Modificări

* Cărțile V și VI descriu evenimentele istorice și religioase din timpul domniei împăraților [[Iulian Apostatul]] (361-363), nepotul lui Constantin ce Mare, Iovian (iunie 363 - februarie 364), Valentinian I (364-375, în apus) și Valens (fratele primului, împărat în răsărit, 364-378). Cartea a V-a este dedicată împăratului [[Iulian Apostatul]], a cărui domnie, deși a fost de scurtă durată (doi ani), a avut o importanță istorică considerabilă datorită destinului ieșit din comun al acestui împărat, condamnat ca „apostat” în unanimitate de tradiția creștină, dar al cărui caracter și acțiuni sunt și în prezent subiecte de dezbateri. Sozomen îi oferă lui Iulian o imagine care, provenind de la un creștin nu putea fi decât negativă, exagerând fără îndoială persecuțiile inițiate de acesta, dar, de asemenea, dezvăluind inteligența și abilitatea politică a personajului. Față de un astfel de „erou”, relatarea domniilor succesorilor săi, efemerul Iovian și chiar Valentinian I și Valens, fondatorii „dinastiei Valentiniene”, risca să pară a fi foarte plictisitoare. Sozomen a reușit însă să reliefeze această relatare, accentuând contrastul dintre „niceeanul” Valentinian și „arianul” Valens și prezentându-l pe acesta din urmă ca un persecutor fără milă. De asemenea, Sozomen dă amănunte importante despre dezvoltarea [[monahism]]ului răsăritean. Cartea se încheie cu înfrângerea și moartea „[[eretic]]ului” Valens în incendiul de la Adrianopol, ca un ecou al eșecului reconstruirii Templului din [[Ierusalim]] de către Iulian Apostatul, și moartea al morții acestuia din urmă în nisipurile Persiei Sasanide.