Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Smirnă

Versiunea din 26 aprilie 2010 18:30, autor: Crestin-Ortodox (Discuție | contribuții) (Pagină nouă: Smirna, alaturi de tamaie, este tot o jertfa a naturii, adusa lui Dumnezeu prin omul dreptcredincios. Mirosul de smirna, cu mult mai fin si mai subtil decat cel de tamaie, mangaie pe ...)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Smirna, alaturi de tamaie, este tot o jertfa a naturii, adusa lui Dumnezeu prin omul dreptcredincios. Mirosul de smirna, cu mult mai fin si mai subtil decat cel de tamaie, mangaie pe tot omul ce sta in Biserica, asteptand cu evlavie odihna promisa de Mantuitorul Iisus Hristos. In slujbele Bisericii de Rasarit, totul se aduce inapoi Daruitorului, sunetul si culoarea, mirosul si gustul, lemnul, piatra si aurul. In slujbele crestinilor, acestia intorc toate Celui care le-a daruit mai intai.

Cu totii am auzit de tamaie, insa nu si de smirna. Pe scurt, smirna este un produs superior tamaiei, avand o culoare galben inchis, uneori cu puncte albe, care are un miros deosebit de placut. Ca si tamaia, inca din vechime, smirna constituie unul din darurile pretioase care se puteau face cuiva. Fișier:Smirna-(1).jpg


Smirna este in traditia multor popoare crestine simbolul cuminteniei, infranarii si intelepciunii. Chiar in traditia romaneasca exista expresii de genul: "Sa stai cuminte smirna" sau "a tacut smirna", care ilustreaza foarte bine valentele psiho-spirituale cu care este investita aceasta rasina, adusa de pe taramurile pe care a pasit Mantuitorul Iisus, impreuna cu apostolii Sai.

Rugaciunea rostita de preot, in momentul in care binecuvinteaza smirna, este binecunoscuta rugaciune rostita si la tamaie. Aceasta este atat de cuprinzatoare, incat am putea incepe si termina doar cu aceasta. "Tamaie iti aducem Tie, Hristoase, Dumnezeul nostru, intru miros de buna mireasma duhovniceasca, pe care primind-o in jertfelnicul Tau cel mai presus de ceruri, trimite-ne noua harul Preasfantului Tau Duh."

Ce este smirna ?

Smirna este o substanta rasinoasa, obtinuta prin aceeasi metoda ca si tamaia: crestarea unor arbusti exotici din Familia Stryaccea, numiti "Styrax Benzoin", "Styrax macrothyrsus", "Styrax paralleloneurus", "Styrax tokinozis". Pliniu compara arborele de smirna cu ienuparul, iar Discoride il asemana cu salcamul. Unii naturalisti numesc arborele care da smirna Balsamodendron Myrrha. Copaceii exotici din care iese smirna pot ajunge pana la inaltimea de 4-5 metri. Arbustul mai este raspandit in Sumatra, Java, Malaezia, Vietnam, Cambodgia, China, Thailanda. Styraxul cresti si in Siria si Palestina, in Arhipelagul Indonezian si Italia. Printre cele mai renumite zone de produs smirna se numara, inca si astazi, Yemenul si Etiopia.

                                                             Fișier:Smirna-(2).jpg

La sfarsitul lui august, incep sa apara flori albe si verzi, iar in trunchiul arborelui se formeaza noduri. El este atunci incizat si, in urma acestei operatii, se va scurge o rasina galbena, care se va usca pe trunchiul arborelui. Se va inchide la culoare si va fi culeasa in timpul lunilor de vara. Ceea ce se scurge din coaja acestora se intareste, in contact cu aerul, devenind un produs tare cautat si scump, atat in cultul religios, cat si in industria farmaceutica si parfumerie.

Cuvantul "smirna" isi trage originea dintr-un cuvant ebraic vechi, care inseamna "a fi amar". Potrivit acestui sens, smirna este cu adevarat o substanta tare amara, de altfel, ca mai toate rasinoasele. Avand initial o culoare galben deschisa, odata cu solidificarea acesteia, ea capata o culoare rosiatica-bruna. Prin ardere, smirna degaja un minunat miros, acesta continand multi vapori de acid benzoic, component cu actiune farmaceutica.

mirna este mult apreciata si in industria farmaceutica. Smirna este antiinflamatoare a cailor respiratorii, cei ce se bucura de mirosul de smirna ajutandu-si, simultan, si trupul. Ea mai este folosita si ca produs cu proprietati antioxidante, antiseptice, astringente, sedative si expectorante. Afectiuni pentru care se recomanda: guturai, gripa, bronsita; oboseala, astenie; stari de neliniste, agitatie psihica, incapacitate de concentrare; indigestie, balonare; sensibilitate la raceli (infectii respiratorii); circulatie periferica deficitara (maini si picioare reci).[[Media:Media:Exemplu.ogg

Smirna si locul acesteia in cultul cresin

Smirna este adesea pomenita in Sfanta Scriptura, cu precadere insa in Vechiul Testament. Dintre locurile in care este pomenita aceasta, le aducem ca marturie pe urmatoarele: "Cine-i acel ce din pustiu se-nalta ca o coloana fumeganda, amestec viu de smirna si tamaie, din arta facatorilor de mir?" (Cantarea Cantarilor 3, 6) "Apoi s-au asezat sa manance. Si daca si-au ridicat privirea, iata ca o caravana de ismailiti venea de la Galaad, avandu-si ei camilele incarcate cu tamaie si balsam si smirna, pe care mergeau sa le descarce in Egipt". (Facerea 37, 25) Iuda si Israelul faceau negot cu smirna si primeau in schimb grau, ceara, miere, untdelemn si balsam, dupa cum aflam din cartea lui Iezechiel (27,17).

Sfantul Evanghelist Matei ne spune ca smirna, alaturi de aur si de tamaie, a fost unul din darurile pe care Magii l-au adus Mantuitorului la Nastere: "Si, intrand in casa, L-au vazut pe Prunc impreuna cu Maria, mama Sa; si cazand la pamant, I s-au inchinat; si deschizandu-si visteriile, I-au adus daruri: aur, tamaie si smirna." (Matei 2, 11). Nicodim a folosit smirna, amestecata fiind cu alte arome, la imbalsamarea trupului lui Iisus: "Si a venit si Nicodim, cel care venise la El mai inainte noaptea, aducand ca la 100 de litre de amestec de smirna si aloe." (Ioan 19, 39).


Smirna aduce aminte de jertfa curata pe care omul trebuie sa o aduca lui Dumnezeu. Omul trebuie sa moara lumii acesteia, pline de amaraciunea pacatelor, si sa devina duhovnicesc, spre a se inalta la Dumnezeu precum fumul cel binemirositor al smirnei. Alaturi de tamaie, smirna intra si ea in compozitia Sfantului si Marelui Mir.