Soteriologie

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol necesită îmbunătățiri.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.


Acest articol face parte din seria
TEOLOGIE
Teolog și Teologie
Teolog - Teologie
Teologie dogmatică
Hristologie - Soteriologie
Eclesiologie - Eshatologie
În jurul Sfintelor Scripturi
Studiul Noului Testament
Studiul Vechiului Testament
Arheologia biblică
Alte discipline
Patristică - Hagiografie - Spiritualitate
Liturgică - Imnografie - Iconografie
Iconologie - Drept canonic - Tipic
Apologetică
Editați această casetă

Mântuirea este scopul Creştinismului şi obiectivul Bisericii. Teologia mântuirii este numită soteriologie (din grecescul sotêria, "mântuire/salvare", și logos, "cuvânt"). Creştinismul ortodox afirmă cu fermitate că Dumnezeu s-a făcut om pentru ca omul să poată să se facă Dumnezeu. Acest concept al Îndumnezeirii, respinge faptul că mântuirea este un rezultat pozitiv la o dilemă juridică, ci este de fapt un proces de vindecare. Ortodoxia consideră înclinarea omului spre păcat ca un simptom al unei boli care necesită tratament, nu doar o încălcare a legii care necesită o pedeapsă. Una din trăsăturile distincte ale gândirii creştine ortodoxe este aceea că vede mesajul Evangheliei nu ca pe un cod de lege ci ca o relaţie, o legătură. Vorbeşte despre taina Sfintei Treimi în termenii unei legături de iubire care există între ei. Să intrăm în această iubire este lucrarea care duce la mântuire.

Istoria mântuirii

Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul şi asemănarea Sa

După scripturi, omul este făcut după "asemănarea" şi "chipul" lui Dumnezeu (Gen 1:26-27).

Să fii ca Dumnezeu, prin darul lui Dumnezeu este esenţa fiinţei şi vieţii omului. În scripturi se spune că Dumnezeu a suflat către om, "respiraţia (sau duhul) de viaţă" (Gen 2:7). Această învăţătură a dus la concepţia Bisericii Ortodoxe că omul nu poate fi om cu adevărat, el însuşi cu adevărat fără Duhul lui Dumnezeu.

Chiul lui Dumnezeu semnifică voinţa liberă a omului, raţiunea sa, simţul său de responsabilitate morală, tot ceea ce deosebeşte omul de animal şi îl face o persoană. Dar chipul înseamnă mai mult decât atât. Înseamnă că noi suntem 'descendenţii' lui Dumnezeu (Fapte 27:28), rudele lui; înseamnă că între noi şi el este un punct de legătură, o similitudine esenţială. Prăpastia dintre făptura şi Creator nu este de netrecut, pentru aceea că fiind după chipul lui Dumnezeu Îl putem cunoaşte pe Dumnezeu şi să fim în comuniune cu El.

Căderea omului

Actul creaţiei şi, în mod special a lui Adam şi Eva, mărturiseşte despre bunătatea tuturor lucrurilor care există şi despre superioritatea omului asupra celorlalte fiinţe. Arată că originea răului nu se găseşte în Dumnezeu, ci în cea mai perfectă creaţie a sa a cărei acţiune de păcătuire liberă a adus slăbiciunea şi moartea în lume, cum şi-a pierdut omul "asemănarea" cu Dumnezeu, capacitatea lui de a răspunde la iubirea lui Dumnezeu.

Biserica învaţă că atunci când noi nu răspundem iubirii lui Dumnezeu, suntem micşoraţi ca fiinţe umane. Actul credinţei pe care El îl cere de la noi nu este aşa de diferit de credinţa şi dragostea pe care o acordăm oamenilor care ne înconjoară. Atunci când noi nu răspundem iubirii pe care oamenii care ne iubesc ne-o acordă, devenim indivizi superficiali şi împietriţi.

Profeţii

Deoarece omul încă are chipul lui Dumnezeu, căutarea sensului este la fel de critică pentru existenţa umană cum sunt aerul şi apa. Creaţia însăşi, ca lucrare a lui Dumnezeu e orientată spre om. În afară de aceasta, înainte de venirea lui Hristos, sensul lumii şi locul nostru în ea rămâneau dificil de înţeles. Oamenii au inventat povestiri ca să se ajute ei înşişi să explice marele mister al propriei lor existenţe, lumea din jurul lor şi pe Cel care este responsabil pentru aducerea lor la fiinţă. Totuşi, cunoaşterea adevăratului Dumnezeu nu era la îndemână. Sfintele Scripturi vorbesc despre această lipsă de cunoaştere numind-o întuneric. De aceea Dumnezeu a trimis mesageri să vorbească în numele lui, bărbaţi şi femei, oameni sfinţi prin care El a făcut minuni, profeţi care să anunţe venirea mântuirii. La plinirea vremii, Dumnezeu L-a trimis pe propriul Său Fiu, Iisus Hristos. Când Acesta a venit, Cel care cu adevărat a făcut lumea S-a făcut cunoscut lumii limpede, dăruind lumină acelora care stăteau în întuneric.

Întruparea

Dar din cauza căderii omului, Întruparea nu este numai un act de iubire ci şi un act de mântuire. Iisus Hristos, prin unirea omului cu Dumnezeu în propria Sa Persoană, a redeschis pentru om calea unirii cu Dumnezeu. În propria Sa Persoană, Hristos a arătat ce înseamnă să fi cu adevărat 'asemenea lui Dumnezeu', iar prin sacrificiul său răscumpărător şi victorios el a pus iarăşi la îndemâna omului această asemănare. Hristos, al Doilea Adam, a venit pe pământ şi a reparat efectele nesupunerii primului Adam.

Biserica

Mântuire înseamnă că lumea nu se încheie prin ea însăşi. Este o realitate care trimite spre realitatea cea mare a iubirii lui Dumnezeu pentru noi şi pentru toate care ne înconjoară. Lumea, timpul, istoria, vieţile noastre sunt "o Teofanie a lui Dumnezeu, un mijloc al revelării, prezenţei şi puterii sale."

Dumnezeu nu şi-a abandonat poporul după Înălţarea la Cer a lui Hristos, ci începând cu Pogorârea Duhului Sfânt, Biserica Sa încă este cu noi şi astăzi.

Judecata finală

Hristos îi va judeca pe toţi oamenii exclusiv pe baza felului cum ei i-au slujit lui slujindu-şi unul altuia, celui mai mic dintre fraţi. Aceasta va arăta cum l-a iubit fiecare persoană pe Dumnezeu şi pe cei din jurul lui. Dragostea de Dumnezeu şi pentru om devin una şi aceeaşi dragoste. Este împlinită în Hristos şi este Hristos. Ca să iubeşti cu această iubire înseamnă să iubeşti cu dragostea lui Hristos şi să împlineşti "noua sa poruncă" - "iubiţi-vă unul pe altul aşa cum Eu v-am iubit pe voi." (Ioan 13:34-35, 15:12) În aceasta stă plinătatea vieţii spirituale. În aceasta, şi numai aceasta, omul va intra la judecata de pe urmă. Este încoronarea tuturor virtuţilor şi rugăciunii, ultimul şi cel mai perfect fruct al Duhului lui Dumnezeu în om.

A doua venire a lui Hristos va fi Judecata tuturor oamenilor. Însăşi prezenţa Sa va fi judecata. Pentru aceia care îl iubesc pe Domnul, prezenţa sa va fi bucurie nesfârşită, viaţă veşnică în Împărăţia Cerurilor. Pentru aceia care îl urăsc pe Domnul, aceeaşi prezentă va fi tortură nesfârşită, iad şi moarte nesfârşită.

Ca toţi să fie una

"Fie ca toţi să fie unul," s-a rugat Hristos la Cina cea de Taină; "Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una" (Ioan 17:21). După cum cele trei persoane ale Treimii 'sălăşluiesc' una în cealaltă într-o neîncetată mişcare de iubire, tot aşa şi omul, făcut după chipul Treimii, este chemat să 'sălăşluiască' în Dumnezeul Trinitar.

În afara Bisericii nu este mântuire

Sfântul Ciprian scrie: 'un om nu îl poate avea pe Dumnezeu ca Tată dacă nu are ca Mamă Biserica'. Dumnezeu este mântuire, iar puterea salvatoare a lui Dumnezeu este mijlocită în om prin Trupul lui Dumnezeu, Biserica. Acelaşi lucru este spus diferit de George Florovsky: 'în afara Bisericii nu există mântuire, pentru că mântuirea este Biserica'.

Biserica este unitatea acelora care sunt uniţi cu Sfânta Treime. Singura Biserica este unită aşa cum Cele Trei Persoane din Sfânta Treime sunt unite. Dacă omul se foloseşte cum se cuvine de Biserică, adică pentru a fi în comuniune cu Dumnezeu, atunci el va deveni 'asemenea' cu Dumnezeu, el se va îndumnezeii; după spusele lui Ioan Damaschinul, el va fi "asimilat în Dumnezeu prin virtute". Pentru a fi asemenea lui Dumnezeu trebuie să fii îndumnezeit, ceea ce înseamnă să devii Dumnezeu după har.[nu după Fiinţă, sau Esenţă]

A se vedea şi

Surse

Lucrări publicate

  • Carlton, Clark. The Life: The Orthodox Doctrine of Salvation (Faith Series). (ISBN 1928653022)
  • Ware, Kallistos. How Are We Saved?: The Understanding of Salvation in the Orthodox Tradition. (ISBN 1880971224)