Sinodul guvernant apostolic: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Pagină nouă: {{Traducere EN}} The '''Apostolic Governing Synod''' or the '''Most Holy Governing Synod''' (Russian: Святейший Правительствующий Синод) was the highes...)
 
m (retragere etichetă)
 
(Nu s-au afișat 8 versiuni intermediare efectuate de alți 5 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
−
{{Traducere EN}}
+
'''Sinodul Guvernant Apostolic''' sau '''Prea Sfântul Sinod Guvernant''' (în limba rusă: Святейший Правительствующий Синод) a fost cel mai înalt sinod ecleziastic înființat de Țarul Petru I pentru a conduce [[Biserica Ortodoxă Rusă|Biserica Rusiei]] după ce a desființat patriarhia Moscovei la începutul secolului al XVIII-lea. Acest '''Sfânt Sinod''' a fost organul de conducere al Bisericii până când patriarhia a fost reînființată în noiembrie 1917.
  
−
The '''Apostolic Governing Synod''' or the '''Most Holy Governing Synod''' (Russian: Святейший Правительствующий Синод) was the highest ecclesiastical council established by Tsar Peter I to govern the [[Church of Russia]] after he abolished the Moscow patriarchate early in the eighteenth century. This '''Holy Synod''' remained the governing body of the Church until the patriarchate was re-established in November 1917.
+
Sinodul, cum mai este cunoscut în general, a fost creat printr-un corp de ''Regulamente Spirituale'' emise la [[25 ianuarie]] 1721. Conform acestor regulamente, a fost înființat un sinod compus din [[cler]]ici care îl înlocuia funcțional pe patriarh. Regulamentele au fost scrise, se pare, în principal de arhiepiscopul Teofan Procopovici. În 1722, sinodul a fost pus sub conducerea unui ''Șef'' laic sau ''[[Ober-Procurator]] al Sfântului Sinod'' care superviza activitățile sinodului. În timp ce noua organizare era conformă cu principiul conciliant al Bisericii Ortodoxe și a primit acceptul patriarhiilor răsăritene, schimbarea în guvernarea Bisericii urma tradițiile vestice așa cum au făcut majoritatea reformelor lui Petru I în Rusia.<ref>Nicholas V. Riasanovsky, ''A History of Russia'', 3rd ed. Oxford University Press, New York, 1977, p.257  ISBN 0-19-502128-2</ref>
  
−
The Synod, as it would be generally referred to, was created by a set of ''Spiritual Regulations'' signed on [[January 25]], 1721. Under the Regulations, a council of selected [[clergy]] was established that replaced the functions of the patriarch. The Regulations were apparently were written mainly by Archbishop Theophanes Prokopovich. In 1722, Synod was placed  under the direction of a lay ''Chief'' or ''[[Ober-Procurator]] of the Holy Synod'' who supervised the activities of the Synod. While the new organization came within the conciliar principle of the Orthodox Church, and had received agreement from the Eastern  patriarchs, the change in the Church government followed Western traditions as had most of Peter I’s reforms in Russia. <ref>Nicholas V. Riasanovsky, ''A History of Russia'', 3rd ed. Oxford University Press, New York, 1977, p257  ISBN 0-19-502128-2</ref>
+
Împăratul i-a ales personal pe membrii sinodului dintr-o listă a celor mai înalți [[călugăr]]i și clerici dintre cei recomandați de procurator. Numărul membrilor din sinod nu era fix. Sinodul era format din șapte sau opt membri permanenți, care erau numiți pe viață și între patru și opt membri temporari.
  
−
The emperor personally selected the members of the Synod from a list of higher ranked [[monk]]s and clergy from those recommended by the Procurator. The number of members on the council varied. The membership included seven or eight permanent members, who were appointed for life, and four to eight temporary members.  
+
[[Mitropolit]]ul de Sankt-Petersburg avea, de obicei, o poziție aparte în sinod. El avea voie doar să pună întrebări, să anunțe păreri ale sinodului și să prezideze comisii și comitete ale afacerilor bisericești. De obicei, transferul clericilor de rang înalt se făcea doar cu aprobarea sa.
  
−
The [[Metropolitan]] of St. Petersburg usually held a special position in the Synod. Only he had the right to place inquiries, announce opinions of the Synod, and chair commissions and committees of church affairs. Usually, the transfer of members of the higher orders of the clergy were submitted for his approval.  
+
Activitatea clericală a sinodului era realizată de un Birou al Sinodului care era condus de secretarul șef. De-a lungul secolului al XIX-lea, pe măsură ce activitățile procuratorului se înmulțeau și imixtiunea sa creștea, a fost creat un birou independent pentru el, în anul 1836. Printre cei mai remarcabili procuratori șefi se numără [[Nicolai Alexandrovici Protasov|Nicolai A. Protasov]], între 1836 și 1855 și Constantin P. Pobedonosțev, între 1880 și 1905.<ref>George T. Kosar, ''Russian Orthodoxy in Crisis and Revolution: The Church Council of 1917–1918'', ProQuest Information and Learning Company, 2003, UMI MicroForm 3116620. p.4 — dissertation</ref>
  
−
The clerical work of the Synod was performed by an Office of the Synod that was managed by the Chief Secretary. As the activities of the Procurator grew, and became more intrusive, during the nineteenth century, an independent office for him was created in 1836. Most notable of the chief procurators were [[Nicholas Alexandrovich Protasov|Nicholas A. Protasov]], from 1836 to 1855, and K. P. Pobedonostsev, from 1880 to 1905.<ref>George T. Kosar, ''Russian Orthodoxy in Crisis and Revolution: The Church Council of 1917-1918'', ProQuest Information and Learning Company, 2003, UMI MicroForm 3116620. p4 - dissertation</ref>
+
După abdicarea împăratului [[Nicolae al II-lea al Rusiei|Nicolae al II-lea]] în Revoluția din februarie 1917, instituțiile sinodului au fost abrogate în timpul evenimentelor din acel an. La începutul lunii martie 1917, toți membrii sinodului (opt episcopi și doi preoți) numiți de împărat au fost demiși de procuratorul șef, V. N. Lvov, pe motiv că erau vestigii reacționare ale epocii țariste și un nou Sinod al Episcopilor a fost ales de ierarhia Bisericii. Doar un singur episcop din sinodul anterior a fost ales în noul sinod, arhiepiscopul [[Serghie I (Stragorodsky) al Moscovei|Serghie al Finlandei și Viborgului]]. Noul sinod, format din patru episcopi și patru preoți a fost însărcinat de procuratorul Lvov, să convoace un Sinod al întregii Biserici Ruse în august 1917. În timpul Guvernării Provizorii, au fost procuratori V. N. Lvov și A. V. Kartashev, acesta fiind și ultimul procurator.
  
−
After the abdication of Emperor [[Nicholas II of Russia|Nicholas II]] in the February Revolution of 1917, the institutions of the Synod were abolished during the events of the year. Early in March 1917, all the members of the Synod (eight bishops and two priests) appointed by the Emperor were dismissed by the chief procurator, V. N. Lvov, as reactionary vestiges of the tsarist era and a new Synod of Bishops was elected by the Church hierarchy was instituted. Only one bishop from the previous synod was elected to the new Synod, Archbishop [[Sergius I (Stragorodsky) of Moscow|Sergius of Finland and Vyborg]]. The new Synod, of four bishops and four priest, was tasked by the procurator, L’vov, to convene the All Russian Church Council in August 1917. Under the Provisional Government, the procurators were L’vov and the last procurator, A. V. Kartashev
+
În timp ce legitimitatea îndepărtării vechiului sinod a fost pusă sub semnul întrebării, aceste întrebări au fost date de-o parte deoarece sinodul din august a intrat sub influența lui V. N. Lvov și A. V. Kartashev.<ref>George T. Kosar, ''Russian Orthodoxy in Crisis and Revolution: The Church Council of 1917–1918'', ProQuest Information and Learning Company, 2003, p.24–31.</ref> Odată cu alegerea mitropolitului [[Tihon al Moscovei|Tihon]] al Moscovei ca patriarh al reînființatei [[Sinodul Bisericii tuturor rușilor din 1917-1918|patriarhii]], Sinodul Guvernant Apostolic, instituit de Petru I pentru guvernarea Bisericii Rusiei, și-a încetat activitatea.
  
−
While the legitimacy of the removal of the old Synod came into question, these questions were brushed aside as the August council neared under the oversight of Lvov and A. V. Kartashev.<ref>George T. Kosar, ''Russian Orthodoxy in Crisis and Revolution: The Church Council of 1917-1918'', ProQuest Information and Learning Company, 2003, pp24-31.</ref> With the election on [[November 5]], 1917 of Metr. [[Tikhon of Moscow|Tikhon] of Moscow as the patriarch of the re-established [[All-Russian Church Council of 1917-1918|Patriarchate]], the Apostolic Governing Synod instituted by Emperor Peter I as the governing body of the Church of Russia came to an end.
+
==Note==
−
 
 
−
==Referinţe==
 
 
<references/>
 
<references/>
  
−
==Izvoare==
+
==Surse==
−
*[http://www.encspb.ru/en/article.php?kod=2804019597   Synod (Apostolic Governing Synod)]
+
*en: [http://www.encspb.ru/en/article.php?kod=2804019597 Synod (Apostolic Governing Synod)]
−
*[[Wikipedia:Holy_Synod_(Russia)]]
+
*en: [[Wikipedia:Holy Synod of the Russian Orthodox Church]]
  
 
[[Categorie:Istoria Bisericii|Sinoade]]
 
[[Categorie:Istoria Bisericii|Sinoade]]
−
[[Categorie:Jurisdicţii]]
+
[[Categorie:Jurisdicții]]
 
[[Categorie:Sinoade]]
 
[[Categorie:Sinoade]]
 +
 +
[[en:Apostolic Governing Synod]]

Versiunea curentă din 28 septembrie 2018 15:00

Sinodul Guvernant Apostolic sau Prea Sfântul Sinod Guvernant (în limba rusă: Святейший Правительствующий Синод) a fost cel mai înalt sinod ecleziastic înființat de Țarul Petru I pentru a conduce Biserica Rusiei după ce a desființat patriarhia Moscovei la începutul secolului al XVIII-lea. Acest Sfânt Sinod a fost organul de conducere al Bisericii până când patriarhia a fost reînființată în noiembrie 1917.

Sinodul, cum mai este cunoscut în general, a fost creat printr-un corp de Regulamente Spirituale emise la 25 ianuarie 1721. Conform acestor regulamente, a fost înființat un sinod compus din clerici care îl înlocuia funcțional pe patriarh. Regulamentele au fost scrise, se pare, în principal de arhiepiscopul Teofan Procopovici. În 1722, sinodul a fost pus sub conducerea unui Șef laic sau Ober-Procurator al Sfântului Sinod care superviza activitățile sinodului. În timp ce noua organizare era conformă cu principiul conciliant al Bisericii Ortodoxe și a primit acceptul patriarhiilor răsăritene, schimbarea în guvernarea Bisericii urma tradițiile vestice așa cum au făcut majoritatea reformelor lui Petru I în Rusia.[1]

Împăratul i-a ales personal pe membrii sinodului dintr-o listă a celor mai înalți călugări și clerici dintre cei recomandați de procurator. Numărul membrilor din sinod nu era fix. Sinodul era format din șapte sau opt membri permanenți, care erau numiți pe viață și între patru și opt membri temporari.

Mitropolitul de Sankt-Petersburg avea, de obicei, o poziție aparte în sinod. El avea voie doar să pună întrebări, să anunțe păreri ale sinodului și să prezideze comisii și comitete ale afacerilor bisericești. De obicei, transferul clericilor de rang înalt se făcea doar cu aprobarea sa.

Activitatea clericală a sinodului era realizată de un Birou al Sinodului care era condus de secretarul șef. De-a lungul secolului al XIX-lea, pe măsură ce activitățile procuratorului se înmulțeau și imixtiunea sa creștea, a fost creat un birou independent pentru el, în anul 1836. Printre cei mai remarcabili procuratori șefi se numără Nicolai A. Protasov, între 1836 și 1855 și Constantin P. Pobedonosțev, între 1880 și 1905.[2]

După abdicarea împăratului Nicolae al II-lea în Revoluția din februarie 1917, instituțiile sinodului au fost abrogate în timpul evenimentelor din acel an. La începutul lunii martie 1917, toți membrii sinodului (opt episcopi și doi preoți) numiți de împărat au fost demiși de procuratorul șef, V. N. Lvov, pe motiv că erau vestigii reacționare ale epocii țariste și un nou Sinod al Episcopilor a fost ales de ierarhia Bisericii. Doar un singur episcop din sinodul anterior a fost ales în noul sinod, arhiepiscopul Serghie al Finlandei și Viborgului. Noul sinod, format din patru episcopi și patru preoți a fost însărcinat de procuratorul Lvov, să convoace un Sinod al întregii Biserici Ruse în august 1917. În timpul Guvernării Provizorii, au fost procuratori V. N. Lvov și A. V. Kartashev, acesta fiind și ultimul procurator.

În timp ce legitimitatea îndepărtării vechiului sinod a fost pusă sub semnul întrebării, aceste întrebări au fost date de-o parte deoarece sinodul din august a intrat sub influența lui V. N. Lvov și A. V. Kartashev.[3] Odată cu alegerea mitropolitului Tihon al Moscovei ca patriarh al reînființatei patriarhii, Sinodul Guvernant Apostolic, instituit de Petru I pentru guvernarea Bisericii Rusiei, și-a încetat activitatea.

Note

  1. ↑ Nicholas V. Riasanovsky, A History of Russia, 3rd ed. Oxford University Press, New York, 1977, p.257 ISBN 0-19-502128-2
  2. ↑ George T. Kosar, Russian Orthodoxy in Crisis and Revolution: The Church Council of 1917–1918, ProQuest Information and Learning Company, 2003, UMI MicroForm 3116620. p.4 — dissertation
  3. ↑ George T. Kosar, Russian Orthodoxy in Crisis and Revolution: The Church Council of 1917–1918, ProQuest Information and Learning Company, 2003, p.24–31.

Surse

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Sinodul_guvernant_apostolic&oldid=46906”