Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Modificări

Sinodul VIII Ecumenic

3.739 de octeți adăugați, 26 noiembrie 2013 10:13
m
Controversa cu privire la ecumenicitatea sinodului: leg. int.
{{În curs}}'''Sinodul al VIII-lea ecumenic''' a avut loc la [[Constantinopol]] în 879-880, pe timpul împăratului Vasile I ''Macedoneanul''. La acest sinod s-a hotărât reabilitarea [[patriarh]]ului [[Fotie cel Mare]] (care fusese depus şi excomunicat la [[Sinodul tâlhăresc din 869-870]]) şi restaurarea lui în scaunul patriarhal de la Constantinopol. De asemenea, au fost anatematizaţi toţi cei care modificaseră [[Crezul Niceo-Constantinopolitan]], condamnându-se astfel , în mod implicit, ''[[Filioque]]''.
Acest [[sinod]] a fost iniţial acceptat şi pe deplin aprobat de către [[Papă|papalitatea de la Roma]] (ai cărei delegaţi au fost prezenţi la sinod, la iniţiativa Papei Ioan al VIII-lea), dar a fost ulterior repudiat de [[Biserica Romano-Catolică]], în secolul al XI-lea, care a considerat că acest sinod nu a fost unul [[sinod ecumenic|ecumenic]], ci unul [[sinod tâlhăresc|tâlhăresc]].<ref>John Meyendorff, "''Rome and Orthodoxy: Is Authority Still the Issue?''", Living Tradition, St. Vladimir's Seminary Press, 1978, pp. 63-80</ref>
Cel care l-a înlocuit pe Fotie cel Mare în scaunul patriarhal de la Constantinopol, [[Ignatie de Constantinopol|Ignatie I]], şi care mai fusese patriarh şi între anii 847-858, a continuat în linii mari direcţiile de acţiune urmate de Fotie. Astfel, Ignatie a refuzat să cedeze în faţa papalităţii şi i-a readus pe bulgari în sfera de influenţă a Constantinopolului după anul 870. Când tensiunile politice din Constantinopol s-au mai potolit, Fotie a fost rechemat la Constantinopol (în 876), împăratul Vasile I încredinţându-i chiar educaţia fiilor săi; mai mult, el devine totodată sfetnic al lui Ignatie, care avea să-l recomande drept succesor al său. După adormirea lui Ignatie pe [[23 octombrie]] 877, Fotie a fost reaşezat pe tronul patriarhal, el având şi recomandarea lui Ignatie în acest sens.
 
La cererea insistentă a celor patru patriarhii răsăritene tradiţionale, împăratul Vasile I ''Macedoneanul'' a convocat în anul 879 un nou sinod, tot la Constantinopol, care, printre altele, să repare nedreptatea care i se făcuse Sf. Fotie cel Mare la [[sinodul tâlhăresc din 869-870]]. La sinod au venit reprezentanţii tuturor celor cinci patriarhii din acea vreme (inclusiv cei ai Bisericii de la Roma, trimişi de către Papa Ioan al VIII-lea) - în total un număr de 383 [[episcop]]i.
 
În cadrul lucrărilor sinodului a fost confirmată reînscăunarea lui Fotie ca Patriarh al Constantinopolului.
 
Fapt foarte important, acum apare momentul care va duce la schisma definitivă dintre catolici si ortodocşi. În fraza din [[Crezul|Crezul niceo-constantinopolitan]] „... [[Sfântul Duh]]... care din Tatăl purcede”, catolicii au adăugat „... şi de la Fiul” (în latineşte „''[[Filioque]]''”). Una dintre cauzele pentru care această adăugare a fost facută poate fi aceea că textele originale greceşti, traduse imperfect în limbile occidentale, puteau să nu arate exact [[Sfânta Treime]] şi egalitatea celor trei: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. O altă cauză mai veche poate fi afirmarea, în lupta împotriva [[arianism]]ului din Spania secolului VII, a divinităţii Fiului şi a Sfântului Duh.
 
În final, sinodul a condamnat, de asemenea, orice modificare a [[Crezul|Crezului Niceo-Constantinopolitan]] original, condamnând astfel adăugarea expresiei „''Filioque''” în conţinutul Crezului, ca fiind o [[erezie]]. Se dădea astfel câştig de cauză punctului de vedere ortodox, puternic susţinut de [[Fotie cel Mare]] în polemica sa împotriva Romei.
==Controversa cu privire la ecumenicitatea sinodului==
Până în prezent, Biserica Ortodoxă nu a enunțat încă oficial o definiție universal acceptabilă asupra modului în care se poate stabili caracterul ecumenic al unui [[Sinod]]. Părerea acceptată aproape în unanimitate este că un Sinod poate fi considerat ecumenic și infailibil atunci când, și în măsura în care, acesta mărturisește Adevărul așa cum a fost lăsat, prin [[Sfânta Tradiţie]], de către [[Sfinții Părinți|Sfinții Părinți ai Bisericii]].
 
Pentru unii ortodocși, nu a mai existat nici un Sinod de o amploare sau semnificație comparabilă cu primele șapte [[Sinoade Ecumenice]]. Unele întruniri ale ierarhilor unor Biserici locale au fost numite „pan-ortodoxe”, dar acestea au fost mai degrabă simple reuniuni ale ierarhilor din diferite jurisdicții Ortodoxe Răsăritene care erau părți interesate în rezolvarea unor chestiuni specifice. Din acest punct de vedere, nu a mai existat nici un Sinod într-adevăr ''Ecumenic'' după anul 787.
Din punctul de vedere al altora, inclusiv teologi ai secolului XX, ca Pr. John S. Romanides și Pr. Georgios Metallinos (ambii vorbesc despre „Sinodul al VIII-lea” și al „IX-lea Ecumenic”), Pr. Georgios Dragas și Mitropolitul Hierotheos (Vlachos) de Nafpaktos, există și alte sinoade cu caracter ecumenic după primele șapte. De asemenea, ''Enciclica Patriarhilor Ortodocși'' din 1848 (care a fost semnată de [[patriarh]]ii de Constantinopol, Ierusalim, Antiohia și Alexandria, și a fost aprobată de Sfintele Sinoade ale primelor trei Biserici amintite) se referă în mod explicit la „Al VIII-lea Sinod Ecumenic”
== Surse ==Cei care consideră aceste sinoade ulterioare (al VIII-lea, din 879-880, și al IX-lea, din 1341-1351) drept Sinoade Ecumenice vorbesc și despre limitarea numărului de Sinoade Ecumenice ale Bisericii Ortodoxe la numai șapte ca despre un efect al influenței Ordinului catolic al iezuiților în Rusia (parte din așa numita „captivitate occidentală a Ortodoxiei”).
==A se vedea şi==
==Note==
<references/>
 
== Surse ==
==Legături externe==
* [http://web.archive.org/web/20050530090000/http://www.geocities.com/trvalentine/orthodox/8-9synods.html The Eighth and Ninth Ecumenical Councils]
{{Sinoade Ecumenice}}
[[Categorie:Istoria Bisericii]]
14.991 de modificări