Modificări

Salt la: navigare, căutare

21 ianuarie

12 octeți adăugați, 8 decembrie 2010 10:39
Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Agni
Sfânta muceniţă Agni era din cetatea Romei şi se trăgea dintr-un neam strălucit. Viaţa ei se potrivea cu numele, căci era curată la suflet şi la trup. Multe femei mergeau la dânsa şi ea le învăţa cuvântul adevărului şi le îndemna să cunoască pe Hristos Dumnezeu şi Lui unuia să-I slujească. Purtarea ei ajungând la cunoştinţa cârmuitorului, a fost luată şi dusă înaintea lui, unde a fost silită să jertfească idolilor, spunându-i-se că dacă nu va jertfi va fi dusă în casa de desfrânare. Iar ea a zis: "Nici idolilor tăi nu voi jertfi, nici de desfrânare nu-mi pasă, căci cred cu hotărâre în Dumnezeul meu, Care mă va ajuta să scap din toate încercările". Acestea auzindu-le cârmuitorul cel nelegiuit, a chemat pe mai-marele casei de desfrânare şi i-a dat în seamă pe Agni cea curată, ca să o ducă, cu o singură îmbrăcăminte pe ea, în casa de batjocură.
După ce a ajuns în casa aceea a satanei, şi fiecare de acolo căuta să se apropie de ea ca să o batjocorească, nimeni nefiind împiedicat să se apropie de ea, ci, chiar mai mult, fiecăruia fiindu-i îngăduit să se apropie de ea fără teamă şi cu neruşinare. Cei ce se îndreptau spre ea amorţeau cu toţii şi tuturor li se tăia pofta, rămânând ca şi morţi. Atunci unul plin de [[mândria|trufie ]] şi ca un cal turbat, după ce a batjocorit pe cei ce intraseră la sfânta şi rămăseseră amorţiţi, s-a apropiat cu multă obrăznicie de sfânta fecioară Agni, dar îndată a rămas fără suflare şi a căzut la pământ. După mai multă vreme, unul din cei de faţă a strigat, zicând: "Mare este credinţa creştinilor". Intrând şi ceilalţi, cu un glas au strigat cu toţii: "Mare este puterea lui Hristos". Cârmuitorul, auzind acestea, avea sfânta să i se înfăţişeze şi au adus de faţă şi pe cel mort. Apoi cârmuitorul i-a zis: "Spune, vicleană femeie, cum ai omorât pe acest tânăr?" Sfânta a răspuns: "Când ai poruncit să fiu batjocorită, pe cale, spre casa de desfrânare, s-a luat după mine, un tânăr îmbrăcat în alb, care a intrat în casă şi a stat lângă mine. Acesta a amorţit pofta tinerilor iar pe acesta care zace aici mort, care cu trufie şi îndrăzneală căuta să se atingă de mine, l-a adus în starea aceasta pe care o vezi". Cârmuitorul a zis: "Cine este acest tânăr îmbrăcat în alb?" Iar sfânta a răspuns: "Domnul şi Dumnezeul meu a trimis pe îngerul Său, ca să împiedice să fiu batjocorită". Cârmuitorul a zis iarăşi: "De voieşti să ne faci să credem că grăieşti adevărul, roagă-te Dumnezeului tău şi înviază-l". Atunci muceniţa, ridicând mâinile spre cer şi făcând rugăciuni, mortul îndată a înviat. Şi s-au spăimântat toţi de această minune preamărită şi însuşi cârmuitorul împreună cu ei a strigat: "Mare este puterea creştinilor şi cu adevărat mare este Dumnezeul acestei preacinstite femei". Dar unii dintre cei necredincioşi şi necuraţi au strigat către cârmuitor: "Omoar-o, că prin vrăji face lucrurile acestea care par minuni". Atunci cârmuitorul a poruncit ca sfânta să fie arsă în foc. Deci, aprinzând un foc mare, sfânta, s-a pecetluit în semnul sfintei cruci şi a intrat cu îndrăzneală în mijlocul focului şi cu rugăciunea pe buze a zburat către Domnul, lăsându-şi trupul în foc. După ce a contenit văpaia, unii creştini au luat pe ascuns sfintele ei moaşte şi cu cinste le-au îngropat, slăvind pe Dumnezeu.
===Tot în această zi, pomenirea sfinţilor patru mucenici din Tir, care de sabie s-au săvârşit===
5.288 de modificări

Meniu de navigare