Sinodul I Ecumenic
Primul Sinod Ecumenic a avut loc la Niceea (astăzi İznik, în Turcia) în anul 325 d.Hr. și a instituit regula pentru toate Sinoadele Ecumenice ulterioare. A abordat în primul rând problema arianismului, stabilind o primă formă a Crezului de la Niceea și o primă regulă pentru calcularea datei Paștilor ( sau "Pascalia"). Este cunoscut și ca Primul Sinod de la Niceea.
Istoric
Deschiderea Sinodului
Sinodul a fost convocat în anul 325 de către sfântul împărat Constantin cel Mare. Acesta, având ca prioritate unitatea Imperiului Roman, i-a chemat pe episcopii Bisericii să se reunească spre a tranșa ampla dispută asupra ereziei arianismului, doctrină conform căreia Iisus Hristos ar fi fost o creatură (prima creație a lui Dumnezeu), iar nu născut din veșnicie și Dumnezeu adevărat.
Sinodul ar fi trebuit să se țină la Ancyra, dar locul de desfășurare a lucrărilor acestuia a fost mutat de Constantin la Niceea (mult mai aproape de reședința imperială din Nicomidia), astfel încât împăratului să îi fie mai ușor să ia parte la Sinod. Conform tradiției, Primul Sinod de la Niceea s-a întrunit la 20 mai în anul 325. Ceva mai devreme, în cursul aceluiași an, avusese deja loc un Sinod în Antiohia, prezidat de Sfântul Osius de Cordoba, care a condamnat doctrina ariană și pe adepții acesteia, numindu-l chiar explicit și pe Eusebiu de Cezareea (despre care se crede că a avut o atitudine întrucâtva echivocă pe această temă). Când Constantin a convocat Sinodul la Niceea, el a făcut acest lucru în primul rând pentru a păstra unitatea Imperiului, mai degrabă decât încercând să influențeze formularea învățăturii Bisericii.
După ce împăratul și-a ținut discursul de deschidere, se consideră că Sfântul Osius este cel care a prezidat Sinodul, fiind convocat în acest scop chiar de către împărat, care și-l alesese drept sfătuitor în chestiuni teologice. Teologul și istoricul ortodox Prof. Alexander Schmemann, consideră că împăratul își dorea ca acest sinod să fie „simbolul și încununarea” victoriei sale asupra lui Licinius și a reunificării Imperiului [1]. În discursul său de deschidere, Sf. Constantin descrie disputele din interiorul Bisericii ca fiind „mai periculoase decât războaiele sau alte conflicte; ele îmi provoacă mai multă durere decât orice altceva”.[2]
Crezul
Eusebiu de Nicomidia este primul care propune delegaților spre analiză un crez arian, care este imediat respins. Eusebiu de Cezareea propune atunci un crez baptismal (de rostit la Botez) originar din Palestina. Acesta este considerat de mulți istoric ca fiind cadrul esențial pentru articularea Crezului de la Niceea. Alții consideră că versiunea adoptată a Crezului își avea originea într-o formulare mai veche a unui Crez la un sinod din Antiohia.
Crezul palestinian includea, în descrierea Persoanei lui Hristos, formula, de origine biblică, "Întâi-născut din toată făptura". Această formulare nu apare în Crezul de la Niceea, probabil pentru că, scoasă din contextul în care e integrată în scrisoarea Sfântului Pavel către Coloseni, ar fi putut fi interpretată în sens arian. În locul său a fost introdusă termenul de-acum celebru de homoousios, un termen filosofic care însemna că Fiul lui Dumnezeu este de o ființă (consubstanțial) cu Tatăl. "Homoousios" înlocuia formula lui Arie, "homiousios" - de ființă asemănătoare, în sensul că Iisus ar fi primit o ființă asemănătoare Tatălui și nicidecum aceeași ființă.
Este foarte interesant faptul că a fost folosit acest termen, deși el fusese mai înainte utilizat de ereticii sabelieni (și în special de Paul de Samosata) în cursul secolului al III-lea d.Hr., în timpul disputei lor cu Sfântul Dionisie cel Mare. Ca și în cazul multor altor termeni filosofici, Sfinții Părinți au preluat termenul homoousios și i-au dat un sens nou, ortodox. Conceptul a fost propus pentru prima dată la Niceea de Osius sau chiar de Constantin însuși, fiind mai apoi susținut de "un mic grup de teologi îndrăzneți și luminați care au înțeles că nu era suficientă o simplă condamnare a lui Arie, ci era nevoie și de o cristalizare a Tradiției Bisericii prin folosirea unui termen clar" [3].
În afară de formularea de bază a Crezului, au fost formulate și patru anateme explicite la adresa arienilor. Toți episcopii de la Sinod au semnat Crezul, cu excepția a doi dintre ei, Theonas de Marmarica și Secundus de Ptolemaida, care au fost ulterior depuși de Biserică și exilați de către împărat împreună cu Arie, care a refuzat și el să accepte decretele Sinodului. Schmemann observă, cu privire la cei exilați, că astfel Constantin "confunda iarăși judecata Bisericii cu cea a Cezarului" (p. 79), făcând probabil aluzie la nefericita folosire de către împărat a puterii civile atunci când a ales să îi persecute pe donatiști.
Alte chestiuni
Pascalia
Articol principal: Pascalia
În afară de problema arianismului, Primul Sinod Ecumenic a abordat și o serie de alte probleme. Dintre acestea, merită amintită chestiunea Pascaliei, metoda calculării datei la care trebuiau celebrate Paștile. Până în acel moment, existau mai multe metode de calculare a datei Paștilor, dar episcopii întruniți la Niceea au decis să accepte practica alexandrină de a face calculele independent de data Paștilor evreiești, stabilind și că data sărbătorii trebuia să cadă după echinocțiul de primăvară. Astfel, ei au respins practica antiohiană de a face referire la calcularea datei în funcție de practica iudaică.
Alegerea soluției alexandrine s-a impus de la sine în vremea aceea, întrucât cetatea era renumită pentru rigoarea și acuratețea de care dădeau dovadă astronomii săi. Până în zilele noastre, Papa Alexandriei păstrează în titulatura sa o formulă care amintește de această alegere a Alexandriei: este vorba de un titlu tradus uneori ca "Stăpân al Universului", dar care se referă în realitate mai ales la capacitatea de a judeca situația astronomică a Universului.
Canoane
Tot cu acest prilej s-au adoptat și 20 de canoane care s-au referit la, în ordine stabilită de Sinod:
- 1. cei care se mutilează sau cer să fie mutilați să nu fie primiți în cler;
- 2. cei de curând botezați să nu fie promovați de îndată la hirotonisire;
- 3. viața clandestină a clericilor;
- 4. cerințe pentru a fi consacrat episcop;
- 5. situația celor excomunicați și datoria de a ține sinod de două ori pe an în fiecare episcopie;
- 6. precedența anumitor sedii episcopale; consensul mitropolitului pentru a fi consacrat episcop;
- 7. episcopul Ierusalimului;
- 8. atitudinea față de catari;
- 9. promovarea la preoție fără examenul recerut;
- 10. cei care și-au renegat credința în timpul prigoanei și apoi admiși între clerici;
- 11. renegarea propriei credințe de către mireni;
- 12. cei care au părăsit lumea pentru viața consacrată și apoi s-au întors la ea;
- 13. penitenții care cer Euharistia pe patul morții;
- 14. despre catehumenii lași (care au cedat în timpul prigoanei);
- 15. despre clericii care se mută din loc în loc;
- 16. despre clericii care nu locuiesc în bisericile pentru care au fost aleși;
- 17. despre clericii cămătari;
- 18. locul diaconilor la celebrările liturgice și rândul lor la împărtășanie;
- 19. despre cei care vin în Biserica ortodoxă de la eroarea (erezia) lui Paul din Samosata și despre diaconese;
- 20. în zilele de duminică și-n zilele Cincizecimii nu trebuie să se facă rugăciuni în genunchi.
Participanți
Există o listă a episcopilor care au participat la Sinod, cuprinzând aproximativ 230 de nume, dar există unele indicii că listele ar avea unele lipsuri. Sfântul Atanasie al Alexandriei afirmă că numărul participanților era de 318 [4], număr cu semnificație mistică, întrucât acesta era numărul slujitorilor lui Avraam (care pe atunci se numea încă „Avram”) pe care acesta i-a luat cu el atunci când s-a dus să îl salveze pe nepotul său Lot (Cf. Facerea 14, 14).
La Sinod au fost prezenți puțini episcopi din Occident (o situație care avea să se repete la toate Sinoadele Ecumenice): Marcu de Calabria, Nicasie de Dijon, Domnus de Stridon, Osius de Cordoba și Cecilian al Cartaginei. Sfântul Silvestru, Papă al Romei a fost reprezentat de doi preoți.
Au fost prezenți și mai mulți sfinți răsăriteni binecunoscuți: în afară de Atanasie cel Mare, mai erau prezenți Nicolae al Mirelor, Spiridon al Trimitundei, Alexandru al Alexandriei și Pafnutie al Tebaidei.
Între participanții la sinod, semnatari ai hotărârilor doctrinare și canonice, se numără și doi ierarhi de pe teritoriul de astăzi al României. "Este vorba de Scitanul, cum este menționat de Eusebiu de Cezareea, Marcu Tomensis, așa cum a fost identificat de către istorici, și Teofil episcopul Goților care își avea reședința în zona de astăzi a județului Buzău" [5]
Zile de pomenire
Pomenirea Sfinților Părinți de la Primul Sinod Ecumenic se face la 29 mai și în a șaptea duminică după Sfintele Paști. La Sfânta Liturghie din această zi se citește pericopa evanghelică de la Evanghelia după Ioan, cap. 17, versetele 1-13. Pericopa reamintește rugăciunea înălțată de Mântuitorul Iisus Hristos către Tatăl, pentru Sine și pentru toți credincioșii, înainte de prinderea și răstignirea Sa.
Mai sunt pomeniți și în a noua duminică după Rusalii, numită Duminica Sfinților Părinți de la primele șase Sinoade Ecumenice.
Note
- ↑ Alexander Schmemann, Historical Road of Eastern Orthodoxy, p. 76)
- ↑ ibid., p. 77
- ↑ Schmemann, op. cit., p. 78
- ↑ Socrate Scolasticul, Epifanie de Salamina și Eusebiu de Cezareea vorbesc de 250; Eustațiu de Antiohia: 270; Ghelasie de Cizic, peste 300.
- ↑ Pr. Prof. Dr. Adrian Gabor de la Catedra de Teologie istorică a Facultății de Teologie ortodoxă din București - sursă: http://www.basilica.ro/ro/stiri/pomenirea_celor_318_sfinti_parinti_care_au_participat_la_primul_sinod_ecumenic.html
Surse
A se vedea și
Legături externe
- Pomenirea Sfinților Părinți de la Primul Sinod Ecumenic - pe site-ul OCA (în limba engleză).
- Blogul dedicat Sf. Nicolae
Sinoade Ecumenice |
I Niceea (325 d.Hr.)| I Constantinopol (381) | Efes (431) | Calcedon (451) | II Constantinopol (553) | III Constantinopol (680-681) | Quinisext (692) | II Niceea (787)| IV Constantinopol* (879-880) | V Constantinopol* (1341-1351) |
Sinoadele desemnate cu un * (IV şi V Constantinopol) sunt considerate doar de unii ortodocşi ca sinoade ecumenice, alţii considerându-le doar sinoade locale cu autoritate în Biserica Ortodoxă. |