Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Sinodul de la Seleucia

Versiunea din 24 noiembrie 2009 16:02, autor: Sîmbotin (Discuție | contribuții) (traducere terminată)

Sinodul de la Seleucia a fost un sinod local al Bisericii Creștine care s-a ținut în secolul IV la Seleucia-Isauria în sudul Asiei Mici (orașul Silifke din Turcia de astăzi). Nu trebuie confundat cu Sinodul de la Seleucia-Ctesiphon din anul 410. A fost unul dintre mai multe sinoade de la mijlocul secolului al patrulea care au încercat să oprească disputele cu aderenții unor forme extreme de arianism, dispute ce au urmat Sinodului I Ecumenic.

Convocarea Sinodului

În anul 358, împăratul roman Constanţiu al II-lea a convocat doua sinoade: unul format din episcopi din Apus la Rimini, și altul format din episcopi de la Răsărit la Seleucia, care aveau misiunea de a rezolva controversa arianismului în legătura cu firea dumnezeiască a lui Iisus Hristos, controversă ce continua sa dezbine Biserica din secolul IV.

Sinodul de la Seleucia a fost inițial planificat să aibă loc la Nicomidia. Înainte de convocarea sinodului, un cutremur a lovit însă Nicomidia, omorând mulți oameni inclusiv pe episcopul Cecropius de Nicomidia[1]. Ca urmare, sinodul de la Răsărit format din aproximativ 160 de episcopi, s-a întrunit la Seleucia la data de 27 septembrie.

Deschiderea Sinodului

Sinodul a fost împărțit în doua grupuri și dezorganizat. Cele doua grupuri s-au întâlnit separat și au ajuns la decizii opuse[2][3].

Episcopii Vasile de Ancyra, Macedonie I de Constantinopol și Patrophilus, de frică să nu fie caterisiți de sinod, și-au întârziat venirea. De asemenea, lui Chiril de Ierusalim și Estathius de Sebasta li se imputau acuzații încă nerezolvate.

Lucrările Sinodului

În prima zi, un grup de episcopi printre care și Acacius de Cezarea, Gheorghe de Alexandria, Uranius de Tir, și Eudoxius de Antiohia au vrut sa concluzioneze acuzațiile împotriva acestor episcopi și contestațiile fata de autoritatea lor, înainte de a se vota problemele teologice. Un al doilea grup, condus de Gheorghe de Laodicea, Sophronius de Pompeiolopolis, și Eleusius de Cyzicus, a vrut să se voteze problemele teologice mai întâi de toate. Acest al doilea grup a câștigat.

În a doua zi, Gheorghe de Laodicea i-a inclus pe Vasile de Ancyra și pe alți episcopi contestați din tabăra lor, ignorând acuzațiile ce li se aduceau și i-a exclus pe Acacius de Cezarea și pe ceilalţi episcopi adverși. Atunci, aceștia au reafirmat un crez formulat în Antiohia în anul 341, în care se declara ca Fiul avea substanța similara cu Tatăl[4].

Totuși, în următoarele zile, a avut loc o încercare de a se ajunge la o înțelegere care să fie adoptată de către majoritatea participanţilor la sinod. Vasile și episcopii îndoielnici nu s-au mai prezentat însă la următoarele sesiuni, pe când Acacius și ceilalți s-au prezentat. Acacius a propus o nouă versiune a Crezului, în care se spunea ca Fiul era ca și Tatăl, ajungându-se astfel la un compromis dintre limbajul controversat din Crezul Niceo-Constantinopolitan și cel de la Antiohia și condamnând Anomoeanismul[5].

La sfârșit, sinodul rămăsese divizat. Vasile, Gheorghe de Laodicea și tabăra lor i-au caterisit sau excomunicat pe oponenții lor, inclusiv Acacius, Gheorghe de Alexandria, Uranius, Theodulus de Chaeretepa, Teodosie de Filadelfia, Evgarie de Mytilene, Lentie de Tripolis, Euxodius de Antiohia, Eusebius de Cezarea, cât și pe Patrophilus, unul dintre cei care erau deja acuzați[6][7].

Mai târziu, în același an, Constanţiu a convocat un alt sinod la Constantinopol care să aibă în vedere decizia de la Sinodul de la Rimini şi să rezolve dezbinarea de la Seleucia[8][9]. Sinodul s-a întrunit în anul 360, dar disputele tot nu au fost rezolvate.

Crezul propus de Acacius

În prefaţa Crezului propus de Acacius, acesta a scris:[10] "Ne-am adunat la porunca împăratului la Seleucia, un oraş din Isauria, în ziua de 27 septembrie, pentru a ne exercita puterea în cea mai mare măsură, dar cu toată moderaţia, pentru a păstra pacea bisericii, precum şi pentru a stabili răspunsuri la întrebări doctrinare bazate pe autoritatea profetică şi evanghelică, astfel încât să sancţionăm orice mărturisire de credinţă ecleziastică în contradicţie cu Sfânta Scriptură, aşa cum a dispus împăratul nostru Constanţiu cel iubit de Dumnezeu. Dar, în măsura în care anumiţi indivizi au acţionat în Sinod într-un mod care aduce prejudicii faţă de mai mulţi dintre noi, prin împiedicarea unora de a-şi exprima sentimentele lor şi excluzându-i pe alţii de la lucrările Sinodului şi, în acelaşi timp au introdus în Sinod persoane care au fost hirotonite contrar canonului bisericesc; pentru că Sinodul a prezentat o scenă de tumult şi de dezordine, scenă la care iluştrii Leonas şi Comes precum şi eminentul Lauricius, guvernator al provinciei, au fost martori oculari, noi ne vedem prin urmare obligaţi să facem această declaraţie.

Noi nu repudiem actul de credinţă care a fost ratificat de la sfinţirea bisericii de la Antiohia; aceasta datorită faptului că acest act a primit acordul părinţilor noştri care s-au adunat acolo pentru a lua în considerare anumite puncte controversate. Deoarece, cu toate acestea, termenii homoousion şi homoiousion au tulburat în trecut minţile multora şi încă mai continuă să le tulbure şi, în plus, pentru că un nou termen a fost recent inventat de unii care afirmă anomoion a Fiului de la Tatăl, noi respingem primii doi termeni, ca fiind expresii care nu se găsesc în Sfintele Scripturi, dar nu anatemizăm în mod absolut pe ultimul, şi privim utilizarea acestuia doar ca pe o înstrăinare de la învăţăturile Bisericii. În mod distinct noi recunoaştem homoion a Fiului de la Tatăl, în conformitate cu ceea ce Apostolul a declarat cu privire la el: "Cel ce este chipul lui Dumnezeu cel nevăzut".

Textul Crezului propus de Acacius era următorul:

"Credem într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.

Credem, de asemenea, în Fiul său Domnul nostru Isus Hristos, care a fost născut din Tatăl, nu făcut, mai înainte de toţi vecii, Dumnezeu Cuvântul, singurul Fiu al lui Dumnezeu, Lumina, Viaţa, Adevărul, Înţelepciunea, prin care toate toate s-au făcut, cele care sunt în ceruri şi pe pământ, văzute sau nevăzute. Noi credem că s-a întrupat din Sfânta Fecioară Maria, în vederea eliminării păcatelor, că el a fost făcut om, a suferit pentru păcatele noastre, şi a înviat din nou, şi s-a suit la ceruri, să se aşeze de-a dreapta Tatălui, de unde va veni din nou cu slavă să judece viii şi morţii.

Credem, de asemenea, în Duhul Sfânt, pe care Domnul nostru şi Mântuitorul l-a numit Mângâietorul, şi pe care l-a trimis la apostolii săi, după plecarea sa, aşa cum le-a promis; prin care, deasemenea, el sfinţeşte pe toţi credincioşii din Biserică, care sunt botezaţi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Pe cei care predică ceva împotriva acestui crez, îi privim ca străini de Biserica Catolică."

Note

  1. Philostorgius, in Photius, Epitome of the Ecclesiastical History of Philostorgius, book 4, chapter 10
  2. Philostorgius, in Photius, Epitome of the Ecclesiastical History of Philostorgius, book 4, chapter 11.
  3. Socrates Scholasticus, Church History, book 2, chapter 39
  4. Socrates Scholasticus, Church History, book 2, chapter 40
  5. Socrates Scholasticus, Church History, book 2, chapter 40
  6. Philostorgius, in Photius, Epitome of the Ecclesiastical History of Philostorgius, book 4, chapter 11
  7. Socrates Scholasticus, Church History, book 2, chapter 40
  8. Philostorgius, in Photius, Epitome of the Ecclesiastical History of Philostorgius, book 4, chapter 11
  9. Socrates Scholasticus, Church History, book 2, chapter 40.
  10. Zenos' translated edition of Socrates Scholasticus, Church History, book 2, chapter 40

A se vedea și

Surse