Sinodul de la Rimini: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m (Participanți)
Linia 25: Linia 25:
  
 
Printre cei care s-au pronunţat pentru formularea de la [[Niceea]] a [[Crezul]]ui s-au aflat:
 
Printre cei care s-au pronunţat pentru formularea de la [[Niceea]] a [[Crezul]]ui s-au aflat:
* Fedius de Agen (murit circa 392)
+
* Fedius de Agen (mort 392)
* Servatus de Tongeren (murit [[13 mai]], 384)
+
* Servatus de Tongeren (mort [[13 mai]], 384)
* Gaudentius of Ariminum (murit [[14 octombrie]], 360)
+
* Gaudentius din Ariminum (mort [[14 octombrie]], 360)
 
* Mercurialis de Forl
 
* Mercurialis de Forl
 
* Restitutus de Cartagina
 
* Restitutus de Cartagina

Versiunea de la data 17 noiembrie 2009 10:37

Acest articol necesită îmbunătățiri.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.


Sinodul de la Rimini, sau Ariminum, a fost un sinod local al Bisericii Creștine timpurii care s-a ținut la Ariminum, orașul italian Rimini din zilele noastre. Sinodul a fost unul dintre mai multe sinoade de la mijlocul secolului al patrulea care au încercat sa oprească disputele cu aderenți ai unor forme extreme de Arianism ce au urmat Sinodului I Ecumenic.

În anul 358, Împăratul roman Constanţiu al II-lea a convocat doua sinoade, unul format din episcopi de la Apus la Rimini, și altul format din episcopi de la Răsărit la Seleucia, care aveau misiunea de a rezolva controversa Arianismului în legătura cu firea dumnezeiască a lui Iisus Hristos, controversă ce continua sa dezbine Biserica din secolul IV. Sinodul de la Seleucia a fost inițial planificat să aibă loc la Nicomidia, dar s-a ținut la Seleucia deoarece un cutremur afectase Nicomidia.[1]

În iulie, anul 359, s-a întrunit Sinodul de la Apus la Rimini, sinod la care au participat între 300 și 400 de episcopi.[2] Înainte de întrunirea sinodului, Ursacius de Singidunum si Valens de Mursa au propus o noua versiune a Crezului, alcătuită mai devreme la un Sinod de la Sirmium din anul 359, dar care nu fusese prezentată acolo. Această versiune susținea ca Fiul era ca și Tatăl, „după scripturi". Prin această formulare se evitau termeni controversați precum „ousia” (ființă sau substanță), „aceeași substanță” și „substanță asemănătoare”.[3] Alţii au susţinut Crezul Nicean.[4]

Înainte ca mulți dintre episcopi sa părăsească sinodul, opozanții crezului bazat pe Sinodul de la Sirmium au scris o scrisoare către Împăratul Constanţiu în care lăudau formularea de la Niceea și condamnau orice abatere de la ea. Susținătorii versiunii de la Sirmium au propus-o însă pe aceasta şi au trimis-o în toată Italia.[5]

Ca urmări ale sinodului, papa Liberiu de la Roma a respins noul crez, determinându-i pe Febadius de Agen si pe Servatus de Tongeren sa-și retragă sprijinul faţa de omoieni. [1] Susținătorii formulării de la Sirmium l-au caterisit pe Liberiu și l-au reales pe Antipapa Felix de Roma.[6]

Sinodul a fost considerat o înfrângere pentru trinitarianism, iar Sfântul Jerome a scris: „Întreaga lume a gemut și a fost uimită de faptul că devenise ariană".[7]

Participanți

Printre cei care s-au pronunţat pentru formularea de la Sirmium a Crezului s-au aflat:[8]

Printre cei care s-au pronunţat pentru formularea de la Niceea a Crezului s-au aflat:

  • Fedius de Agen (mort 392)
  • Servatus de Tongeren (mort 13 mai, 384)
  • Gaudentius din Ariminum (mort 14 octombrie, 360)
  • Mercurialis de Forl
  • Restitutus de Cartagina

Note

  1. Philostorgius, in Photius, Epitome of the Ecclesiastical History of Philostorgius, book 4, chapter 10.
  2. Philostorgius, in Photius, Epitome of the Ecclesiastical History of Philostorgius, book 4, chapter 10.
  3. Socrates Scholasticus, Church History, book 2, chapter 37.
  4. Socrates Scholasticus, Church History, book 2, chapter 37.
  5. Socrates Scholasticus, Church History, book 2, chapter 37.
  6. Socrates Scholasticus, Church History, book 2, chapter 37.
  7. Jerome, Dialogue Against the Luciferians, 19.
  8. Socrates Scholasticus, Church History, book 2, chapter 37.

A se vedea și

Sinodul de la Seleucia

Surse