Sozomen

Sozomen (gr. Σωζομενός ; n. 375/400 - d. cca. 450), după numele întreg Salaminios Hermias Sozomenos, este un istoric creștin de limbă greacă, născut la Betelea (azi Bêt Laḥiyê în Fâșia Gaza) în Palestina, într-o familie creștină. Familiar cu mediile monastice, a studiat retorica și dreptul (probabil la Beirut) și a profesat la Constantinopol profesia de jurist sau avocat, unde se stabilește în 425 după o călătorie la Roma.

Sozomen a scris, între anii 435/440 și 450, o „Istorie bisericească” acoperind perioada de la 323 și până la 439 (al 17-lea an al domniei împăratului Teodosie al II-lea), în continuarea celei a lui Eusebiu de Cezareea. Această lucrare conține date prețioase privind Dobrogea și mai ales Tomis. Împreună cu Eusebiu de Cezareea, Socrate Scolasticul, Teodoret din Cir și Evagrie Scolasticul, Sozomen este unul din principalii istorici bisericești ai Antichității târzii.

Istoria bisericească

Istoria bisericească a lui Sozomen cuprinde nouă cărți acoperind perioada istorică de la Constantin cel Mare până la Teodosie al II-lea, mai exact perioada dintre anii 324-439. Acoperă practic aceeași perioadă ca și „Istoriile bisericești” scrise de Socrate Scolasticul și Teodoret din Cir.

• Cărțile I și II expun detaliat domnia împăratului Constantin ce Mare: convertirea acestuia la creștinism, aflarea Adevăratei Cruci la Ierusalim, politica internă și externă a împăratului și modul de exercitare a acestor politici, începuturile arianismului și Primul Sinod Ecumenic de la Niceea.
• Cărțile III și IV acoperă perioada dintre anii 337 și 360, adică de la moartea lui Constantin ce Mare până la cea a lui Constanțiu al II-lea. Este o perioadă foarte bogată în sinoade, Simboluri ale credinţei și evenimente legate de dezvoltarea arianismului și de controversele dintre adepții acestei erezii și ortodocși.
• Cărțile V și VI descriu evenimentele istorice și religioase din timpul domniei împăraților Iulian Apostatul (361-363), nepotul lui Constantin ce Mare, Iovian (iunie 363 - februarie 364), Valentinian I (364-375, în apus) și Valens (fratele primului, împărat în răsărit, 364-378). Cartea a V-a este dedicată împăratului Iulian Apostatul, a cărui domnie, deși a fost de scurtă durată (doi ani), a avut o importanță istorică considerabilă datorită destinului ieșit din comun al acestui împărat, condamnat ca „apostat” în unanimitate de tradiția creștină, dar al cărui caracter și acțiuni sunt și în prezent subiecte de dezbateri. Sozomen îi oferă lui Iulian o imagine care, provenind de la un creștin nu putea fi decât negativă, exagerând fără îndoială persecuțiile inițiate de acesta, dar, de asemenea, dezvăluind inteligența și abilitatea politică a personajului. Față de un astfel de „erou”, relatarea domniilor succesorilor săi, efemerul Iovian și chiar Valentinian I și Valens, fondatorii „dinastiei Valentiniene”, risca să pară a fi foarte plictisitoare. Sozomen a reușit însă să reliefeze această relatare, accentuând contrastul dintre „niceeanul” Valentinian și „arianul” Valens și prezentându-l pe acesta din urmă ca un persecutor fără milă. De asemenea, Sozomen dă amănunte importante despre dezvoltarea monahismului răsăritean. Cartea se încheie cu înfrângerea și moartea „ereticului” Valens în incendiul de la Adrianopol, ca un ecou al eșecului reconstruirii Templului din Ierusalim de către Iulian Apostatul și al morții acestuia din urmă în nisipurile Persiei Sasanide.
• Ultimele trei cărți relatează istoria Bisericii și a Imperiului creștin pe o perioadă de circa cincizeci de ani (379-425), în timpul reprezentanților succesivi ai „dinastiei Teodosiene”: Teodosie cel Mare, fiii săi Arcadie în Orient și Honorius în Occident, precum și nepotul său Teodosie al II-lea, îndrumat în timpul minoratului de sora lui mai mare, sfânta și drept-credincioasa Pulcheria.

L’Histoire ecclésiastique n'est pas une apologie du christianisme, il s'agit d'une version orthodoxe de l'histoire de l'Église au IVe s;. Somozène montre comment « l'Église universelle a triomphé des machinations de ses adversaires pour attirer finalement les masses à sa vérité ».

Œuvre d'un laïc orthodoxe, c'est un document intéressant sur l'idée qu'un historien chrétien se fait de sa religion et des querelles religieuses de son temps. En particulier, il voit dans le monachisme le fait spirituel le plus marquant du IVe s. et il retrace la vie des grands ermites du désert, il étudie les causes de la diffusion du christianisme chez les barbares, expose les origines et les développements de la crise arienne.

Sa documentation est due à ses recherches personnelles, pour lesquelles il voyagea beaucoup, peut-être jusqu'à Rome, due aussi à ses prédécesseurs (Eusèbe de Césarée, Rufin et Socrate le Scolastique). La crédibilité des faits rapportés par Sozomène, notamment la description de faits ou pratiques contemporains, a été souvent mise en doute. Ses assertions appellent donc une critique sévère par recoupement avec d'autres sources.

Ediții

• Text grec și traducere franceză:
  • Sozomène, Histoire ecclésiastique, livres I-II, éd. J. Bidez, trad. André-Jean Festugière, annoté par Bernard Grillet et Guy Sabbah, coll. « Sources chrétiennes », n° 306, Éditions du Cerf, Paris, 1983.
  • Sozomène, Histoire ecclésiastique, livres III-IV, éd. J. Bidez, trad. André-Jean Festugière, annoté par Guy Sabbah, coll. « Sources chrétiennes », n° 418, Éditions du Cerf, Paris, 1996.
  • Sozomène, Histoire ecclésiastique, livres V-VI, éd. J. Bidez et G.C. Hansen (GCS), trad. André-Jean Festugière, annoté par Guy Sabbah, coll. « Sources chrétiennes », n° 495, Éditions du Cerf, Paris, 2005.
  • Sozomène, Histoire ecclésiastique, livres VI-IX, éd. J. Bidez et G.C. Hansen (GCS), trad. André-Jean Festugière, annoté par Laurent Angliviel de la Beaumelle et Guy Sabbah, coll. « Sources chrétiennes », n° 516, Éditions du Cerf, Paris, 2008.

• Traducerea franceză a lui Louis Cousin, 1686, livres I à IV.
• Traducerea engleză integrală online

Referințe

• http://fr.wikipedia.org/wiki/Sozom%C3%A8ne
• Refdoc.fr
• Notices des Éditions du Cerf

Legături externe

• http://en.wikipedia.org/wiki/Sozomen