Sinodul de la Whitby

Sinodul din Whitby a fost un sinod local important care a dus la unificarea administrativă şi liturgică a Bisericii din Anglia. Convocat de Regele Oswiu de Northumbria în 663 DH, sinodul a avut loc în 664 la Abaţia Whitby, care era o mănăstire dublă a Sfintei Hilda din Streonshalh, la Whitby.

Istoric

Printre prelaţii care au participat a fost şi Sfântul Wilfrid de York (634-710), care a fost purtătorul de cuvânt al bisericii din sud, romane. Biografia sa, scrisă mult după aceste evenimente pe care le descrie, este singura sursă existentă despre acest sinod.

Sinodul din Whitby a constituit o piatră de hotar în istoria Bisericii din Marea Britanie, Prin aceea că delegaţi din nord şi sud au stat la un loc pentru a dezbate viitorul bisericii din Northumbria. Subiectele în dispută erau minore, principalele controverse fiind modul de calcul al datei Sfintelor Paşti şi stilul tunsorii pe care trebuiau să o poarte clericii. Cu toate acestea, Totuşi, oricare parte ar fi hotărât ca având autoritate în a stabili aceste reguli, aceea ar fi decis şi care dintre tradiţii, celtă sau romană, ar fi fost adoptată de întreaga Anglie de Nord. Subiectul a devenit presant într-o primăvară când regele, care urma practica celtică, sărbătorea Sfintele Paşti în timp ce regina, care urma practica romană, încă era în Postul Mare.

Ultimul cuvânt l-a avut biserica romană, ale cărei practici au fost atunci adoptate de populaţia din Northumbria. Adepţii tradiţiei celte s-au retras în Scoţia.

Cuviosul Beda descrie în lucrarea sa Istoria bisericească a poporului englez în detaliu dezbaterile care au avut loc, deşi la aproape şaptezeci de ani după acestea. Cronica Anglo-Saxonă, însă, nu pomeneşte deloc acest sinod.

Vezi şi

• Creştinism celtic
• Cuthbert din Lindisfarne