Sinodul guvernant apostolic: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Pagină nouă: {{Traducere EN}} The '''Apostolic Governing Synod''' or the '''Most Holy Governing Synod''' (Russian: Святейший Правительствующий Синод) was the highes...)
 
Linia 1: Linia 1:
−
{{Traducere EN}}
+
{{Îmbunătăţire}}
  
−
The '''Apostolic Governing Synod''' or the '''Most Holy Governing Synod''' (Russian: Святейший Правительствующий Синод) was the highest ecclesiastical council established by Tsar Peter I to govern the [[Church of Russia]] after he abolished the Moscow patriarchate early in the eighteenth century. This '''Holy Synod''' remained the governing body of the Church until the patriarchate was re-established in November 1917.
+
'''Sinodul Guvernant Apostolic''' sau '''Prea Sfântul Sinod Guvernant''' (rusă: Святейший Правительствующий Синод) a fost cel mai înalt sinod eclezistic înfiinţat de Ţarul Petru I pentru a conduce [[Biserica Ortodoxă Rusă|Biserica Rusiei]] după ce a desfinţat patriarhia Moscovei la începutul secolului al XVIII-lea. Acest '''Sfânt Sinod''' a fost organul de conducere al Bisericii până când patriarhia a fost reînfiinţată în noiembrie 1917.
  
−
The Synod, as it would be generally referred to, was created by a set of ''Spiritual Regulations'' signed on [[January 25]], 1721. Under the Regulations, a council of selected [[clergy]] was established that replaced the functions of the patriarch. The Regulations were apparently were written mainly by Archbishop Theophanes Prokopovich. In 1722, Synod was placed  under the direction of a lay ''Chief'' or ''[[Ober-Procurator]] of the Holy Synod'' who supervised the activities of the Synod. While the new organization came within the conciliar principle of the Orthodox Church, and had received agreement from the Eastern  patriarchs, the change in the Church government followed Western traditions as had most of Peter I’s reforms in Russia. <ref>Nicholas V. Riasanovsky, ''A History of Russia'', 3rd ed. Oxford University Press, New York, 1977, p257  ISBN 0-19-502128-2</ref>  
+
Sinodul, cum mai este cunoscut în general, a fost creat printr-un corp de ''Regulamente Spirituale'' emise în [[25 ianuarie]] 1721. Conform acestor regulamente, a fost înfiinţat un sinod compus din [[cler]]ici care îl înlocuia funcţional pe patriarh. Regulamantele au fost scise, se pare, în principal de arhiepiscopulTeofan Procopovici. În 1722, sinodul a fost pus sub conducerea unui ''Şef'' laic sau ''[[Ober-Procurator]] al Sfântului Sinod'' care superviza activităţile sinodului. În timp ce noua organizare era conformă cu principiul conciliant al Bisericii Ortodoxe şi a primit acceptul patriarhiilor răsăritene, schimbarea în guvernarea Bisericii urma tradiţiile vestice aşa cum au făcut majoritatea reformelor lui Petru I în Rusia. <ref>Nicholas V. Riasanovsky, ''A History of Russia'', 3rd ed. Oxford University Press, New York, 1977, p257  ISBN 0-19-502128-2</ref>  
  
−
The emperor personally selected the members of the Synod from a list of higher ranked [[monk]]s and clergy from those recommended by the Procurator. The number of members on the council varied. The membership included seven or eight permanent members, who were appointed for life, and four to eight temporary members.  
+
Împăratul i-a ales personal pe membrii sinodului dintr-o listă a celor mai înalţi [[călugăr]]i şi clerici dintre cei recomandaţi de procurator. Numărul membrilor din sinod nu era fix. Sinodul era format din şapte sau opt membrii permanenţi, care erau numiţi pe viaţă şi între patru şi opt membrii temporari.  
  
−
The [[Metropolitan]] of St. Petersburg usually held a special position in the Synod. Only he had the right to place inquiries, announce opinions of the Synod, and chair commissions and committees of church affairs. Usually, the transfer of members of the higher orders of the clergy were submitted for his approval.  
+
[[Mitropolit]]ul de St. Petersburg avea, de obicei, o poziţie aparte în sinod. El avea voie doar să pună întrebări, să anunţe păreri ale sinodului şi să prezideze comisii şi comitete ale afacerilor bisericeşti. De obicei, transferul clericilor de rang înalt se făcea doar cu aprobarea sa.  
  
−
The clerical work of the Synod was performed by an Office of the Synod that was managed by the Chief Secretary. As the activities of the Procurator grew, and became more intrusive, during the nineteenth century, an independent office for him was created in 1836. Most notable of the chief procurators were [[Nicholas Alexandrovich Protasov|Nicholas A. Protasov]], from 1836 to 1855, and K. P. Pobedonostsev, from 1880 to 1905.<ref>George T. Kosar, ''Russian Orthodoxy in Crisis and Revolution: The Church Council of 1917-1918'', ProQuest Information and Learning Company, 2003, UMI MicroForm 3116620. p4 - dissertation</ref>
+
Activitatea clericală a sinodului era realizată de un Birou al Sinodului care era condus de secretarul şef. De-a lungul secolului al XIX-lea, pe măsură ce activităţile procuratorului se înmulţeau şi imixtiunea sa creştea, a fost creat un birou independent pentru el, în anul 1836. Printre cei mai remarcabili procuratori şefi se numără [[Nicolaie Alexandrovici Protasov|Nicolaie A. Protasov]], între 1836 şi 1855 şi K. P. Pobedonosţev, între 1880 şi 1905.<ref>George T. Kosar, ''Russian Orthodoxy in Crisis and Revolution: The Church Council of 1917-1918'', ProQuest Information and Learning Company, 2003, UMI MicroForm 3116620. p4 - dissertation</ref>
  
−
After the abdication of Emperor [[Nicholas II of Russia|Nicholas II]] in the February Revolution of 1917, the institutions of the Synod were abolished during the events of the year. Early in March 1917, all the members of the Synod (eight bishops and two priests) appointed by the Emperor were dismissed by the chief procurator, V. N. Lvov, as reactionary vestiges of the tsarist era and a new Synod of Bishops was elected by the Church hierarchy was instituted. Only one bishop from the previous synod was elected to the new Synod, Archbishop [[Sergius I (Stragorodsky) of Moscow|Sergius of Finland and Vyborg]]. The new Synod, of four bishops and four priest, was tasked by the procurator, L’vov, to convene the All Russian Church Council in August 1917. Under the Provisional Government, the procurators were L’vov and the last procurator, A. V. Kartashev
+
După abdicarea împăratului [[Nicolaie al II-lea al Rusiei|Nicolae al II-lea]] în Revoluţia din Februarie, 1917, instituţiile sinodului au fost abrogate în timpul evenimentelor din acel an. La începutul lunii martie 1917, toţii membrii sinodului (opt episcopi şi doi preoţi) numiţi de împărat au fost demişi de procuratorul şef, V. N. Lvov, pe motiv că erau vestigii reacţionare ale epocii ţariste şi un nou Sinod al Episcopilor a fost ales de ierarhia Bisericii. Doar un singur episcop din sinodul anterior a fost ales în noul sinod, arhiepiscopul [[Serghie I (Stragorodsky) al Moscovei|Serghie al Finlandei şi Viborgului]]. Noul sinod, format din patru episcopi şi patru preoţi a fost însăecinat de procurator, L’vov, să convoace un Sinod al întregii Biserici Ruse în august 1917. În timpul Guvernării Provizorii, au fost procuratori L’vov şi A. V. Kartashev, acesta fiind şi ultimul procurator.
  
−
While the legitimacy of the removal of the old Synod came into question, these questions were brushed aside as the August council neared under the oversight of Lvov and A. V. Kartashev.<ref>George T. Kosar, ''Russian Orthodoxy in Crisis and Revolution: The Church Council of 1917-1918'', ProQuest Information and Learning Company, 2003, pp24-31.</ref> With the election on [[November 5]], 1917 of Metr. [[Tikhon of Moscow|Tikhon] of Moscow as the patriarch of the re-established [[All-Russian Church Council of 1917-1918|Patriarchate]], the Apostolic Governing Synod instituted by Emperor Peter I as the governing body of the Church of Russia came to an end.
+
În timp ce legimitatea îndepărtării vechiului sinod a fost pusă sub semnul întrebării, aceste întrebări au fost date de-o parte deoarece sinodul din august a intrat sub influenţa lui Lvov şi A. V. Kartashev.<ref>George T. Kosar, ''Russian Orthodoxy in Crisis and Revolution: The Church Council of 1917-1918'', ProQuest Information and Learning Company, 2003, pp24-31.</ref> Odată cu alegerea mitropolitului [[Tihon de Moscova|Tihon] al Moscovei ca patriarh al reînfiinţatei [[Sinodul întregii Biserici Ruse din 1917-1918|patriarhii]], Sinodul Guvernant Apostolic, instituit de Petru I pentru guvernarea Bisericii Rusiei, şi-a încetat activitatea.
  
 
==Referinţe==
 
==Referinţe==
Linia 25: Linia 25:
 
[[Categorie:Jurisdicţii]]
 
[[Categorie:Jurisdicţii]]
 
[[Categorie:Sinoade]]
 
[[Categorie:Sinoade]]
 +
 +
[[en:Apostolic Governing Synod]]

Versiunea de la data 28 iulie 2010 17:40

Acest articol necesită îmbunătățiri.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.


Sinodul Guvernant Apostolic sau Prea Sfântul Sinod Guvernant (rusă: Святейший Правительствующий Синод) a fost cel mai înalt sinod eclezistic înfiinţat de Ţarul Petru I pentru a conduce Biserica Rusiei după ce a desfinţat patriarhia Moscovei la începutul secolului al XVIII-lea. Acest Sfânt Sinod a fost organul de conducere al Bisericii până când patriarhia a fost reînfiinţată în noiembrie 1917.

Sinodul, cum mai este cunoscut în general, a fost creat printr-un corp de Regulamente Spirituale emise în 25 ianuarie 1721. Conform acestor regulamente, a fost înfiinţat un sinod compus din clerici care îl înlocuia funcţional pe patriarh. Regulamantele au fost scise, se pare, în principal de arhiepiscopulTeofan Procopovici. În 1722, sinodul a fost pus sub conducerea unui Şef laic sau Ober-Procurator al Sfântului Sinod care superviza activităţile sinodului. În timp ce noua organizare era conformă cu principiul conciliant al Bisericii Ortodoxe şi a primit acceptul patriarhiilor răsăritene, schimbarea în guvernarea Bisericii urma tradiţiile vestice aşa cum au făcut majoritatea reformelor lui Petru I în Rusia. [1]

Împăratul i-a ales personal pe membrii sinodului dintr-o listă a celor mai înalţi călugări şi clerici dintre cei recomandaţi de procurator. Numărul membrilor din sinod nu era fix. Sinodul era format din şapte sau opt membrii permanenţi, care erau numiţi pe viaţă şi între patru şi opt membrii temporari.

Mitropolitul de St. Petersburg avea, de obicei, o poziţie aparte în sinod. El avea voie doar să pună întrebări, să anunţe păreri ale sinodului şi să prezideze comisii şi comitete ale afacerilor bisericeşti. De obicei, transferul clericilor de rang înalt se făcea doar cu aprobarea sa.

Activitatea clericală a sinodului era realizată de un Birou al Sinodului care era condus de secretarul şef. De-a lungul secolului al XIX-lea, pe măsură ce activităţile procuratorului se înmulţeau şi imixtiunea sa creştea, a fost creat un birou independent pentru el, în anul 1836. Printre cei mai remarcabili procuratori şefi se numără Nicolaie A. Protasov, între 1836 şi 1855 şi K. P. Pobedonosţev, între 1880 şi 1905.[2]

După abdicarea împăratului Nicolae al II-lea în Revoluţia din Februarie, 1917, instituţiile sinodului au fost abrogate în timpul evenimentelor din acel an. La începutul lunii martie 1917, toţii membrii sinodului (opt episcopi şi doi preoţi) numiţi de împărat au fost demişi de procuratorul şef, V. N. Lvov, pe motiv că erau vestigii reacţionare ale epocii ţariste şi un nou Sinod al Episcopilor a fost ales de ierarhia Bisericii. Doar un singur episcop din sinodul anterior a fost ales în noul sinod, arhiepiscopul Serghie al Finlandei şi Viborgului. Noul sinod, format din patru episcopi şi patru preoţi a fost însăecinat de procurator, L’vov, să convoace un Sinod al întregii Biserici Ruse în august 1917. În timpul Guvernării Provizorii, au fost procuratori L’vov şi A. V. Kartashev, acesta fiind şi ultimul procurator.

În timp ce legimitatea îndepărtării vechiului sinod a fost pusă sub semnul întrebării, aceste întrebări au fost date de-o parte deoarece sinodul din august a intrat sub influenţa lui Lvov şi A. V. Kartashev.[3] Odată cu alegerea mitropolitului [[Tihon de Moscova|Tihon] al Moscovei ca patriarh al reînfiinţatei patriarhii, Sinodul Guvernant Apostolic, instituit de Petru I pentru guvernarea Bisericii Rusiei, şi-a încetat activitatea.

Referinţe

  1. ↑ Nicholas V. Riasanovsky, A History of Russia, 3rd ed. Oxford University Press, New York, 1977, p257 ISBN 0-19-502128-2
  2. ↑ George T. Kosar, Russian Orthodoxy in Crisis and Revolution: The Church Council of 1917-1918, ProQuest Information and Learning Company, 2003, UMI MicroForm 3116620. p4 - dissertation
  3. ↑ George T. Kosar, Russian Orthodoxy in Crisis and Revolution: The Church Council of 1917-1918, ProQuest Information and Learning Company, 2003, pp24-31.

Izvoare

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Sinodul_guvernant_apostolic&oldid=18791”