Sinodul I Ecumenic

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 8 iunie 2008 20:57, autor: Petryecka (Discuție | contribuții) (Legături externe)
Salt la: navigare, căutare

Primul Sinod Ecumenic a avut loc la Niceea (astăzi İznik, în Turcia) în anul 325 d.Hr. și a instituit regula pentru toate Sinoadele Ecumenice ulterioare. A abordat în primul rând problema arianismului, stabilind o primă formă a Crezului de la Niceea și o primă regulă pentru calcularea datei Paştilor ( sau "Pascalia"). este cunoscut și ca Primul Sinod de la Niceea.

Istoric

Deschiderea Sinodului

Sinodul a fost convocat în anul 325 de către sfântul împărat Constantin cel Mare. Acesta, având ca prioritate unitatea Imperiului Roman, i-a chemat pe episcopii Bisericii să se reunească spre a tranșa ampla dispută asupra ereziei arianismului, doctrină conform căreia Iisus Hristos ar fi fost o creatură (prima creație a lui Dumnezeu), iar nu născut din veşnicie şi Dumnezeu adevărat.

Sinodul ar fi trebuit să se țină la Ancyra, dar locația sa a fost mutată de Constantin la Niceea (mult mai aproape de reședința imperială din Nicomidia), astfel încât împăratului să îi fie mai ușor să ia parte la Sinod. Conform tradiţiei, Primul Sinod de la Niceea s-a întrunit la 20 mai în anul 325. Ceva mai devreme în cursul acelui an, avusese deja loc un Sinod în Antiohia, prezidat de Sfântul Osius de Cordoba, care a condamnat doctrina ariană și pe adepții acesteia, numindu-l chiar explicit şi pe Eusebiu de Cezareea (despre care se crede că a avut o atitudine întrucâtva echivocă pe această temă). Când Constantin a convocat Sinodul la Niceea, el a făcut acest lucru în primul rând pentru a păstra unitatea Imperiului, mai degrabă decât încercând să influențeze formularea învățăturii Bisericii.

După ce împăratul și-a ținut discursurile de deschidere, se consideră că Sfântul Osius este cel care a prezidat Sinodul, fiind convocat în acest scop chiar de către împărat, care și-l alesese drept sfătuitor în chestiuni teologice. Teologul şi istoricul ortodox Prof. Alexander Schmemann, consideră că împăratul își dorea ca acest sinod să fie "simbolul și încununarea" victoriei sale asupra lui Licinius și a reunificării Imperiului [1]. În discursul său de deschidere, Sf. Constantin descrie disputele din interiorul Bisericii ca fiind "mai periculoase decât războaiele sau alte conflicte; ele îmi provoacă mai multă durere decât orice altceva" [2].

Crezul

Eusebiu de Nicomidia este primul care propune delegaților spre analiză un crez arian, care este imediat respins. Eusebiu de Cezareea propune atunci un crez baptismal (de rostit la Botez) originar din Palestina. Acesta este considerat de mulți istoric ca fiind cadrul esențial pentru articularea Crezului de la Niceea. Alții consideră că versiunea adoptată a Crezului își avea originea într-o formulare mai veche a unui Crez la un sinod din Antiohia.

Crezul palestinian includea, în descrierea Persoanei lui Hristos, formula, de origine biblică, "Întâi-născut din toată făptura". Această formulare nu apare în Crezul de la Niceea, probabil pentru că, scoasă din contextul în care e integrată în scrisoarea Sfântului Pavel către Coloseni, ar fi putut fi interpretată în sens arian. În locul său a fost introdusă termenul de-acum celebru de homoousios, un termen filosofic care însemna că Fiul lui Dumnezeu este de o ființă (consubstanţial) cu Tatăl. "Homoousios" înlocuia formula lui Arie, "homiousios" - de fiinţă asemănătoare, în sensul că Iisus ar fi primit o fiinţă asemănătoare Tatălui şi nicidecum aceeaşi fiinţă.

Este foarte interesant faptul că a fost folosit acest termen, deși el fusese mai înainte utilizat de ereticii sabelieni (și în special de Paul de Samosata) în cursul secolului al III-lea d.Hr., în timpul disputei lor cu Sfântul Dionisie cel Mare. Ca în cazul multor altor termeni filosofici, Sfinţii Părinţi au preluat termenul homoousios și i-au dat un sens nou, ortodox. Conceptul a fost propus pentru prima dată la Niceea de Osius sau chiar de Constantin însuși, fiind mai apoi susținut de "un mic grup de teologi îndrăzneți și luminați care au înțeles că nu era suficientă o simplă condamnare a lui Arie, ci era nevoie și de o cristalizare a Tradiției Bisericii prin folosirea unui termen clar" [3].

În afară de formularea de bază a Crezului, au fost formulate și patru anateme explicite la adresa arienilor. Toți episcopii de la Sinod au semnat Crezul, cu excepția a doi dintre ei, Theonas de Marmarica și Secundus de Ptolemaida, care au fost ulterior depuși de Biserică și exilați de către împărat împreună cu Arie, care a refuzat și el să accepte decretele Sinodului. Schmemann observă, cu provire la cei exilați, că astfel Constantin "confunda iarăși judecata Bisericii cu cea a Cezarului" (p. 79), făcând probabil aluzie la nefericita folosire de către împărat a puterii civile atunci când a ales să îi persecute pe donatiști.

Alte chestiuni

Pascalia

Articol principal: Pascalia

În afară de problema arianismului, Primul Sinod Ecumenic a abordat și o serie de alte probleme. Dintre acestea, merită amintită chestiunea Pascaliei, metoda calculării datei la care trebuiau celebrate Paştile. Până în acel moment, existau mai multe metode de calculare a datei Paştilor, dar episcopii întruniți la Niceea au decis să accepte practica alexandrină de a face calculele independent de data Paştilor evreiești, stabilind și că data sărbătorii trebuia să cadă după echinocțiul de primăvară. Astfel, ei au respins practica antiohiană de a face referire la calcularea datei în funcție de practica iudaică.

Alegerea soluției alexandrine s-a impus de la sine în vremea aceea, întrucât cetatea era renumită pentru rigoarea și acuratețea de care dădeau dovadă astronomii săi. Până în zilele noastre, Papa Alexandriei păstrează în titulatura sa o formulă care amintește de această alegere a Alexandriei: este vorba de un titlu tradus uneori ca "Stăpân al Universului", dar care se referă în realitate mai ales la capacitatea de a judeca situația astronomică a Universului.

Canoane

Tot cu acest prilej s-au adoptat şi 20 de canoane care s-au referit la, în ordine stabilită de Sinod:

  • 1. cei care se mutilează sau cer să fie mutilaţi să nu fie primiţi în cler;
  • 2. cei de curând botezaţi să nu fie promovaţi de îndată la hirotonisire;
  • 3. viaţa clandestină a clericilor;
  • 4. cerinţe pentru a fi consacrat episcop;
  • 5. situaţia celor excomunicaţi şi datoria de a ţine sinod de două ori pe an în fiecare episcopie;
  • 6. precedenţa anumitor sedii episcopale; consensul mitropolitului pentru a fi consacrat episcop;
  • 7. episcopul Ierusalimului;
  • 8. atitudinea faţă de catari;
  • 9. promovarea la preoţie fără examenul recerut;
  • 10. cei care şi-au renegat credinţa în timpul prigoanei şi apoi admişi între clerici;
  • 11. renegarea propriei credinţe de către mireni;
  • 12. cei care au părăsit lumea pentru viaţa consacrată şi apoi s-au întors la ea;
  • 13. penitenţii care cer Euharistia pe patul morţii;
  • 14. despre catehumenii lapsi (care au cedat în timpul prigoanei);
  • 15. despre clericii care se mută din loc în loc;
  • 16. despre clericii care nu locuiesc în bisericile pentru care au fost aleşi;
  • 17. despre clericii cămătari;
  • 18. locul diaconilor la celebrările liturgice şi rândul lor la împărtăşanie;
  • 19. despre cei care vin în Biserica ortodoxă de la eroarea (erezia) lui Paul din Samosata şi despre diaconese;
  • 20. în zilele de duminică şi-n zilele Cincizecimii nu trebuie să se facă rugăciuni în genunchi.

Participanţi

Există o listă a episcopilor care au participat la Sinod, cuprinzând aproximativ 230 de nume, dar există unele indicii că listele ar avea unele lipsuri. Sfântul Atanasie al Alexandriei afirmă că numărul participanților era de 318 [4], număr cu semnificație mistică, întrucât acesta era numărul slujitorilor lui Avraam (care pe atunci se numea încă "Avram" pe care acesta i-a luat cu el atunci când s-a dus să îl salveze pe nepotul său Lot (Cf. Facerea 14, 14).

La Sinod au fost prezenți puțini episcopi din Occident (o situație care avea să se repete la toate Sinoadele Ecumenice): Marcu de Calabria, Nicasie de Dijon, Domnus de Stridon, Osius de Cordoba și Cecilian al Cartaginei. Sfântul Silvestru, Papă al Romei a fost reprezentat de doi preoți.

Au fost prezenți și mai mulți sfinți răsăriteni binecunnoscuți: în afară de Atanasie cel Mare, mai erau prezenți Nicolae al Mirelor, Spiridon al Trimitundei, Alexandru al Alexandriei, and Pafnutie Egipteanul.

Zile de pomenire

Pomenirea Sfinților Părinți de la Primul Sinod Ecumenic se face la 29 mai și în a șaptea duminică după Sfintele Paști. Mai sunt pomeniți și în a noua duminică după Rusalii, numită Duminica Sfinților Părinți de la primele șase Sinoade Ecumenice.

Surse

Articole înrudite

Legături externe

Note

  1. Alexander Schmemann, Historical Road of Eastern Orthodoxy, p. 76)
  2. ibid., p. 77
  3. Schmemann, op. cit., p. 78
  4. Socrate Scolasticul, Epifanie de Salamina şi Eusebiu de Cezareea vorbesc de 250; Eustaţiu de Antiohia: 270; Ghelasie de Cizic, peste 300.