Sinodul de la Seleucia

Acest articol (sau părți din el) este propus spre traducere din limba engleză! Dacă doriți să vă asumați acestă traducere (parțial sau integral), anunțați acest lucru pe pagina de discuții a articolului. De asemenea, dacă nu ați făcut-o deja, citiți pagina de ajutor Traduceri din limba engleză.

a nu se confunda cu Sinodul de la Seleucia-Ctesiphon din anul 410.

Sinodul de la Seleucia a fost un sinod local al Bisericii Creștine care s-a ținut în secolul IV la Seleucia Isauria în sudul Asiei Mici, sau orașul Silifke din Turcia de astăzi. Sinodul a fost unul dintre mai multe sinoade de la mijlocul secolului al patrulea care au încercat sa oprească disputele cu aderenți ai unor forme extreme de Arianism ce au urmat Sinodului I Ecumenic.

În anul 358, Împăratul roman Constanţiu al II-lea a convocat doua sinoade, unul format din episcopi de la Apus la Rimini, și altul format din episcopi de la Răsărit la Seleucia, care aveau misiunea de a rezolva controversa Arianismului în legătura cu firea dumnezeiască a lui Iisus Hristos, controversă ce continua sa dezbine Biserica din secolul IV. Sinodul de la Seleucia a fost inițial planificat pentru Nicomidia, dar s-a ținut la Seleucia deoarece un cutremur afectase Nicomidia.

Înainte de convocarea sinodului, un cutremur a lovit Nicomidia, omorând mulți oameni inclusiv pe episcopul Cecropius de Nicomidia. Ca urmare, sinodul de la Răsărit format din aproximativ 160 de episcopi, s-a întrunit la Seleucia la data de 27 septembrie. Sinodul a fost împărțit în doua grupuri și dezorganizat. Cele doua grupuri s-au întâlnit separat și au ajuns la decizii opuse.

Episcopii Vasile de Ancyra, Macedonie I de Constantinopol și Patrophilus din frica sa nu fie caterisiți de sinod, și-au întârziat venirea. De asemenea, lui Chiril de Ierusalim și Estathius de Sebaste li se imputau acuzații încă nerezolvate.

În prima zi, un grup de episcopi printre care și Acacius de Cezarea, Gheorghe de Alexandria, Uranius de Tir, și Eudoxius de Antiohia au vrut sa concluzioneze acuzațiile împotriva acestor episcopi, și contestațiile fata de autoritatea lor, înainte de a se vota problemele teologice. Un al doilea grup, condus de Gheorghe de Laodicea, Sophronius de Pompeiolopolis, și Eleusius de Cyzicus, a vrut sa voteze problemele teologice mai întâi de toate. Al doilea grup a câștigat.

În a doua zi, Gheorghe de Laodicea i-a inclus pe Vasile și pe alți episcopi contestați din tabăra lor, ignorând acuzațiile, și excluzând pe Acacius și episcopii adverși. Așadar, aceștia au reafirmat un crez formulat în Antiohia în anul 341, în care se declara ca Fiul avea substanța similara cu Tatăl.

Totuși, în următoarele zile, a avut loc o încercare de a se ajunge la o înțelegere mai majoritara. Vasile și episcopii îndoielnici nu s-au prezentat la aceste sesiuni, pe când Acacius și ceilalți s-au prezentat. Acacius a propus o noua versiune a crezului în care se spunea ca Fiul era ca și Tatăl, astfel ajungându-se la un compromis dintre limbajul controversat din Crezul Niceo-Constantinopolitan Nicea și cel de la Antiohia, și condemnand Anomoeanismul.

La sfârșit, sinodul rămăsese împărțit. Vasile, Gheorghe de Laodicea, și tabăra lor au caterisit sau exocomunicat pe oponenții lor, inclusiv Acacius, Gheorghe de Alexandria, Uranius, Theodulus de Chaeretepa, Teodosie de Filadelfia, Evgarie de Mytilene, Lentie de Tripolis, Euxodius de Antiohia, Esebius de Cezarea, cât și pe Patrophilus, unul dintre cei care erau deja acuzați.

Mai târziu, în același an, Constanţiu a convocat un sinod la Constantinopol care sa aibă în vedere decizia de la Ariminum si sa rezolve diviziunea de la Seleucia. Sinodul s-a întrunit în anul 360, dar nu s-au rezolvat disputele.

Acacius' proposed creed

Acacius' proposed creed read, including its preface: "We having yesterday assembled by the emperor's command at Seleucia, a city of Isauria, on the 27th day of September, exerted ourselves to the utmost, with all moderation, to preserve the peace of the church, and to determine doctrinal questions on prophetic and evangelical authority, so as to sanction nothing in the ecclesiastic confession of faith at variance with the sacred Scriptures, as our Emperor Constantius most beloved of God has ordered. But inasmuch as certain individuals in the Synod have acted injuriously toward several of us, preventing some from expressing their sentiments, and excluding others from the council against their wills; and at the same time have introduced such as have been deposed, and persons who were ordained contrary to the ecclesiastical canon, so that the Synod has presented a scene of tumult and disorder, of which the most illustrious Leonas, the Comes, and the most eminent Lauricius, governor of the province, have been eye-witnesses, we are therefore under the necessity of making this declaration. That we do not repudiate the faith which was ratified at the consecration of the church at Antioch; [423] for we give it our decided preference, because it received the concurrence of our fathers who were assembled there to consider some controverted points. Since, however, the terms homoousion and homoiousion have in time past troubled the minds of many, and still continue to disquiet them; and moreover that a new term has recently been coined by some who assert the anomoion of the Son to the Father: we reject the first two, as expressions which are not found in the Scriptures; but we utterly anathematize the last, and regard such as countenance its use, as alienated from the church. We distinctly acknowledge the homoion of the Son to the Father, in accordance with what the apostle has declared concerning him, [424] "Who is the image of the invisible God."

"We confess then, and believe in one God the Father Almighty, the Maker of heaven and earth, and of things visible and invisible. We believe also in his Son our Lord Jesus Christ, who was begotten of him without passion before all ages, God the Word, the only-begotten of God, the Light, the Life, the Truth, the Wisdom: through whom all things were made which are in the heavens and upon the earth, whether visible or invisible. We believe that he took flesh of the holy Virgin Mary, at the end of the ages, in order to abolish sin; that he was made man, suffered for our sin, and rose again, and was taken up into the heavens, to sit at the right hand of the Father, whence he will come again in glory to judge the living and the dead. We believe also in the Holy Spirit, whom our Lord and Saviour has denominated the Comforter, and whom he sent to his disciples after his departure, according to his promise: by whom also he sanctifies all believers in the church, who are baptized in the name of the Father, and of the Son, and of the Holy Ghost. Those who preach anything contrary to this creed, we regard as aliens from the catholic church."

Source

• Wikipedia: Council_of_Seleucia