Sinodul de la Stejar (gr. Σύνοδος ἐπί Δρῦν) a fost un mic sinod local, considerat de Tradiția Bisericii Ortodoxe un preuso-sinod, care s-a ținut în iulie 403 într-o suburbie a Calcedonului numită Ad Quercum (lat. La Stejar). La acest „sinod” a fost condamnat și depus Sfântul Ioan Gură de Aur, apoi constrâns la exil.
Preambul: Persecuția monahilor de la Nitria
În jurul anul 399, arhiepiscopul Teofil al Alexandriei intră în conflict cu preotul Isidor, care era responsabil cu instituțiile de binefacere ale Bisericii din Alexandria. Isidor primise de la o văduvă bogată 1000 piese de aur ca să cumpere haine și alte bunuri pentru săracii din Alexandria. Dar Isidor nu a informat pe arhiepiscopului Teofil despre primirea acestor bani, de teamă că Teofil va deturna banii de la săraci la construcțiile pe care le făcea, mania lui Teofil pentru construcții (gr. λιθομανία) fiind binecunoscută. Totuși, Teofil a aflat și l-a excomunicat pe Isidor[1]. Isidor s-a refugiat la călugării de la Nitria, de care era apropiat. Călugării nitrioți numiți „Frații Lungi” (Dioscor, Ammonios, Eftimie și Eusebiu), ucenici ai lui avva Pamvo (prăznuit la 18 iulie), au încercat să mijlocească pentru Isidor preotul pe lângă arhiepiscopul Teofil, dar nu au făcut decât să-l stârnească pe acesta și împotriva lor.
La începutul anului 400 Teofil reunește un sinod la Alexandria în care anatemizează scrierile lui Origen și poruncește să fie urmăriți peste tot cei care susțin origenismul. Îi acuză pe „Frații Lungi”, pe Isidor preotul și pe alți apropiați ai lor de la Nitria de origenism[2] și apoi obține de la guvernatorul Alexandriei un detașament de soldați cu care se duce noaptea la Nitria în căutarea celor pe care el îi acuza de „origenism” (primăvara anului 400). Sute de chilii sunt devastate, incendiate și mulți cuvioși Părinți răniți sau omorâți. Sute de călugări părăsesc Nitria, iar 300 dintre ei, printre care și Frații Lungi și Isidor preotul se refugiază în Palestina. Totuși, mânia arhiepiscopului Teofil a continuat să-i urmărească pe călugări, pentru că Teofil a scris scrisori către episcopii palestinieni ca să nu-i accepte pe monahii refugiați niciunde - nici în biserici și mănăstiri, și nici în alte instituții laice[3].
Așa se face că, după ce au rătăcit mai multe luni prin Palestina, 50 dintre ei, inclusiv Isidor și Frații Lungi, au plecat la Constantinopol ca să ceară judecata împăratului Arcadie. Sfântul Ioan Gură de Aur, patriarhul Constantinopolului, care avea mare respect pentru călugării nitrioți, îi găduiește (401), le permite să participe la sfintele slujbe, dar nu îi primește la Împărtășire înainte ca lucrurile să fie clarificate bisericește. Monahii persecutați fac apel la Împărat (în ciuda sfatului sfântului Ioan Gură de Aur). Împăratul îl cheamă pe Arhiepiscopul Teofil la Constantinopol ca să fie judecată cauza, dar acesta vine abia în anul 403, căutând între timp să-i adune aliați din împotrivitorii sfântului Ioan Gură de Aur, printre care și sfântul Epifanie de Salamina.
Desfășurarea sinodului
| Acest articol (sau părți din el) este propus spre traducere din limba engleză!
Dacă doriți să vă asumați acestă traducere (parțial sau integral), anunțați acest lucru pe pagina de discuții a articolului. |
În iunie 403, Teofil ajunge la Constantinopol însoțit de nepotul său, diaconul Chiril - viitorul arhiepiscop Chiril al Alexandriei -, și de alți 28 episcopi egipteni, aducând cu ei în același timp mulți bani și multe daruri[4]. Lor li s-au adaăugat alți câțiva episcopi din Asia Mică, așa încât la începutul lucrărilor sinodului ei nu erau decât 36 de episcopi în total. After arriving in the capital he settled in one of the imperial palaces and began to confer with Patr. John’s adversaries. Later he moved to a villa, called Epi Dryn, near Constantinople where he, his bishops, and seven other bishops prepared an agenda of unfounded accusations against Chrysostom. [5]
When the synod was convened, it no longer was an assembly meant to judge Theophilius as ordered by the emperor, but one that ordered Patr. John to present himself to it and apologize. The prosecution was presented by Severian, Bishop of Gabala in Syria, who earlier had been ordered to leave Constantinople for his involvement in a plot against the patriarch. [6] Not recognizing the legality of the synod, Chrysostom refused the order for his attendance to be judged by it, before a group that were his open enemies. After he had refused a third summons, the synod, with the agreement of emperor Arcadius, declared him deposed. Chrysostom, then, freely surrendered himself to the soldiers to avoid any useless bloodshed and went into exile.
The reactions of the people to the deposition of their beloved patriarch and the occurrence of a sudden accident in the imperial palace frightened Empress Eudoxia, and raised her fears of some punishment from heaven for the exile of Patr. John. She immediately ordered Chrysostom’s recall. Initially, Chrysostom was reluctant to return to Constantinople. But, when he did return he was met with great rejoicing by the people that caused intense fear among Theophilius and his supporters. To save themselves they fled the capital. [7]
However, the failed attempt at “The Oak” did not deter Chrysostom's enemies. They persisted in their attempts to unseat him. On June 24, 404, they again succeeded in having him deposed and exiled a second time. As he laid dying on the road to exile, the last words that the sainted John Chrysostom, delivered were "Glory be to God for all things!"
Note
- ↑ Paladie, Viața lui Ioan Gură de Aur, 6 // SC. 341. pp. 130-132
- ↑ Socrate Scolasticul, Hist. eccl. VI7.
- ↑ Pallad . Dial. De Vita Ioan. Chrysost. 7 // SC. 341. p. 148
- ↑ Palladius, Dialogus, xvi; Socrates Scholasticus, Ecclesiastical History, VI, 7; Sozomen, Ecclesiastical History, ch. viii
- ↑ Photius, Bibliotheca, 59, in Migne, Patrologia Graecae, CIII, 105-113
- ↑ [[1]]
- ↑ Chrysostom Baur (1910), “St. John Chrysostom”, The Catholic Encyclopedia, Vol. VIII (New York: Robert Appleton Company)