Modificări

'''Arianismul''' este o [[erezie]] profesată iniţial de [[Arie]] (cca 250 - 336), teolog şi [[preot]] din Alexandria, [[discipol]] al lui Lucian de Antiohia, acesta din urmă din şcoala lui [[Origen]] (185-254), care. Arie, invocând anumite texte biblice (Pilde 8, 22 ; Ioan 14, 28 ; 17, 3), susţine că fiinţa lui Dumnezeu este unică şi incomunicabilă, şi trage concluzia că Fiul nu are o natură identică cu Tatăl. Separând firea Tatălui de cea a Fiului, Arie face o diferenţă între "născut" şi "creat", de unde inferioritatea Fiului. Fiul e Dumnezeu nu în mod adevărat, prin naştere din veci din Tatăl, ci este creat, de aceea El are un început. Arie a formulat erezia sa spunând: "A fost un timp când Fiul nu era", adică Tatăl a existat înainte de, şi fără, Fiul. Fiul nu este de aceeaşi natură cu Tatăl, dar se deosebeşte de celelalte creaturi. El e cea dintâi dintre creaturi, înţelepciunea creată sau "chipul" lui Dumnezeu, instrumentul prin care Tatăl a creat celelalte creaturi. Cu alte cuvinte, Fiul lui Dumnezeu nu ar fi fost din veşnicie, ci Fiul ar fi fost o fiinţă creată şi subordonată lui Dumnezeu Tatăl.

Această învăţătură a fost considerată de către Biserică o [[erezie]]Afirmând aceasta, cunoscută sub numele de [[arianism]]. Arianismul a fost combătut cu argumente teologice (mărturisirea de credinţă a Arie se baza pe unicitatea lui Arie fiind desfinţată punct cu punct) şi Dumnezeu, singurul care existǎ în final condamnat de către [[Sinodul I Ecumenic]] de la Niceea sine. Argumentele sale erau: *Fiul, care nu existǎ în anul 325sine, nu poate fi Dumnezeu; pentru cǎ Dumnezeu e unul, Fiul nu poate fi Dumnezeu.*Pentru cǎ Dumnezeu este neschimbǎtor, Fiul, care devenind om a devenit și schimbǎtor, nu poate fi Dumnezeu. La cererea expresă *Fiul trebuie respectat ca fiind o ființǎ creatǎ, care deși a împăratului [[Constantin cel Mare]]venit pe pǎmânt prin Duhul Sfânt, sinodul a elaborat avut totuși un [[crez]]început. *Fiul nu poate avea o cunoștințǎ directǎ depre Tatǎl, [[Crezul de la Niceea]], învăţăturile lui Arie fiind declarate ereticepentru cǎ Fiul e într-o altǎ existențǎ.

Această învăţătură a fost considerată de către Biserică o [[erezie]], cunoscută sub numele de [[arianism]]. Arianismul a fost combătut cu argumente teologice (mărturisirea de credinţă a lui Arie fiind desfinţată punct cu punct) şi în final condamnat de către [[Sinodul I Ecumenic]] de la Niceea în anul 325. La cererea expresă a împăratului [[Constantin cel Mare]], sinodul a elaborat un [[crez]], [[Crezul de la Niceea]], învăţăturile lui Arie fiind declarate eretice. Acest crez arată cǎ Fiul este "homoousion to patri" (de o ființǎ cu Tatǎl, din aceeași substanțǎ cu el), deci Fiul este în întregime divin. Controversa teologică a mai continuat însă multă vreme, arianismul fiind susţinută susţinut uneori chiar de către unii împăraţi (cum a fost, de exemplu, [[Constanţiu al II-lea]], fiul şi urmaşul lui [[Constantin cel Mare]]. Astfel, sub influenţa acestuia, la Sinodul de la Antiohia din anul 341 s-a scos din crez formularea "Cel de o fiinţă cu Tatăl", iar adepții Crezului de la Niceea au fost persecutaţi. S-a ajuns până acolo încât sǎ se declare cǎ Fiul era total diferit de Tatǎl. La Sinodul de la Constantinopol din anul 360 s-a încercat un compromis, termenul "Cel de o fiinţă" fiind înlocuit cu "asemǎnǎtor". Dupǎ moartea lui Constantius II, creștinii ortodocși, majoritari în Vest, și-au consolidat poziția. Şi sub împǎratul [[Valens]] (364-378), adept şi el al arianismului, au mai avut loc persecuții împotriva creștinilor ortodocși, dar învǎțǎturile lui [[Vasile cel Mare]] şi [[Grigore de Nazians]] au revalidat Crezul de la Niceea. Arianismul a fost învins definitiv, din punct de vedere teologic în anul 381, când [[Sinodul II Ecumenic]] de la Constantinopol îl condamnă în mod explicit.

 Anumite forme de arianism se regăsesc astăzi în unele curente protestanteneoprotestante. Astfel, unii îi considerǎ pe ''unitarieni'' ca fiind arieni, deoarece ei îl considerǎ pe Hristos ca fiind o simplǎ ființǎ umanǎ. Învăţăturile ''Martorilor lui Iehova'' sunt asemǎnǎtoare arianismului, ei privindu-l pe Arie ca un predecesor al lui Taze Russell.