Vizualizare sursă pentru „Sinodul de la Stejar”

[[Imagine:John Chrysostom.jpg|right|thumb|200px|Sf. Ioan Gură de Aur]]
'''Sinodul de la Stejar''' (gr. Σύνοδος ἐπί Δρῦν) a fost un mic [[sinod]] local, considerat de [[Tradiția]] [[Biserica Ortodoxă|Bisericii Ortodoxe]] un [[Sinod tâlhăresc|pseudo-sinod]], care s-a ținut în iulie 403 într-o suburbie a [[Calcedon|Calcedonului]] numită ''Ad Quercum'' (lat. „La Stejar”). La acest „sinod” a fost condamnat și depus Sfântul [[Ioan Gură de Aur]], apoi constrâns la exil.

==Preambul: Persecuția monahilor de la Nitria==
În jurul anul 399, [[arhiepiscop]]ul [[Teofil al Alexandriei]] a intrat în conflict cu preotul Isidor, care era responsabil cu instituțiile de binefacere ale [[Biserica Ortodoxă a Alexandriei|Bisericii din Alexandria]]. Isidor primise de la o văduvă bogată 1000 de monede de aur ca să cumpere haine și alte bunuri pentru săracii din Alexandria. Dar Isidor nu l-a informat pe arhiepiscopul Teofil despre primirea acestor bani, de teamă că Teofil va deturna banii de la săraci la construcțiile pe care le făcea, mania lui Teofil pentru construcții (gr. λιθομανία) fiind binecunoscută. Totuși, Teofil a aflat și l-a excomunicat pe Isidor<ref>Paladie, ''Viața lui Ioan Gură de Aur'', 6 // SC. 341. pp. 130-132</ref>. Isidor s-a refugiat la [[călugăr]]ii de la [[Nitria]], de care era apropiat. Călugării nitrioți numiți „Frații lungi” (Dioscor, [[Amonie de la Nitria|Ammonios]], Eftimie și Eusebiu), [[ucenic]]i ai lui avva [[Pamvo]] (prăznuit la [[18 iulie]]), au încercat să mijlocească pentru Isidor preotul pe lângă arhiepiscopul Teofil, dar nu au făcut decât să-l stârnească pe acesta și împotriva lor. 

La începutul anului 400 Teofil reunește un [[sinod]] la [[Alexandria]] în care [[Anatema|anatemizează]] scrierile lui [[Origen]] și poruncește să fie urmăriți peste tot cei care susțin origenismul. Îi acuză pe „Frații lungi”, pe Isidor preotul și pe alți apropiați ai lor de la Nitria de origenism<ref>Socrate Scolasticul, ''Hist. eccl.'' VI7.</ref> și apoi obține de la guvernatorul Alexandriei un detașament de soldați cu care se duce noaptea la Nitria în căutarea celor pe care el îi acuza de „origenism” (primăvara anului 400). Sute de chilii sunt devastate, incendiate și mulți cuvioși Părinți răniți sau omorâți. Sute de călugări părăsesc Nitria, iar 300 dintre ei, printre care și „Frații lungi” și Isidor preotul se refugiază în Palestina. Totuși, mânia arhiepiscopului Teofil a continuat să-i urmărească pe călugări, pentru că Teofil a scris scrisori către episcopii palestinieni ca să nu-i accepte pe monahii refugiați niciunde - nici în biserici și mănăstiri, și nici în alte instituții laice<ref>Pallad . Dial. De Vita Ioan. Chrysost. 7 // SC. 341. p. 148</ref>.  

Așa se face că, după ce au rătăcit mai multe luni prin Palestina, 50 dintre ei, inclusiv Isidor și „Frații lungi”, au plecat la [[Constantinopol]] ca să ceară judecata împăratului [[Arcadie]]. Sfântul [[Ioan Gură de Aur]], [[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|patriarhul Constantinopolului]], care avea mare respect pentru călugării nitrioți, îi găzduiește (401), le permite să participe la sfintele slujbe, dar nu îi primește la Împărtășire înainte ca lucrurile să fie clarificate bisericește. Monahii persecutați fac apel la împărat (în ciuda sfatului sfântului Ioan Gură de Aur). Împăratul îl cheamă pe Arhiepiscopul Teofil la Constantinopol ca să fie judecată cauza, dar acesta vine abia în anul 403, căutând între timp să-și adune aliați dintre cei care se împotriveau sfântului Ioan Gură de Aur, printre care și sfântul [[Epifanie de Salamina]].

==Desfășurarea sinodului==
În iunie 403, Teofil ajunge la Constantinopol însoțit de nepotul său, [[diacon]]ul Chiril - viitorul arhiepiscop [[Chiril al Alexandriei]] - și de alți 28 episcopi egipteni, aducând cu ei în același timp mulți bani și multe daruri<ref>Palladius, ''Dialogus'', xvi; Socrates Scholasticus, ''Ecclesiastical History'', VI, 7; Sozomen, ''Ecclesiastical History'',  ch. viii</ref>. Lor li s-au adăugat alți câțiva episcopi din Asia Mică, așa încât la începutul lucrărilor sinodului nu erau prezenți decât 36 de episcopi. După ce a ajuns în capitală, Teofil s-a stabilit într-unul din palatele imperiale și a început să se consulte cu adversarii Patriarhului Ioan Gură de Aur. Mai târziu s-a mutat într-o mică localitate numită ''Epi Dryn'' (gr. „La Stejar”) de lângă [[Calcedon]], în apropierea Constantinopolului, unde Teofil, episcopii săi egipteni și alți șapte episcopi au pregătit o listă de acuzații nefondate împotriva Sf. Ioan Gură de Aur.<ref>Photius, ''Bibliotheca'', 59, in Migne, ''Patrologia Graecae'', CIII, 105-113</ref>

Când au început lucrările sinodului, acestea au fost deturnate de la scopul inițial (judecarea faptelor lui Teofil al Alexandriei, după porunca împăratului) la obligarea patriarhului Ioan Gură de Aur de a-și cere iertare pentru sprijinul acordat lui Isidor și „Fraților lungi”. Acuzarea a fost prezentată de Severian, episcop de Gabala (în Siria), căruia anterior i se ordonase să părăsească Constantinopolul pentru implicarea sa într-un complot împotriva [[patriarh]]ului.<ref>[http://www.newadvent.org/cathen/13742b.htm New Advent. The Catholic Encyclopedia: ''Severian'']</ref> Nerecunoscând legalitatea sinodului, Sf. Ioan Gură de Aur a refuzat ordinul de a se prezenta pentru a fi judecat în fața unui grup care îi erau dușmani pe față. După ce a refuzat și o a treia chemare, sinodul, cu acordul împăratului Arcadie, l-a declarat pe patriarhul Ioan Gură de Aur [[Depunere|depus]] din episcopat. În această situație, Sf. Ioan Gură de Aur s-a predat de bunăvoie soldaților imperiali, pentru a evita orice vărsare de sânge inutilă, și a plecat în exil.

==Exilurile Sf. Ioan Gură de Aur==
Reacția poporului la depunerea și exilarea iubitului lor patriarh Ioan Gură de Aur, precum și apariția unui accident brusc în palatul imperial, au înspăimântat-o pe împărăteasa Aelia Eudoxia și au făcut-o să se teamă de pedeapsa divină pentru că influențase exilarea Sf. Ioan Gură de Aur (ea era deja în conflict cu patriarhul Ioan Gură de Aur din cauza obiecțiilor acestuia cu privire la influența nefastă exercitată de către Eudoxia asupra împăratului Arcadie). Din aceste motive, împărăteasa Eudoxia a ordonat imediat rechemarea lui Ioan Gură de Aur. Inițial, acesta a fost reticent în a se întoarce la Constantinopol, dar după ce s-a întors, a fost întâmpinat cu mare bucurie de popor, ceea ce a provocat o mare frică în rândurile susținătorilor lui Teofil și a dus la fuga acestora din capitală.<ref> Chrysostom Baur (1910), [http://www.newadvent.org/cathen/08452b.htm “St. John Chrysostom”], ''The Catholic Encyclopedia'', Vol. VIII (New York: Robert Appleton Company)</ref>

Cu toate acestea, încercarea eșuată de la „Stejar” nu i-a descurajat pe dușmanii lui Ioan Gură de Aur, aceștia persistând în încercările lor de a-l depune din scaunul patriarhal. La [[24 iunie]] 404, ei au reușit din nou depunerea și exilarea Sf. Ioan Gură de Aur pentru a doua oară. În timp ce zăcea pe patul de moarte pe drumul exilului, ultimele cuvinte pe care le-a rostit Sfântul Ioan Gură de Aur au fost „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”.

==Note==
<references/>

==Surse==
*[[Wikipedia: Synod_of_the_Oak]]
*https://ru.wikipedia.org/wiki/%D0%A1%D0%BE%D0%B1%D0%BE%D1%80_%D0%BF%D0%BE%D0%B4_%D0%94%D1%83%D0%B1%D0%BE%D0%BC
*https://www.pravenc.ru/text/540881.html

==Legături externe==
*[http://www.tertullian.org/fathers/palladius_dialogus_02_text.htm#C6  The Dialogue of Palladius concerning the Life of St. John Chrysostom (1921). English translation.]


[[Categorie:Istoria Bisericii]]
[[Categorie:Sinoade]]

[[en: Synod of the Oak]]