Sinodul Bisericii tuturor rușilor din 1917-1918: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m (External link: en)
 
(Nu s-au afișat 8 versiuni intermediare efectuate de alți 4 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
{{Traducere EN}}
+
{{Îmbunătăţire}}
  
The '''All Russian Council''' or Sobor of 1917-1918, properly the '''All Russian Local Council''', was the culmination of the reform movement in the [[Church of Russia]] that had its beginnings during the late nineteenth century, The Council began on [[August 15]], 1917 (os), during the period of freedom under the Provisional Government and continued until [[September 20]], 1918 as the repressions of the Bolshevik government destroyed the Church's new found freedom from government control.
+
'''Sinodul Tuturor Ruşilor''' sau Soborul din 1917-1918, corect '''Sinodul Local al Tuturor ruşilor''', a fost vârful mişcării de reformare din [[Biserica Ortodoxă Rusă|Biserica Rusă]] care îşi are începuturile spre sfârşitul secolului al XIX-lea. Sinodul a început în [[15 august]] 1917 (stil vechi), în timpul perioadei de libertate din timpul Guvernului Provizoriu şi a continuat până în [[20 septembrie]] 1918 când represiunea guvernării bolşevice a anulat libertatea proaspăt obţinută de sub controlul guvernamental a Bisericii.
  
==Background==
+
==Fundal==
The 1917-1918 Council was the first council of the Russian Church since the one of 1681-1682, and also the first since Peter I deposed the [[Patriarch]] and introduced his reforms including the establishment of the [[Holy Synod]] under a civil procurator as the senior authority of the [[Church]]. This action resulted in a far-reaching diminution in ecclesiastical power and deep State involvement in the affairs of the Church. As the twentieth century began this arrangement had reached a critical stage for the Church, a situation which was further heightened when Tsar [[Nicholas II of Russia|Nicholas II]] released the manifesto of freedom of religious conscience on [[April 17]], 1905. This action compromised the authority of the Church, deprived it of its special status, and gave greater freedoms to other religious groups.
+
Sinodul din 1917-1918 a fost primul [[sinod]] al Bisericii Rusiei de după acela din 1681-1682 şi primul de când Petru I l-a demis pe [[Patriarh]] şi a introdus reformele sale, inclusiv înfiinţarea [[Sfântul Sinod|Sfântului Sinod]] sub un procurator civil ca autoritate supremă a Bisericii. Această acţiune a dus la o diminuare cu multiple consecinţe a puterii ecleziastice şi în implicarea adâncă a statului în afacerile Bisericii. La începutul secolului al XX-lea acest aranjament ajunsese la un punct critic pentru Biserică, situaţie care va fi inflamată ulterior atunci când Ţarul [[Nicolae al II-lea al Rusiei|Nicolae al II-lea]] a emis manifestul libertăţii de conştiinţă religioasă în [[17 aprilie]] 1905. Această acţiune a compromis autoritatea Bisericii, privând-o de statutul ei special şi acordând o mai mare libertate altor grupări religioase.
  
Discussion of the problems confronting the Church had been on-going since the mid 1880s, but with little positive effect other than the realization that only a national Church council, with the powers inherent to it under church [[tradition]], could satisfactorily implement the necessary reforms. The urgency for convening a council peaked with the revolution of 1905-1907 and the emperor's manifesto of 1905. The strong consensus in the Church for the need of a council under the principles of conciliarism ([[sobornost]]) was not to the liking of the procurator nor the emperor. Yet, Tsar Nicholas, with misgivings, authorized the formation of a Preconciliar Commission in 1906-1907. While the deliberations of the Commission for a council were published in four thick volumes, Nicholas postponed the council due to the upheaval of revolution of 1905.
+
Discuţii despre problemele cu care se confrunta Biserica aveau loc încă de pe la mijlocul anilor 1880, dar cu efecte pozitive reduse altul decât conştientizarea faptului că doar un sinod al Bisericii naţionale, cu puterea inerentă a acestuia conform [[tradiţia|tradiţiei]] Bisericii, poate duce la bun sfârşit reformele necesare. Urgenţa convocării unui sinod a atins vârful odată cu Revoluţia din 1905-1907 şi cu manifestul împăratului din 1905. Consensul larg din Biserică privind necesitatea unui sinod sub principiile conciliarităţii (sobornost) nu erau pe placul procuratorului şi nici ale împăratului. Totuşi, Ţarul Nicolae, cu nelinişte, a autorizat formarea unei Comisii Presinodale în 1906-1907. În timp ce deliberările comisiei pentru sinod au fost publicate în patru volume groase, Nicolae a amânat sinodul datorită izbucnirii revoluţiei din 1905.
  
==Preparations==
+
==Pregătiri==
The February revolution of 1917 altered conditions greatly as the overthrow of the autocratic government freed the Church to convoke a national council. Almost immediately the issues were discussed in the religious journals, and diocesan Congresses and assemblies convened to discuss issues, consider reforms, and elect delegates to the All-Russian Church Council. In May and June 1917, the All-Russian Congress of Church School Leaders was followed by the All-Russian Congress of Clergy and Laity. These forums explored the issues, aired differences, and, particularly in the Congress of Clergy and Laity, served as a preparatory commission that discussed reforming the Church on principles of sobornost.  
+
Revoluţia din februarie 1917 a modificat mult condiţiile deoarece răsturnarea guvernării autocrate a permis Bisericii să convoace un sinod naţional. Aproape imediat, subiectele au început să fie discutate în revistele religioase şi în congresele eparhiale iar adunările convocate în acest scop au luat în considerare reformele şi au ales delegaţi la Sinodul Bisericii Tuturor Ruşilor. În mai şi iunie 1917, Congresul Tuturor Ruşilor al Directorilor de Şcoli Bisericeşti a fost urmat de Congresul Tuturor Ruşilor al Clerului şi Laicilor. Aceste adunări au analizat subiectele propuse, au clarificat diferenţele şi, în special în Congresul Clerului şi Laicilor, au servit de comisii pregătitoare care au discutat despre reformarea Bisericii pe principiul sobornostului.  
  
A reconstituted Holy Synod established the Preconciliar Committee on [[April 29]], 1917. The Committee formulated the rules for selecting the delegates to the All-Russian Council and established the working sections to prepare material for Council decision. These sections prepared instructions for the members and prepared materials on administration of the central church, on administration of dioceses, on ecclesiastical justice, parishes, issues concerning [[dogma]] and liturgical practices, church finances, church-state relations, monasticism, and church educational institutions.  
+
Un Sfânt Sinod reconstituit a înfiinţat un Comitet Presinodal în [[29 aprilie]] 1917. Comitetul a formulat reguli pentru alegerea delegaţilor la Sinodul Tuturor Ruşilor şi a înfiinţat secţii de lucru care să pregătească materialul pentru deciziile Sinodului. Aceste secţiuni au pregătit instrucţiuni pentru membri şi au pregătit materiale referitoare la administraţia centrală a bisericii, despre administraţiile eparhiale, despre dreptul bisericesc, parohii, subiecte referitoare la [[dogmă|dogme]] şi practicile liturgice, finanţele bisericii, relaţiile stat-biserică, monahism şi instituţiile şcolare bisericeşti.  
  
During these months and with the added use of the materials from the earlier Preconciliar Commissions of 1906-1907 and 1912-1916, an agenda, regulations, and materials for the council were completed. Even under the uncertain times of the Provisional Government the '''All Russian Local Council''' convened on [[August 15]], 1917, the date that had been established by the Holy Synod on [[July 5]],1917.  
+
În timpul acestor luni şi cu ajutorul materialului pregătit de Comisia Presinodală precedentă din 1906-1907 şi 1912-1916, au fost completate o agendă, regulamente şi materiale pentru sinod. Chiar şi cu nesiguranţa timpurilor din vremea guvernului provizoriu, '''Sinodul Local al Tuturor ruşilor''' a fost convocat pe [[15 august]] 1917, dată care a fost stabilită de Sfântul Sinod în [[5 iulie]] 1917.  
  
==The Council==
+
==Sinodul==
With 564 delegates in attendance, the Council opened with Divine Liturgy at the Kremlin's Assumption Cathedral (Uspenskii Sobor). Of these 299 were lay delegates and 265 were from the clergy which included [[bishop]], [[priest]]s, [[deacon]]s, and [[sacristan]]s. It also convened without the presence of the chief procurator, whose position was disestablished on [[August 5]] by the Provisional Government. The metropolitan of Moscow, [[Tikhon of Moscow|Tikhon (Belavin)]], was elected chairman of the Council by a large majority. Plenary meetings of all members met under the Presidium that handled the daily agenda of the Council and considered petitions from members as well as personnel issues. All proposals to the Council were required to be in writing. A quorum was established of at least one third of the membership of all Council members. Committees/sections were established to consider and draft decree legislation on specific issues for the review of the Council plenum and vote by the Council. Assignments to the various sections was determined on choices made by each member. Each section was chaired by a bishop and kept minutes of its meetings.  
+
Cu 564 de delegaţi prezenţi, Sinodul a fost deschis cu o Sfântă Liturghie la Catedrala Buneivestiri din Kremlin (Uspenskii Sobor). Dintre delegaţi, 299 erau delegaţi laici iar 265 clerici ([[episcop]]i, [[preot|preoţi]], [[diacon]]i, şi [[paracliser]]i). De asemenea, Sinodul a fost convocat fără prezenţa procuratorului şef, a cărui poziţie fusese desfiinţată în [[5 august]] de către Guvernul Provizoriu. [[Mitropolit]]ul de Moscova, [[Tihon de Moscova|Tihon (Belavin)]], a fost ales preşedinte al Sinodului cu o largă majoritate. Întâlnirile plenare ale tuturor membrilor se ţineau cu preşedintele Sinodului care ţinea agenda zilnică a Sinodului şi care lua în considerare petiţiile ca şi chestiunile personale. Toate propunerile către Sinod trebuiau făcute în scris. Cvorumul a fost stabilit la minim o treime din participanţii la Sinod. Comitetele/secţiunile au fost înfiinţate astfel încât să ia în considerare şi să întocmească proiecte de decrete legislative care urmau apoi să fie revizuite şi votate în Sinod. Numirile în diversele secţii şi comitete a fost făcută pe baza opţiunilor fiecărui membru. Fiecare secţiune era prezidată de un episcop şi păstra minutele şedinţelor.  
  
Three sections were established for administrative purposes and nineteen to consider specific issues before the Council. Six of these addressed issues concerning the administration of the Church, six concerning religious issues, four involving education issues, and two involving economic issues of property and clergy remuneration. A special section concerning publication was also established. All decrees passed by the plenum were reviewed by the Episcopal Conference that consisted of all the bishops at the Council and that could reject any decree within three days by at least a three-fourth majority vote.  
+
Au fost înfiinţate trei secţiuni pentru scopuri administrative şi nouăsprezece care să ia în considerare subiecte specifice înainte de Sinod. Şase dintre acestea erau despre administraţia Bisericii, şase priveau subiecte religioase, patru aveau legătură cu educaţia religioasă iar două priveau subiecte economice şi remunerarea clerului. A mai fost stabilită o comisie specială referitor la publicaţii. Toate decretele care treceau de plen erau revizuite de Conferinţa Episcopală care era formată din toţi episcopii Sinodului şi care putea respinge orice decret în cel mult trei zile cu o majoritate de trei sferturi din voturi.  
  
==Proceedings==
+
==Desfăşurarea==
Working sessions of the Council continued throughout the period of the Council, except for recesses for the Nativity and [[Pascha|Paschal]] seasons, until the Council closed in September 1918. Each section would meeting separately with submission of the draft products of their work to the plenum for consideration by the whole Council membership. Initially the Council was occupied by the issues of reform and reconstruction of Church governance. Other issued followed.
+
Sesiunile de lucru ale Sinodului au continuat pe toată perioada Sinodului, cu excepţia vacanţelor de Crăciun şi de [[Sfintele Paşti]], până când Sinodul a fost închis în septembrie 1918. Fiecare secţiune se întâlnea separat şi elabora un proiect care apoi era prezentat plenului pentru a fi discutat de toţi membrii Sinodului. La început, Sinodul a fost ocupat cu subiectele reformei şi reconstrucţiei guvernării Bisericii. Apoi au urmat celelalte subiecte.
  
===Church governance===
+
===Guvernarea Bisericii===
Work on Church governance was the culmination of extensive pre-conciliar work. The sessions included consideration and organization of future Councils, diocesan organization within the Church including size and grouping of dioceses into "metropolitan" districts as well as internal diocesan issues, reestablishment of the Patriarchate, and institutionalizing the concept of ‘'sobornost''.  
+
Lucrările referitoare la guvernarea Bisericii Ruse au fost vârful lucrărilor extinse premergătoare Sinodului. Sesiunile au inclus convocarea şi organizarea viitoarelor sinoade, organizarea eparhială din interiorul Bisericii, inclusiv mărimea şi gruparea eparhiilor în districte "mitropolitane" dar şi subiecte specifice eparhiilor, reînfiinţarea Patriarhiei şi instituţionalizarea conceptului de sinod sau ''sobornost''.  
  
===Patriarchate===
+
===Patriarhia===
The Section on Higher Church Administration was responsible for the issue of restoring the patriarchate and as such made it its first priority. As the subject of the patriarchate had been discussed extensively before the Council, the disposition of the section was for restoration, and it focused its attention on canonical and doctrinal factors. The idea of restoring the patriarchate was not unanimous. The Section noted that the concept of dual principles of sobornost and patriarchy was derived from the core teachings of Orthodox Christianity. A plenary session of the Council was convened to act upon the issue of restoration on [[October 11]]. From an initial list of 51 speakers on the subject, the speaker list grew to 95 before the Council on [[October 25]], 1917 voted to allow no more speakers and to limit each speaker to fifteen minutes. The Bolshevik takeover was also on October 25. Then, on [[October 28]] the Council passed a decree that ''the Russian Orthodox Church's administration is to be headed by a patriarch, who is to be considered the "first among equal bishops" and who is subordinate and accountable to a national [[Sobor]] which retained supreme legislative, administrative, judicial and inspection power in the Church.'' Thus, the Council not only restored the patriarchate but defined its authority and limitations.
+
Comisia însărcinată cu Administraţia Centrală a Bisericii a fost responsabilă cu subiectul reînfiinţării patriarhiei şi astfel acesta a devenit prioritatea acestei comisii. Deoarece subiectul patriarhiei fusese discutat pe larg înainte de Sinod, comisia a propus restaurarea acesteia şi şi-a concentrat atenţia pe aspectele canonice şi doctrinale aferente. Ideea reînfiinţării patriarhiei nu a fost unanimă. Comisia a subliniat faptul că conceptul principiilor duale de sobornost şi patriarhie derivau din învăţăturile de bază ale Creştinismului Ortodox. A fost convocată o sesiune plenară a Sinodului care să decidă asupra subiectului reînfiinţării în [[11 octombrie]]. De la o listă iniţială de 51 de vorbitori despre acest subiect, lista acestora a crescut la 95 înainte de Sinod, de aceea în [[25 octombrie]] 1917 s-a votat să nu mai fie admişi alţi vorbitori iar fiecare dintre aceştia să se rezume la cincisprezece minute. De asemenea, în 25 octombrie a avut loc şi revoluţia bolşevică. Apoi, în [[28 octombrie]] Sinodul a admis un decret care prevedea că ''administraţia Bisericii Ortodoxe Ruse va fi condusă de un patriarh, care va fi considerat "primul dintre episcopi egali cu el" şi care este subordonat şi dă socoteală în faţa unui [[sobor]] naţional, acesta din urmă având puterea supremă legislativă, administrativă, juridică şi de inspecţie în Biserică.'' Astfel, Sinodul nu doar a reinstaurat [[patriarhia]] ci a şi definit autoritatea şi limitele sale.
  
[[Image:Tikhon of Moscow.jpg|thumb|right|200pxl|Patriarch Tikhon]]
+
[[Image:Tikhon of Moscow.jpg|thumb|right|200pxl|Patriarhul Tihon]]
Between [[October 30]] and [[November 4]], the Council established the procedure for choosing the new patriarch, deciding on a procedure of selecting by lot from among the three candidates who received the most votes by the Council membership. On [[November 5]], a starets (elder) extracted the name of the new patriarch, Metropolitan Tikhon (Belavin) of Moscow, who became Patriarch of Moscow and All-Russia. On [[November 21]], 1917, in an elaborate service Metr. Tikhon was installed as the first patriarch of the Church of Russia since the early eighteenth century. The enthronement took place in the Kremlin's Assumption Cathedral.
+
Între [[30 octombrie]] şi [[4 noiembrie]], Sinodul a stabilit procedura de alegere a noului [[patriarh]], hotărând că patriarhul tras la sorţi dintre trei candidaţi care vor avea cele mai multe voturi ale membrilor Sinodului. În [[5 noiembrie]], un [[stareţ]] (bătrân înţelept) a extras numele noului patriarh, Mitropolitul Tihon (Belavin) de Moscova, care a devenit Patriarh al Moscovei şi al Întregii Rusii. În [[21 noiembrie]] 1917 a fost instalat Mitropolitul Tihon ca primul patriarh al Bisericii Ruse de la începutul secolului al XVIII-lea printr-o ceremonie deosebită. Întronarea a avut loc la Catedrala Buneivestiri din Moscova.
  
As the nature of the Bolshevik government became more evident, the Council on [[January 25]],1918 issued a decree for the Patriarch to establish a succession as a safeguard for the Church: "in case of illness, death, or other tragic eventualities for the Patriarch, it is decided to ask him to choose a few Locum Tenens of the Patriarchal See, who in order of their seniority shall continue the authority of the Patriarch, lawfully succeeding the Patriarch."  
+
Pe măsură ce natura revoluţiei bolşevice devenea din ce în ce mai evidentă, în [[25 ianuarie]] 1918, Sinodul a emis un decret prin care cerea Patriarhului să-şi stabilească un succesor ca măsură de precauţie pentru Biserică: "în caz de boală, deces sau alte evenimente tragice posibile pentru Patriarh, s-a hotărât să i se ceară să-şi aleagă câţiva ''Locum Tenens'' ai tronului patriarhal, care în ordinea vârstei lor să continue autoritatea patriarhului, succedându-l în deplină legalitate."  
  
===Holy Synod===
+
===Sfântul Sinod===
The Council established a new Holy Synod by decree on [[December 7]], 1917. The new Synod have twelve members, with the patriarch as the chairman and the metropolitan of Kiev as an ''ex officio'' permanent member. The Council was to select for three year terms six bishops. Five bishops who were to serve for a one year term were to be selected from five regions, one each from each region, that consisted each of thirteen or fourteen dioceses. The North American, [[Church of Japan|Japanese]], Chinese, and Urmii missions were included in the Siberian region and would attend Synodal sessions for periods of not more than six months. Thus, the Council ensured that the Synod would have a diverse input and participation and avoid the arbitrary packing of the Synod as had been the case during imperial times.  
+
Sinodul a înfiinţat un nou Sfânt Sinod printr-un decret în [[7 decembrie]] 1917. Noul Sinod ea format din doisprezece membri, cu patriarhul ca preşedinte şi mitropolitul de Kiev ca membru permanent ''ex officio''. Sinodul trebuia să selecteze şase episcopi pentru trei ani. Cinci episcopi aleşi pentru un an trebuiau aleşi din cinci regiuni, câte unul din fiecare regiune, care erau constituite fiecare din treisprezece sau patrusprezece eparhii. Misiunile din America de Nord, [[Biserica Ortodoxă a Japoniei|Japonia]], China şi Urmii erau incluse în regiunea siberiană şi participau la şedinţele sinodului maxim şase luni. Astfel, Sinodul mare se asigura că Sfântul Sinod permanent va avea problematica şi componenţa diversă şi evita formarea unor grupuri ilegitime de interese în cadrul Sinodului aşa cum se întâmplase în vremurile imperiului.  
  
On [[December 8]], the Council issued a decree stating the functions and competence of the Synod. The Synod would have responsibility for administering the internal life of the church and assigned it four areas of competence: religious doctrine, divine services, education, and administration and discipline,
+
În [[8 decembrie]], Sinodul a emis un decret prin care a stabilit funcţiile şi competenţele Sinodului permanent. Acesta avea responsabilitatea pentru administrarea vieţii interne a bisericii şi avea stabilite patru zone de competenţă: doctrina religioasă, slujbele bisericii, educaţie şi administraţie şi disciplină.
  
===Supreme Church Board===
+
===Consiliul Suprem al Bisericii===
The Council also established a second central group in the form of the Supreme Church Board that served alongside of the Synod. This board, with the patriarch as chairman, was accountable to the national (i.e., local) Church Council. The Board consisted of fifteen members in addition to the chairman. Three Synod members chosen by the Synod and twelve other representatives, elected for three year terms by the national Church Council, made up the Board. These twelve would include one monk, five members of the secular clergy, and six laymen.  
+
De asemenea, Sinodul mare a înfiinţat un al doilea grup central sub forma unui Consiliu Suprem al Bisericii care urma să funcţioneze în paralele cu Sinodul permanent. Acest consiliu, cu patriarhul ca preşedinte era însărcinat cu Sinoadele naţionale şi locale. Consiliul era format din cincisprezece membri şi preşedinte. Trei membri erau aleşi de Sinod din rândurile acestuia iar doisprezece erau aleşi pe termen de trei ani de Sinodul naţional. Aceşti doisprezece erau un călugăr, cinci preoţi de mir şi şase laici.  
  
The Council charged the Board with administering economic and social matters in five areas: administration, economics, education, inspection and supervision, and legal advisory matters.
+
Sinodul mare a însărcinat Consiliul cu administrarea aspectelor economice şi sociale în cinci zone de competenţă: administraţie, economie, educaţie, inspecţie şi supervizare şi aspecte legale.
The Council also noted the areas in which joint consideration by the Synod and Board were needed. These included areas that combined spiritual and secular issues.
 
  
===Diocesan Administration===
+
De asemenea, Sinodul mare a stabilit zonele unde era necesară conlucrarea Sinodului permanent cu Consiliul. Acestea includeau zonele care cuprindeau subiecte comune spirituale şi seculare.
The Council addressed the issues and proposals from the Section on Diocesan Administration. In applying the principles of Sobornost to the [[diocese]] the Section had treated each diocese as a "small church" that would require the participation of bishops, clergy, and laity down to the [[deanery]] level. The discussions on the issues were very intense, to the extent that the Section had to create a reconciliation commission.  
 
  
The issue of election of the diocesan bishop remained difficult. In February 1918, the Council in setting the role of the bishop specified that the bishop would be elected only after the see was vacant. The diocese would elect by at least a two thirds vote their bishop from among the candidates compiled by the local bishops or Holy Synod and confirmed by higher Church authorities. Concern about the practicality of this procedure was voiced through many motions at plenary sessions. As late as [[July 18]], 1918, delegates asked for overturning the decrees because of the ''difficult period we are living through''
+
===Administraţia eparhială===
 +
Sinodul mare a luat în discuţie subiectele şi propunerile Comisiei de administraţie eparhială. În aplicarea principiului Sobornost [[eparhie]]i, Comisia a considerat fiecare eparhie ca o "mică biserică" ceea ce solicita participarea episcopilor, clerului şi laicilor până la nivelul de [[protopopiat]]. Discuţiile pe aceste subiecte au fost foarte aprinse, până acolo încât Comisia a fost nevoită să creeze o comisie de reconciliere.
  
As with the national church and its council, the diocesan assembly, with its bishop, was declared the supreme organ of the diocesan administration. Similarly, the diocese was divided into a number of deaneries consisting of groups of parishes, with a priest as the head and assisted by two members of the clergy and two laymen. Deanery assemblies would elect these officials.
+
Subiectul alegerii episcopului eparhial a rămas unul dificil. În februarie 1918, stabilind rolul episcopului, Sinodul mare a specificat faptul că episcopul va putea fi ales numai după ce scaunul rămânea vacant. Eparhia va alege episcopul cu cel puţin două treimi din numărul de voturi, dintre candidaţii propuşi de episcopii locali sau de Sfântul Sinod şi confirmaţi de către autorităţile bisericeşti centrale. Îngrijorările referitoare la aspectele practice ale acestei metode au fost exprimate prin numeroase opţiuni la şedinţele plenare. Mai târziu, în [[18 iulie]] 1918, delegaţii au cerut renunţarea la decret din cauza ''perioadei dificile pe care o trăim''
  
With very large dioceses, some approaching 2,000 parishes, during the imperial period, questions were raised about the loss of contact of the bishop with his people. In response to this situation petitions to form smaller dioceses from the larger ones were made even before the Council. To correct the situation, Bishop Serafim of Staritsk presented a draft proposal to form new dioceses and vicariates. In an initial move the Council passed on [[April 15]], 1918 decrees establishing [[auxiliary bishop|vicar]] bishops within the existing dioceses with the intent that the vicars would administer the vicariates independently under the general direction of the diocesan bishop. Then, on [[August 8]], 1918, the Council established dioceses and vicariates with the intent that under the diocesan bishop groups of deaneries would meet in assemblies to form new dioceses that would be formalized by higher Church administration.
+
Cât priveşte biserica naţională şi sinodul ei, adunarea eparhială, cu episcopii ei, a fost declarată organul suprem al administraţiei eparhiale. În mod similar, eparhia a fost împărţită într-un număr de protopopiate formate fiecare din mai multe parohii, cu un preot ca lider şi asistat de doi clerici şi doi laici. Adunările protopopiatelor alegeau aceşti oficiali.
  
===Metropolitanates===
+
În perioada imperială existau eparhii foarte mari, unele aproape de 2000 de parohii, care ridicau întrebări referitoare la pierderea contactului episcopului cu poporul său. Ca răspuns la această situaţie, chiar şi înaintea Sinodului mare au fost făcute petiţii pentru împărţirea acestor eparhii în unele mai mici. Pentru a corecta situaţia, Episcopul Serafim de Staritsk a prezentat o propunere de a înfiinţa noi eparhii şi vicariate. În prima fază, Sinodul a emis un decret în [[15 aprilie]] 1918 stabilind episcopi [[vicar]]i în cadrul eparhiilor deja existente cu intenţia ca vicarii să administreze independent vicariatele, sub supervizarea generală a episcopului eparhial. Apoi, în [[8 august]] 1918, Sinodul a înfiinţat eparhii şi vicariate cu intenţia ca, sub îndrumarea episcopului eparhial, grupuri de protopopiate să se întâlnească în adunări şi să formeze eparhii noi care să fie apoi oficializate de administraţia centrală a Bisericii.
On the final day of the Council, [[September 20]], 1918, the Council issued a decree establishing, in principle, the formation of groups of diocese into an organization. The idea of such units situated between individual diocese and the higher, patriarchal/synodal administrations had been discussed for decades, if not centuries, as a means of bring the [[hierarch]]y closer to the faithful. The ramifications of such a move were discussed extensively during the Council, both pro and con. The idea was to form informal groupings of four or five dioceses, using the expression 'first bishop' for the senior bishop in order not to introduce another formal layer of administration that would, among other evils, encourage [[schism]]. The idea continued of introducing these changes under the principle of sobornost. The use of the term 'metropolitanate regions' was avoided as the Section wanted to avoid the idea of creating the rank of [[metropolitan]] who under Russian usage was senior to an [[archbishop]]. Yet the decree left its administration to the higher Church administration as continuation of the Council became more difficult in a Bolshevik Russia.
 
  
===Parish===
+
===Mitropoliile===
Other Sections of the Council addressed reforms proposed for the [[parish]] and life at the parish level. Such issues as adjusting the division of parish income among parish staff, revival of parish life, the parish statute, and women's role in the Church including the [[deaconess]] issue, were discussed vigorously. A Council decree of [[November 17]], 1917 adjusted the split of parish income among the parish staff, making the priest's share 46 percent, the deacon's 31 percent and the sacristan's 23 percent. This was not received well by the [[clergy]] members who found their shares lowered by six percent at the expense of an increase for the sacristan.
+
În ultima zi a Sinodului, [[20 septembrie]] 1918, acesta a adoptat un decret care stabilea, în principiu, formarea de grupuri de eparhii organizate. Ideea unor astfel de unităţi situate între eparhiile individuale şi administraţia patriarhală/sinodală se discuta de zeci de ani, dacă nu de secole, ca un mijloc de a aduce [[ierarh]]ia mai aproape de credincioşi. Consecinţele unei astfel de mişcări au fost discutate pe larg în timpul Sinodului, atât pro cât şi contra. Ideea era să fie formate grupuri neoficiale de patru sau cinci eparhii, folosind expresia de 'prim episcop' pentru episcopul cel mai în vârstă cu scopul, nu de a introduce o altă pătură oficială a administraţiei care ar fi încurajat, printre altele, [[schismă|schisma]]. Ideea a fost dezvoltată în sensul introducerii acestor schimbări pe principiul sobornost. Folosirea termenului de 'regiuni kitropolitane' a fost evitată deoarece Comisia dorea evitarea ideii de înfiinţare a rangului de [[mitropolit]] care în practica rusă era mai mare decât rangul de [[arhiepiscop]]. Pe lângă acestea, decretul a lăsat pe seama administraţiei centrale realizarea acestui deziderat deoarece continuarea Sinodului devenea din ce în ce mai dificilă în Rusia bolşevică.
On April 20, 1918, the Council adopted a ''Parish Statute''. The statute defined the parish as a society of Orthodox clergy and laity unified in a locality around an edifice under the canonical administration of the bishop and led by a priest who was assigned by the bishop. The parish was required to maintain records of each parishioner and record vital statistics. Administration of the parish was to be carried out by a staff of clergy and laity and an assembly that had to meet twice a year to consider maintenance of the buildings, elect parish office holders, financial support of the clergy, maintain parish records, and manage the parish schools. Women could participate in the assemblies and serve as starosta.
 
  
=== Liturgical life===
+
===Parohia===
A number of aspects involving the liturgical life of the church was addressed by the Section on Divine Services, Homiletics, and Churches, (led by Archbishop Evlogii of Volhynia, later of the emigration in Paris). Among the aspects debated were the careless behaviors by both the clergy and [[laity]], preaching, the [[typikon]], sale of items within the sanctified space of the church not related to the services, observance of [[fast]]s, [[calendar]] reform, [[marriage]] and [[divorce]], and [[celibacy]] and marriage issues. The turmoil of the Bolshevik takeover seriously altered the atmosphere for debates and conditions concerning church life. Much of the section's efforts was not to reach the Council plenum. A decree by the Section "On Church Preaching" was issued through the plenum on [[December 1]], 1917, but by the conclusion of the Council in September 1918 the Council was able to consider only some of the Section's work, but without making any decisions.    
+
Alte comisii ale Sinodului au propus reforme pentru [[parohie|parohii]] şi pentru viaţa la nivel parohial. Astfel de subiecte, cum ar fi împărţirea veniturilor parohiei între echipa parohială, revitalizarea vieţii parohiale, statutul parohiei şi rolul femeii în Biserică inclusiv subiectul [[diaconiţă|diaconiţelor]], au fost discutate în mod viguros. Un decret al Sinodului din [[17 noiembrie]] 1917 a stabilit împărţirea venitului parohiei între membrii echipei parohiale, atribuind preotului 46 %, diaconului 31 % şi paracliserul 23 %. Această formulă nu a fost primită bine de membrii [[cler]]ului care şi-au văzut partea micşorată cu 6 % pe seama creşterii în cazul paracliserului.
 +
În 20 aprilie 1918, Sinodul a adoptat ''Statutul parohiei''. Acest statut definea parohia ca o societate a clerului şi laicilor ortodocşi unitară, dintr-o localitate, în jurul unui edificiu ecleziastic, sub administraţia unui episcop şi condusă de un preot numit de episcop. Parohia trebuia să ţină înregistrări ale fiecărui membru parohian şi să ţină statistici vitale. Administraţia parohială era realizată de o echipă formată din cler şi laici şi o adunare care trebuia să se întâlnească de două ori pe an pentru a lua în discuţie întreţinerea clădirilor, alegerea secretarilor parohiei, suportul financiar al clerului, menţinerea înregistrărilor parohiei şi să supervizeze şcolile eparhiale. Femeile puteau participa în aceste adunări şi servi ca "starosta".
  
Calendar reform was debated with note of the difficulties of smoothly making a transition to a modern calendar such as the Medler model of the 1860s. But, with the Bolshevik decree on [[January 26]], 1918 that made the Gregorian calendar the civil calendar, with [[February 14]] (ns) following [[February 1]] (os), much of the discussion became moot. Thus, the Council on [[January 30]], 1918 approved the sections proposal to retain the old style calendar to be used in parallel with the new style calendar.
+
===Viaţa liturgică===
 +
Numeroase aspecte referitoare la viaţa liturgică au fost prezentate de Comisia de servicii divine, omiletici şi biserici, (condusă de Arhiepiscopul Evlogii de Volhynia, ulterior al emigraţiei pariziene). Printre aspectele dezbătute se situau purtarea fără nici un fel de grijă atât a propovăduitorilor din rândul clerului cât şi a laicilor, [[tipic]]ul, vânzarea de obiecte în spaţiul sfânt al bisericii fără legătură cu slujbele, datinile [[post]]urilor, reforma [[calendar]]ului, [[căsătorie|căsătoria]] şi [[divorţ]]ul, aspecte despre [[celibat]] şi căsătorie. Dezordinea răsturnării bolşevice a deteriorat serios atmosfera dezbaterilor şi condiţiile desfăşurării vieţii bisericeşti. Majoritatea eforturilor comisiei nu au mai ajuns în plenul Sinodului. A fost emis un decret al comisiei intitulat "Despre propovăduirea bisericii" în plenul zilei de [[1 decembrie]] 1917, dar prin închiderea Sinodului în septembrie 1918, doar o parte din munca comisiei a fost luată în discuţie, fără să fie luată, însă, nici o decizie.    
  
The problems associated with the Church control of marriage and divorce laws in Russia had been debated for decades. The need to relax the strictness of the laws that allowed only four reasons for divorce (adultery, abandonment, sexual incapacity, and mental incapacity) had been recognized both within the imperial government and the Church. While the Bolshevik decree of [[December 20]], 1917 ended control by the Church over marriage and divorce, the Church categorically refused to recognize this in so far as believers were concerned and considered those who married in the Church guilty of adultery if the marriage was ended in a civil divorce with remarriage. In the atmosphere of civil control of marriage and divorce the Council continued the debate of adapting the ecclesiastical position on divorce in the modern world and adopted in an amended decree just before the Council closed rules expanding the grounds for divorce that ecclesiastical courts should consider.
+
Reforma calendarului a fost luată în dezbatere ţinând cont de dificultăţile unei tranziţii line la calendarul modern, cum ar fi modelul Medler din anii 1860. Dar, prin decretul bolşevic din [[26 ianuarie]] 1918 care făcea calendarul gregorian calendar civil, cu [[14 februarie]] (sn) urmând după [[1 februarie]] (sv), majoritatea discuţiilor au devenit contestabile. Astfel, în [[30 ianuarie]] 1918, Sinodul a aprobat propunerea comisiei de a rămâne la calendarul de stil vechi, folosit în paralel cu calendarul de stil nou.
  
===Church-State relations===
+
Problemele cauzate de controlul Bisericii asupra legilor căsătoriei şi divorţului din Rusia erau dezbătute de zeci de ani. Nevoia relaxării stricteţii legilor care admiteau doar patru motive de divorţ (adulterul, abandonul, incapacitatea sexuală şi incapacitatea mintală) fusese recunoscută atât de guvernul imperial cât şi de Biserică. În timp ce decretul bolşevic din [[20 decembrie]] 1917 a eliminat controlul Bisericii asupra căsătoriei şi divorţului, Biserica a refuzat categoric să recunoască acest lucru, mergând până acolo încât credincioşii erau preocupaţi şi îi considerau pe cei căsătoriţi în Biserică ca fiind adulterini dacă divorţau într-o instanţă civilă şi se recăsătoreau. În atmosfera controlului civil asupra căsătoriei şi divorţului, Sinodul a continuat dezbaterea adaptării poziţiei ecleziastice despre divorţ în lumea modernă şi a adoptat un decret cu amendamente chiar înainte de închiderea Sinodului, reguli care extindeau terenul pentru divorţurile pe care trebuiau să le judece tribunalele ecleziastice.
While based upon the Byzantine principle of ''symphonia'', the relationship of the Church with the State had been filled with matters of contention and negotiation. This was true in the Russian state and empire, witness the relations between Ivan IV and Metr. Philip and of Alexis and Pat. Nikon. With the reforms of Peter I the Church became subordinate to the State, even to becoming a department of the State. With the February Revolution of 1917, the Church looked to establishing a new relationship in which the Church was fully independent of the State yet would look to the State for finances. This hoped-for-relationship was proposed by the Preconciliar Committee. The spirit of this proposal was carried into the Council and was formulated into a draft decree that came up for consideration by the Council plenum on [[November 13]], 1917. It could not be a more inauspicious time.
 
  
The fact that no government existed was acknowledged by S.N. Bulgakov, who presented the draft decree prepared by the Section on Church-State Relations. Continuing, Bulgakov considered it necessary to present the Council's idea to the Church at large, that is the [[Ecumenical Church]], and to the faithful of the Russian Orthodox Church. Some theoretical arguments that challenged the idea of national church were made, such as the issue of maintaining missions in Japan, China, and America under their own civil governments. The ideas were formulated into a decree by the Council on [[December 2]], 1917 that set out the conditions a government must accept to guarantee the freedom and independence of the Russian Church.
+
===Relaţia Biserică-stat===
 +
Relaţia dintre Biserică şi stat, bazată pe principiul ''simfoniei'', se desfăşura prin dispute şi negocieri. Acest adevăr din vremea statului şi imperiului rus era dovedit de relaţia dintre Ivan al IV-lea şi Mitropolitul Filip şi dintre Alexis şi Patriarhul Nikon. Prin reformele lui Petru I, Biserica a devenit subordonată statului, devenind chiar un departament al acestuia. Odată cu revoluţia din februarie1917, Biserica a încercat să stabilească noi relaţii în care Biserica să fie independentă pe deplin de stat chiar dacă ar mai fi depins de stat pentru finanţare. Acestă speranţă de relaţie a fost propusă de Comitetul Presinodal. Concepţia de la baza acestei propuneri a fost prezentaă în Sinod şi a fost formulată într-un proiect care a fost luat în discuţie în plenul Sinodului în [[13 noiembrie]] 1917. Nu putea fi un moment mai nepotrivit.
  
The Council's ideas quickly became irrelevant as the new Bolshevik government issued a decree on [[January 23]], 1918, separating church and state. Additionally, the decree denied the existence of the Church as a juridical entity and denied it any right to own property. The difficulties the Church experienced which were serious with the loss of finances when the Provisional Government failed became insurmountable as the Bolsheviks began to confiscate cash, monetary assets, and property. Included in the property seizures were those of printing presses which quickly made it impossible for the Church to communicate to the faithful and extended Church. Further, the clergy was disenfranchised and subject to persecution. The Church found quickly that it did not have any influence or power to object to the new government.
+
Faptul că nici un fel de guvernare nu a existat a fost confirmat de S.N. Bulgakov, care a prezentat o schiţă de decret pregătită de Comisia relaţii Biserică-stat. În continuare, Bulgakov a considerat necesar să fie prezentată Sinodului către membrii Bisericii, care este [[Biserica ecumenică]], şi credincioşilor Bisericii Ortodoxe Ruse. Au fost aduse şi câteva argumente teoretice care provocau ideea unei Biserici, cum ar fi subiectul menţinerii misiunilor din Japonia, China şi America sub propria lor guvernare civilă. Ideile au fost formulate într-un decret al Sinodului din [[2 decembrie]] 1917 care stabileau condiţiile pe care trebuia să le respecte un guvern privind libertatea şi independenţa Bisericii Rusiei.
  
The clergy, having been disenfranchised, lost civil rights and found itself without recourse, with the prospect of being drafted into the Red Army. In January 1918, the Council began to hear of many cases of clergy, including bishops, being placed into prison and [[martyr]]ed. These included many members of the Council such as Metr. Vladimir of Kiev, who was the chairman of the Section on Church Discipline; Archbishop [[Andronik of Perm]], who was chairman of the Section on Legal and Economic Status of the Clergy; and Bishop Germogen of Tobol'sk.  
+
Ideile Sinodului au devenit repede irelevante deoarece noul guvern bolşevic a emis un decret în [[23 ianuarie]] 1918, prin care a separat biserica de stat. În plus, decretul nega existenţa Bisericii ca entitate juridică şi îi refuza orice drept de proprietate. Dificultăţile întâmpinate de Biserică, care au devenit copleşitoare odată cu pierderea finanţării atunci când guvernul provizoriu a eşuat, au devenit insurmontabile atunci când bolşevicii au început să confişte banii, fondurile monetare şi proprietăţile Bisericii. O dată cu proprietăţile au fost confiscate şi presele de tipărit, ceea ce a dus rapid la imposibilitatea Bisericii de a comunica cu credincioşii şi cu Biserica extinsă. Apoi, clerul şi-a pierdut privilegiile şi a devenit obiectul persecuţiilor. Biserica a aflat repede că nu mai are nici o influenţă sau putere de a se opune noului guvern.
[[Image:Bishop Adronik Kyoto.jpg|thumb|right|200pxl|Archbishop Adronik as Bishop of Kyoto]]
 
  
The Council continued to issue decrees in an attempt to unite clergy and parishioners in the defense of church property, to help free those arrested, to aid their families, to communicate with political authorities, but with little effect.
+
Clerul şi-a pierdut privilegiile, drepturile civile şi s-a găsit fără resurse, cu perspectiva de a fi recrutat în armata roşie. În ianuarie 1918, Sinodul a început să afle despre multe cazuri de clerici, inclusiv episcopi, care fuseseră întemniţaţi şi primiseră moarte [[mucenic]]ească. Printre aceştia se aflau şi mulţi membrii ai Sinodului, printre care Mitropolitul Vladimir de Kiev, care fusese preşedintele Comisiei de disciplină ecleziastică, Arhiepiscopul [[Andronik de Perm]], preşedinte al Comisiei statutului legal şi economic al clerului şi Episcopul Germogen de Tobol'sk.
 +
[[Image:Bishop Adronik Kyoto.jpg|thumb|right|200pxl|Arhiepiscopul Adronik ca Episcop de Kyoto]]
  
===Closing of the Council===
+
Sinodul a continuat să emită decrete într-o încercare de a unii clerul şi parohienii în apărarea proprietăţilor Bisericii, pentru a ajuta la eliberarea celor închişi, pentru a le ajuta familiile, pentru a comunica cu autorităţile, dar cu un efect aproape nul.
The Council opened on August 15, 1917 and continued in session, except for the Nativity and Paschal recesses. Finances were available to continue the Council through the two recesses, but by September 1918 the council's secretary V.P. Shein noted that funds were not available for the assembly to meet again. With an acknowledgment that elections could not be accomplished for the next Council, which under the Council's rules would be three years hence, the Council voted to retain their powers until the next Council was empowered, and granted the Patriarch authority to reconvene the present Council at his choosing. Thus, the Council tried to leave a message of assurance that unfinished business would be completed. With that decision the Council closed on [[September 20]], 1918.
 
  
==Conclusion==
+
===Închiderea Sinodului===
The ideals of Sobornost as embodied in the work and decrees of the Council were stillborn in Russia with the ascendency of the Bolsheviks except as these ideals may have been distorted and used by the Bolshevik supported Renovated or [[Living Church]] movement as a counter to the canonical Church. The ideas were kept alive in the Russian Emigration, particularly in Paris, France, and applied to the organizational development of Russian missions aboard. With the devastating experiences within the Church of Russia during the Bolshevik era, the rehabilitation of these ideals within the Russian Church is still for the future to address.
+
Sinodul şi-a început lucrările în 15 august 1917 şi a continuat în sesiune cu excepţia vacanţelor de [[Crăciun]] şi [[Sfintele Paşti]]. Finanţele au fost disponibile pentru susţinerea Sinodului până prin septembrie 1918, când secretarul Sinodului, V.P. Shein, făcea cunoscut faptul că adunarea nu se mai putea întâlni în continuare. Înţelegând faptul că nu se vor mai putea face alegeri pentru un Sinod viitor, care conform regulilor trebuia să se ţină peste trei ani, Sinodul a votat reţinerea puterilor sale până când un nou Sinod era împuternicit şi a acordat Patriarhului autoritatea de a reconvoca actualul Sinod după cum dorea. Astfel, Sinodul a încercat să lase un mesaj de asigurare că aspectele neterminate vor fi finalizate într-un sfârşit. Cu această decizie, Sinodul s-a încheiat în [[20 septembrie]] 1918.
  
==Source==
+
==Concluzie==
 +
Idealurile Sobornost aşa cum au fost ele întruchipate în activitatea şi decretele Sinodului erau născute moarte în Rusia din cauza ascensiunii bolşevicilor, cu excepţia celor preluate de aceştia, distorsionate şi utilizate de mişcarea [[Biserica vie|bisericii vii]] sau renovate sprijinite de bolşevici ca o mişcare contrară Bisericii canonice. Aceste idei au fost menţinute în viaţă de emigraţia rusă, în special în Paris, Franţa şi aplicate la dezvoltarea organizării misiunile ruse din afara ţării. Din cauza experienţelor devastatoare din Biserica Rusă în epoca bolşevică, reabilitarea acestor idealuri în Biserica Rusă este încă un subiect pentru viitor.
 +
 
 +
==Izvoare==
 
*George T. Kosar, ''Russian Orthodoxy in Crisis and Revolution: The Church Council of 1917-1918'', ProQuest Information and Learning Company, 2003, UMI MicroForm 3116620.  A dissertation accepted and approved by the Faculty of Brandeis University
 
*George T. Kosar, ''Russian Orthodoxy in Crisis and Revolution: The Church Council of 1917-1918'', ProQuest Information and Learning Company, 2003, UMI MicroForm 3116620.  A dissertation accepted and approved by the Faculty of Brandeis University
  
==Reference==
+
==Referinţe==
*[[Gregory (Afonsky) of Sitka|Bishop Gregory (Afonsky)]], ''History of the Orthodox Church in America 1917-1934''
+
*[[Gregory (Afonsky) de Sitka|Bishop Gregory (Afonsky)]], ''History of the Orthodox Church in America 1917-1934''
  
==External link==
+
==Legături externe==
 
*[http://www.jacwell.org/Supplements/russian_bishops_and_church_reform.htm Russian Bishops and Church Reform in 1905] - by Fr. [[John Meyendorff]]  (Some background leading up to the Council)  
 
*[http://www.jacwell.org/Supplements/russian_bishops_and_church_reform.htm Russian Bishops and Church Reform in 1905] - by Fr. [[John Meyendorff]]  (Some background leading up to the Council)  
  
[[Category:Church History]]  
+
[[Categorie:Istoria Bisericii]]  
[[Category:Councils]]
+
[[Categorie:Sinoade]]
  
 
[[en:All-Russian Church Council of 1917-1918]]
 
[[en:All-Russian Church Council of 1917-1918]]

Versiunea curentă din 26 martie 2014 20:50

Acest articol necesită îmbunătățiri.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.


Sinodul Tuturor Ruşilor sau Soborul din 1917-1918, corect Sinodul Local al Tuturor ruşilor, a fost vârful mişcării de reformare din Biserica Rusă care îşi are începuturile spre sfârşitul secolului al XIX-lea. Sinodul a început în 15 august 1917 (stil vechi), în timpul perioadei de libertate din timpul Guvernului Provizoriu şi a continuat până în 20 septembrie 1918 când represiunea guvernării bolşevice a anulat libertatea proaspăt obţinută de sub controlul guvernamental a Bisericii.

Fundal

Sinodul din 1917-1918 a fost primul sinod al Bisericii Rusiei de după acela din 1681-1682 şi primul de când Petru I l-a demis pe Patriarh şi a introdus reformele sale, inclusiv înfiinţarea Sfântului Sinod sub un procurator civil ca autoritate supremă a Bisericii. Această acţiune a dus la o diminuare cu multiple consecinţe a puterii ecleziastice şi în implicarea adâncă a statului în afacerile Bisericii. La începutul secolului al XX-lea acest aranjament ajunsese la un punct critic pentru Biserică, situaţie care va fi inflamată ulterior atunci când Ţarul Nicolae al II-lea a emis manifestul libertăţii de conştiinţă religioasă în 17 aprilie 1905. Această acţiune a compromis autoritatea Bisericii, privând-o de statutul ei special şi acordând o mai mare libertate altor grupări religioase.

Discuţii despre problemele cu care se confrunta Biserica aveau loc încă de pe la mijlocul anilor 1880, dar cu efecte pozitive reduse altul decât conştientizarea faptului că doar un sinod al Bisericii naţionale, cu puterea inerentă a acestuia conform tradiţiei Bisericii, poate duce la bun sfârşit reformele necesare. Urgenţa convocării unui sinod a atins vârful odată cu Revoluţia din 1905-1907 şi cu manifestul împăratului din 1905. Consensul larg din Biserică privind necesitatea unui sinod sub principiile conciliarităţii (sobornost) nu erau pe placul procuratorului şi nici ale împăratului. Totuşi, Ţarul Nicolae, cu nelinişte, a autorizat formarea unei Comisii Presinodale în 1906-1907. În timp ce deliberările comisiei pentru sinod au fost publicate în patru volume groase, Nicolae a amânat sinodul datorită izbucnirii revoluţiei din 1905.

Pregătiri

Revoluţia din februarie 1917 a modificat mult condiţiile deoarece răsturnarea guvernării autocrate a permis Bisericii să convoace un sinod naţional. Aproape imediat, subiectele au început să fie discutate în revistele religioase şi în congresele eparhiale iar adunările convocate în acest scop au luat în considerare reformele şi au ales delegaţi la Sinodul Bisericii Tuturor Ruşilor. În mai şi iunie 1917, Congresul Tuturor Ruşilor al Directorilor de Şcoli Bisericeşti a fost urmat de Congresul Tuturor Ruşilor al Clerului şi Laicilor. Aceste adunări au analizat subiectele propuse, au clarificat diferenţele şi, în special în Congresul Clerului şi Laicilor, au servit de comisii pregătitoare care au discutat despre reformarea Bisericii pe principiul sobornostului.

Un Sfânt Sinod reconstituit a înfiinţat un Comitet Presinodal în 29 aprilie 1917. Comitetul a formulat reguli pentru alegerea delegaţilor la Sinodul Tuturor Ruşilor şi a înfiinţat secţii de lucru care să pregătească materialul pentru deciziile Sinodului. Aceste secţiuni au pregătit instrucţiuni pentru membri şi au pregătit materiale referitoare la administraţia centrală a bisericii, despre administraţiile eparhiale, despre dreptul bisericesc, parohii, subiecte referitoare la dogme şi practicile liturgice, finanţele bisericii, relaţiile stat-biserică, monahism şi instituţiile şcolare bisericeşti.

În timpul acestor luni şi cu ajutorul materialului pregătit de Comisia Presinodală precedentă din 1906-1907 şi 1912-1916, au fost completate o agendă, regulamente şi materiale pentru sinod. Chiar şi cu nesiguranţa timpurilor din vremea guvernului provizoriu, Sinodul Local al Tuturor ruşilor a fost convocat pe 15 august 1917, dată care a fost stabilită de Sfântul Sinod în 5 iulie 1917.

Sinodul

Cu 564 de delegaţi prezenţi, Sinodul a fost deschis cu o Sfântă Liturghie la Catedrala Buneivestiri din Kremlin (Uspenskii Sobor). Dintre delegaţi, 299 erau delegaţi laici iar 265 clerici (episcopi, preoţi, diaconi, şi paracliseri). De asemenea, Sinodul a fost convocat fără prezenţa procuratorului şef, a cărui poziţie fusese desfiinţată în 5 august de către Guvernul Provizoriu. Mitropolitul de Moscova, Tihon (Belavin), a fost ales preşedinte al Sinodului cu o largă majoritate. Întâlnirile plenare ale tuturor membrilor se ţineau cu preşedintele Sinodului care ţinea agenda zilnică a Sinodului şi care lua în considerare petiţiile ca şi chestiunile personale. Toate propunerile către Sinod trebuiau făcute în scris. Cvorumul a fost stabilit la minim o treime din participanţii la Sinod. Comitetele/secţiunile au fost înfiinţate astfel încât să ia în considerare şi să întocmească proiecte de decrete legislative care urmau apoi să fie revizuite şi votate în Sinod. Numirile în diversele secţii şi comitete a fost făcută pe baza opţiunilor fiecărui membru. Fiecare secţiune era prezidată de un episcop şi păstra minutele şedinţelor.

Au fost înfiinţate trei secţiuni pentru scopuri administrative şi nouăsprezece care să ia în considerare subiecte specifice înainte de Sinod. Şase dintre acestea erau despre administraţia Bisericii, şase priveau subiecte religioase, patru aveau legătură cu educaţia religioasă iar două priveau subiecte economice şi remunerarea clerului. A mai fost stabilită o comisie specială referitor la publicaţii. Toate decretele care treceau de plen erau revizuite de Conferinţa Episcopală care era formată din toţi episcopii Sinodului şi care putea respinge orice decret în cel mult trei zile cu o majoritate de trei sferturi din voturi.

Desfăşurarea

Sesiunile de lucru ale Sinodului au continuat pe toată perioada Sinodului, cu excepţia vacanţelor de Crăciun şi de Sfintele Paşti, până când Sinodul a fost închis în septembrie 1918. Fiecare secţiune se întâlnea separat şi elabora un proiect care apoi era prezentat plenului pentru a fi discutat de toţi membrii Sinodului. La început, Sinodul a fost ocupat cu subiectele reformei şi reconstrucţiei guvernării Bisericii. Apoi au urmat celelalte subiecte.

Guvernarea Bisericii

Lucrările referitoare la guvernarea Bisericii Ruse au fost vârful lucrărilor extinse premergătoare Sinodului. Sesiunile au inclus convocarea şi organizarea viitoarelor sinoade, organizarea eparhială din interiorul Bisericii, inclusiv mărimea şi gruparea eparhiilor în districte "mitropolitane" dar şi subiecte specifice eparhiilor, reînfiinţarea Patriarhiei şi instituţionalizarea conceptului de sinod sau sobornost.

Patriarhia

Comisia însărcinată cu Administraţia Centrală a Bisericii a fost responsabilă cu subiectul reînfiinţării patriarhiei şi astfel acesta a devenit prioritatea acestei comisii. Deoarece subiectul patriarhiei fusese discutat pe larg înainte de Sinod, comisia a propus restaurarea acesteia şi şi-a concentrat atenţia pe aspectele canonice şi doctrinale aferente. Ideea reînfiinţării patriarhiei nu a fost unanimă. Comisia a subliniat faptul că conceptul principiilor duale de sobornost şi patriarhie derivau din învăţăturile de bază ale Creştinismului Ortodox. A fost convocată o sesiune plenară a Sinodului care să decidă asupra subiectului reînfiinţării în 11 octombrie. De la o listă iniţială de 51 de vorbitori despre acest subiect, lista acestora a crescut la 95 înainte de Sinod, de aceea în 25 octombrie 1917 s-a votat să nu mai fie admişi alţi vorbitori iar fiecare dintre aceştia să se rezume la cincisprezece minute. De asemenea, în 25 octombrie a avut loc şi revoluţia bolşevică. Apoi, în 28 octombrie Sinodul a admis un decret care prevedea că administraţia Bisericii Ortodoxe Ruse va fi condusă de un patriarh, care va fi considerat "primul dintre episcopi egali cu el" şi care este subordonat şi dă socoteală în faţa unui sobor naţional, acesta din urmă având puterea supremă legislativă, administrativă, juridică şi de inspecţie în Biserică. Astfel, Sinodul nu doar a reinstaurat patriarhia ci a şi definit autoritatea şi limitele sale.

Patriarhul Tihon

Între 30 octombrie şi 4 noiembrie, Sinodul a stabilit procedura de alegere a noului patriarh, hotărând că patriarhul tras la sorţi dintre trei candidaţi care vor avea cele mai multe voturi ale membrilor Sinodului. În 5 noiembrie, un stareţ (bătrân înţelept) a extras numele noului patriarh, Mitropolitul Tihon (Belavin) de Moscova, care a devenit Patriarh al Moscovei şi al Întregii Rusii. În 21 noiembrie 1917 a fost instalat Mitropolitul Tihon ca primul patriarh al Bisericii Ruse de la începutul secolului al XVIII-lea printr-o ceremonie deosebită. Întronarea a avut loc la Catedrala Buneivestiri din Moscova.

Pe măsură ce natura revoluţiei bolşevice devenea din ce în ce mai evidentă, în 25 ianuarie 1918, Sinodul a emis un decret prin care cerea Patriarhului să-şi stabilească un succesor ca măsură de precauţie pentru Biserică: "în caz de boală, deces sau alte evenimente tragice posibile pentru Patriarh, s-a hotărât să i se ceară să-şi aleagă câţiva Locum Tenens ai tronului patriarhal, care în ordinea vârstei lor să continue autoritatea patriarhului, succedându-l în deplină legalitate."

Sfântul Sinod

Sinodul a înfiinţat un nou Sfânt Sinod printr-un decret în 7 decembrie 1917. Noul Sinod ea format din doisprezece membri, cu patriarhul ca preşedinte şi mitropolitul de Kiev ca membru permanent ex officio. Sinodul trebuia să selecteze şase episcopi pentru trei ani. Cinci episcopi aleşi pentru un an trebuiau aleşi din cinci regiuni, câte unul din fiecare regiune, care erau constituite fiecare din treisprezece sau patrusprezece eparhii. Misiunile din America de Nord, Japonia, China şi Urmii erau incluse în regiunea siberiană şi participau la şedinţele sinodului maxim şase luni. Astfel, Sinodul mare se asigura că Sfântul Sinod permanent va avea problematica şi componenţa diversă şi evita formarea unor grupuri ilegitime de interese în cadrul Sinodului aşa cum se întâmplase în vremurile imperiului.

În 8 decembrie, Sinodul a emis un decret prin care a stabilit funcţiile şi competenţele Sinodului permanent. Acesta avea responsabilitatea pentru administrarea vieţii interne a bisericii şi avea stabilite patru zone de competenţă: doctrina religioasă, slujbele bisericii, educaţie şi administraţie şi disciplină.

Consiliul Suprem al Bisericii

De asemenea, Sinodul mare a înfiinţat un al doilea grup central sub forma unui Consiliu Suprem al Bisericii care urma să funcţioneze în paralele cu Sinodul permanent. Acest consiliu, cu patriarhul ca preşedinte era însărcinat cu Sinoadele naţionale şi locale. Consiliul era format din cincisprezece membri şi preşedinte. Trei membri erau aleşi de Sinod din rândurile acestuia iar doisprezece erau aleşi pe termen de trei ani de Sinodul naţional. Aceşti doisprezece erau un călugăr, cinci preoţi de mir şi şase laici.

Sinodul mare a însărcinat Consiliul cu administrarea aspectelor economice şi sociale în cinci zone de competenţă: administraţie, economie, educaţie, inspecţie şi supervizare şi aspecte legale.

De asemenea, Sinodul mare a stabilit zonele unde era necesară conlucrarea Sinodului permanent cu Consiliul. Acestea includeau zonele care cuprindeau subiecte comune spirituale şi seculare.

Administraţia eparhială

Sinodul mare a luat în discuţie subiectele şi propunerile Comisiei de administraţie eparhială. În aplicarea principiului Sobornost eparhiei, Comisia a considerat fiecare eparhie ca o "mică biserică" ceea ce solicita participarea episcopilor, clerului şi laicilor până la nivelul de protopopiat. Discuţiile pe aceste subiecte au fost foarte aprinse, până acolo încât Comisia a fost nevoită să creeze o comisie de reconciliere.

Subiectul alegerii episcopului eparhial a rămas unul dificil. În februarie 1918, stabilind rolul episcopului, Sinodul mare a specificat faptul că episcopul va putea fi ales numai după ce scaunul rămânea vacant. Eparhia va alege episcopul cu cel puţin două treimi din numărul de voturi, dintre candidaţii propuşi de episcopii locali sau de Sfântul Sinod şi confirmaţi de către autorităţile bisericeşti centrale. Îngrijorările referitoare la aspectele practice ale acestei metode au fost exprimate prin numeroase opţiuni la şedinţele plenare. Mai târziu, în 18 iulie 1918, delegaţii au cerut renunţarea la decret din cauza perioadei dificile pe care o trăim

Cât priveşte biserica naţională şi sinodul ei, adunarea eparhială, cu episcopii ei, a fost declarată organul suprem al administraţiei eparhiale. În mod similar, eparhia a fost împărţită într-un număr de protopopiate formate fiecare din mai multe parohii, cu un preot ca lider şi asistat de doi clerici şi doi laici. Adunările protopopiatelor alegeau aceşti oficiali.

În perioada imperială existau eparhii foarte mari, unele aproape de 2000 de parohii, care ridicau întrebări referitoare la pierderea contactului episcopului cu poporul său. Ca răspuns la această situaţie, chiar şi înaintea Sinodului mare au fost făcute petiţii pentru împărţirea acestor eparhii în unele mai mici. Pentru a corecta situaţia, Episcopul Serafim de Staritsk a prezentat o propunere de a înfiinţa noi eparhii şi vicariate. În prima fază, Sinodul a emis un decret în 15 aprilie 1918 stabilind episcopi vicari în cadrul eparhiilor deja existente cu intenţia ca vicarii să administreze independent vicariatele, sub supervizarea generală a episcopului eparhial. Apoi, în 8 august 1918, Sinodul a înfiinţat eparhii şi vicariate cu intenţia ca, sub îndrumarea episcopului eparhial, grupuri de protopopiate să se întâlnească în adunări şi să formeze eparhii noi care să fie apoi oficializate de administraţia centrală a Bisericii.

Mitropoliile

În ultima zi a Sinodului, 20 septembrie 1918, acesta a adoptat un decret care stabilea, în principiu, formarea de grupuri de eparhii organizate. Ideea unor astfel de unităţi situate între eparhiile individuale şi administraţia patriarhală/sinodală se discuta de zeci de ani, dacă nu de secole, ca un mijloc de a aduce ierarhia mai aproape de credincioşi. Consecinţele unei astfel de mişcări au fost discutate pe larg în timpul Sinodului, atât pro cât şi contra. Ideea era să fie formate grupuri neoficiale de patru sau cinci eparhii, folosind expresia de 'prim episcop' pentru episcopul cel mai în vârstă cu scopul, nu de a introduce o altă pătură oficială a administraţiei care ar fi încurajat, printre altele, schisma. Ideea a fost dezvoltată în sensul introducerii acestor schimbări pe principiul sobornost. Folosirea termenului de 'regiuni kitropolitane' a fost evitată deoarece Comisia dorea evitarea ideii de înfiinţare a rangului de mitropolit care în practica rusă era mai mare decât rangul de arhiepiscop. Pe lângă acestea, decretul a lăsat pe seama administraţiei centrale realizarea acestui deziderat deoarece continuarea Sinodului devenea din ce în ce mai dificilă în Rusia bolşevică.

Parohia

Alte comisii ale Sinodului au propus reforme pentru parohii şi pentru viaţa la nivel parohial. Astfel de subiecte, cum ar fi împărţirea veniturilor parohiei între echipa parohială, revitalizarea vieţii parohiale, statutul parohiei şi rolul femeii în Biserică inclusiv subiectul diaconiţelor, au fost discutate în mod viguros. Un decret al Sinodului din 17 noiembrie 1917 a stabilit împărţirea venitului parohiei între membrii echipei parohiale, atribuind preotului 46 %, diaconului 31 % şi paracliserul 23 %. Această formulă nu a fost primită bine de membrii clerului care şi-au văzut partea micşorată cu 6 % pe seama creşterii în cazul paracliserului. În 20 aprilie 1918, Sinodul a adoptat Statutul parohiei. Acest statut definea parohia ca o societate a clerului şi laicilor ortodocşi unitară, dintr-o localitate, în jurul unui edificiu ecleziastic, sub administraţia unui episcop şi condusă de un preot numit de episcop. Parohia trebuia să ţină înregistrări ale fiecărui membru parohian şi să ţină statistici vitale. Administraţia parohială era realizată de o echipă formată din cler şi laici şi o adunare care trebuia să se întâlnească de două ori pe an pentru a lua în discuţie întreţinerea clădirilor, alegerea secretarilor parohiei, suportul financiar al clerului, menţinerea înregistrărilor parohiei şi să supervizeze şcolile eparhiale. Femeile puteau participa în aceste adunări şi servi ca "starosta".

Viaţa liturgică

Numeroase aspecte referitoare la viaţa liturgică au fost prezentate de Comisia de servicii divine, omiletici şi biserici, (condusă de Arhiepiscopul Evlogii de Volhynia, ulterior al emigraţiei pariziene). Printre aspectele dezbătute se situau purtarea fără nici un fel de grijă atât a propovăduitorilor din rândul clerului cât şi a laicilor, tipicul, vânzarea de obiecte în spaţiul sfânt al bisericii fără legătură cu slujbele, datinile posturilor, reforma calendarului, căsătoria şi divorţul, aspecte despre celibat şi căsătorie. Dezordinea răsturnării bolşevice a deteriorat serios atmosfera dezbaterilor şi condiţiile desfăşurării vieţii bisericeşti. Majoritatea eforturilor comisiei nu au mai ajuns în plenul Sinodului. A fost emis un decret al comisiei intitulat "Despre propovăduirea bisericii" în plenul zilei de 1 decembrie 1917, dar prin închiderea Sinodului în septembrie 1918, doar o parte din munca comisiei a fost luată în discuţie, fără să fie luată, însă, nici o decizie.

Reforma calendarului a fost luată în dezbatere ţinând cont de dificultăţile unei tranziţii line la calendarul modern, cum ar fi modelul Medler din anii 1860. Dar, prin decretul bolşevic din 26 ianuarie 1918 care făcea calendarul gregorian calendar civil, cu 14 februarie (sn) urmând după 1 februarie (sv), majoritatea discuţiilor au devenit contestabile. Astfel, în 30 ianuarie 1918, Sinodul a aprobat propunerea comisiei de a rămâne la calendarul de stil vechi, folosit în paralel cu calendarul de stil nou.

Problemele cauzate de controlul Bisericii asupra legilor căsătoriei şi divorţului din Rusia erau dezbătute de zeci de ani. Nevoia relaxării stricteţii legilor care admiteau doar patru motive de divorţ (adulterul, abandonul, incapacitatea sexuală şi incapacitatea mintală) fusese recunoscută atât de guvernul imperial cât şi de Biserică. În timp ce decretul bolşevic din 20 decembrie 1917 a eliminat controlul Bisericii asupra căsătoriei şi divorţului, Biserica a refuzat categoric să recunoască acest lucru, mergând până acolo încât credincioşii erau preocupaţi şi îi considerau pe cei căsătoriţi în Biserică ca fiind adulterini dacă divorţau într-o instanţă civilă şi se recăsătoreau. În atmosfera controlului civil asupra căsătoriei şi divorţului, Sinodul a continuat dezbaterea adaptării poziţiei ecleziastice despre divorţ în lumea modernă şi a adoptat un decret cu amendamente chiar înainte de închiderea Sinodului, reguli care extindeau terenul pentru divorţurile pe care trebuiau să le judece tribunalele ecleziastice.

Relaţia Biserică-stat

Relaţia dintre Biserică şi stat, bazată pe principiul simfoniei, se desfăşura prin dispute şi negocieri. Acest adevăr din vremea statului şi imperiului rus era dovedit de relaţia dintre Ivan al IV-lea şi Mitropolitul Filip şi dintre Alexis şi Patriarhul Nikon. Prin reformele lui Petru I, Biserica a devenit subordonată statului, devenind chiar un departament al acestuia. Odată cu revoluţia din februarie1917, Biserica a încercat să stabilească noi relaţii în care Biserica să fie independentă pe deplin de stat chiar dacă ar mai fi depins de stat pentru finanţare. Acestă speranţă de relaţie a fost propusă de Comitetul Presinodal. Concepţia de la baza acestei propuneri a fost prezentaă în Sinod şi a fost formulată într-un proiect care a fost luat în discuţie în plenul Sinodului în 13 noiembrie 1917. Nu putea fi un moment mai nepotrivit.

Faptul că nici un fel de guvernare nu a existat a fost confirmat de S.N. Bulgakov, care a prezentat o schiţă de decret pregătită de Comisia relaţii Biserică-stat. În continuare, Bulgakov a considerat necesar să fie prezentată Sinodului către membrii Bisericii, care este Biserica ecumenică, şi credincioşilor Bisericii Ortodoxe Ruse. Au fost aduse şi câteva argumente teoretice care provocau ideea unei Biserici, cum ar fi subiectul menţinerii misiunilor din Japonia, China şi America sub propria lor guvernare civilă. Ideile au fost formulate într-un decret al Sinodului din 2 decembrie 1917 care stabileau condiţiile pe care trebuia să le respecte un guvern privind libertatea şi independenţa Bisericii Rusiei.

Ideile Sinodului au devenit repede irelevante deoarece noul guvern bolşevic a emis un decret în 23 ianuarie 1918, prin care a separat biserica de stat. În plus, decretul nega existenţa Bisericii ca entitate juridică şi îi refuza orice drept de proprietate. Dificultăţile întâmpinate de Biserică, care au devenit copleşitoare odată cu pierderea finanţării atunci când guvernul provizoriu a eşuat, au devenit insurmontabile atunci când bolşevicii au început să confişte banii, fondurile monetare şi proprietăţile Bisericii. O dată cu proprietăţile au fost confiscate şi presele de tipărit, ceea ce a dus rapid la imposibilitatea Bisericii de a comunica cu credincioşii şi cu Biserica extinsă. Apoi, clerul şi-a pierdut privilegiile şi a devenit obiectul persecuţiilor. Biserica a aflat repede că nu mai are nici o influenţă sau putere de a se opune noului guvern.

Clerul şi-a pierdut privilegiile, drepturile civile şi s-a găsit fără resurse, cu perspectiva de a fi recrutat în armata roşie. În ianuarie 1918, Sinodul a început să afle despre multe cazuri de clerici, inclusiv episcopi, care fuseseră întemniţaţi şi primiseră moarte mucenicească. Printre aceştia se aflau şi mulţi membrii ai Sinodului, printre care Mitropolitul Vladimir de Kiev, care fusese preşedintele Comisiei de disciplină ecleziastică, Arhiepiscopul Andronik de Perm, preşedinte al Comisiei statutului legal şi economic al clerului şi Episcopul Germogen de Tobol'sk.

Arhiepiscopul Adronik ca Episcop de Kyoto

Sinodul a continuat să emită decrete într-o încercare de a unii clerul şi parohienii în apărarea proprietăţilor Bisericii, pentru a ajuta la eliberarea celor închişi, pentru a le ajuta familiile, pentru a comunica cu autorităţile, dar cu un efect aproape nul.

Închiderea Sinodului

Sinodul şi-a început lucrările în 15 august 1917 şi a continuat în sesiune cu excepţia vacanţelor de Crăciun şi Sfintele Paşti. Finanţele au fost disponibile pentru susţinerea Sinodului până prin septembrie 1918, când secretarul Sinodului, V.P. Shein, făcea cunoscut faptul că adunarea nu se mai putea întâlni în continuare. Înţelegând faptul că nu se vor mai putea face alegeri pentru un Sinod viitor, care conform regulilor trebuia să se ţină peste trei ani, Sinodul a votat reţinerea puterilor sale până când un nou Sinod era împuternicit şi a acordat Patriarhului autoritatea de a reconvoca actualul Sinod după cum dorea. Astfel, Sinodul a încercat să lase un mesaj de asigurare că aspectele neterminate vor fi finalizate într-un sfârşit. Cu această decizie, Sinodul s-a încheiat în 20 septembrie 1918.

Concluzie

Idealurile Sobornost aşa cum au fost ele întruchipate în activitatea şi decretele Sinodului erau născute moarte în Rusia din cauza ascensiunii bolşevicilor, cu excepţia celor preluate de aceştia, distorsionate şi utilizate de mişcarea bisericii vii sau renovate sprijinite de bolşevici ca o mişcare contrară Bisericii canonice. Aceste idei au fost menţinute în viaţă de emigraţia rusă, în special în Paris, Franţa şi aplicate la dezvoltarea organizării misiunile ruse din afara ţării. Din cauza experienţelor devastatoare din Biserica Rusă în epoca bolşevică, reabilitarea acestor idealuri în Biserica Rusă este încă un subiect pentru viitor.

Izvoare

  • George T. Kosar, Russian Orthodoxy in Crisis and Revolution: The Church Council of 1917-1918, ProQuest Information and Learning Company, 2003, UMI MicroForm 3116620. A dissertation accepted and approved by the Faculty of Brandeis University

Referinţe

Legături externe