Sinodul VII Ecumenic: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m (I modified Saint John Damascene's years of birth and death. The previous ones are those of Saint Theodore the Studite, not of Saint John Damascene.)
 
(Nu s-au afișat 20 de versiuni intermediare efectuate de alți 4 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
{{Traducere_EN}}
+
'''Sinodul al VII-lea ecumenic''' s-a reunit la [[Niceea]] (provincia Bitinia, Asia Mică) între [[24 septembrie]] şi [[13 octombrie]] 787, la iniţiativa împărătesei regente [[Irina Împărăteasa|Irina]]. Cunoscut şi sub numele de '''Sinodul al doilea de la Niceea''', acest [[sinod ecumenic]] a adunat 350 de [[episcop]]i ortodocşi<ref>La aceşti 350 de Sfinţi Părinţi s-au alăturat la sfârşitul sinodului alţi 17 ierarhi, care au abjurat erezia iconoclastă</ref> și a fost prezidat de Sf. [[Tarasie al Constantinopolului|Tarasie]] [[Mărturisitor]]ul ([[Praznic|prăznuit]] la [[25 februarie]]), [[Patriarh]] al [[Constantinopol]]ului în acea vreme. Sinodul a condamnat [[iconoclasm]]ul ca [[erezie]] şi a restabilit cultul sfintelor [[Icoană|icoane]]. A fost ultimul din cele şapte [[sinoade ecumenice]].
 
 
'''Sinodul al VII-lea ecumenic''' s-a reunit la Niceea (provincia Bitinia, Asia Mică) între [[24 septembrie]] şi [[13 octombrie]] 787, la iniţiativa înpărătesei regente Irina. Cunoscut şi sub numele de '''Sinodul al doilea de la Niceea''', acest [[sinod]] ecumenic a adunat 350 de [[episcop]]i ortodocşi <ref>La aceşti 350 de Sfinţi Părinţi s-au alăturat la sfârşitul sinodului alţi 17 ierarhi, care au abjurat erezia iconoclastă.</ref> a fost prezidat de sfântul Tarasie (prăznuit la [[25 februarie]]), [[Patriarh]] de [[Constantinopol]] la acea vreme, a condamnat [[iconoclasm]]ul ca [[erezie]], şi a restabilit cultul sfintelor [[Icoană|icoane]]. A fost ultimul din cele şapte [[sinoade ecumenice]].
 
  
 
== Controversa ==
 
== Controversa ==
Disputele teologice privitoare la Persoana lui [[Iisus Hristos]] nu s-au încheiat cu [[Sinodul VI Ecumenic]] din anul 681, ci au continuat în secolele VIII şi IX. De această dată controversele au luat proporţii în jurul subiectului reprezentării iconice a lui Hristos, în primul rând, şi a Maicii Domnului şi sfinţilor în plan secund.
+
Disputele teologice privitoare la Persoana lui [[Iisus Hristos]] nu s-au încheiat cu [[Sinodul VI Ecumenic]] din anul 681, ci au continuat în secolele VIII şi IX. De această dată controversele au luat proporţii în jurul subiectului reprezentării iconice a lui Hristos, în primul rând, şi a [[Maica Domnului|Maicii Domnului]] şi [[sfinţi]]lor în plan secund.
  
 
Criza iconoclastă a început în timpul împăratului [[Leon III Isaurul]] (717-741), şi a continuat sub domnia fiului său, [[Constantin V Copronimul]] (741-775).
 
Criza iconoclastă a început în timpul împăratului [[Leon III Isaurul]] (717-741), şi a continuat sub domnia fiului său, [[Constantin V Copronimul]] (741-775).
  
În  anul 726 Leon al III-lea, profitând de popularitatea de războinic viteaz pe care o avea <ref>Era considerat un salvator al Constatinopolului, pe care l-a eliberat de sub un long asediu al arabilor (august 717- august 718).</ref> , a publicat un edict împotriva sfintelor imagini (sub influenţa episcopilor [[Constantin de Nacolia]] şi [[Toma de Claudiopolis]]). În virtutea acestui edict este distrusă reprezentarea lui Hristos de la Halki (la [[Constantinopol]]), ceea ce o provocat o răzmeriţă populară înecată imediat în sânge <ref>Unii istorici (Marie-France Auzépy) consideră că nu sunt dovezi clare pentru această istorie, deoarece scrisorile patriarhului Gherman nu vorbesc de vreo reprezentare a lui Hristos, ci doar de icoane ale Sfinţilor Apostoli şi reprezentări ale sfintei cruci. Astfel, icoana lui Hristos ar fi fost de fapt aşezată la Halki de către împărăteasa Irina (797-802), şi distrusă mult mai târziu, sub împăratul iconoclast Leon V Armeanul (813-820).</ref>
+
În  anul 726, Leon al III-lea, profitând de popularitatea sa de războinic viteaz <ref>Era considerat un salvator al Constatinopolului, pe care l-a eliberat de sub un lung asediu al arabilor (august 717- august 718).</ref> , a publicat un edict împotriva sfintelor imagini (sub influenţa episcopilor [[Constantin de Nacolia]] şi [[Toma de Claudiopolis]]). În virtutea acestui edict, este distrusă reprezentarea lui Hristos de la Halki (la Constantinopol), ceea ce o provocat o răzmeriţă populară înecată imediat în sânge <ref> Unii istorici (Marie-France Auzépy) consideră că nu sunt dovezi clare pentru această istorie, deoarece scrisorile patriarhului [[Gherman al Constantinopolului|Gherman]] nu vorbesc de vreo reprezentare a lui Hristos, ci doar de icoane ale Sfinţilor [[Apostoli]] şi reprezentări ale [[Cruce|Sfintei Cruci]]. Astfel, [[icoană|icoana]] lui Hristos ar fi fost de fapt aşezată la Halki de către împărăteasa Irina (797-802), şi distrusă mult mai târziu, sub împăratul iconoclast [[Leon V Armeanul]] (813-820).</ref>
 
 
Un edict mult mai radical şi mai agresiv este promulgat de Leon Isaurul în ianuarie 730. Acest edict prevedea nu doar distrugerea sfintelor icoane, ci şi a sfintelor [[moaşte]]. Policitii imperiele i se opun însă nu doar călugări cu autoritate teologică şi duhovnicească din Imperiu - precum sfântul [[Ioan Damaschin]] -, ci şi papa Grigorie al III-lea de la Roma. Drept represalii, împăratul Leon al III-lea confiscă toate bunurile pontificale din Sicilia şi Calabria, pe atunci încă teritorii bizantine.
 
 
 
Icons were kept and venerated in both churches and private homes. The two groups in the controversy were:
 
  
; [[Iconoclast]]s : also called "icon-smashers," they were suspicious of any art depicting God or humans; they demanded the destruction of icons because they saw icons as idolatry.
+
Un edict mult mai radical şi mai agresiv este promulgat de Leon Isaurul în ianuarie 730. Acest edict prevedea nu doar distrugerea sfintelor icoane, ci şi a sfintelor [[moaşte]]. Politicii imperiale i se opun însă nu doar [[monah|călugăr]]i cu autoritate teologică şi duhovnicească din Imperiu - precum sfântul [[Ioan Damaschin]] -, ci şi papa [[Grigorie al III-lea al Romei|Grigorie al III-lea]] de la Roma. Drept represalii, împăratul Leon al III-lea confiscă toate bunurile pontificale din Sicilia şi Calabria, pe atunci încă teritorii bizantine.
; [[Iconodule]]s : also called "venerators of icons," they defended the place of icons in the Church.
 
  
The controversy, however, was more than a struggle over different views of Christian art. Deeper issues were involved, and it is these the Council addressed:
+
Icoanele erau păstrate și venerate atât în [[biserică|biserici]] cât și în case particulare. Cele două grupări implicate în această controversă erau:
  
*The character of Christ's human nature
+
:[[Iconoclasm|Iconoclaștii]], numiți și "sfărâmătorii de icoane", priveau cu suspiciune orice reprezentare artistică a lui [[Dumnezeu]] sau a unor oameni; ei cereau distrugerea icoanelor, deoarece considerau cultul icoanelor ca idolatrie;
*The Christian attitude toward matter
+
:[[Iconodul]]ii, numiți și "cinstitorii icoanelor" erau cei care apărau locul icoanelor în Biserică.
*The true meaning of Christian redemption and the salvation of the entire material universe
 
  
 +
Dar controversa în sine avea implicații mai profunde decât o simplă diferență de perspectivă asupra artei creștine. De aceste aspecte mai profunde s-a ocupat Sinodul, și anume:
  
The controversy falls into two periods:
+
*caracterul naturii umane a lui Hristos
 +
*atitudinea creștină asupra materiei
 +
*adevăratul sens al izbăvirii creștine și al mântuirii întregului univers material.
  
#From AD 726 when Leo III began his attack on icons until AD 780 when Empress Irene ended the attacks
+
Controversa a cunoscut două perioade mai semnificative
#Again from AD 815 through AD 843 when Empress Theodora stamped out the attacks permanently
 
  
 +
#cea dintâi începe în anul 726 d.Hr, când împăratul Leon al III-lea și-a început ofensiva împotriva icoanelor și durează până în anul 780 d'Hr., când binecredincioasa împărăteasă [[Irina Împărăteasa|Irina]] a pus capăt atacurilor iconoclaste.
 +
#cea de a doua perioadă începe în anul 815 și ia sfârșit în anul 843 d.Hr., când binecredincioasa împărăteasă [[Teodora (împărăteasa)|Teodora]] a pus capăt definitiv ofensivei iconoclaste.
  
The iconoclasts had support from both inside and outside the Church. Outside the Church, there may have been influence from Jewish and Muslim ideas, and it is important to note that just prior to the iconoclast outbreak Muslim Caliph Yezid ordered the removal of all icons with his territory. Inside the Church there had always existed a "puritan" outlook which saw all images as latent idolatry. The iconoclasts "failed to take full account of the Incarnation" by refusing icons. Falling into a kind of dualism, they regarded all matter as defilement, thinking that what is spiritual must be non-material; therefore, they wanted a religion freed from all contact with material. But such a view betrays the Incarnation for it allows no place for Christ's humanity or His body, thus linking it with the other controversies about Christ's Person dealt with by the other Councils. The iconoclasts forgot that the soul and the body must be saved and transfigured.
+
[[Iconoclasm|Iconoclaștii]] erau susținuți atât din interiorul, cât și din afara Bisericii. Din afara Bisericii, o anumită influență par a fi avut ideile [[iudaism|iudaice]] și ale [[islam|musulmanilor]] despre reprezentarea lui Dumnezeu. Astfel, este important să amintim că, imediat înainte de prima răbufnire iconoclastă, califul musulman Yezid poruncise îndepărtarea tuturor icoanelor de pe teritoriile stăpânite de el. Înăuntrul Bisericii existase dintotdeauna o perspectivă mai "puritană" care considera orice reprezentare ca sursă latentă de idolatrie. Iconoclaștii "nu au reușit să înțeleagă pe deplin sensul Întrupării" atunci când au refuzat icoanele. Căzând în [[dualism]], ei considerau că întreaga materie era un lucru josnic, considerând că ceea ce este spiritual trebuie să fie nematerial; astfel, ei își doreau o religie eliberată de orice contact cu materia. Dar o astfel de perspectivă se îndepărtează de la înțelesul profund al Întrupării, întrucât nu lasă loc umanității lui Hristos sau pentru faptul că El avea un trup; această eroare îi lega implicit de celelalte controverse cu privire la Persoana lui Hristos, abordate la precedentele [[Sinoade Ecumenice]]. Iconoclaștii uitau că atât trupul, cât și [[suflet]]ul au nevoie de [[mântuire]] și de [[îndumnezeire]].
  
Largely through the work of St. [[John of Damascus]] (AD 759-826), who, ironically, was housed in Muslim-controlled lands and therefore outside the reach of the Empire, the iconodules' position won out. He addressed the charges of the iconoclasts thus:  
+
Poziția [[iconodul]]ă a avut câștig de cauză, în cele din urmă, în mod paradoxal prin intermediul operei Sfântului [[Ioan Damaschin]] (676-749), care trăia într-o zonă controlată de musulmani. El răspundea la acuzațiile iconoclaștilor astfel:
  
:''Concerning the charge of idolatry: Icons are not idols but symbols, therefore when an Orthodox venerates an icon, he is not guilty of idolatry. He is not worshipping the symbol, but merely venerating it. Such veneration is not directed toward wood, or paint or stone, but towards the person depicted. Therefore relative honor is shown to material objects, but worship is due to God alone.''
+
:''Cu privire la învinovățirea de idolatrie: icoanele nu sunt idoli, ci simboluri, astfel că, atunci când cineva venerează o icoană, nu se face vinovat de idolatrie. El nu se adoră simbolul, ci doar îl venerează. O astfel de închinare nu e adresată lemnului sau culorii sau pietrei, ci persoanei zugrăvite. Astfel, este arătată o oarecare cinstire lucrurilor materiale, dar adorare Îi datorăm doar lui Dumnezeu''.
  
:''We do not make obeisance to the nature of wood, but we revere and do obeisance to Him who was crucified on the Cross... When the two beams of the Cross are joined together I adore the figure because of Christ who was crucified on the Cross, but if the beams are separated, I throw them away and burn them.'' '''—St. John of Damascus'''
+
:''Noi nu facem ascultare față de natura lemnului, ci aducem cinstire și închinare Aceluia Care a fost răstignit pe Cruce... Atunci când cele două lemne se împreunează în chipul Crucii, cinstesc chipul acestora din cauza lui Hristos care a fost răstignit pe Cruce; dar dacă cele două lemne sunt separate, le arunc pe foc și le ard''''''—Sf. Ioan Damaschin'''
  
 
== Decizia Sinodului ==
 
== Decizia Sinodului ==
[[Image:Icons restoration.jpg|right|frame|Restabilirea cultului sfintelor icoane]]
+
[[Image:Icons restoration.jpg|right|frame|Restabilirea cultului Sfintelor Icoane]]
; Concerning the teaching of icons : Venerating icons, having them in churches and homes, is what the Church teaches. They are "open books to remind us of God." Those who lack the time or learning to study theology need only to enter a church to see the mysteries of the Christian religion unfolded before them.
+
; Cu privire la învățătura despre [[icoană|icoane]]: Închinarea la icoane, a le avea în [[biserică|biserici]] și în case particulare este ceea ce Biserica ne învață. Ele sunt "cărți deschise care ne amintesc de Dumnezeu". Cei care nu au timp sau învățătură îndeajuns cât să studieze teologia trebuie doar să intre într-o biserică pentru a vedea înaintea lor desfășurându-se tainele religiei creștine.
 
 
; Concerning the doctrinal significance of icons : Icons are necessary and essential because they protect the full and proper doctrine of the Incarnation. While God cannot be represented in His eternal nature ("...no man has seen God", [[Gospel of John|John]] 1:18), He can be depicted simply because He "became human and took flesh." Of Him who took a material body, material images can be made. In so taking a material body, God proved that matter can be redeemed. He deified matter, making it spirit-bearing, and so if flesh can be a medium for the Spirit, so can wood or paint, although in a different fashion.
 
  
:''I do not worship matter, but the Creator of matter, who for my sake became material and deigned to dwell in matter, who through matter effected my salvation...'' '''—St. John of Damascus'''
+
; Cu privire la importanța doctrinară a icoanelor: Icoanele sunt necesare și esențiale pentru că apără învățătura deplină și dreaptă asupra Întrupării. Deși Dumnezeu nu poate fi reprezentat în Natura Lui eternă ("...nimeni nu L-a văzut pe Dumnezeu, [http://www.bibliaortodoxa.ro/noul-testament/35/Ioan Ioan 1, 18]), El poate fi totuși zugrăvit pur și simplu pentru că "s-a făcut Om întrupat". Pot fi deci făcute imagini materiale ale Aceluia care a luat un trup material. Luând un trup material, Dumnezeu a dovedit că materia poate fi mântuită. El a îndumnezeit materia, făcând-o purtătoare de Duh, astfel că, dacă trupul poate deveni un locaș al Duhului, tot astfel o pot face și lemnul sau culoarea, deși în mod diferit.
  
The seventh and last Ecumenical Council upheld the icondules' postion in AD 787. They proclaimed: ''Icons... are to be kept in churches and honored with the same relative veneration as is shown to other material symbols, such as the 'precious and life-giving [[Cross]]' and the Book of the Gospels.'' The 'doctrine of icons' is tied to the Orthodox teaching that all of God's creation is to be redeemed and glorified, both spiritual and material.
+
''Eu nu mă închin materiei, ci Creatorului materiei, Care pentru mine S-a făcut material și a binevoit să sălășluiască în materie, Care prin materie a înfăptuit mântuirea mea'' — Sf. [[Ioan Damaschin]].
  
Some final thoughts on icons:
+
Al șaptelea Sinod Ecumenic a susținut poziția iconodulilor în anul 787 d.Hr. Părinții au proclamat: Icoanele să fie cinstite „nu [cu] cinstirea adevărată, care după credinţă se cuvine numai dumnezeirii [Sfintei Treimi], ci [tot aşa] cum se face cu semnul Sfintei şi de viaţă făcătoarei [[Cruce|Cruci]], cu Sfintele [[Evanghelie|Evanghelii]], şi cu toate lucrurile sfinte”.<ref> Traducerea Hotărârilor Sinodului este luată de [http://www.credo.ro/sinodul-al-saptelea-ecumenic-niceea.php aici].</ref>
  
:''Icons... were dynamic manifestations of man's spiritual power to redeem creation through beauty and art. The colors and lines of the [icons] were not meant to imitate nature; the artists aimed at demonstrating that men, animals, and plants, and the whole cosmos, could be rescued from their present state of degradation and restored to their proper 'Image'. The [icons] were pledges of the coming victory of a redeemed creation over the fallen one... the artistic perfection of an icon was not only a reflection of the celestial glory --it was a concrete example of matter restored to its original harmony and beauty, and serving as a vehicle of the Spirit. The icons were part of the transfigured cosmos'' '''—Nicolas Zernov (1898-1980), ''The Russians and Their Church'''''
+
''Doctrina cu privire la icoane'' este legată de învățătura ortodoxă conform căreia întreaga Creație a lui Dumnezeu trebuie răscumpărată și sfințită, atât cea spirituală cât și cea materială.
  
:''The icon is a song of triumph, and a revelation, and an enduring monument to the victory of the saints and the disgrace of the demons.'' '''—St. John of Damascus'''
+
Mai jos sunt redate câteva gânduri ale Sfinților Părinți cu privire la icoane:  
  
==Comemorare==
+
:„''Icoanele... sunt manifestări dinamice ale puterii duhovnicești a omului de a răscumpăra întreaga Creație prin frumusețe  și prin artă. Culorile și desenele [[icoană|icoanelor]] nu au intenția de a imita natura; artiștii [iconografii] caută să demonstreze că omul, animalele, plantele și întregul cosmos pot fi salvate din starea lor de degradare și restaurate în 'Chipul' lor cel adevărat. Icoanele erau mărturii ale biruinței viitoare a Creației răscumpărate asupra celei căzute...  perfecțiunea artistică a unei icoane nu era doar o reflectare a slavei cerești - era un exemplu concret de materie restabilită în armonia și frumusețea ei originare, slujind ca vehicule ale Duhului. Icoanele sunt părți ale Universului transfigurat''” - Nikolai Zernov (1898-1980), ''Rușii și Biserica lor''.
Sfinţii Părinţi de la Sinodul VII Ecumenic sunt prăznuiţi la [[11 octombrie]], dacă este o zi de [[duminică]], altminteri în prima duminică ce urmează.
 
  
O altă prăznuire, mai generală, a tuturor celor ce au luptat pentru restabilirea cultului sfintelor icoane şi a credinţei ortodoxe, este rânduită în prima duminică din [[Postul Mare]], numită [[Duminica Ortodoxiei]].
+
:„''Icoana este o cântare de biruință și o revelație, o mărturie peste timp a biruinței sfinților și a înfrângerii diavolilor''” - Sf. Ioan Damaschin.
  
== Surse ==
+
==Pomenire==
* ''The Orthodox Church'', Bishop [[Kallistos (Ware) of Diokleia]]
+
'''Sfinţii Părinţi de la al șaptelea Sinod Ecumenic''' sunt prăznuiţi la [[11 octombrie]], dacă este o zi de [[duminică]], altminteri în duminica următoare.
* http://calendrier.egliseorthodoxe.com/sts/fetemobile/dimancheconcile7.html
 
  
== Legături externe ==
+
O altă prăznuire, mai generală, a tuturor celor ce au luptat pentru restabilirea cultului Sfintelor Icoane şi a credinţei ortodoxe este rânduită în prima duminică din [[Postul Mare]], numită [[Duminica Ortodoxiei]].
*[http://www.intratext.com/IXT/ENG0835/_INDEX.HTM Canons of the seven ecumenical councils]
 
  
 
==A se vedea şi==
 
==A se vedea şi==
 +
* [[Duminica Sfinţilor Părinţi de la al șaptelea Sinod Ecumenic]]
 
* [[Icoană]]
 
* [[Icoană]]
 
* [[Iconoclasm]]
 
* [[Iconoclasm]]
Linia 75: Linia 67:
 
==Note==
 
==Note==
 
<references/>
 
<references/>
 +
 +
== Surse ==
 +
* [[:en:Seventh Ecumenical Council]], inspirat din ''The Orthodox Church'', de [[Kallistos (Ware) de Diokleia|Kallistos WARE]].
 +
* http://calendrier.egliseorthodoxe.com/sts/fetemobile/dimancheconcile7.html
 +
 +
== Legături externe ==
 +
*[http://www.intratext.com/IXT/ENG0835/_INDEX.HTM Canons of the seven ecumenical councils]
 +
 +
{{Sinoade Ecumenice}}
  
 
[[Categorie:Drept canonic]]
 
[[Categorie:Drept canonic]]
Linia 82: Linia 83:
 
[[Categorie:Sinoade ecumenice]]
 
[[Categorie:Sinoade ecumenice]]
 
[[Categorie:Erezii]]
 
[[Categorie:Erezii]]
 +
[[Categorie:Iconografie]]
  
 
[[ar:المجامع المسكونية السبعة]]
 
[[ar:المجامع المسكونية السبعة]]
 
[[en:Seventh Ecumenical Council]]
 
[[en:Seventh Ecumenical Council]]
 +
[[fr:7e Concile œcuménique]]
 +
[[mk:Седми вселенски собор]]

Versiunea curentă din 29 ianuarie 2018 13:19

Sinodul al VII-lea ecumenic s-a reunit la Niceea (provincia Bitinia, Asia Mică) între 24 septembrie şi 13 octombrie 787, la iniţiativa împărătesei regente Irina. Cunoscut şi sub numele de Sinodul al doilea de la Niceea, acest sinod ecumenic a adunat 350 de episcopi ortodocşi[1] și a fost prezidat de Sf. Tarasie Mărturisitorul (prăznuit la 25 februarie), Patriarh al Constantinopolului în acea vreme. Sinodul a condamnat iconoclasmul ca erezie şi a restabilit cultul sfintelor icoane. A fost ultimul din cele şapte sinoade ecumenice.

Controversa

Disputele teologice privitoare la Persoana lui Iisus Hristos nu s-au încheiat cu Sinodul VI Ecumenic din anul 681, ci au continuat în secolele VIII şi IX. De această dată controversele au luat proporţii în jurul subiectului reprezentării iconice a lui Hristos, în primul rând, şi a Maicii Domnului şi sfinţilor în plan secund.

Criza iconoclastă a început în timpul împăratului Leon III Isaurul (717-741), şi a continuat sub domnia fiului său, Constantin V Copronimul (741-775).

În anul 726, Leon al III-lea, profitând de popularitatea sa de războinic viteaz [2] , a publicat un edict împotriva sfintelor imagini (sub influenţa episcopilor Constantin de Nacolia şi Toma de Claudiopolis). În virtutea acestui edict, este distrusă reprezentarea lui Hristos de la Halki (la Constantinopol), ceea ce o provocat o răzmeriţă populară înecată imediat în sânge [3]

Un edict mult mai radical şi mai agresiv este promulgat de Leon Isaurul în ianuarie 730. Acest edict prevedea nu doar distrugerea sfintelor icoane, ci şi a sfintelor moaşte. Politicii imperiale i se opun însă nu doar călugări cu autoritate teologică şi duhovnicească din Imperiu - precum sfântul Ioan Damaschin -, ci şi papa Grigorie al III-lea de la Roma. Drept represalii, împăratul Leon al III-lea confiscă toate bunurile pontificale din Sicilia şi Calabria, pe atunci încă teritorii bizantine.

Icoanele erau păstrate și venerate atât în biserici cât și în case particulare. Cele două grupări implicate în această controversă erau:

Iconoclaștii, numiți și "sfărâmătorii de icoane", priveau cu suspiciune orice reprezentare artistică a lui Dumnezeu sau a unor oameni; ei cereau distrugerea icoanelor, deoarece considerau cultul icoanelor ca idolatrie;
Iconodulii, numiți și "cinstitorii icoanelor" erau cei care apărau locul icoanelor în Biserică.

Dar controversa în sine avea implicații mai profunde decât o simplă diferență de perspectivă asupra artei creștine. De aceste aspecte mai profunde s-a ocupat Sinodul, și anume:

  • caracterul naturii umane a lui Hristos
  • atitudinea creștină asupra materiei
  • adevăratul sens al izbăvirii creștine și al mântuirii întregului univers material.

Controversa a cunoscut două perioade mai semnificative

  1. cea dintâi începe în anul 726 d.Hr, când împăratul Leon al III-lea și-a început ofensiva împotriva icoanelor și durează până în anul 780 d'Hr., când binecredincioasa împărăteasă Irina a pus capăt atacurilor iconoclaste.
  2. cea de a doua perioadă începe în anul 815 și ia sfârșit în anul 843 d.Hr., când binecredincioasa împărăteasă Teodora a pus capăt definitiv ofensivei iconoclaste.

Iconoclaștii erau susținuți atât din interiorul, cât și din afara Bisericii. Din afara Bisericii, o anumită influență par a fi avut ideile iudaice și ale musulmanilor despre reprezentarea lui Dumnezeu. Astfel, este important să amintim că, imediat înainte de prima răbufnire iconoclastă, califul musulman Yezid poruncise îndepărtarea tuturor icoanelor de pe teritoriile stăpânite de el. Înăuntrul Bisericii existase dintotdeauna o perspectivă mai "puritană" care considera orice reprezentare ca sursă latentă de idolatrie. Iconoclaștii "nu au reușit să înțeleagă pe deplin sensul Întrupării" atunci când au refuzat icoanele. Căzând în dualism, ei considerau că întreaga materie era un lucru josnic, considerând că ceea ce este spiritual trebuie să fie nematerial; astfel, ei își doreau o religie eliberată de orice contact cu materia. Dar o astfel de perspectivă se îndepărtează de la înțelesul profund al Întrupării, întrucât nu lasă loc umanității lui Hristos sau pentru faptul că El avea un trup; această eroare îi lega implicit de celelalte controverse cu privire la Persoana lui Hristos, abordate la precedentele Sinoade Ecumenice. Iconoclaștii uitau că atât trupul, cât și sufletul au nevoie de mântuire și de îndumnezeire.

Poziția iconodulă a avut câștig de cauză, în cele din urmă, în mod paradoxal prin intermediul operei Sfântului Ioan Damaschin (676-749), care trăia într-o zonă controlată de musulmani. El răspundea la acuzațiile iconoclaștilor astfel:

Cu privire la învinovățirea de idolatrie: icoanele nu sunt idoli, ci simboluri, astfel că, atunci când cineva venerează o icoană, nu se face vinovat de idolatrie. El nu se adoră simbolul, ci doar îl venerează. O astfel de închinare nu e adresată lemnului sau culorii sau pietrei, ci persoanei zugrăvite. Astfel, este arătată o oarecare cinstire lucrurilor materiale, dar adorare Îi datorăm doar lui Dumnezeu.
Noi nu facem ascultare față de natura lemnului, ci aducem cinstire și închinare Aceluia Care a fost răstignit pe Cruce... Atunci când cele două lemne se împreunează în chipul Crucii, cinstesc chipul acestora din cauza lui Hristos care a fost răstignit pe Cruce; dar dacă cele două lemne sunt separate, le arunc pe foc și le ard'. —Sf. Ioan Damaschin

Decizia Sinodului

Restabilirea cultului Sfintelor Icoane
Cu privire la învățătura despre icoane
Închinarea la icoane, a le avea în biserici și în case particulare este ceea ce Biserica ne învață. Ele sunt "cărți deschise care ne amintesc de Dumnezeu". Cei care nu au timp sau învățătură îndeajuns cât să studieze teologia trebuie doar să intre într-o biserică pentru a vedea înaintea lor desfășurându-se tainele religiei creștine.
Cu privire la importanța doctrinară a icoanelor
Icoanele sunt necesare și esențiale pentru că apără învățătura deplină și dreaptă asupra Întrupării. Deși Dumnezeu nu poate fi reprezentat în Natura Lui eternă ("...nimeni nu L-a văzut pe Dumnezeu, Ioan 1, 18), El poate fi totuși zugrăvit pur și simplu pentru că "s-a făcut Om întrupat". Pot fi deci făcute imagini materiale ale Aceluia care a luat un trup material. Luând un trup material, Dumnezeu a dovedit că materia poate fi mântuită. El a îndumnezeit materia, făcând-o purtătoare de Duh, astfel că, dacă trupul poate deveni un locaș al Duhului, tot astfel o pot face și lemnul sau culoarea, deși în mod diferit.

Eu nu mă închin materiei, ci Creatorului materiei, Care pentru mine S-a făcut material și a binevoit să sălășluiască în materie, Care prin materie a înfăptuit mântuirea mea — Sf. Ioan Damaschin.

Al șaptelea Sinod Ecumenic a susținut poziția iconodulilor în anul 787 d.Hr. Părinții au proclamat: Icoanele să fie cinstite „nu [cu] cinstirea adevărată, care după credinţă se cuvine numai dumnezeirii [Sfintei Treimi], ci [tot aşa] cum se face cu semnul Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci, cu Sfintele Evanghelii, şi cu toate lucrurile sfinte”.[4]

Doctrina cu privire la icoane este legată de învățătura ortodoxă conform căreia întreaga Creație a lui Dumnezeu trebuie răscumpărată și sfințită, atât cea spirituală cât și cea materială.

Mai jos sunt redate câteva gânduri ale Sfinților Părinți cu privire la icoane:

Icoanele... sunt manifestări dinamice ale puterii duhovnicești a omului de a răscumpăra întreaga Creație prin frumusețe și prin artă. Culorile și desenele icoanelor nu au intenția de a imita natura; artiștii [iconografii] caută să demonstreze că omul, animalele, plantele și întregul cosmos pot fi salvate din starea lor de degradare și restaurate în 'Chipul' lor cel adevărat. Icoanele erau mărturii ale biruinței viitoare a Creației răscumpărate asupra celei căzute... perfecțiunea artistică a unei icoane nu era doar o reflectare a slavei cerești - era un exemplu concret de materie restabilită în armonia și frumusețea ei originare, slujind ca vehicule ale Duhului. Icoanele sunt părți ale Universului transfigurat” - Nikolai Zernov (1898-1980), Rușii și Biserica lor.
Icoana este o cântare de biruință și o revelație, o mărturie peste timp a biruinței sfinților și a înfrângerii diavolilor” - Sf. Ioan Damaschin.

Pomenire

Sfinţii Părinţi de la al șaptelea Sinod Ecumenic sunt prăznuiţi la 11 octombrie, dacă este o zi de duminică, altminteri în duminica următoare.

O altă prăznuire, mai generală, a tuturor celor ce au luptat pentru restabilirea cultului Sfintelor Icoane şi a credinţei ortodoxe este rânduită în prima duminică din Postul Mare, numită Duminica Ortodoxiei.

A se vedea şi

Note

  1. La aceşti 350 de Sfinţi Părinţi s-au alăturat la sfârşitul sinodului alţi 17 ierarhi, care au abjurat erezia iconoclastă
  2. Era considerat un salvator al Constatinopolului, pe care l-a eliberat de sub un lung asediu al arabilor (august 717- august 718).
  3. Unii istorici (Marie-France Auzépy) consideră că nu sunt dovezi clare pentru această istorie, deoarece scrisorile patriarhului Gherman nu vorbesc de vreo reprezentare a lui Hristos, ci doar de icoane ale Sfinţilor Apostoli şi reprezentări ale Sfintei Cruci. Astfel, icoana lui Hristos ar fi fost de fapt aşezată la Halki de către împărăteasa Irina (797-802), şi distrusă mult mai târziu, sub împăratul iconoclast Leon V Armeanul (813-820).
  4. Traducerea Hotărârilor Sinodului este luată de aici.

Surse

Legături externe


Sinoade Ecumenice
I Niceea (325 d.Hr.)| I Constantinopol (381) | Efes (431) | Calcedon (451) | II Constantinopol (553) | III Constantinopol (680-681) | Quinisext (692) | II Niceea (787)|
IV Constantinopol* (879-880) | V Constantinopol* (1341-1351)
Sinoadele desemnate cu un * (IV şi V Constantinopol) sunt considerate doar de unii ortodocşi ca sinoade ecumenice, alţii considerându-le doar sinoade locale cu autoritate în Biserica Ortodoxă.