'''Isihasmul''' desemnează lucrarea tainică de curăţire de [[patimi ]] a creştinilor ortocşiortodocşi, care are în centrul ei repetarea neîncetată a [[Rugăciunea lui Iisus|rugăciunii lui Iisus]] şi dorinţa de liniştire interioară. Două repere teologice importante, care au inspirat pe creştinii ortodocşi în viaţa de liniştire interioară, de isihie , au fost scrierile Sfântului [[Dionisie Areopagitul]] (sec. I) şi ale Sfântului [[Simeon Noul Teolog]] († 1022) în [[Muntele Athos|Sfântul Munte Athos]], unde unii monahi [[monah]]i s-au dedicat vieţii contemplative, în linişte desăvârşită (gr. ''isihia'' - linişte).

Metoda sau practica isihastă se realiza astfel: călugarii [[călugăr]]ii dedaţi acesteia se retrăgeau în locuri singuratice şi – prin concentrarea gândului la rugăciune – se ridicau la un înalt nivel de percepere a realităţii, mai presus de impresiile simţurilor şi de tot ceea ce îi înconjura, ajungând să vadă prin [[contemplaţie ]] lumina dumnezeiască necreată, pe care Sfinţii [[Sfinţi]]i [[Apostoli ]] [[Apostolul Petru|Petru]], [[Apostolul Iacob |Iacob]] şi [[Apostolul Ioan|Ioan ]] au văzut-o pe [[Muntele Tabor|Muntele Taborului]], la [[Schimbarea la Faţă]] ([[Evanghelia după Matei|Matei ]] 17, 1-8; [[Evanghelia după Marcu|Marcu ]] 9, 2-9; [[Evanghelia după Luca|Luca ]] 9, 28-36), realizând astfel o mai mare apropiere de [[Dumnezeu]]. Aceasta lumină strălucitoare nu este fizică, ci dumnezeiască.

Isihaştii rosteau continuu această scurtă rugăciune, numită [[Rugăciunea lui Iisus|Rugăciunea inimii]] sau [[Rugăciunea lui Iisus]]: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul" (sau sub alte forme, întotdeauna scurte, asemănătoare: "Doamne, Iisuse Hristoase, miluieștemiluieşte-mă").

Călugărul [[Varlaam din Calabria]] era un teolog învăţat care mai înainte de izbucnirea disputei isihaste, în tratativele de unire de la Avignon, din 1339, dintre Biserica Ortodoxă şi [[Biserica Romano-Catolică]], condusă de papa Benedict al XII-lea (1334-1342), a apărat doctrina ortodoxă.

Totuşi, venind la Constantinopol în 1340, el a condamnat metoda şi doctrina isihastă. Ca şi alţi teologi raţionalişti aflaţi sub influienţa influenţa teologiei scolastice apusene, el critica, uneori în termeni batjocoritori şi ironici, diferite aspecte teologice ale mişcării isihaste (Harul necreat, unirea cu Dumnezeu prin energiile necreate etc.), dar şi unele aspecte ale practicii Rugăciunii lui Iisus. Bunăoară, Varlaam parodia şi batjocorea practica unor isihaşti de a-şi aduna mintea în inimă, înlocuind inima cu buricul...

El susţinea că lumina care emană din ființa fiinţa sau substanța substanţa lui Dumnezeu nu este necreată, căci în felul acesta s-ar admite în Dumnezeire existenţa a doi dumnezei - esenţa divină, invizibilă, şi energia divină, vizibilă, deci creată -, şi-i acuza pe isihaști isihaşti de diteism.

===Sfântul Grigorie Palama şi doctina doctrina isihastă===

El învăţa că nu este imposibil de a vedea lumina Dumnezeirii, necreată şi incoruptibilă, identică cu lumina Taborului, ea fiind numai o lucrare, energie şi putere a lui Dumnezeu, care emană din fiinţa Sa nevazutănevăzută, fără să fie identică cu ea. Este deci o deosebire între fiinţa lui Dumnezeu cea nevăzută şi inaccesibilă oamenilor - căci "pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată" (In. 1, 18; I In. 4,12) - şi puterile sau energiile Sale necreate, care emană din ea, prin care Dumnezeu Se descoperă oamenilor, asupra cărora revarsă harul Său, puterea Sa, spre a dobândi mântuirea şi îndumnezeirea pâna la "măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos" (Efeseni 4, 13).

Aceste energii sau lucrări sunt comune celor trei Persoane ale Sfintei Treimi şi, prin lucrarea lor, Dumnezeu se manifestă în lume. Această doctrină nu este ceva nou, căci ea îşi are izvorul în revelaţia [[Noul Testament|Noului Testament]] şi în învăţătura [[Sfinţii Părinţi|Sfinților PărintiSfinţilor Părinţi]] greci. Prin [[energiile necreate]] ale lui Dumnezeu, oamenii ajung, cum ne spune Sf. Apostol Petru, "părtaşii firii celei dumnezeieşti" (II Petru 1, 4), fără ca prin aceasta fiinţa noastră omenească să devină [[fiinţa lui Dumnezeu]], adică fără să devenim coesenţiali cu Dumnezeu, Care rămâne în veşnicie ascuns în esența esenţa Sa, cunoscută numai de [[Dumnezeu-Fiul|Fiul]] şi de [[Duhul Sfânt]]. "Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om, pentru ca noi să fim îndumnezeiţi" (Sf. [[Atanasie cel Mare]] († 373), ''Cuvânt despre întruparea Logosului'', Migne, P.G., XXV, 192 B).

Sinodul ţinut la [[27 mai]] 1351 la Constantinopol s-a pronunţat în favoarea isihaştilor. Isihasmul a fost proclamat doctrină oficială a Bisericii Ortodoxe, patrunzând pătrunzând în tot Răsăritul ortodox: [[fiinţa lui Dumnezeu]], inaccesibilă omului, şi [[Energiile necreate|energiile]] Sale divine nu sunt separate, deşi se deosebesc, ci formează o unitate, dar până la om ajung energiile sau puterile divine, nu fiinţa însăşi a Dumnezeirii, căci Dumnezeu în fiinţa Sa rămâne inaccesibil oamenilor (însă li Se poate împărtăşi prin energiile divine).