Sinodul VIII Ecumenic: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Desfăşurarea sinodului: completări)
(completări şi legături)
Linia 1: Linia 1:
 
{{În curs}}
 
{{În curs}}
'''Sinodul al VIII-lea ecumenic''' a avut loc la [[Constantinopol]] în 879-880, pe timpul împăratului Vasile I ''Macedoneanul''. La acest sinod s-a hotărât reabilitarea [[patriarh]]ului [[Fotie cel Mare]] (care fusese depus şi excomunicat la [[Sinodul tâlhăresc din 869-870]]) şi restaurarea lui în scaunul patriarhal de la Constantinopol. De asemenea, au fost anatematizaţi toţi cei care modificaseră [[Crezul Niceo-Constantinopolitan]], condamnându-se astfel ''[[Filioque]]''.
+
'''Sinodul al VIII-lea ecumenic''' a avut loc la [[Constantinopol]] în 879-880, pe timpul împăratului Vasile I ''Macedoneanul''. La acest sinod s-a hotărât reabilitarea [[patriarh]]ului [[Fotie cel Mare]] (care fusese depus şi excomunicat la [[Sinodul tâlhăresc din 869-870]]) şi restaurarea lui în scaunul patriarhal de la Constantinopol. De asemenea, au fost anatematizaţi toţi cei care modificaseră [[Crezul Niceo-Constantinopolitan]], condamnându-se astfel, în mod implicit, ''[[Filioque]]''.
  
 
Acest [[sinod]] a fost iniţial acceptat şi pe deplin aprobat de către [[Papă|papalitatea de la Roma]] (ai cărei delegaţi au fost prezenţi la sinod, la iniţiativa Papei Ioan al VIII-lea), dar a fost ulterior repudiat de [[Biserica Romano-Catolică]], în secolul al XI-lea, care a considerat că acest sinod nu a fost unul [[sinod ecumenic|ecumenic]], ci unul [[sinod tâlhăresc|tâlhăresc]].<ref>John Meyendorff, "''Rome and Orthodoxy: Is Authority Still the Issue?''", Living Tradition, St. Vladimir's Seminary Press, 1978, pp. 63-80</ref>
 
Acest [[sinod]] a fost iniţial acceptat şi pe deplin aprobat de către [[Papă|papalitatea de la Roma]] (ai cărei delegaţi au fost prezenţi la sinod, la iniţiativa Papei Ioan al VIII-lea), dar a fost ulterior repudiat de [[Biserica Romano-Catolică]], în secolul al XI-lea, care a considerat că acest sinod nu a fost unul [[sinod ecumenic|ecumenic]], ci unul [[sinod tâlhăresc|tâlhăresc]].<ref>John Meyendorff, "''Rome and Orthodoxy: Is Authority Still the Issue?''", Living Tradition, St. Vladimir's Seminary Press, 1978, pp. 63-80</ref>
Linia 10: Linia 10:
  
 
Cel care l-a înlocuit pe Fotie cel Mare în scaunul patriarhal de la Constantinopol, [[Ignatie de Constantinopol|Ignatie I]], şi care mai fusese patriarh şi între anii 847-858, a continuat în linii mari direcţiile de acţiune urmate de Fotie. Astfel, Ignatie a refuzat să cedeze în faţa papalităţii şi i-a readus pe bulgari în sfera de influenţă a Constantinopolului după anul 870. Când tensiunile politice din Constantinopol s-au mai potolit, Fotie a fost rechemat la Constantinopol (în 876), împăratul Vasile I încredinţându-i chiar educaţia fiilor săi; mai mult, el devine totodată sfetnic al lui Ignatie, care avea să-l recomande drept succesor al său. După adormirea lui Ignatie pe [[23 octombrie]] 877, Fotie a fost reaşezat pe tronul patriarhal, el având şi recomandarea lui Ignatie în acest sens.
 
Cel care l-a înlocuit pe Fotie cel Mare în scaunul patriarhal de la Constantinopol, [[Ignatie de Constantinopol|Ignatie I]], şi care mai fusese patriarh şi între anii 847-858, a continuat în linii mari direcţiile de acţiune urmate de Fotie. Astfel, Ignatie a refuzat să cedeze în faţa papalităţii şi i-a readus pe bulgari în sfera de influenţă a Constantinopolului după anul 870. Când tensiunile politice din Constantinopol s-au mai potolit, Fotie a fost rechemat la Constantinopol (în 876), împăratul Vasile I încredinţându-i chiar educaţia fiilor săi; mai mult, el devine totodată sfetnic al lui Ignatie, care avea să-l recomande drept succesor al său. După adormirea lui Ignatie pe [[23 octombrie]] 877, Fotie a fost reaşezat pe tronul patriarhal, el având şi recomandarea lui Ignatie în acest sens.
 +
 +
La cererea insistentă a celor patru patriarhii răsăritene tradiţionale, împăratul Vasile I ''Macedoneanul'' a convocat în anul 879 un nou sinod, la Constantinopol, care, printre altele, să repare nedreptatea care i se făcuse Sf. Fotie cel Mare la [[sinodul tâlhăresc din 869-870]]. La sinod au venit reprezentanţii tuturor celor cinci patriarhii din acea vreme (inclusiv cei ai Bisericii de la Roma, trimişi de către Papa Ioan al VIII-lea) - în total un număr de 383 [[episcop]]i.
 +
  
 
==Controversa cu privire la ecumenicitatea sinodului==
 
==Controversa cu privire la ecumenicitatea sinodului==

Versiunea de la data 2 martie 2011 15:13

La acest articol se lucrează chiar în acest moment!

Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului.

Sinodul al VIII-lea ecumenic a avut loc la Constantinopol în 879-880, pe timpul împăratului Vasile I Macedoneanul. La acest sinod s-a hotărât reabilitarea patriarhului Fotie cel Mare (care fusese depus şi excomunicat la Sinodul tâlhăresc din 869-870) şi restaurarea lui în scaunul patriarhal de la Constantinopol. De asemenea, au fost anatematizaţi toţi cei care modificaseră Crezul Niceo-Constantinopolitan, condamnându-se astfel, în mod implicit, Filioque.

Acest sinod a fost iniţial acceptat şi pe deplin aprobat de către papalitatea de la Roma (ai cărei delegaţi au fost prezenţi la sinod, la iniţiativa Papei Ioan al VIII-lea), dar a fost ulterior repudiat de Biserica Romano-Catolică, în secolul al XI-lea, care a considerat că acest sinod nu a fost unul ecumenic, ci unul tâlhăresc.[1]

Desfăşurarea sinodului

În anul 869, împăratul bizantin Vasile I Macedoneanul, de comun acord cu Papa Adrian al II-lea, convocase un sinod la Constantinopol, sinod cunoscut ulterior ca Sinodul tâlhăresc din 869-870. În cadrul lucrărilor acestui sinod, a fost depus şi excomunicat Patriarhul Constantinopolului Fotie cel Mare, acuzat (pe nedrept) de erezie. Motivele reale erau însă altele, de natură politică (împăratul Vasile I Macedoneanul dorea să se alieze cu papa de la Roma şi cu împăratul francilor Ludovic al II-lea cel Tânăr), subiectivă (Vasile Macedoneanul nu uitase că Fotie fusese protejatul lui Mihail al III-lea, pe care el îl detronase şi îl ucisese) şi religioasă (Fotie se opunea expansiunii culturale şi religioase a „latinilor” în Bulgaria şi era de asemenea un opozant ferm al doctrinei Filioque).[2]

De asemenea, acel sinod confirmase plasarea Patriarhiei Constantinopolului pe primul loc ca cinstire între cele patru patriarhii răsăritene tradiţionale (deci înaintea Patriarhiei Alexandriei, a Antiohiei şi a Ierusalimului).

Cel care l-a înlocuit pe Fotie cel Mare în scaunul patriarhal de la Constantinopol, Ignatie I, şi care mai fusese patriarh şi între anii 847-858, a continuat în linii mari direcţiile de acţiune urmate de Fotie. Astfel, Ignatie a refuzat să cedeze în faţa papalităţii şi i-a readus pe bulgari în sfera de influenţă a Constantinopolului după anul 870. Când tensiunile politice din Constantinopol s-au mai potolit, Fotie a fost rechemat la Constantinopol (în 876), împăratul Vasile I încredinţându-i chiar educaţia fiilor săi; mai mult, el devine totodată sfetnic al lui Ignatie, care avea să-l recomande drept succesor al său. După adormirea lui Ignatie pe 23 octombrie 877, Fotie a fost reaşezat pe tronul patriarhal, el având şi recomandarea lui Ignatie în acest sens.

La cererea insistentă a celor patru patriarhii răsăritene tradiţionale, împăratul Vasile I Macedoneanul a convocat în anul 879 un nou sinod, la Constantinopol, care, printre altele, să repare nedreptatea care i se făcuse Sf. Fotie cel Mare la sinodul tâlhăresc din 869-870. La sinod au venit reprezentanţii tuturor celor cinci patriarhii din acea vreme (inclusiv cei ai Bisericii de la Roma, trimişi de către Papa Ioan al VIII-lea) - în total un număr de 383 episcopi.


Controversa cu privire la ecumenicitatea sinodului

Surse

A se vedea şi

Note

  1. John Meyendorff, "Rome and Orthodoxy: Is Authority Still the Issue?", Living Tradition, St. Vladimir's Seminary Press, 1978, pp. 63-80
  2. The Life of Patriarch Photios of Constantinople, by Despina Stratoudaki White

Legături externe