Smirnă

Smirna, alături de tămâie, este tot o jertfă a naturii, adusă lui Dumnezeu prin omul dreptcredincios. Mirosul de smirnă, cu mult mai fin şi mai subtil decât cel de tămâie, mângâie pe tot omul ce stă în Biserică, aşteptând cu evlavie odihna promisă de Mântuitorul Iisus Hristos. În slujbele Bisericii de Răsărit, totul se aduce înapoi Dăruitorului, sunetul şi culoarea, mirosul şi gustul, lemnul, piatra şi aurul. În slujbele creştinilor, aceştia întorc toate Celui care le-a dăruit mai întâi.

Cu toţii am auzit de tămâie, însă nu şi de smirnă. Pe scurt, smirnă este un produs superior tămâiei, având o culoare galben închis, uneori cu puncte albe, care are un miros deosebit de plăcut. Ca şi tămâia, încă din vechime, smirnă constituie unul din darurile preţioase care se puteau face cuiva.

Smirna este în tradiţia multor popoare creştine simbolul cuminţeniei, înfrânării şi înţelepciunii. Chiar în tradiţia româneasca există expresii de genul: "Să stai cuminte smirnă" sau "a tăcut smirnă", care ilustrează foarte bine valenţele psiho-spirituale cu care este investita această răşină, adusă de pe tărâmurile pe care a păşit Mântuitorul Iisus, împreună cu apostolii Săi.

Rugăciunea rostită de preot, în momentul în care binecuvintează smirnă, este binecunoscută rugăciune rostită şi la tămâie. Aceasta este atât de cuprinzătoare, încât am putea începe şi termina doar cu aceasta. "Tămâie iţi aducem Ţie, Hristoase, Dumnezeul nostru, întru miros de bună mireasmă duhovnicească, pe care primind-o în jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh."

Ce este smirna

Smirna este o substanţă răşinoasă, obţinută prin aceeaşi metodă ca şi tămâia: crestarea unor arbuşti exotici din Familia Stryaccea, numiţi "Styrax Benzoin", "Styrax macrothyrsus", "Styrax paralleloneurus", "Styrax tokinozis". Pliniu compară arborele de smirnă cu ienupărul, iar Discoride îl asemănă cu salcâmul. Unii naturalişti numesc arborele care dă smirnă Balsamodendron Myrrha. Copăceii exotici din care iese smirnă pot ajunge până la înălţimea de 4-5 metri. Arbustul mai este răspândit în Sumatra, Java, Malaezia, Vietnam, Cambodgia, China, Thailanda. Styraxul creşti şi în Siria şi Palestina, în Arhipelagul Indonezian şi Italia. Printre cele mai renumite zone de produs smirnă se numără, încă şi astăzi, Yemenul şi Etiopia.

La sfârşitul lui august, încep să apară flori albe şi verzi, iar în trunchiul arborelui se formează noduri. El este atunci incizat şi, în urma acestei operaţii, se va scurge o răşină galbenă, care se va usca pe trunchiul arborelui. Se va închide la culoare şi va fi culeasă în timpul lunilor de vară. Ceea ce se scurge din coaja acestora se întăreşte, în contact cu aerul, devenind un produs tare căutat şi scump, atât în cultul religios, cât şi în industria farmaceutică şi parfumerie.

Cuvântul "smirnă" îşi trage originea dintr-un cuvânt ebraic vechi, care înseamnă "a fi amar". Potrivit acestui sens, smirnă este cu adevărat o substanţă tare amară, de altfel, ca mai toate răşinoasele. Având iniţial o culoare galben deschisă, odată cu solidificarea acesteia, ea capătă o culoare roşiatică-brună. Prin ardere, smirnă degajă un minunat miros, acesta conţinând mulţi vapori de acid benzoic, component cu acţiune farmaceutică.

Smirnă este mult apreciată şi în industria farmaceutică. Smirnă este antiinflamatoare a căilor respiratorii, cei ce se bucură de mirosul de smirnă ajutându-şi, simultan, şi trupul. Ea mai este folosită şi ca produs cu proprietăţi antioxidante, antiseptice, astringente, sedative şi expectorante. Afecţiuni pentru care se recomandă: guturai, gripă, bronşita; oboseală, astenie; stări de nelinişte, agitaţie psihică, incapacitate de concentrare; indigestie, balonare; sensibilitate la răceli (infecţii respiratorii); circulaţie periferică deficitară (mâini şi picioare reci)

Smirna şi locul acesteia în cultul creştin

Smirna este adesea pomenită în Sfânta Scriptură, cu precădere însă în Vechiul Testament. Dintre locurile în care este pomenită aceasta, le aducem ca mărturie pe următoarele: "Cine-i acel ce din pustiu se-nalţă ca o coloană fumegândă, amestec viu de smirnă şi tămâie, din arta făcătorilor de mir?" (Cântarea Cântărilor 3, 6) "Apoi s-au aşezat să mănânce. Şi dacă şi-au ridicat privirea, iată că o caravană de ismailiţi venea de la Galaad, avându-şi ei cămilele încărcate cu tămâie şi balsam şi smirnă, pe care mergeau să le descarce în Egipt". (Facerea 37, 25) Iuda şi Israelul făceau negoţ cu smirnă şi primeau în schimb grâu, ceară, miere, untdelemn şi balsam, după cum aflăm din cartea lui Iezechiel (27,17).

Sfântul Evanghelist Matei ne spune că smirna, alături de aur şi de tămâie, a fost unul din darurile pe care Magii l-au adus Mântuitorului la Naştere: "Şi, intrând în casă, L-au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Sa; şi căzând la pământ, I s-au închinat; şi deschizându-şi visteriile, I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă." (Matei 2, 11). Nicodim a folosit smirnă, amestecată fiind cu alte arome, la îmbălsămarea trupului lui Iisus: "Şi a venit şi Nicodim, cel care venise la El mai înainte noaptea, aducând ca la 100 de litre de amestec de smirnă şi aloe." (Ioan 19, 39).

Smirna aduce aminte de jertfa curată pe care omul trebuie să o aducă lui Dumnezeu. Omul trebuie să moară lumii acesteia, pline de amărăciunea păcatelor, şi să devină duhovnicesc, spre a se înălţa la Dumnezeu precum fumul cel binemirositor al smirnei. Alături de tămâie, smirnă intră şi ea în compoziţia Sfântului şi Marelui Mir.

Fișier:Smirna-(1).jpg Fișier:Smirna-(2).jpg [[Media:Media:Exemplu.ogg