, [[Jacob Iacov din SerughSerug]], scrie că Efrem a pus toate corurile de femei să îi cânte imnurile transpuse pe melodii populare siriace în forumul din Edessa.

Cele mai importante opere ale sale sunt imnurile lirice (''madrâšê''). Aceste imnuri sunt pline cu imagini după izvoare biblice, tradiţii populare sau alte religii şi filozofii. madrâšê -ele sunt scrise în strofe ritmate şi acoperă peste cincizeci de scheme metrice de versificare. Fiecare madrâšê are propria ''qâlâ'', o linie tradiţională identificată după primul vers. Toate aceste ''qâlâ'', sunt acum pierdute. Se pare că [[Bardaisan]] şi [[Mani]] compuneau madrâšê, iar Efrem a sesizat că le poate folosi pentru a se împotrivii pretenţiilor lor. madrâšê sunt strânse în diferite şi numeroase cicluri de imnuri. Fiecare grup are un nume — ''Carmina Nisibena'', Despre Credinţă'', ''În Rai'', ''Despre Feciorie'', ''Împotriva ereziilor''— dar aceste titluri nu sunt justificate pentru întreaga colecţie. (de exemplu doar prima jumătate din ''Carmina Nisibena'' este despre Nisibis). Fiecare madrâšâ are un refren de obicei (''`unîtâ''), care este repetat după fiecare strofă. Scriitori de după Efrem au susţinut că madrâšê erau cântate de corurile de femei cu acompaniament de liră.

Efrem a scris şi [[omilie|omilii]] (''mêmrê'') în versuri. Aceste predici în versuri sunt însă mult mai puţine decât madrâšê. madrâšê.sunt scrise în perechi [[heptosilabic|heptosilabice]] (perechi de versuri de şapte silabe fiecare).

A treia categorie de scriei ale lui Efrem o constituie lucările în proză. A scri comentarii biblice la [[Diatessaron]]-ul lui [[Tatian]] (singura concordanţă evanghelică a bisericii siriace timpurii), la [[GenezăCartea Facerii|Geneză]], [[Cartea Ieşirii|Ieşire]] şi la [[Faptele Apostolilor]] şi [[Scrisorile Epistolele Sfântului Apostol Pavel]]. De asemnea a scris împotriva lui [[Bardaisan]], [[Mani]], [[Marcion]] şi a altora.

Efrem a scris exclusiv în limba siriacă, dar există traducei traduceri ale scrierilor sale în armeană, coptă, greacă şi în alte limbi. Unele din operele sale există doar în traduceri (majoritatea în armeană). Bisericile siriace încă folosesc multe din imnurile lui Efrem ca parte din ciclul anual de cult. Însă, multe din aceste imnuri liturgice au fost prelucrate şi vin în conflict cu versiunile originale.

Meditaţiile literare ale lui Efrem referitor la credinţa creştină şi poziţia lui faţă de erezii au făcut din el o sursă populară de inspiraţie în întreaga biserică. Acest lucru s-a întâmplat ca o continuare a faptului că există un număr uriaş de lucrări ale pseudoepigrafice atribuite lui Efrem în domeniul [[pseudoepigrafie|pseudoepigrafiei]] , precum şi multe legende [[hagiografie|hagiografieihagiografice]]. Unele din aceste compoziţii sunt în versuri, adesea o variantă heptosilabică a cupletelor lui Efrem. Multe din aceste opere sunt compoziţii târzii din limba greacă. Adesea, cei care studiază opera sfântului Efrem se referă la această lucrare de mari dimensiuni ca având un singur şi imaginar autor numit Efrem Grecul sau Efrem Graecus (în opoziţie cu realul Efrem Sirul). Nu putem spune că toate textele în greacă atribuite lui Efrem nu îi aparţin, dar o parte din ele în mod sigur nu sunt ale sale. Cu toate acestea, compoziţiile în limba greacă sunt sursa principală de materiale pseudoepigrafice, şi conţin, de asemenea, lucrări în latină, slavonă şi arabă. Nu există o analiză critică acestor opere, şi multe din ele sunt considerate ca autentice de Biserică.

:rugăciunea este de obicei urmată de 12 de închinăciuni - 3 serii de câte 4, după cum urmează: :: ''Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!'' (închinăciune); ::''Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine păcătosul!'' (închinăciune); ::''Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, miluieşte-mă!'' (închinăciune); ::''Fără de număr ţi-am greşit, Doamne, iartă-mă!'' (închinăciune).

==ImnuriImnografie==

:Printr-un şuvoi Harul ce izvorăşte din gura ta, cuvioase, a umplut de lacrimi ai udat deşertulapele vieţii Biserica,:Şi setea ta şi lumii a izbucnit râuri de Domnul a adus abundenţa în faţa tacucernicie, revărsând asupra noastră apa pocăinţei; ci învăţându-ne cu cuvintele tale,:Prin strălucirea miracolelor ai luminat întregul univers.:Sfinte părinte EfraimEfrem, roagă-te lui Hristos Domnul , Dumnezeul nostru să ne miluiască!se mântuiască sufletele noastre.

:Sfinte Ceasul judecăţii pururea mai dinainte văzându-l, ai plâns cu amar, părinte Efrem, ca un iubitor de linişte; şi îndemânatic învăţător ai fost cu faptele, cuvioase. Pentru aceasta, părinte Efraimpreafericite,pe cei leneşi îi ridici spre pocăinţă. ==Iconografie==:Mereu gândindu-te la [[judecata de apoiDionisie din Furna]]arată că Sf. Cuvios Efrem Sirul se zugrăveşte bătrân,:Tu verşi nesecate lacrimi de păreri de răuspân,:Străduinţele tale făcându-le exemple de urmat cu păr puţin şi împlinitrar în barbă,:Şi trezind leneşii negricios la pocăinţăchip, având capul acoperit . Poartă un înscris care zice::Tu eşti„Îndrăzneala amestecată cu râsul surpă cu înlesnire sufletul” (''Erminia picturii bizantine'', Sophia, Bucureşti, 2000, pp. 160, într-adevăr196, un părinte renumit239).