441 de modificări
Modificări
m
corectare legatura
După abdicarea împăratului [[Nicolaie al II-lea al Rusiei|Nicolae al II-lea]] în Revoluţia din Februarie, 1917, instituţiile sinodului au fost abrogate în timpul evenimentelor din acel an. La începutul lunii martie 1917, toţii membrii sinodului (opt episcopi şi doi preoţi) numiţi de împărat au fost demişi de procuratorul şef, V. N. Lvov, pe motiv că erau vestigii reacţionare ale epocii ţariste şi un nou Sinod al Episcopilor a fost ales de ierarhia Bisericii. Doar un singur episcop din sinodul anterior a fost ales în noul sinod, arhiepiscopul [[Serghie I (Stragorodsky) al Moscovei|Serghie al Finlandei şi Viborgului]]. Noul sinod, format din patru episcopi şi patru preoţi a fost însăecinat de procurator, L’vov, să convoace un Sinod al întregii Biserici Ruse în august 1917. În timpul Guvernării Provizorii, au fost procuratori L’vov şi A. V. Kartashev, acesta fiind şi ultimul procurator.
În timp ce legimitatea îndepărtării vechiului sinod a fost pusă sub semnul întrebării, aceste întrebări au fost date de-o parte deoarece sinodul din august a intrat sub influenţa lui Lvov şi A. V. Kartashev.<ref>George T. Kosar, ''Russian Orthodoxy in Crisis and Revolution: The Church Council of 1917-1918'', ProQuest Information and Learning Company, 2003, pp24-31.</ref> Odată cu alegerea mitropolitului [[Tihon de Moscova|Tihon]] al Moscovei ca patriarh al reînfiinţatei [[Sinodul întregii Biserici Ruse din 1917-1918|patriarhii]], Sinodul Guvernant Apostolic, instituit de Petru I pentru guvernarea Bisericii Rusiei, şi-a încetat activitatea.
==Referinţe==
